Connect with us

NATO

Estonia și Letonia își consolidează apărarea cu un sistem german de apărare aeriană în valoare de un miliard de euro, în contextul ”războiului barbar al Rusiei în Ucraina”

Published

on

© Hanno Pevkur/ Twitter

Estonia și Letonia au semnat luni un acord în valoare de aproximativ un miliard de euro pentru achiziționarea unui sistem de apărare cu rază medie de acțiune Iris – T SLM de la producătorul german Diehl, au anunțat autoritățile de la Tallinn, conform AFP, citat de Agerpres.

Berlinul a spus că cele două țări baltice au semnat, de asemenea, o scrisoare de intenţie pentru a participa la iniţiativa germană European Sky Shield (ESSI), lansată anul trecut după invazia Rusiei în Ucraina.

”Aceasta este de departe cea mai mare investiţie în apărare din istoria Estoniei. Cu Letonia, aproape un miliard pentru compania lor, aceasta nu vedem în fiecare zi”, a declarat ministrul eston al Apărării, Hanno Pevkur.

Acesta completat că țara sa a făcut acest pas în contextul ”războiului barbar al Rusiei în Ucraina”, care a arătat că ”apărarea aeriană este esențială pentru a proteja forțele armate și infrastructurile esențiale de atacurile aeriene”.

”Sunt foarte fericit că partenerii noştri Estonia şi Letonia au decis să achiziţioneze IRIS-T SLM. Acest lucru va consolida, fără îndoială, apărarea aeriană europeană”, a declarat ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, la Rothenbach.

Ceremonia de semnare a avut loc la Centrul de Dezvoltare a Apărării Diehl din Rothenbach, lângă Nürnberg, sudul Germaniei.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

NATO

Ministrul german de externe sprijină măsuri suplimentare de descurajare prin desfășurarea în Germania de rachete americane cu rază lungă de acțiune: Rusia lui Putin, cea mai mare amenințare la adresa păcii în Europa

Published

on

© European Union, 2023

Ministrul german de externe Annalena Baerbock și-a exprimat sprijinul pentru staționarea rachetelor americane cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Germaniei, contracarând criticile din cadrul coaliției guvernamentale din care face parte, informează Politico Europe.  

”Trebuie să ne protejăm pe noi înșine și pe partenerii noștri baltici împotriva acestei situații, inclusiv printr-o descurajare sporită și prin arme stand-off suplimentare”, a declarat Baerbock într-un interviu acordat edițiilor de duminică ale Funke Media Group.

Aceasta a precizat că, deși Germania și-a dorit un alt fel de relație cu Rusia, țara condusă de Putin reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității țării și a păcii în Europa, anunță Deutsche Welle.

Președintele rus Vladimir Putin a ”mărit continuu arsenalul cu care ne amenință libertatea în Europa”, a declarat Baerbock, adăugând că reticența față de orice descurajare suplimentară ”ar fi nu numai iresponsabilă, dar și naivă față de un Kremlin glacial”.

În cadrul summitului NATO de la Washington din 9-11 iulie, Casa Albă și guvernul german au anunțat că SUA vor desfășura din nou temporar în Germania sisteme de rachete care pot ajunge în Rusia. Acestea includ rachete de croazieră Tomahawk cu capacitate nucleară, rachete antiaeriene SM-6 și rachete hipersonice nou dezvoltate.

Citiți și: Nume de cod “NSATU”: NATO va înființa o misiune de coordonare a ajutorului militar pentru Ucraina, cu comandament în Germania și noduri logistice în estul Alianței

La începutul acestei luni, Germania și SUA au publicat o declarație comună în care au indicat că Washingtonul va începe ”desfășurări episodice ale capacităților de foc cu rază lungă de acțiune ale Forței sale operaționale multidomeniu în Germania în 2026”.

În urma anunțului, Rolf Mützenich, lider parlamentar al Partidului Social Democrat al cancelarului Olaf Scholz, a avertizat că ”pericolul unei escaladări militare neintenționate este considerabil”, subliniind că rachetele care ar putea fi staționate în Germania au „un timp de avertizare foarte scurt și deschid noi capacități tehnologice”.

Un tratat încheiat în 1988 între SUA și fosta Uniune Sovietică prevedea interzicerea acestor rachete, dar pactul a fost rupt în urmă cu cinci ani. SUA au avut ultima dată rachete staționate în Germania în timpul războiului rece.

Continue Reading

NATO

“Flancul estic al NATO, mai puternic”: Pentru prima dată, bombardierele strategice B-52 ale SUA au aterizat în România, la Baza Mihail Kogălniceanu

Published

on

© Forțele Aeriene Române

Două bombardiere strategice B-52 Stratofortress de la o bază americană au aterizat, duminică, în țara noastră, potrivit Forțelor Aeriene Române.

“Flancul NATO estic este mai puternic în această zi istorică! Pentru prima dată, bombardierele B-52 Stratofortress de la Barksdale Air Force Base au aterizat în România în sprijinul Bomber Task Force Europe”, au transmis reprezentanții Forțele Aeriene Române, pe Facebook.

 

Cele două aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene ale Statelor Unite au aterizat pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din județul Constanța, potrivit site-ului specializat în ştiri din aviaţie Boarding Pass.

 

Conform sursei citate, cele două aeronave americane au fost escortate de avioane F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române și F/A-18C Hornet ale Forțelor Aeriene Finlandeze.

“Aliații și națiunile partenere profită de orice ocazie pentru a se antrena împreună, pentru a îmbunătăți pregătirea și pentru a promova pacea și securitatea în regiunea europeană”, se mai arată în mesajul Forțelor Aeriene Române publicat alături de o serie de fotografii.

Continue Reading

NATO

Italia îl acuză pe Stoltenberg de „trădare” și protestează într-o scrisoare la decizia acestuia de a numi un spaniol ca reprezentant special al NATO pentru flancul sudic

Published

on

Photo Collage © Governo Italiano, Presidenza del Consiglio dei Ministri

Italia a trimis o scrisoare de protest secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, exprimându-și surprinderea și dezamăgirea față de decizia de a numi un spaniol, Javier Colomina, în funcția de reprezentant special al Alianței pentru relațiile cu țările de pe malul sudic al Mediteranei, au confirmat, vineri, surse oficiale pentru EFE, preluat de Agerpres.

Guvernul italian a făcut lobby pentru crearea unui emisar pentru flancul sudic al Alianței la summitul NATO de la Washington din această lună, susținând că poziția ar trebui să revină unui italian.

Sursele au subliniat că numirea lui Colomina este interimară și nu a fost oficializată, astfel încât o altă personalitate ar putea prelua permanent acest rol atunci când succesorul lui Stoltenberg, Mark Rutte, va prelua funcția de secretar general al NATO la 1 octombrie.

Diplomatul spaniol Javier Colomina va fi primul Reprezentant Special al Secretarului General al NATO pentru Vecinătatea Sudică, o decizie care a indignat guvernul italian al Giorgiei Meloni, care se arătase foarte interesată de preluarea acestui post recent creat în timpul summitului Alianței de la Washington.

Potrivit ziarului La Vanguardia, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a ales un om în care are deplină încredere pentru a ocupa această funcție. Javier Colomina este actualul subsecretar general adjunct al Alianței pentru afaceri politice și politica de securitate și reprezentant special al Secretarului General pentru Caucazul de Sud și Asia Centrală. Anunțul oficial este așteptat să aibă loc în zilele următoare.

Crearea postului de Reprezentant Special al Secretarului General al NATO pentru vecinătatea sudică face parte din Planul de acțiune pentru flancul sudic convenit în cadrul recentului Summit al Alianței Atlantice, care a avut loc la Washington în 10 și 11 iulie.

La conferința de presă de după summit, premierul spaniol Pedro Sánchez, a sărbătorit aprobarea, „grație conducerii Spaniei”, a Planului de acțiune pentru vecinătatea sudică, „care dă continuitate Conceptului strategic de la Madrid și care „este unul dintre marile obiective pe care Spania și NATO și le-au stabilit la acest summit”. „În acest context, va fi numit, de asemenea, un Reprezentant Special al Secretarului General pentru regiunea sudică, care va permite progresul în această direcție”, a continuat Sánchez, care nu a dorit să precizeze dacă Spania ia în considerare posibilitatea de a oferi un candidat pentru această funcție, așa cum Italia anunțase deja. „Lucrul important este că a fost aprobat”, a răspuns el.

Adevărul este că numirea lui Colomina a indignat guvernul Meloni. În timpul summitului NATO, Italia a propus până la trei nume pentru această funcție și chiar premierul a subliniat în fața celorlalți lideri ai Alianței rolul Italiei în promovarea „atenției pentru flancul sudic al Alianței”, în strategia pentru Africa de Nord și în combaterea imigrației.

Din acest motiv, vestea, care a ajuns miercurea trecută la Roma, a fost primită cu indignare la Palazzo Chigi, care și-a trimis imediat delegații la sediul NATO din Bruxelles pentru a protesta oficial. Potrivit ziarului italian Il Foglio, reprezentantul permanent al Italiei la NATO, Marco Peronaci, i-a trimis lui Stoltenberg, la 17 iulie, o scrisoare în care explică faptul că „autoritățile italiene au luat cunoștință de această decizie cu mare surpriză și dezamăgire” și avertizează că, „pentru a fi eficientă, politica NATO în sud are nevoie de o atenție reînnoită, nu de un rebranding”.

De asemenea, chiar recunoscând puterea secretarului general de a decide asupra acestui tip de poziții, „Italia subliniază că această decizie strategică a fost luată la sfârșitul mandatului său (al lui Stoltenberg) și fără o consultare adecvată cu aliații”.

Într-un interviu acordat ziarului italian La Stampa și publicat duminică noaptea, ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a apreciat că decizia de a-l numi pe spaniolul Javier Colomina ca reprezentant special al NATO pentru relaţiile cu ţările de pe malul sudic al Mediteranei este o „trădare” comisă de secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

„Consider că este aproape un afront personal, o dezamăgire profundă”, a declarat Crosetto, foarte apropiat de prim-ministrul Giorgia Meloni şi unul dintre cofondatorii – alături de Meloni – a formaţiunii de extremă dreapta Fraţii Italiei (FdI).

„I-am scris un mesaj foarte dur. M-a supărat şi vor exista consecinţe în ceea ce priveşte relaţiile personale. El a trădat un principiu: Italia a luptat pentru a introduce rolul de emisar pentru flancul sudic. Iar la summitul de la Washington, 32 de lideri au fost de acord”, a explicat Crosetto.

Şi adaugă: Stoltenberg nu a vrut să numească un reprezentant pentru sud. A trebuit să o includă în rezoluţie pentru că Italia a dorit-o şi, astfel, s-a răzbunat dând rolul unui spaniol, un oficial spaniol care deja are alte treburi, golind efectiv de conţinut obiectivul politic pe care l-am urmărit şi aprobat la summitul NATO: Cred că acesta este un comportament teribil. (Stoltenberg) şi-a încheiat cei nouă ani la conducerea NATO în cel mai rău mod cu putinţă”.

Ministrul Crosetto a insistat că Italia nu are o problemă cu NATO, „are o problemă cu Stoltenberg. El este singurul responsabil, poate pentru că este ghidat de logica apartenenţei politice, nereuşind să-şi îndeplinească prima dintre responsabilităţile sale: să fie deasupra părţilor”.

Guvernul Meloni l-a însărcinat pe Peronaci să-i informeze oficial pe liderii NATO că, în scrisoarea de numire a lui Colomina, Stoltenberg se referă la acesta ca la „reprezentantul meu special”. În consecință, potrivit Italiei, „această numire ar trebui să fie considerată temporară în așteptarea oricărei decizii pe care secretarul general”, adică Mark Rutte, „dorește să o ia” atunci când își va prelua funcția în octombrie.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA25 mins ago

RoPower Nuclear și Fluor Corporation au semnat contractul pentru dezvoltarea proiectului SMR de la Doicești. Sebastian Burduja: România își propune să devină un exemplu pentru alte țări din regiune

ROMÂNIA52 mins ago

MApN: Două aeronave F-16 au monitorizat situația din Tulcea în urma atacurilor cu drone efectuate de Rusia în proximitatea frontierei ucrainene cu România

ROMÂNIA1 hour ago

Ministrul Bogdan Ivan a verificat stadiul lucrărilor la Centrul Cyber al UE: Vom finaliza lucrările de creștere a capabilităților Centrului până la finalul lunii octombrie

SUA1 hour ago

Șeful Pentagonului reafirmă „sprijinul neclintit” al SUA pentru Ucraina într-o convorbire cu ministrul Rustem Umerov

ROMÂNIA2 hours ago

Ministrul Adrian Câciu anunță că mai mult de jumătate din reformele din PNRR au fost îndeplinite: Alte 23 de reforme sunt în curs de îndeplinire

ENERGIE3 hours ago

Klaus Iohannis: Regiunea Mării Negre devine o adevărată “masă rotundă” a diplomației energetice. România, pregătită să își joace rolul în energia nucleară sigură și exploatarea gazelor

SĂNĂTATE3 hours ago

Finalizarea Uniunii Europene a Sănătății, printre obiectivele noii Comisii Europene. Von der Leyen va propune o Lege privind medicamentele critice

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Primul sondaj după retragerea lui Biden din cursa pentru Casa Albă: Kamala Harris are un avans de 2% față de Donald Trump (Reuters)

ROMÂNIA4 hours ago

RADR 2024: Diplomația română se reunește pentru a pregăti acțiunile României “într-o lume instabilă”. Invitați speciali: vicepremierii din Luxemburg, R. Moldova și Ucrainei

ROMÂNIA18 hours ago

Secretarul american al Energiei: Sunt foarte încântată să anunţ că Fluor şi Sargent & Lundy au ajuns la un acord de principiu cu Nuclearelectrica pentru modernizarea şi dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă

ROMÂNIA18 hours ago

Secretarul american al Energiei: Sunt foarte încântată să anunţ că Fluor şi Sargent & Lundy au ajuns la un acord de principiu cu Nuclearelectrica pentru modernizarea şi dezvoltarea centralei nucleare de la Cernavodă

CONSILIUL UE2 days ago

România sprijină menținerea presiunii asupra Rusiei prin sancțiuni și va continua să colaboreze cu Ucraina și R. Moldova pentru a îmbunătăți interconectarea în sectorul energetic, subliniază Luminița Odobescu

U.E.4 days ago

Borrell: Estonia este un model de urmat pentru toate țările UE și NATO în privința cheltuielilor pentru apărare

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Ursula von der Leyen, realeasă președintă a Comisiei Europene de Parlamentul European, după un prim mandat de “cinci ani ca niciun altul din istoria UE”

PARLAMENTUL EUROPEAN6 days ago

Președinta Grupului S&D din PE îi cere Ursulei von der Leyen să pună Europa socială în centrul acțiunilor viitoarei Comisii Europene: Avem nevoie de un buget consolidat și de o capacitate de investiții mai mare

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Vicepreședintele PPE Siegfried Mureșan echivalează votul pentru Ursula von der Leyen la șefia CE cu un vot pentru democrație și valori europene

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Strategia de securitate economică va deveni pilon al politicii externe UE. von der Leyen: Cursa cu rivalii sistemici a început. Europa trebuie să schimbe viteza și să aprofundeze piața unică

COMISIA EUROPEANA6 days ago

UE are nevoie de o schimbare a tratatului, transmite Ursula von der Leyen în plenul Parlamentului European: Reformele devin indispensabile pentru extinderea UE

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Ursula von der Leyen propune crearea unui panel al cetățenilor europeni care să recomande politici Comisiei: “Ne aflăm într-o perioadă de anxietate profundă pentru europeni”

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Von der Leyen propune pentru următorii cinci ani în fruntea CE consolidarea competitivității UE printr-un Acord Industrial Ecologic și un Fond European pentru Competitivitate

Trending