Connect with us

PARLAMENTUL EUROPEAN

Eurodeputații PSD solicită Guvernului să aibă ca prioritate ridicarea nivelului de trai al românilor

Published

on

© Arhivă Delegatia PSD în Parlmantul European

Delegația română PSD din Parlamentul European solicită Guvernului României să respecte principiile dialogului social în toate politicile pe care le inițiază și să aibă ca prioritate ridicarea nivelului de trai al românilor. În acest context, eurodeputații PSD au avut o întâlnire, la Strasbourg, cu reprezentanții Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA, se arată în comunicatul oficial al Delegației, remis CaleaEuropeană.ro.

Într-o scrisoare transmisă Parlamentului European și reprezentanților României din Grupul Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Cartel ALFA a atras atenția că măsurile de austeritate adoptate de Guvernul României, blocarea dialogului social, politica fiscală dezechilibrată între capital și lucrători și politica salariilor mici plasează întregul cost al crizei sanitare și economice asupra lucrătorilor și a celor mai vulnerabile categorii ale populației.

Citiți și: Caravana Dreptății Sociale, condusă de CNS Cartel ALFA, încheie protestul de 2000 de km împotriva salarizării scăzute cu discuții cu eurodeputați pentru susținerea Directivei salariilor minime

Oficialii români din Parlamentul European au reamintit că, în timpul guvernărilor PSD, salariul minim a fost majorat succesiv, cu 43,8%, respectiv de la 878 de lei net, la finalul lui 2016, la 1263 de lei net, în 2019, în timp ce majorarea realizată de guvernarea de dreapta în anul 2021, s-a făcut doar printr-o indexare cu rata inflației.

„PSD s-a implicat și se va implica în continuare în promovarea conceptului de salariu minim european, având întâlniri repetate cu sindicatele și cu mediul de afaceri. Această soluție este importantă atât din punct de vedere social, pentru garantarea unui nivel de trai decent în România, cât și pentru menținerea forței de muncă, dat fiind că România s-a confruntat cu cel mai mare fenomen de migrație al angajaților din Uniunea Europeană. În aceste condiții, chiar dacă actuala coaliție de guvernare nu depune eforturi în acest sens, dimpotrivă, impunerea unui salariu minim european în România este o necesitate”, au arătat reprezentanții Delegației Române.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, șeful eurodeputaților PSD, Dan Nica, și reprezentanții Cartel Alfa au schimbat opinii în legătură cu Planul Național de Redresare și Reziliență, social-democratul arătând că așa numitul PNRR este un nou eșec al Guvernului Cîțu, fiind un document inconsistent din cauza absenței dialogului real cu patronatele, sindicatele și societatea civilă.

Organizația reprezentativă la nivel național, Cartel ALFA, a organizat în această perioadă evenimentul Caravana drepturilor sociale, pentru a atrage atenția asupra necesității adoptării unor politici sociale orientate către cetățeni, prin aplicarea principiilor Pilonului European al Drepturilor Sociale. Caravana a început pe 1 iulie la București, iar în drum spre instituțiile europene de la Bruxelles și Strasbourg, s-a oprit la Ambasadele României la Budapesta, Viena, München și Luxemburg.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

La inițiativa lui Victor Negrescu, Parlamentul European cere Comisiei Europene prelungirea cu 18 luni a proiectelor din PNRR și posibilitatea continuării lor cu alte finanțări UE

Published

on

© European Union 2025 Source: EP

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a anunțat marți adoptarea cu succes a raportului privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență în comisiile de specialitate ale legislativului european și prin intermediul căruia Parlamentul European cere prelungirea cu 18 luni a proiectelor din PNRR și transferul către alte surse de finanțare europeană.

Documentul, coordonat de eurodeputatul român în numele Comisiei pentru Bugete, a fost aprobat cu o largă majoritate – 63 de voturi pentru, 12 împotrivă și 6 abțineri – și urmează să fie votat în plenul Parlamentului European de la Strasbourg în luna iunie.

“Apelul nostru pentru prelungirea cu 18 luni a PNRR-urilor a fost aprobat în Comisia pentru Bugete și Comisia pentru Afaceri Economice. Totodată, am obținut posibilitatea ca proiectele să continue cu alte finanțări europene”, a declarat Victor Negrescu, subliniind importanța acestor măsuri pentru salvarea investițiilor aflate în derulare în întreaga Uniune Europeană.

Printre prevederile incluse în raport se regăsesc: prelungirea cu 18 luni pentru proiectele mature din PNRR; transferul proiectelor nefinalizate către alte surse de finanţare; acces simplificat la fonduri pentru IMM-uri, societatea civilă şi partenerii sociali; mai multă flexibilitate pentru revizuirea planurilor în contextul geopolitic actual; prioritate pentru investiţii în educaţie şi cultură; implicarea autorităţilor locale, regionale şi a Parlamentului European; aplicarea normelor financiare clare pentru o implementare eficientă; protejarea banilor europeni prin combaterea fraudei şi corupţiei.

“Luptăm pentru soluții reale și eficiente pentru România și întreaga Europă. Mulțumesc tuturor colegilor și co-raportorului meu din partea Comisiei pentru Afaceri Economice, Siegfried Mureșan, pentru contribuția adusă în atingerea acestui rezultat!”, a mai transmis Negrescu.

Potrivit lui Negrescu, raportul prin care Parlamentul European solicită prelungirea cu 18 luni a perioadei de implementare pentru proiectele mature din PNRR și facilitarea tranziției către alte surse de finanțare europene reprezintă “un pas esențial pentru a evita pierderea acestor fonduri și pentru a valorifica fiecare investiție strategică pentru dezvoltarea României și a Europei”.

Propunerile adoptate în comisiile de specialitate ale Parlamentului European vin în întâmpinarea României și altor țări care înregistrează provocări legate de calendarul de implementare a unor componente ale Planului Național de Redresare și Reziliență. Până în prezent, România a încasat 9,2 miliarde de euro din suma de 28,5 miliarde de euro de care dispune pentru implementarea PNRR. Din această alocare, o sumă de 13,6 miliarde euro este acordată sub formă de granturi și 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi.

Continue Reading

PARLAMENTUL EUROPEAN

”A fost emoționant să văd toate steagurile UE fluturând cu mândrie în țară”, a transmis președinta PE în prima convorbire cu Nicușor Dan 

Published

on

(LEFT) © European Union; (RIGHT) © Nicusor Dan - Facebook

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a avut o primă convorbire cu președintele ales al României, Nicușor Dan, prilej cu care l-a feliticat din nou pentru rezultatul alegerilor și a reiterat sprijinul UE pentru țara noastră.

„O discuție bună cu Nicușor Dan pentru a-l felicita pentru alegerea sa ca președinte al României. După anunțarea rezultatului alegerilor, a fost emoționant să văd toate steagurile europene fluturând cu mândrie prin țară. Oamenii din România se pot baza pe Europa lor. Acesta este mesajul pe care îl voi transmite în România la sfârșitul acestei săptămâni”, a scris Roberta Metsola într-un mesaj pe contul X.

Potivit agendei oficiale, președinta Legislativului European va face o vizită oficială joi, 22 mai, în țara noastră. Aceasta va fi primită la Timișoara, unde va purta un dialog cu tinerii din regiune și va fi distinsă cu premiul Timișoarei pentru valori europene. 

Victoria lui Nicușor Dan a fost salutată de lideri din întreaga Europă, de la liderii instituțiilor UE – președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola – la președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul polonez Donald Tusk, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez și șefa guvernului italian Giorgia Meloni.

În același timp, președintele francez Emmanuel Macron a fost primul lider european care l-a sunat pe Nicușor Dan pentru a-l felicita. “În pofida numeroaselor încercări de manipulare, românii au ales în această seară democrația, statul de drept și Uniunea Europeană”, a spus Macron.

Citiți și Nicușor Dan a fost ales președinte al României. Este primul candidat independent care devine președinte al republicii

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a fost ales președinte al României, devenind primul lider al republicii care obține funcția supremă în stat din postura de candidat independent, devansându-l pe contracandidatul său George Simion, liderul partidului naționalist Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), după ce a surmontat o diferență de aproape 2 milioane de voturi diferență în favoarea candidatului izolaționist în primul tur de scrutin.

Potrivit rezultatelor turului al doilea al alegerilor prezidențiale, după centralizarea tuturor voturilor, Nicușor Dan a obținut 6,17 milioane de voturi (53,6%), iar George Simion a primit 5,33 milioane de voturi (46,4%).


Citiți și

Toată Europa a stat cu ochii pe alegerile din România, afirmă Nicușor Dan: Vom continua să fim parteneri de încredere în Uniunea Europeană

Lovitură dură pentru suveraniștii din Europa, consemnează presa internațională victoria pro-europeanului Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din România

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, a votat pentru ”a însănătoși România într-un cadru democratic în care opiniile fiecăruia sunt respectate iar parcursul european nu este pus sub semnul întrebării”

Published

on

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a votat convins că, ”pentru a însănătoși România, este nevoie în primul rând să avem posibilitatea să o facem într-un cadru democratic în care opiniile fiecăruia sunt respectate iar parcursul european nu este pus sub semnul întrebării”.

”Am votat alături de tatăl meu astăzi. Nu o mai făcusem de când eram copil. La o vârstă venerabilă de peste 70 de ani, nu a ratat niciodată niciun vot. Mereu mi-a zis că dacă atâția români au murit pentru acest drept, el trebuie exercitat. Uneori favoriții lui (și ai mei) au câștigat, alteori au pierdut. Are și nemulțumirile lui. A rămas, însă, consecvent în ideile sale referitoare la respect, profesionalism și democrație. El își dorește o Românie europeană în care beneficiem de drepturi, dar și își dorește mult ca țara noastră să fie capabilă să fie puternică și demnă în alianțele sale occidentale. Astăzi, oricât de dezamăgit este de clasa politică postdecembristă, a venit cu mine hotărât să se opună celor care se joacă cu cuvintele și ar fi dispuși să anuleze libertățile de care beneficiază nepoții săi”, a subliniat europarlamentarul.

Victor Negrescu a evidențiat că ”Europa fără RO nu face sens”.

”Nu vreau să trăiesc cu gândul că puteam bloca ce este mai rău, oricât de mici ar fi probabilitățile. Am votat pentru ca luni să putem reîncepe munca. Avem mult de reclădit în orice circumstanță. Avem o Românie întreagă să o reunim”, a completat eurodeputatul.

Acesta a ținut să sublinieze că respectă ”poziția celor care nu gândesc ca mine și am căutat să o înțeleg pentru că doar așa putem avea o discuție serioasă”.

”De aici trebuie să înceapă dialogul și sunt încrezător că avem în România atâția oameni de valoare cu care putem să recâștigăm încrederea românilor într-un viitor mai bun pentru țara noastră, pentru cei din țară sau din diaspora. O singură Românie. Hai la vot pentru România și UE”, a conchis Victor Negrescu mesajul.

George Simion, liderul partidului naționalist AUR, și Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, își dispută duminică fotoliul prezidențial de la Palatul Cotroceni, unul dintre cei doi urmând a fi viitorul președinte al României pentru următorii cinci și, deopotrivă, comandantul forțelor armate și președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Cei doi candidați au ajuns în turul al doilea al scrutinului prezidențial după ce au obținut cel mai mare număr de voturi la primul tur, desfășurat în 4 mai în țară și în perioada 2-4 mai în secțiile de votare din străinătate.

George Simion pornește drept favorit în această cursă, după ce a obținut 40,96% în primul tur, în timp ce candidatul independent pro-european Nicușor Dan a primit 20,99% din sufragii, iar sondajele reflectă o luptă strânsă în care fiecare vot contează.

Pe 18 mai, românii din țară și de peste hotare, au o nouă întâlnire cu democrația în cel mai delicat moment din istoria democratică a națiunii, având de ales între un viitor pro-european și alunecarea spre extremism la mai puțin de șase luni distanță la un scrutin prezidențial anulat pe fondul ingerințelor externe și a unui proces electoral viciat, după cum au constatat instituțiilor statului și a decis Curtea Constituțională, o premieră absolută într-o democrație.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Advertisement
NATO6 hours ago

New Strategy Center organizează a noua ediție “Black Sea and Balkans Security Forum”. Foști comandanți ai forțelor NATO în Europa, liderii opoziției ruse și eroi ucraineni, printre invitații de renume

ROMÂNIA7 hours ago

Patru fundații germane, decorate de Ilie Bolojan pentru sprijinirea valorilor europene și a dezvoltării democrației și societății civile în România

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI7 hours ago

La inițiativa lui Victor Negrescu, Parlamentul European cere Comisiei Europene prelungirea cu 18 luni a proiectelor din PNRR și posibilitatea continuării lor cu alte finanțări UE

U.E.8 hours ago

Rusia: UE sancționează alte 21 de persoane și 6 entități implicate în activități hibride destabilizatoare

COMISIA EUROPEANA9 hours ago

Roxana Mînzatu va prezenta un plan dedicat sectorului îngrijirilor: „Viitorul buget al UE și Fondul Social European+ reprezintă instrumente-cheie de sprijin”

euro bani moneda
U.E.9 hours ago

150 de cetățeni ai statelor UE au prezentat Comisiei Europene un set de recomandări privind viitorul buget european post-2027

CONSILIUL UE9 hours ago

UE adoptă cel de-al 17-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Noile măsuri vizează aproape 200 de nave din „flota fantomă” de petroliere rusești

ROMÂNIA10 hours ago

Ministerul Energiei caută parteneri pentru realizarea studiului pentru dezvoltarea de parcuri eoliene offshore în Marea Neagră

ROMÂNIA10 hours ago

Ambasada SUA, prima reacție după victoria lui Nicușor Dan: Așteptăm cu interes să colaborăm cu președintele și cu noul guvern al României

ROMÂNIA10 hours ago

Ministrul Simona Bucura-Oprescu, la sesiunea de formare privind mobilitatea forței de muncă: Trebuie să investim în încredere – între state, instituții, lucrători și angajatori

U.E.12 hours ago

Von der Leyen: Bugetul actual al UE a fost proiectat pentru o lume care nu mai există. Următorul trebuie să fie flexibil, coerent, descentralizat și simplificat

EDUCAȚIE1 day ago

Ministrul Daniel David a prezentat raportul de diagnostic al educației și cercetării din România: Șase copii din 20 de se află în zona de analfabetism funcțional

ROMÂNIA6 days ago

Decidenți din Parlamentul României și European își exprimă deschiderea de a consolida dialogul cu mediul de afaceri românesc pentru a crește absorbția fondurilor europene: România trebuie să rămână ancorată în UE

ROMÂNIA6 days ago

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Concordia reliefează caracterul vital al fondurilor UE pentru economia românească: Dacă nu aducem fiecare euro în țară, ne paște recesiunea

ROMÂNIA6 days ago

Romanian Business Leaders face apel la dialog între decidenții politici și antreprenori și avansează un set de 10 măsuri concrete pentru a accesa ”mai mulți bani” europeni, ”mai repede și mai bine”

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, vești bune de la Bruxelles: România va încasa pe 10 iunie 1,3 miliarde de euro din a treia cerere de plată din PNRR

U.E.2 weeks ago

„Stare de urgență în gândire și acțiune”: Von der Leyen și noul cancelar german susțin mobilizarea rapidă privind competitivitatea UE, sprijinirea Ucrainei și gestionarea migrației

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Boloș confirmă riscul de suspendare a fondurilor europene dacă reforma fiscală nu este implementată

ROMÂNIA2 weeks ago

Boloș: România pregătește cererea de plată nr. 4 din PNRR de 5.7 mld. de euro. La finalul lunii mai, vor fi încasate 1,3 mld. de euro din cererea de plată nr. 3

ROMÂNIA2 weeks ago

Marcel Ciolacu: Am ales ordinea, nu haosul. România are nevoie de un președinte cu majoritate parlamentară

Trending