Eurodeputatul Adina Vălean (PNL, PPE), în calitate de președinte al Comisiei ITRE, coprezidează sesiunea de audiere a candidatului francez pentru funcția de comisar european, Sylvie Goulard.
”Importanța audierii este legată de viitorul politicii industriale în Europa, competitivitatea și noile tehnologii. Suntem gata sa auzim viziunea dumneavoastră, doamna Goulard”, a transmis Adina Vălean la începutul audierii.

În urmă cu o lună, Franța a numit-o pe Sylvie Goulard, un ”aliat apropiat” al președintelui francez, Emmanuel Macron, pentru a prelua un portofoliu în viitoarea Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen.
Sylvie Goulard a fost ministru al Apărării în Franța. Ea este în prezent guvernator adjunct al Băncii Centrale franceze, aceasta este cunoscută pentru expertiza în domeniul economiei și afacerilor europene. Anterior, între 2009-2017, Sylvie Goulard a fost europarlamentar în grupul ALDE din Parlamentul European. Dacă va fi acceptată, ea îl va înlocui pe Pierre Moscovici, actualul comisar european din partea Franței pentru afaceri economice și financiare, fiscalitate și vamă.




