Connect with us

U.E.

Eurobarometru: 58% dintre români au încredere în UE. România, în topul celor mai mulțumite țări de măsurile luate de Uniunea Europeană împotriva pandemiei

Published

on

©️ Calea Europeană/ Diana Zaim

Deși pandemia de COVID-19 afectează viața de zi cu zi a cetățenilor europeni de mai bine de un an, atitudinea față de UE rămâne pozitivă, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru standard realizat în februarie-martie 2021, care relevă cu 58% dintre cetățenii români au încredere în Uniunea Europeană, față de 49% – media Uniunii Europene. De asemenea, România se află în top patru țări cele mai mulțumite de măsurile luate de UE.

Sondajul, publicat vineri de Comisia Europeană, arată că imaginea UE și încrederea în UE s-au ameliorat, atingând nivelul lor cel mai înalt de mai bine de zece ani.

Cetățenii europeni identifică sănătatea și situația economică ca fiind principalele două preocupări atât la nivelul UE, cât și la nivel național. Sondajul indică, de asemenea, o creștere a îngrijorării cu privire la situația actuală a economiilor naționale: 69 % dintre europeni consideră că situația este în prezent „proastă”, iar 61 % dintre europeni se tem că economia țării lor se va redresa în urma impactului pandemiei abia „în 2023 sau mai târziu”.

În schimb, datele colectate pentru România relevă și un paradox: în timp ce 39% dintre cetățenii români identifică sănătatea ca principală preocupare la nivel național și european, România se află între ultimele trei țări la capitolul cetățenilor care își doresc să fie vaccinați cât mai curând posibil, cu doar 18 % dintre români răspunzând afirmativ la această întrebare.

Încrederea și imaginea UE: 58% dintre români au încredere în Uniunea Europeană, față de 49% media europeană

Aproape jumătate dintre europeni au încredere în Uniunea Europeană (49 %), ceea ce reprezintă o creștere de 6 puncte față de sondajul Eurobarometru standard din vara anului 2020. Este cel mai înalt nivel înregistrat din primăvara anului 2008. Încrederea în guvernele naționale (36 %) și în parlamentele naționale (35 %) a pierdut teren, deși ambele rămân la un nivel mai ridicat decât în toamna anului 2019.

În 20 de state membre, majoritatea respondenților afirmă că au încredere în UE, cele mai ridicate niveluri fiind înregistrate în Portugalia (78 %) și Irlanda (74 %).

Imaginea pozitivă a UE (46 %) a atins nivelul său cel mai înalt din toamna anului 2009, înregistrând o creștere de 6 puncte procentuale față de vara anului 2020. Mai puține persoane au o imagine neutră despre UE (38 %, -2), în timp ce 15 % (-4) au o imagine negativă despre UE.

Majoritatea respondenților au o imagine pozitivă despre UE în 25 de state membre ale UE (față de 13 în vara anului 2020), procentele cele mai ridicate fiind înregistrate în Portugalia (76 %) și Irlanda (75 %).

Mai mult, peste șase respondenți din zece au încredere în UE în Malta și Estonia (ambele 64%), Danemarca (62%) și Țările de Jos și Letonia (ambele 61%) și cel puțin jumătate dintre aceștia fac acest lucru în Ungaria (59%), România și Suedia (ambele 58%), Belgia (56%), Luxemburg și Slovenia (ambele 55%), Bulgaria (53%), Spania (52%), Croația (51%) și Polonia și Slovacia (ambele 50 %).

© Eurobarometru standard (EB 94) – iarna 2020-2021

În Germania, o majoritate relativă are tendința de a avea încredere în UE (48% vs 44% „tind să nu aibă încredere”), iar în Finlanda, opinia publică este împărțită în mod egal (50% „tind să aibă încredere” vs 50% „tind să nu aibă încredere) ”).

Mai mult, procentul de 58 % din România relevă o creștere de 4 puncte procentuale față de precedentul Eurobarometru în ce privește încrederea în UE.

Principalele preocupări la nivelul UE și la nivel național. România: 39% dintre români consideră că sănătatea este principala preocupare

Aproape patru cetățeni ai UE din zece consideră că cea mai importantă problemă cu care se confruntă în prezent UE este sănătatea: 38 % dintre respondenți menționează acum acest aspect, o creștere semnificativă cu 16 puncte procentuale față de vara anului 2020. Sănătatea ocupă primul loc, în fața situației economice (35 %, procent neschimbat), situația finanțelor publice ale statelor membre ocupând acum locul al treilea (21 %, -2). Mediul și schimbările climatice ocupă acum locul al patrulea (20 %, procent neschimbat), în timp ce imigrația, pentru prima dată din toamna anului 2014, cu un procent de 18 % (-5 puncte), nu se mai numără printre principalele trei preocupări. Șomajul se află pe locul al șaselea, fiind menționat de 15 % dintre respondenți (-2 puncte procentuale).

În ceea ce privește principalele preocupări la nivel național, sănătatea este, de asemenea, percepută ca fiind cea mai importantă chestiune (44 %), în creștere cu 13 puncte procentuale față de vara anului 2020. Situația economică ocupă a doua poziție, fiind menționată de o treime dintre europeni (33 %, procent neschimbat), în timp ce un sfert dintre aceștia menționează șomajul (25 %, -3).

În ce privește România, topul principalelor preocupări la nivel național sunt: sănătate (39 %), situația economică (27 %), creșterea prețurilor și a nivelului de trei (18 %) sau situația finanțelor publice (16 %).

Situația economică și moneda euro: Doar 26% dintre români sunt de părere că situația economică este bună

Percepția cu privire la economia națională a continuat să se deterioreze: doar 29 % dintre cetățenii UE consideră în prezent că situația este „bună” (-5 puncte procentuale față de vara anului 2020, -18 față de toamna anului 2019), cel mai scăzut nivel pentru acest indicator din primăvara anului 2013. Proporția europenilor care consideră că această situație este „proastă” a câștigat teren în mod corespunzător (69 %, +5).

Percepțiile pozitive asupra situației actuale a economiei naționale variază foarte mult între statele membre ale UE, de la 86 % în Luxemburg până la 7 % în Italia.

La acest capitol, România se situează sub media UE, 26 % dintre cetățeni fiind de părere că situația economică este bună, tendința fiind de depreciere cu două puncte procentuale față de precedentele măsurători.

© Eurobarometru standard (EB 94) – iarna 2020-2021

Sprijinul pentru moneda euro rămâne foarte ridicat: 79 % (+4) dintre cetățenii din zona euro sunt în favoarea monedei euro, cel mai înalt nivel din 2004, cifrele variind de la 95 % în Portugalia la 70 % în Franța și Austria.  În ansamblu, în Uniunea Europeană, șapte din zece europeni sprijină moneda euro (70 %, +3), cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.

Deși sub media Uniunii Europene, peste 55 % dintre români sprijină moneda euro.

© Eurobarometru standard (EB 94) – iarna 2020-2021

Pandemia de COVID-19: România, în top patru țări cele mai mulțumite de măsurile luate de UE

43 % dintre europeni sunt mulțumiți de măsurile luate până în prezent de guvernele naționale pentru combaterea pandemiei (-19 puncte procentuale față de vara trecută), în timp ce 56 % sunt nemulțumiți (+19). Doar 42 % dintre români sunt mulțumiți de deciziile luate la nivel guvernamental.

© Eurobarometru standard (EB 94) – iarna 2020-2021

Același procent din rândul cetățenilor europeni sunt mulțumiți de măsurile luate de UE (43 %, -2), în timp ce 49 % sunt nemulțumiți (+5). Cu toate acestea, 59 % au încredere că UE va lua deciziile corecte în viitor în ceea ce privește răspunsul său la pandemie. România se află în primele patru țară la acest capitol, cu 57 % dintre cetățeni mulțumiți de măsurile luate de Uniunea Europeană.

© Eurobarometru standard (EB 94) – iarna 2020-2021

Peste șase europeni din zece (61 %) consideră că economia țării lor se va redresa în urma impactului pandemiei de COVID-19 în 2023 sau mai târziu. Mai puțin de un sfert consideră că redresarea va avea loc în 2022 (23 %) și doar 5 % cred că redresarea va avea lor anul acesta, în 2021. Aproape unul din zece europeni se teme că economia țării sale nu se va redresa niciodată în urma impactului pandemiei (8 %). La acest capitol, doar 44 % dintre români susțin că economia țării noastre se va redresa în 2023 sau mai târziu, 24 % considerând că asta se va întâmpla în 2022, 11 % în 2021, iar 7 % consideră că economia României deja și-a revenit.

© Eurobarometru standard (EB 94) – iarna 2020-2021

Majoritatea europenilor consideră că planul de redresare al UE în valoare de 750 de miliarde EUR, NextGenerationEU, este un instrument eficace pentru a face față efectelor economice ale pandemiei de COVID-19 (55 %). Aproape patru din zece consideră că nu este eficace (38 %). În ce privește România, 14 % dintre cetățeni consideră că NextGenerationEU este un instrument foarte eficace, iar 46% sunt de părere că este un instrument eficace.

© Eurobarometru standard (EB 94) – iarna 2020-2021

Începând cu vara anului 2020, experiența personală a europenilor în ceea ce privește măsurile de combatere a pandemiei, cum ar fi izolarea, s-a deteriorat: majoritatea cetățenilor UE consideră acum că a fost greu să facă față acestei experiențe (40 %, +8 puncte procentuale față de vara anului 2020), în timp ce mai puțin de trei din zece afirmă că a fost ușor (29 %, -9). Proporția celor care afirmă că le-a fost deopotrivă de ușor și de greu a rămas aproape neschimbată, situându-se la 31 % (+1).

Vaccinarea împotriva COVID-19: România, între ultimele țări din UE unde cetățenii își doresc să fie imunizați cât mai curând posibil

45 % dintre europeni au răspuns că ar dori să fie vaccinați cât mai curând posibil – sau fuseseră deja vaccinați în momentul efectuării sondajului, iar 20 % ar dori să facă acest lucru în 2021. 21 % ar prefera să fie vaccinați mai târziu. Doar 12 % afirmă că nu se vor vaccina niciodată, iar 2 % „nu știu”.

În 21 de țări, majoritatea respondenților ar dori să fie vaccinați cât mai curând posibil sau au fost deja vaccinați, procentele cele mai ridicate înregistrându-se în Irlanda (74 %), Danemarca (73 %) și Suedia (71 %). Pe de altă parte, mai puțin de un respondent din cinci intenționează să se vaccineze cât mai curând posibil în Bulgaria (19 %) și Cipru (16 %).

La acest capitol, România se află între ultimele trei țări, doar 18 % dintre români răspunzând că ar dori să fie vaccinați cât mai curând posibil, 23 % cândva în anul 2021, 36 % mai târziu, 5% au fost deja vaccinați, iar 16% niciodată.

© Eurobarometru standard (EB 94) – iarna 2020-2021

Sondajul „Eurobarometru standard (EB 94) – iarna 2020-2021” a fost realizat prin interviuri față în față și online în perioada 12 februarie – 18 martie 2021 în cele 27 de state membre ale UE și în douăsprezece țări sau teritorii. În perioada 12 februarie – 11 martie 2021, au fost realizate 27 409 interviuri în statele membre ale UE-27.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

ROMÂNIA

De la Sofia, Nicolae Ciucă dă asigurări că România are cantitățile necesare de gaz: Țara noastră nu va suferi în iarna 2022-2023 de lipsa gazului

Published

on

© Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că România are cantitățile necesare de gaz, iar țara noastră nu va suferi în iarna 2022-2023 de lipsa gazului, informează comunicatul oficial

Prim-ministrul a avut sâmbătă, 1 octombrie, o vizită la Sofia, în contextul participării la ceremonia de lansare a exploatării comerciale a Interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria. Evenimentul, găzduit de președintele Bulgariei, Rumen Radev, a fost marcat de o reprezentare la nivel înalt consistentă a statelor din regiune, precum și de participarea  președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.  

„Am participat la ceremonia de inaugurare a interconectorului Grecia-Bulgaria, activitate care s-a desfășurat la Sofia, în prezența președintelui Bulgariei, a președintelui Comisiei Europene și a celorlalți președinți și premieri din Azerbaidjan, Grecia, Serbia și Macedonia de Nord. Este o activitate pe care o așteptam de mult timp, pentru că operaționalizarea acestui interconector, practic, pune în valoare demersurile pe care le-am făcut pentru identificarea de noi surse de energie și, desigur, pentru diversificarea rețelelor de transport a gazelor, astfel încât Coridorul Sudic să poată asigura conectivitatea proiectului pe care noi l-am demarat și l-am pus în aplicare odată cu Bulgaria, Ungaria și Austria – vorbim de proiectul BRUA”, a spus Ciucă, într-o declaraţie acordată presei la sediul Ambasadei României la Sofia.

Potrivit premierului, prin acest interconector se realizează punerea în valoare a proiectului BRUA și, totodată, „ne ajută să sprijinim Republica Moldova și Ucraina prin cantitățile de gaz care pot fi transportate prin acest coridor”.

El a precizat că în întâlnirile bilaterale pe care le-a avut cu președintele Bulgariei, a discutat despre demersurile pe care le pot face împreună, astfel încât să poată mări capacitatea de tranzit a gazelor.

„Împreună am ajuns la concluzia că este nevoie ca societățile naționale de transport de gaz să poată să conlucreze mai bine și să folosească fondurile europene. Sporirea capacității de transport de gaz nu este doar în beneficiul țărilor noastre, ci este în beneficiul tuturor țărilor din regiune și, astfel, asigurăm o capacitate de transport mai mare pentru Europa Centrală”, a continuat Nicolae Ciucă. 

Mai mult, premierul a a discutat cu președintele Bulgariei despre proiectele pentru asigurarea navigabilității pe Dunăre, despre proiectul Fast Danube și despre proiectul prin care ministere de transport din România și Bulgaria s-au angajat să realizeze o nouă construcție peste Dunăre, fiind vorba despre al doilea pod Giurgiu-Ruse. 

 „Totodată, sunt o serie întreagă de alte oportunități în relațiile bilaterale dintre țările noastre. Am subliniat cât se poate de clar că relațiile comerciale au ajuns la o sumă consistentă, aproximativ 6,5 miliarde, crescând până în acest moment cu 30% față de anul trecut. Sunt, de asemenea, de menționat elementele, concluziile în urma întâlnirii bilaterale cu președintele Azerbaidjanului. Am primit asigurări că există cantitățile de gaze necesare pentru a putea să asigurăm cantitățile necesare pentru această iarnă”, a adăugat șeful Executivului. 

De asemenea, Nicolae Ciucă a amintit că există și o serie de proiecte pe care România și Azerbaidjan le au în vedere în ceea ce privește tranziția către energie verde și a precizat că există un interes pentru accentuarea relațiilor bilaterale în ceea ce privește dezvoltarea unor proiecte de petrochimie, ținând cont că Azerbaidjanul are atât resurse, cât și o serie de investiții pe care vrea să le facă în țara noastră.

„Cu premierul Mitsotakis am discutat aspectele legate de operaționalizarea acestui Interconector și de posibilitatea ca în viitor să putem să fim beneficiarii transportului de LNG și descărcarea lui în terminalele din nordul Greciei. Vorbim de terminalul de la Alexandroupolis și există foarte mare disponibilitate astfel încât să putem să beneficiem și de acest suport tehnic. Ca atare, în acest moment pot să dau asigurări că avem cantitățile necesare de gaz, iar țara noastră nu va suferi în iarna 2022-2023 de lipsa gazului”, a conchis prim-ministrul. 

În discursul susținut la Sofia cu ocazia inaugurării interconectorului de gaze naturale dintre Grecia și Bulgaria, Nicolae Ciucă a declarat că  România este pregătită să-și joace rolul de partener de încredere în asigurarea securității energetice a Europei, în timp ce UE trebuie să își reducă într-un ritm mai rapid dependența de combustibili fosili din Rusia

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte la Sofia pe premierul Nicolae Ciucă fac parte ministrul Energiei, Virgil Popescu, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, şi directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu. De altfel, în ajunul evenimentului, Transgaz și operatorii de transport gaze naturale din Bulgaria, Ungaria și Slovacia au propus o inițiativă pentru a livra până la 5 miliarde de metri cubi de gaze anual către Europa de Est, Centrală și de Vest prin îmbunătățirea infrastructurilor existente.

România a pledat intens în ultima jumătate de an în convorbirile și întrunirile cu autoritățile de la Sofia și Atena pentru ca acest gazoduct între Bulgaria și Grecia să fie finalizat și inaugurat, urmând să transporte gaze din Azerbaidjan pe axa coridorului sudic de gaze, prin conducta Caucazului de Sud, conducta Trans-anatoliană din Turcia și conducta Trans-adriatică care traversează Grecia, Albania, având ca destinație Italia, pe coasta Mării Adriatice. În același timp, Grecia continuă construcția terminalului de gaz natural lichefiat de Alexandroupolis care ar putea fi transportat prin interconectorul cu Bulgaria.

Mai mult, Bucureștiul a intensificat contactele politice și diplomatice cu Azerbaidjanul, țară care va furniza gaze prin intermediul acestui interconector dintre Bulgaria și Grecia. În acest calcul strategic pentru securitate energetică, România s-a arătat dispusă “să pună pe masă conducta BRUA pentru a aduce în Europa gaze din Azerbaidjan“. Conducta BRUA a fost proiectată pentru a asigura interconexiunea dintre Bulgaria, România, Ungaria și Austria.

Continue Reading

ENERGIE

Ministrul Energiei: Finalizarea interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria este un pas foarte important pentru designul pieței de energie din regiune

Published

on

© Virgil Popescu/ Facebook

Finalizarea interconectorului Grecia-Bulgaria este un pas foarte important pentru designul pieței de energie din regiune, a transmis ministrul Energiei, Virgil Popescu, care a participat sâmbătă, alături de prim-ministrul Nicolae Ciucă, la inaugurarea interconectorului de gaze. 

„Mai mult chiar, o declarație publică prin care demonstrăm că împreună oferim un răspuns categoric: că nu permitem ca energia să fie folosită ca armă de șantaj. Astfel, ne asigurăm diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare și, totodată, întărim securitatea energetică, în vederea independenței energetice”, a scris Virgil Popescu, pe Facebook.

Ministrul a precizat că importurile de gaz din Azerbaidjan prin intermediul acestui interconector vor reprezenta o sursă alternativă viabilă de acum, care va asigura României și altor state aflate pe diagrama de distribuție a acestei rețele de gaze accesul la Conducta Trans-Anatoliană de Gaze Naturale (TANAP).

„Am avut întâlniri de lucru cu președintele Republicii Bulgare Rumen Radev și cu premierul bulgar interimar, Galab Donev, cu președintele Ilham Aliyev – Azerbaidjan și cu premierul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis. Aș vrea să le mulțumesc și colegilor mei miniștri ai Energiei pentru buna colaborare pe care o avem”, a adăugat Virgil Popescu.

Citiți și: Premierul Ciucă, la inaugurarea interconectorului de gaze Bulgaria – Grecia: România își va juca rolul în asigurarea securității energetice a Europei

Reamintim că România a pledat intens în ultima jumătate de an în convorbirile și întrunirile cu autoritățile de la Sofia și Atena pentru ca acest gazoduct între Bulgaria și Grecia să fie finalizat și inaugurat, urmând să transporte gaze din Azerbaidjan pe axa coridorului sudic de gaze, prin conducta Caucazului de Sud, conducta Trans-anatoliană din Turcia și conducta Trans-adriatică care traversează Grecia, Albania, având ca destinație Italia, pe coasta Mării Adriatice. În același timp, Grecia continuă construcția terminalului de gaz natural lichefiat de Alexandroupolis care ar putea fi transportat prin interconectorul cu Bulgaria.

Mai mult, Bucureștiul a intensificat contactele politice și diplomatice cu Azerbaidjanul, țară care va putea furniza gaze prin intermediul acestui interconector dintre Bulgaria și Grecia. În acest calcul strategic pentru securitate energetică, România s-a arătat dispusă „să pună pe masă conducta BRUA pentru a aduce în Europa gaze din Azerbaidjan“. Conducta BRUA a fost proiectată pentru a asigura interconexiunea dintre Bulgaria, România și Austria.

Continue Reading

COMISIA EUROPEANA

Ursula von der Leyen, la inaugurarea interconectorului de gaze Bulgaria – Grecia: Astăzi începe o nouă eră pentru Europa de Sud-Est și pentru securitatea energetică a UE

Published

on

© Ursula von der Leyen/ Twitter

Uniunea Europeană a sprijinit interconectorul de gaze naturale dintre Grecia și Bulgaria încă din prima zi din punct de vedere politic, dar și financiar, cu aproximativ 250 de milioane de euro, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,  la inaugurarea interconectorului, care va facilita importurile de gaze naturale din Azerbaidjan către UE, precum și viitoare transporturi de gaz natural lichefiat dinspre Grecia spre restul continentului.

„Astăzi începe o nouă eră pentru Bulgaria și pentru Europa de Sud-Est. Bulgaria obișnuia să primească 80% din gazul său din Rusia. Asta era înainte ca Rusia să decidă să lanseze un război atroce împotriva Ucrainei și un război energetic împotriva Europei. Acest gazoduct este o schimbare pentru Bulgaria și pentru securitatea energetică a Europei și înseamnă libertate. Înseamnă eliberarea de dependența de gazul rusesc. Într-adevăr, interconectorul ar putea acoperi întregul consum de gaz al Bulgariei și aceasta este o veste cu adevărat grozavă”, a spus Ursula von der Leyen în discursul său, susținut în prezența președinților Bulgariei și Azerbaidjanului, a premierului României și Greciei.

Potrivit șefei Comisiei Europene, criza energetică este gravă și necesită din partea Europei un răspuns comun care să permită reducerea costurilor energetice pentru familii și întreprinderi. „Acesta este obiectivul pe care trebuie să-l atingem”, a spus ea.

Mai mult, aceasta a amintit că statele membre ale Uniunii Europene au convenit vineri impunerea de taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energetică, posibil o plafonare a preţului la gazele naturale la nivelul întregii Uniuni. 

„Trebuie să protejăm elementele fundamentale ale economiei noastre și, în special, piața noastră unică. Aceasta este forța Uniunii Europene. De aici provine într-adevăr bogăția Uniunii Europene, de pe piața unică, fără o soluție europeană comună riscăm serios fragmentarea”, a explicat von der Leyen.

Ea a subliniat că este extrem de important să „păstrăm condiții de concurență echitabile pentru toți cei din Uniunea Europeană pe piața unică și este primordial să evităm denaturarea pieței unice”.

„Sarcina care ne așteaptă este clară. Trebuie să reducem costurile energiei, păstrând în același timp condiții de concurență echitabile pe piața noastră unică. Trebuie să facem acest lucru ca europeni, împreună, printr-o soluție comună. Acesta este lucrul pe care îl vom discuta la Praga cu liderii Uniunii Europene”, a scris Ursula von der Leyen, pe Twitter.

 

Reamintim că România a pledat intens în ultima jumătate de an în convorbirile și întrunirile cu autoritățile de la Sofia și Atena pentru ca acest gazoduct între Bulgaria și Grecia să fie finalizat și inaugurat, urmând să transporte gaze din Azerbaidjan pe axa coridorului sudic de gaze, prin conducta Caucazului de Sud, conducta Trans-anatoliană din Turcia și conducta Trans-adriatică care traversează Grecia, Albania, având ca destinație Italia, pe coasta Mării Adriatice. În același timp, Grecia continuă construcția terminalului de gaz natural lichefiat de Alexandroupolis care ar putea fi transportat prin interconectorul cu Bulgaria.

Mai mult, Bucureștiul a intensificat contactele politice și diplomatice cu Azerbaidjanul, țară care va putea furniza gaze prin intermediul acestui interconector dintre Bulgaria și Grecia. În acest calcul strategic pentru securitate energetică, România s-a arătat dispusă „să pună pe masă conducta BRUA pentru a aduce în Europa gaze din Azerbaidjan“. Conducta BRUA a fost proiectată pentru a asigura interconexiunea dintre Bulgaria, România și Austria.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA3 hours ago

De la Sofia, Nicolae Ciucă dă asigurări că România are cantitățile necesare de gaz: Țara noastră nu va suferi în iarna 2022-2023 de lipsa gazului

ENERGIE5 hours ago

Ministrul Energiei: Finalizarea interconectorului de gaze Grecia-Bulgaria este un pas foarte important pentru designul pieței de energie din regiune

NATO5 hours ago

EXCLUSIV Șeful Comisiei pentru afaceri externe din Parlamentul Estoniei: Dacă Putin o ia razna și folosește arme nucleare tactice, acesta ar trebui să fie sfârșitul jocului pentru Rusia

ROMÂNIA5 hours ago

Experții New Strategy Center au avut mai multe întrevederi la Congresul SUA pentru a împărtăși perspectivele privind situația de securitate din regiunea Mării Negre

COMISIA EUROPEANA7 hours ago

Ursula von der Leyen, la inaugurarea interconectorului de gaze Bulgaria – Grecia: Astăzi începe o nouă eră pentru Europa de Sud-Est și pentru securitatea energetică a UE

NATO7 hours ago

Țările baltice susțin aderarea accelerată a Ucrainei la NATO: Curajul Ucrainei nu poate decât să ne întărească alianţa

ENERGIE8 hours ago

Premierul Ciucă, la inaugurarea interconectorului de gaze Bulgaria – Grecia: România își va juca rolul în asigurarea securității energetice a Europei

Eugen Tomac8 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac a adus un omagiu, în plenul PE, românilor care și-au pierdut viața pe frontul din Ucraina: „Putin are mâinile pătate de sânge”

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Joe Biden afirmă că SUA și aliații săi nu se vor lăsa „intimidați” de Vladimir Putin: NATO va apăra „fiecare centimetru” din teritoriul său

ENERGIE10 hours ago

Transgaz și operatorii de transport gaze naturale din Bulgaria, Ungaria și Slovacia propun o inițiativă pentru a livra până la 5 mld. metri cubi de gaze către Europa de Est, Centrală și de Vest

NATO22 hours ago

Mircea Geoană: Nu avem informaţii care să indice o schimbare a posturii nucleare a Rusiei, dar NATO este angajată deplin în apărarea aliaților, inclusiv a României

INTERNAȚIONAL1 day ago

Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la NATO după ce Putin a proclamat anexarea ilegală de către Rusia a patru regiuni ucrainene

REPUBLICA MOLDOVA1 day ago

R. Moldova contează pe sprijinul UE pentru a accelera ”modernizarea sectorului de securitate și apărare”. Maia Sandu: O urgență, având în vedere creșterea riscurilor în regiune

JUSTIȚIE4 days ago

Klaus Iohannis: DNA, un model la nivel european, a contribuit decisiv ca România să fie un pol de stabilitate și un partener strategic pentru partenerii din NATO și UE

ROMÂNIA5 days ago

Nicolae Ciucă, din Japonia: Componenta de securitate și apărare, unul din cei patru piloni de cooperare ai viitorului nostru parteneriat, de mare interes pentru ambele părți

NATO1 week ago

Klaus Iohannis, despre amenințarea Rusiei cu un război nuclear: România, ca parte a NATO, este pregătită pentru orice scenariu. Românii nu trebuie să intre în panică

ROMÂNIA1 week ago

Klaus Iohannis, către antreprenorii români din Silicon Valley: Poate aveți unele lecții care ne-ar folosi în România

ROMÂNIA1 week ago

Nicolae Ciucă: Salutăm interesul manifestat de Banca Japoneză de Cooperare Internațională pentru susținerea marilor proiecte de infrastructură de transport și de producere a energiei verzi

U.E.1 week ago

Ministrul ungar de externe, singurul din UE care s-a întâlnit cu Lavrov la ONU: Există o singură soluție la inflația de război și la prețurile epuizante ale energiei: pacea. Ungaria vrea pace

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Ursula von der Leyen îndemnă tânăra generație să apere democrația în fața autocrației: Trebuie să lucrăm la consolidarea acesteia pentru că știm cât de repede se poate schimba istoria

Team2Share

Trending