Eurodeputați cu funcții de conducere, printre care și Siegfried Mureșan, președinte al Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Republica Moldova, salută deschiderea primului cluster de negocieri cu Ucraina și Republica Moldova.
„Reprezintă un pas istoric înainte și marchează o nouă etapă în parcursul celor două țări candidate către UE, în urma unei decizii unanime a statelor membre ale UE. Ucraina și Republica Moldova au dat dovadă de o hotărâre și o reziliență remarcabile în promovarea agendei lor de reforme, iar decizia de astăzi (n.r. luni) reprezintă o recunoaștere binemeritată a acestui angajament și a progreselor semnificative realizate deja prin intermediul negocierilor tehnice. Deschiderea clusterului tematic „Fundamente” – coloana vertebrală a procesului de aderare – subliniază importanța valorilor și principiilor fundamentale pe care se bazează UE: statul de drept, instituții democratice puternice și drepturile fundamentale. Suntem încrezători că autoritățile ucrainene și moldovene vor face tot posibilul pentru a-și îndeplini acest angajament pe parcursul întregului proces de aderare”, au menționat eurodeputații într-un comunicat.
Aceștia califică extinderea drept „unul dintre instrumentele noastre cele mai puternice pentru consolidarea păcii, securității și prosperității pe întreg continentul nostru.”
„Aceasta rămâne una dintre cele mai mari realizări ale UE și cea mai puternică investiție a noastră într-un viitor comun. O Uniune Europeană mai mare și mai coezivă servește interesului nostru comun. Prin urmare, trebuie să continuăm să acordăm prioritate unui proces de extindere bazat pe merite – unul care să recompenseze angajamentul autentic și rezultatele tangibile. În ciuda războiului de agresiune distructiv al Rusiei, Ucraina continuă să înregistreze progrese pe calea aderării la UE, avansând cu reforme importante. Republica Moldova a continuat să urmărească reformele cu curaj și determinare, chiar și în fața unei presiuni geopolitice imense și a provocărilor interne. Parlamentul European sprijină ferm Ucraina și Republica Moldova în această călătorie. Vom continua să sprijinim parcursul lor european și agenda ambițioasă de reforme, precum și să colaborăm îndeaproape cu toate instituțiile pentru a ne asigura că acest proces avansează rapid, echitabil și cu ambiția pe care o impune această oportunitate istorică”, conchid eurodeputații.
Decizia a fost salutată de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și a fost posibilă datorită hotărârii Ungariei de a ridica veto-ul asupra avansării procesului de aderare a Kievului la UE, după o înțelegere bilaterală privind drepturile minorității maghiare din Ucraina.
Negocierile de aderare au loc în cadrul conferinței interguvernamentale, desfășurate între miniștrii și ambasadorii statelor membre ale UE și ai țării candidate.
Acestea acoperă ansamblul de drepturi comune și legislația comună („acquis-ul UE”) și sunt împărțite în diferite capitole sau grupuri tematice de capitole, care cuprind diferite domenii de politică.
Amintim că Ucraina a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană la 28 februarie 2022, la câteva zile după ce Rusia a declanșat războiul pe scară largă împotriva sa.
Profitând de contextul extern, Republica Moldova a călcat pe urmele Kievului și a avansat la 3 martie 2022 cererea de aderare la UE.
În luna iunie a aceluiași an, Consiliul European, adică șefii de stat sau de guvern, a acordat celor două țări statutul de țări candidate și a invitat Comisia Europeană să transmită un raport cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de avizul executivului european privind cererile de aderare.
În noiembrie 2023, Comisia Europeană a emis o recomandare de începere a negocierilor de aderare cu Ucraina, iar o lună mai târziu, liderii din Uniunea Europeană au decis să înceapă negocierile de aderare cu cele două țări.
În conformitate cu metodologia de extindere revizuită, Consiliul a aprobat cadrul de negociere la 21 iunie 2024, iar câteva zile mai târziu, a organizat prima conferință interguvernamentală cu Republica Moldova și cu Ucraina pentru începerea negocierilor de aderare.




