Connect with us

COMISIA EUROPEANA

#EUpeDrum | Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, va promova dialogul paneuropean în Cluj și Bistrița-Năsăud

Published

on

© Comisia Europeană în România/ Facebook

În perioada 12 – 15 octombrie, în cadrul proiectului Conferința privind viitorul Europei, şefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, se va afla într-o vizită oficială în Cluj şi Bistrița-Năsăud, potrivit comunicatului oficial.

Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România se va întâlni cu reprezentanţi ai centrelor EUROPE DIRECT din cele două oraşe, va vizita o serie de proiecte europene din zonă, şi va participa la lansarea raportului cu privire la nevoile locale și pașii necesari pentru redresarea antreprenoriatului feminin din Transilvania. 

„Proiectul #EUpeDrum adună idei, oameni şi comunităţi care contribuie la dialogul paneuropean numit Conferinţa privind viitorul Europei şi, în egală măsură, îşi doreşte  să valorizeze munca celor 24 de Centre EUROPE DIRECT şi a multiplicatorilor de informaţie europeană. Pornim aşadar la drum spre toate colţurile României pentru a discuta despre ce Europă vă doriţi”, e declarat şefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac.

Caravana #EUpeDrum face parte din seria acţiunilor desfăşurate sub umbrela Conferinței privind viitorul Europei (COFE), un exercițiu care le oferă cetățenilor europeni posibilitatea de a juca un rol central în conturarea viitorului UE. Seria de dialoguri și vizite #EUpeDrum a început la Targoviste şi îşi propune să treacă prin toate cele 24 de centre EUROPE DIRECT din România pentru a se alătura dezbaterilor locale cu privire la ce face Uniunea Europeană și cum se pune în slujba cetățenilor.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, după discuția cu Klaus Iohannis: Comisia va lucra pentru ca platformele online să respecte normele UE privind alegerile din Europa

Published

on

© Administrația Prezidențială

Comisia Europeană va continua să lucreze pentru ca platformele online să își respecte obligațiile în conformitate cu normele europene în ceea ce privește alegerile din Europa, a afirmat sâmbătă președinta executivului european, Ursula von der Leyen, după o convorbire telefonică cu președintele român Klaus Iohannis.

Este treaba poporului român să decidă ce este mai bine pentru țara sa, liber de interferențe străine“, a scris ea, pe X, după discuție.

Comisia va continua să lucreze pentru ca platformele să își respecte obligațiile care le revin în temeiul Digital Services Act în ceea ce privește alegerile din Europa“, a adăugat von der Leyen.

Președintele Klaus Iohannis a avut sâmbătă o “discuție telefonică aprofundată” cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cu care a convenit consolidarea securității social media în Uniunea Europeană.

În urma ultimelor evenimente din România, am avut o discuție telefonică aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Am convenit că trebuie să consolidăm securitatea social media, în urma alegerilor din țara noastră“, a scris Iohannis, pe rețeaua socială X.

Discuția telefonică a avut loc după decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale deoarece “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. În aceeași zi, Comisia Europeană a solicitat rețelei TikTok să se alinieze prevederilor electorale ale regulamentului privind serviciile digitale și să remedieze urgent politicile de moderare a conținutului în lumina alegerilor din România.

Curtea Constituțională a României a anulat vineri, printr-o decizie în unanimitate a celor nouă judecători constituționali, întregul proces electoral privind alegerea președintelui României.

Curtea Constituțională a României arată, în motivarea care a stat la baza deciziei de anulare a alegerilor prezidențiale, că “procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale”. Curtea Constituţională mai susţine că, în cadrul alegerilor prezidenţiale, caracterul liber exprimat al votului a fost încălcat prin faptul că alegătorii au fost dezinformaţi prin intermediul unei campanii electorale în cadrul căreia Călin Georgescu a beneficiat de o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral şi prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media. De asemenea, conform Curții Constituționale, Călin Georgescu a încălcat legislaţia electorală referitoare la finanţarea campaniei pentru alegerile prezidenţiale, după ce a raportat la Autoritatea Electorală Permanentă zero cheltuieli, în contradicţie cu datele prezentate de SRI şi MAI.

Decizia CCR a venit ca urmare a unor sesizări, inclusiv din partea Calea Europeană, după ce președintele Klaus Iohannis a autorizat desecretizarea documentelor din ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării și după ce România i-a informat pe aliații din NATO că va lua “toate măsurile necesare pentru a proteja democrația, securitatea națională și suveranitatea”, cu ocazia participării ministrului de externe Luminița Odobescu la ministeriala de externe a NATO.

Informațiile desecretizate au indicat că au fost obținute date certe care relevă intențiile unor persoane de pe teritoriul României de a afecta suveranitatea statului român, “stabilindu-și obiectivul comun de a sprijini demersurile politice ale candidatului Călin Georgescu de a accede pe funcția de președinte al României”. Informațiile declasificate au arătat cum conturi de pe rețeaua de socializare TikTok au fost instrumentalizate și activate în acest scop. TikTok nu l-a marcat pe Călin Georgescu drept candidat politic, iar conținutul asociat hashtag-urilor campaniei lui Georgescu a ajuns pe locul 9 la nivel mondial în topul trendurilor de promovare. Totodată, un finanțator a plătit 381.000 de dolari către utilizatori TikTok care să-l promoveze pe Călin Georgescu, iar infrastructura procesului electoral s-a aflat sub presiune, România fiind țintită de 85.000 de atacuri cibernetice prin platforme de criminalitate cibernetică de sorginte rusă, care au fost lansate prin sisteme informatice din peste 33 de țări.

În tot acest context, Comisia Europeană a intensifcat monitorizarea alegerilor din România și ordonă TikTok “să păstreze neatinse toate datele și dovezile” privind riscurile sistemice asupra procesului electoral.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Klaus Iohannis și Ursula von der Leyen au convenit consolidarea securității social media în UE după alegerile din România

Comisia Europeană intensifică monitorizarea alegerilor din România și ordonă TikTok „să păstreze neatinse toate datele și dovezile” privind riscurile sistemice asupra procesului electoral

Published

on

© PSD

În contextul alegerilor din România, aflate în curs de desfășurare, Comisia și-a intensificat monitorizarea TikTok în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (RSD). Această monitorizare este legată de exercitarea competențelor Comisiei în temeiul RSD și nu vizează procesul electoral din România, care ține de competența autorităților române și, în cele din urmă, de cetățenii României, informează instituția într-un comunicat.

Am ordonat astăzi TikTok să păstreze neatinse toate datele și dovezile legate de alegerile din România, dar și pentru viitoarele alegeri din UE. Acest ordin de păstrare este un pas esențial pentru a-i ajuta pe investigatori să stabilească faptele și să completeze solicitările noastre oficiale de informații prin care solicităm informații în urma declasificării documentelor secrete ieri. Intensificăm, de asemenea, contactele cu autoritățile de reglementare din domeniul digital și cibernetic din întreaga Europă, având în vedere dovezile emergente de activitate neautentică sistematică. Mă angajez să asigur aplicarea riguroasă și riguroasă a Actului legislativ privind serviciile digitale”, a declarat Henna Virkunnen, Vice-președinte executiv pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație.

Comisia a emis către TikTok un „ordin de păstrare” în temeiul RSD, prin care obligă această platformă să „înghețe” și să păstreze datele legate de riscurile sistemice efective sau previzibile pe care serviciul acesteia le-ar putea prezenta în ceea ce privește procesele electorale și discursul civic din UE. Acest lucru are ca scop păstrarea informațiilor și a dovezilor disponibile, în eventualitatea unei investigații suplimentare a Comisiei privind respectarea de către TikTok a obligațiilor care îi revin în temeiul RSD.

TikTok trebuie să păstreze documentele și informațiile interne privind proiectarea și funcționarea sistemelor sale de recomandare, precum și modul în care abordează riscul de manipulare intenționată prin utilizarea neautentică și coordonată a serviciului său. Comisia dispune păstrarea documentelor și a informațiilor referitoare la orice încălcare sistematică a condițiilor de utilizare ale TikTok care interzic utilizarea elementelor de monetizare pentru promovarea de conținut politic în cadrul acestui serviciu. Ordinul de păstrare se referă la alegerile naționale din Uniunea Europeană din perioada 24 noiembrie 2024-31 martie 2025

Ordinul urmează informațiilor primite de Comisie în contextul alegerilor în curs din România, inclusiv informațiilor recent declasificate care indică ingerințe străine din partea Rusiei. În acest stadiu, Comisia monitorizează conformitatea și nu are nicio poziție cu privire la posibilitatea ca TikTok să fi încălcat obligațiile care îi revin în temeiul RSD.

Consolidarea monitorizării și a cooperării

De asemenea, Comisia convoacă o reuniune a Comitetului european pentru coordonatorii serviciilor digitale, în data de 6 decembrie, pentru a discuta cu toți coordonatorii serviciilor digitale în privința măsurilor luate până în prezent în acest context și a modalităților de răspuns la dovezile emergente, cum ar fi indiciile potrivit cărora conturi din alte state membre au țintit diaspora română.

În plus, Comisia colectează dovezile puse la dispoziție în cadrul Grupului operativ informal în materie de crize cibernetice, din care fac parte Comisia Europeană, SEAE, Europol și ENISA (Agenția UE pentru Securitate Cibernetică). Grupul operativ este în strânsă legătură cu autoritățile române din domeniul securității cibernetice.

Comisia și-a intensificat colaborarea cu TikTok în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Acest lucru include solicitarea de clarificări, de date și de dovezi prin intermediul unor cereri oficiale, reamintind în același timp cu fermitate obligațiile TikTok de a identifica și de a atenua în mod eficace riscurile legate de alegeri, în conformitate cu orientările privind alegerile emise în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale.

În paralel, semnatarii Codului de bune practici privind dezinformarea au activat sistemul de reacție rapidă (RRS) pentru alegerile din România. Acest sistem de cooperare prevăzut de cod asigură o cooperare rapidă și eficace în perioadele electorale. El s-a dovedit a fi un instrument util și eficace pentru schimbul de informații între organizațiile societății civile, verificatorii veridicității informațiilor și platformele online cu privire la conținutul cu relevanță temporală care este considerat de acestea că prezintă amenințări la adresa integrității procesului electoral.

Observatorul bulgaro-român (BROD)din cadrul Observatorului european al mass-mediei digitale – care participă, de asemenea, la sistemul de reacție rapidă – monitorizează ecosistemul online din România și a identificat mai multe discursuri și tactici de dezinformare, cum ar fi încălcarea legislației electorale, conținut politic nemarcat (inclusiv prin influențatori) și suspiciunea de comportament neautentic coordonat.

Vineri, 29 noiembrie, Comisia a trimis o cerere de informații către TikTok, solicitând acestei platforme să furnizeze mai multe informații cu privire la modul în care gestionează riscurile de manipulare a informațiilor. În special, Comisia solicită TikTok să furnizeze informații detaliate cu privire la modul în care a analizat și a atenuat riscul de exploatare neautentică sau automatizată a serviciului său și riscurile care decurg din sistemele sale de recomandare.

De asemenea, Comisia solicită informații cu privire la eforturile depuse de TikTok pentru a permite unei game mai largi de părți terțe să efectueze un control public, precum și să aibă acces la date disponibile public pentru a detecta, a identifica și a înțelege riscurile sistemice legate de procesele electorale.  Comisia trimisese deja o cerere inițială de informații către TikTok, la 2 octombrie, în legătură cu proiectarea și funcționarea sistemelor de recomandare ale acestei platforme în ceea ce privește alegerile.

La 29 noiembrie, serviciile Comisiei au organizat o masă rotundă online cu platforme online foarte mari și cu motoare de căutare online foarte mari, cu coordonatorul serviciilor digitale din România, ANCOM, cu autorități de stat relevante și cu organizații ale societății civile, pentru a colecta informații și a asigura pregătirea în vederea alegerilor aflate în curs în România. TikTok, Meta, Google, Microsoft și X s‑au numărat printre participanții la masa rotundă. În decursul acestei reuniuni, serviciile Comisiei au solicitat platformelor online foarte mari și motoarelor de căutare online foarte mari să prezinte informații referitoare la evaluarea riscurilor și la măsurile de atenuare a riscurilor pe care le-au luat în contextul alegerilor prezidențiale din România din 24 noiembrie și din 8 decembrie, precum și al alegerilor parlamentare din 1 decembrie 2024.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
ROMÂNIA7 hours ago

MApN demontează noi dezinformări care vizează frontierele României și tehnică militară în Portul Constanța: Sunt informații false pentru a induce panica

SIRIA8 hours ago

“Cruda dictatură Assad s-a prăbușit”: Reacțiile la căderea regimului sirian, de la apelul la stabilitate din partea Europei la emoții contradictorii în Orientul Mijlociu

INTERNAȚIONAL9 hours ago

Fostul dictator sirian Bashar al-Assad a ajuns la Moscova, primind azil în Rusia din partea regimului Putin

NATO17 hours ago

Trump, după întâlnirea tripartită cu Zelenski și Macron la Paris: Ucraina ar dori să încheie un acord de pace. Este timpul ca Vladimir să acționeze, China poate ajuta

POLITICĂ17 hours ago

Ministrul Predoiu: Constituția ne cere să respingem orice formă de extremism sau violență și să rămânem parte a lumii europene și euroatlantice

ROMÂNIA17 hours ago

Mesajul premierului de Ziua Constituției: Legea fundamentală rămâne garantul menținerii drumului nostru european și euroatlantic

NATO18 hours ago

Cehia, Portugalia și Spania condamnă ingerințele străine maligne în România: Doar românii își vot decide viitorul/ Încredere deplină în procesele democratice din România

PARLAMENTUL EUROPEAN18 hours ago

Siegfried Mureșan: Cea mai mare alianţă de centru-dreapta din lume condamnă interferenţa Rusiei în alegerile din România

SECURITATE18 hours ago

Trilaterală Macron-Trump-Zelenski la Elysee: Pacea trebuie să conțină garanții puternice de securitate pentru Ucraina, afirmă liderul ucrainean

ROMÂNIA20 hours ago

MApN: Afirmațiile că România pregătește trimiterea de efective ale Armatei în Ucraina sunt “false” şi “manipulatoare”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Din Parlamentul European, Virgil Popescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: Va fi decisiv pentru viitorul țării. Vrem să avem în continuare fonduri europene să ne dezvoltăm

INTERVIURI5 days ago

INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII5 days ago

Marcel Ciolacu anunță o finanțare de 5 miliarde de euro de la BEI pentru finalizarea de autostrăzi, modernizarea magistralelor feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni

INTERVIURI6 days ago

INTERVIU Adrian Furtună, expert la CNCR: Din nevoia de apartenență, romii sunt atrași în cursa întinsă de extrema dreaptă. Mulți nu își cunosc istoria

POLITICĂ6 days ago

Klaus Iohannis: Vom avea alt președinte, alt parlament, alt guvern, dar România rămâne aici, cu mari așteptări de la elitele țării

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Reprezentanții TikTok, chestionați de eurodeputați români cu privire la respectarea prevederilor europene privind serviciile digitale în contextul alegerilor prezidențiale din România

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Plenul Parlamentului European va discuta riscurile dezinformării pe TikTok pentru integritatea alegerilor în Europa ca urmare a scrutinului din România

COMISIA EUROPEANA6 days ago

Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE

POLITICĂ1 week ago

Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat

Trending