Connect with us

ROMÂNIA

Eugen Teodorovici s-a întâlnit la Washington cu mediul de afaceri american si cu reprezentanți ai Băncii Mondiale

Published

on

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici a avut joi, 11 aprilie, o întrevedere cu reprezentanți ai Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO) și ai Motorola Solutions, Pardon Corporation, Textron, Exxon Mobil, Parson Corporation, Amgen, Amro, Metlife, Google, Swiss Re Management, Merk, Lockheed Martin, corporații care fac parte din BCIU (Business Council for International Understanding),  potrivit unui comunicat al ministerului.

În cadrul discuției de la Washington, ministrul Finanțelor a prezentat cadrul macroeconomic stabil al României și potențialul de creștere. Pentru ca 2019 să fie anul investițiilor, alocarea bugetară către cele trei domenii importante, sănătate, educație și infrastructură a fost prioritară. O a doua temă abordată a fost asigurarea unui cadru legal propice investițiilor străine, se precizează în comunicat.

,,Am stabilit un cap de pod al relațiilor economice româno-americane și ne-am întâlnit cu reprezentanți ai BCIU, pe care i-am invitat să investească în România. Atitudinea părții americane a fost favorabilă și am purtat o discuție deschisă despre mediul economic și potențialul de dezvoltare a României”, a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.

„Discuția avută cu ministrul român al Finanțelor este una constructivă și pragmatică. Apreciez modul direct de abordare în relația cu mediul de afaceri”, a precizat Jeffrey Donald, prim-vicepreședintele BCIU.

Tot ieri, Eugen Teodorovici a avut întrevederi cu reprezentanți ai Băncii Mondiale: Koen Davidse, noul director executiv al constituentei olandeze din care face parte România, Arup Banerji, director de țară pentru Europa Centrală și Statele Baltice, Tatiana Proskuriakova, director de țară pentru pentru România și Ungaria. Au fost purtate discuții legate de colaborarea în cadrul constituentei, au fost trecute în revistă proiectele existente și viitoare ale Băncii în țara noastră, precum și evoluțiile și perspectivele viitoare pe domenii de interes pentru Guvernul României.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

ROMÂNIA

TAROM introduce noi rute interne care să susțină repornirea turismului românesc, începând cu luna iulie

Published

on

© TAROM/ Facebook

În contextul în care aviația și domeniul HoReCa, două sectoare ale economiei afectate în urma restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, vor putea limita efectele acestei crizei printr-un plan comun de acțiune, Compania Națională de Transport Aerian – TAROM anunță că, începând cu luna iulie, va introduce noi rute interne care să susțină repornirea turismului românesc.

Astfel, românii din vestul țării vor putea ajunge pe litoral în mai puțin de o oră, potrivit comunicatului oficial, remis Caleaeuropeana.ro

Rutele noi operate de TAROM vor fi:
• Timisoara – Constanța – Timisoara
• Oradea – Constanța – Oradea
• Cluj Napoca – Constanța – Cluj Napoca
Zborurile vor fi efectuate în condiții de siguranță, si vor avea ca destinație Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu din Constanța, de unde turiștii pot ajunge rapid în stațiunile de pe litoralul Mării Negre sau în Delta Dunării.

Decizia de introducere a unor zboruri care să conecteze mari orașe, de litoral, vine în urma consultărilor dintre Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin Direcția Generală Turism, Prefectura Constanța, Primaria Oradea, Primaria Timisoara și Primaria Cluj Napoca, împreună cu TAROM, în contextul în care se estimează că cei mai mulți dintre români vor alege, în acest an, să își petreacă vacanța de vară în țară. Conform statisticilor elaborate de către asociațiile de promovare a turismului se preconizează ca doar 20% dintre cei care vor pleca anul acesta în concediu, vor aleage destinații externe.

„Acum că restricțiile încep să se ridice, ne reluăm activitatea și facem ce știm mai bine, conectăm România, intern și internațional. Ne bucurăm să putem oferi o alternativă sigură și rapidă călătoriilor cu mașina sau trenul pe distanțe lungi, pentru românii care merg anul acesta în vacanță, în țară. Dacă distanța de la Timișoara până pe litoral se parcurge cu autoturismul în aproximativ nouă ore, cu avionul, același drum, durează doar o oră, în condițiile de siguranță incomparabile. Știu că mulți români așteptau introducerea acestor rute și sunt convins că, având această facilitate, mulți dintre noi vom redescoperi România și vom contribui la susținerea turismului autohton. Semnalele de solidaritate cu business-urile românești, pe care le primim tot mai des, încep să ne redea optimismul și încrederea că împreună putem depăși perioada grea prin care am trecut.”, a declarat George Barbu, director general TAROM.

Zborurile vor fi operate în condiții de maximă siguranță, cu respectarea măsurilor de protecție, astfel încât să fie eliminat orice risc. Orarul zborurilor și tarifele vor fi comunicate în cel mai scurt timp.

Continue Reading

NATO

Ministrul apărării salută un “moment istoric”: Forțele Navale Române au încheiat prima misiune maritimă NATO în care România a deținut comanda grupării navale a Alianței

Published

on

© Ministerul Apărării Naționale

Puitorul de mine şi plase “Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), aflat în subordinea Comandamentului Flotei, a revenit vineri la Constanţa, după o misiune internaţională de şase luni ca navă comandant a Grupării navale permanente NATO de luptă contra minelor SNMCMG-2, informează Statul Major al Forţelor Navale (SMFN) și Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat.

Conform surselor citate, în perioada 20 ianuarie – 5 iunie 2020, nava românească a executat misiuni specifice luptei contra minelor marine, pentru menţinerea capacităţii de luptă şi de reacţie imediată a NATO, conform răspunsului militar aliat rapid în situaţii de criză, în regiunea Mării Negre, Mării Egee şi Mării Mediterane.

La sosirea în Portul Militar Constanţa, echipajul navei PM-274 a fost primit de ministrul apărării naţionale, Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrşu, precum şi de comandanţi ai unităţilor militare din Forţele Navale, în prezenţa cărora căpitan-comandorul Valentin Vlad, comandantul grupării navale permanente NATO SNMCMG-2, a raportat: Misiune îndeplinită!

“Am deosebita plăcere să fiu astăzi alături de dumneavoastră la un moment cu adevărat istoric pentru Marina Militară Română: încheierea cu succes a primei misiuni maritime NATO în care România a exercitat comanda grupării navale permanente a Alianței. În cele aproape 140 de zile petrecute pe apele Mării Negre, Mării Egee și ale Mării Mediterane, Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, comandat de căpitan-comandorul Daniel Gheorma, a fost în fruntea Grupării Permanente NATO de Luptă Contra Minelor Nr. 2 (Standing NATO Mine Counter Measures Group Two). A fost o misiune complexă, atât prin natura operațiunilor executate, cât și din punct de vedere al contextului generat de pandemia SARS-CoV-2″, a spus ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, conform unui mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.

PM-274, aflat sub comanda căpitan-comandorul Daniel Gheorma, a plecat în misiune în urmă cu 137 de zile, cu un echipaj alcătuit din 68 de marinari şi 17 militari de stat major, dintre care 14 români, parcurgând, în cadrul misiunii recent încheiate, peste 9.440 de mile marine.

Pe parcursul celor şase luni, ca navă comandant a SNMCMG-2, puitorul de mine şi plase “Viceamiral Constantin Bălescu” a desfăşurat activităţi de monitorizare a traficului maritim, misiuni în sprijinul Operaţiei NATO Sea Guardian, precum şi acţiuni de descurajare a unor potenţiale ameninţări la adresa Alianţei, activităţi de instrucţie, integrare şi interoperabilitate, activităţi de reprezentare a Alianţei în porturile de refacere a capacităţii de luptă a grupării navale.

SNMCMG-2 este una din cele patru grupări navale permanente ale NATO, ce are rolul de a asigura prezenţa navală aliată pe timp de pace şi de a interveni rapid, în situaţia activării forţei de răspuns a NATO.

Conform comunicatului SMFN, România a asigurat, prin Forţele Navale Române, pentru prima dată, conducerea unei grupări navale NATO, fapt ce demonstrează recunoaşterea profesionalismului militarilor români de către partenerii din Alianţă, precum şi capacitatea naţiunii noastre de a fi un furnizor de securitate şi garant al stabilităţii în regiunea extinsă a Mării Negre şi în bazinul mediteranean. 

Continue Reading

ROMÂNIA

Premierul Ludovic Orban: Pactul Ecologic European reprezintă pentru noi un ghid clar în programul de guvernare

Published

on

© Guvernul României

Noul plan al Comisiei Europene, care este intitulat ”Pactul Verde”, reprezintă pentru noi un ghid clar în programul de guvernare şi în toate acţiunile guvernamentale ulterioare, a declarat premierul Ludovic Orban la evenimentul de lansare a proiectului ”Produs în Arie Naturală Protejată”, organizat la Cernica pentru a marca Ziua Mediului, unde a fost prezent și ministrul Mediului, Costel Alexe, informează Agerpres.

”Deşi sunt liberal, sunt om care iubesc natura şi sunt un om raţional care-mi dau seama că, dacă nu schimbăm atitudinea noastră faţă de natură, faţă de mediul care ne creează condiţiile de viaţă, nu vom ajunge nicăieri şi suntem în pericol să dispărem ca specie. Din cauza asta, deşi sunt multe voci împotrivă, noul plan al Comisiei Europene, care este intitulat <<Pactul Verde>>, reprezintă pentru noi un ghid clar în programul de guvernare şi în toate acţiunile guvernamentale ulterioare”, a declarat Ludovic Orban.

România se numără printre cele 18 state membre ale Uniunii Europene care au semnat declarația privind utilizatea investițiilor din Pactul Ecologic European ca element-cheie în planul de redresare a Uniunii Europene după pandemia de coronavirus.

În acest sens, Guvernul României a aprobat la finalul lunii aprilie Memorandumul pentru iniţierea procedurilor necesare pentru accesarea fondurilor europene din Mecanismul de tranziţie justă. De asemenea, Comisia Europeană a aprobat toate cererile transmise de 18 state membre, printre care și România, pentru acordarea de sprijin în pregătirea planurilor lor teritoriale pentru o tranziție echitabilă, fiecare stat membru trebuind să întocmească un astfel de plan pentru a avea acces la finanțarea acordată în cadrul Mecanismului pentru o tranziție justă.

Amintim că România ar urma să primească o finanțare de până la 4,44 de miliarde de euro din cadrul Fondului pentru o tranziție justă, anvelopă bugetară care ajunge până la 40 de miliarde de euro, parte a planului de redresare economică anunțat la finalul lunii mai de Comisia Europeană, cu un cuantum de 750 de miliarde de euro.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending