Connect with us

Alin Mituța

Eurodeputatul Alin Mituța, desemnat de grupul Renew Europe în Adunarea plenară a Conferinței privind viitorul Europei

Published

on

© Alin Mituța/ Facebook

Eurodeputatul Alin Mituța a fost desemnat de către grupul Renew Europe pentru a face parte din Adunarea plenară a Conferinței privind Viitorul Europei, a anunțat acesta într-o postare pe pagina sa de Facebook.

“Mulțumesc colegilor mei din delegația USR PLUS în Parlamentul European pentru sprijin”, a spus el.

Plenara Conferinței va reuni eurodeputați, parlamentari naționali și reprezentanți ai Guvernelor Statelor Membre, iar rolul acesteia va fi de a discuta propunerile venite din partea cetățenilor și de a pregăti raportul final cu reformele propuse de Conferință. Prima ședință plenară a Conferinței va avea loc pe 19 iunie, la Strasbourg.

“Pe 9 mai am lansat Manifestul USR PLUS privind Viitorul Europei, care reprezintă punctul de plecare al implicării mele în Conferința privind Viitorul Europei. Manifestul este deschis îmbunătățirii în urma sugestiilor voastre, pe care le așteptăm pe www.viitoruleuropei.ro“, a continuat Mituța.

Manifestul USR PLUS pentru Viitorul Europei „Începem viitorul împreună” este disponibil la pagina viitoruleuropei.ro și el statuează că Conferința privind Viitorul Europei este o șansă unică de a remodela Europa pornind de la viziunea cetățenilor.

 

Acesta cuprinde propuneri și angajamente pe mai multe domenii precum democrația, justiție și Schengen, mediu și sănătate, coeziune, agricultură, justiție socială, piață internă, buget și infrastructură, economie, muncă, transformare digitală, securitate și rolul UE în lume.

Conferința privind viitorul Europei a fost lansată tot pe 9 mai, de Ziua Europei, în hemiciclul Parlamentului European de la Strasbourg.

Alin Mituța a devenit membru al Parlamentului European la începutul acestui an, după ce fostul eurodeputat Cristian Ghinea a fost numit ministru al investițiilor și proiectelor europene. În legislativul european, el este membru în Comisia pentru control bugetar, în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală și la Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Alin Mituța

Eurodeputatul Alin Mituța, împreună cu colegii săi din delegația USR-PLUS, solicită acțiuni mai ferme pentru protecția și siguranța șoferilor profesioniști

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Eurodeputatul Alin Mituța (USR PLUS, Renew Europe), împreună cu colegii săi din delegația USR-PLUS din Parlamentul European, a cerut miercuri comisarilor pentru Transport și Muncă acțiuni ferme cu privire la problema lipsei de securitate din parcări și a criminalității cu care se confruntă din ce în ce mai des șoferii de camioane în special în nordul Franței.

„În scrisoarea inițiată de colegul nostru Vlad Gheorghe, membru în comisia pentru transporturi, am amintit studiul despre nivelul locurilor de parcare sigure pentru camioane (SSTPAs) în care este indicat faptul că în UE lipsesc aproximativ 400.000 de locuri de parcare sigure, lucru care duce atât la violențe împotriva șoferilor, cât și la pierderi de peste 8 miliarde de euro anual prin furt de mărfuri”, a transmis acesta.

Mai mult, eurodeputatul a solicitat elaborarea unui ghid al șoferului de camion în limbile engleză, franceză și germană (tipărit și digital) care să specifice modurile de acțiuni imediate pe care un șofer de camion le poate face atunci când este agresat pentru a se proteja pe el însuși și încărcătura sa, cât și introducerea unei prevederi în contractele de muncă ale șoferilor de camioane prin care timpul petrecut pentru raportarea infracțiunilor de marfă și interacțiunea cu poliția să fie considerate timp petrecut la muncă.

De asemenea, Alin Mituța împreună cu colegii săi au cerut comisarilor ca principalele probleme de securitate, precum supravegherea și controlul parcării sau punctele de contact de urgență,  să fie abordate în actele europene.

Eurodeputatul român cere și prioritizarea instruirii ofițerilor de poliție din UE responsabili de intervenții în timpul infracțiunilor legate de transport și folosirea dovezilor furnizate în timpul investigațiilor infracțiunilor de marfă pentru identificarea rețelelor criminale și persoanelor fizice, precum și urmărirea penală a infracțiunilor conexe, precum contrabanda cu migranți, trafic de persoane, bunuri culturale și produse ilicite, corupție etc.

Continue Reading

Alin Mituța

Eurodeputatul Alin Mituța: Rolul societății civile în Conferința privind Viitorul Europei este fundamental și va face diferența între succes și eșec

Published

on

© captură video / Europuls

Conferința privind Viitorul Europei poate face Uniunea Europeană mai democratică și îi poate oferi competențe în sănătate, cât și în alte domenii, dar va avea succes dacă cetățenii și societatea civilă se vor implica în mod real și vor spune apăsat ce vor, a declarat eurodeputatul Alin Mituța (USR PLUS, Renew Europe), la dezbaterea online „Conferința privind Viitorul Europei: Prioritățile Societății Civile”, organizată de Biroul Parlamentului European în România, Reprezentanța Comisiei Europene în România și Europuls – Centrul de Expertiză Europeană.

Evenimentul a adus împreună, într-un dialog live, membri ai Parlamentului European și reprezentanți ai societății civile pentru a discuta despre rolul pe care societatea civilă îl poate juca în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei.

„Uniunea Europeană are un păcat originar, acela că a fost de la început un proiect elitist, un proiect al statelor și nu un proiect al cetățenilor. Uniunea este o entitate îndepărtată, a cărei funcționare este uneori greu de înțeles și care este deconectată de cetățeni și de așteptările lor”, a transmis Alin Mituța.

Eurodeputatul a subliniat că scopul Conferinței este acela de a face din Europa o Europă a cetățenilor, nu doar a statelor.

„Cred că nu este de ajuns să ascultăm cetățenii o dată la câtiva ani și nu este suficient nici să îi ascultăm o dată la cinci ani, când au loc alegeri. Oamenii vor să fie ascultați mult mai des. De aceea una dintre propunerile noastre este să permanentizăm Conferința și să avem un sistem de consultări anuale ale cetățenilor și a societății civile. În mod concret, propunem să organizăm în fiecare an agore naționale, urmate de o agoră europeană pe 9 mai, de ziua Europei. Concluziile acestor discuții ale cetățenilor vor merge direct către Comisie, care ar trebui să le ia în considerare atunci când stabilește prioritățile anuale ale Uniunii Europene”, a explicat acesta.

 

De asemenea, eurodeputatul român a amintit că pe lângă problema deficitului democratic al Uniunii Europene există și o problmă legată de competențele Uniunii.

„De peste un an suntem într-o pandemie, care ne-a afectat viețile tuturor, iar așteptarea legitimă a cetățenilor a fost ca UE să vină cu soluții, dar realitatea este că, în acest moment, Uniunea nu are competență în materie de sănătate. Prin urmare, unul dintre lucrurile pe care le-am putea rezolva prin această Conferintă este forte simplu: Uniunea să aibă competențe în materie de sănătate”, a mai spus el.

Potrivit eurodeputatului, sănătatea este pe primul loc în majoritatea studiilor sociologice care testează preocupările românilor. „Sănătatea nu ar trebui să mai depindă de codul poștal și asta o puteam obține dacă UE ar avea competențe în domeniu”, a adăugat Alin Mituța.

În final, eurodeputatul a subliniat faptul că rolul societății civile în Conferința privind Viitorul Europei este fundamental și va face diferența între succes și eșec.

„Dacă societatea civilă se va implica și va da voce cetățenilor vom avea o democratizare a Uniunii Europene, vom avea competențe în sănătate și în alte domenii. Altfel, riscăm ca acest exercițiu să nu ducă la ceva concret. Avem nevoie de societatea civilă să organizeze dezbateri, să vină cu propuneri, inclusiv către cei dintre noi care vom fi în plenul Conferinței. Fac apel la societatea civilă să definim un set de priorități clare pe care le vrem de la aceasta Conferință”, a conchis Alin Mituța.

Continue Reading

Alin Mituța

Eurodeputatul Alin Mituța: Diaspora este al doilea cel mai mare investitor în dezvoltarea României, după UE, sumele trimise în țară între 2010-2019 fiind de 37.1 miliarde de euro

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Diaspora este al doilea cel mai mare investitor în dezvoltarea României, după Uniunea Europeană, a punctat eurodeputatul Alin Mituța (USR PLUS, Renew Europe) într-un mesaj de mulțumire transmis românilor de pretutindeni cu prilejul zilei acestora.

Acesta a detaliat că ”sumele trimise în țară de cei aproximativ 5 milioane de români au fost în perioada 2010-2019 de 37.1 miliarde euro, mai mari decât investițiile străine directe”.

” Diaspora trage România înainte nu doar cu banii pe care îi investește în economie, dar și cu angajamentul civic și politic modernizator, know-how-ul pe care îl aduce înapoi acasă și imaginea de oameni serioși și harnici pe care marea majoritate o proiectează în comunitățile în care trăiesc”, a mai spus Alin Mituța în mesajul publicat pe Facebook.

Ziua Românilor de Pretutindeni este celebrată în ultima duminică a lunii mai, începând cu anul 2015, anul acesta fiind marcată la 30 mai, potrivit Agerpres.

Anterior, până în anul 2014, Ziua Românilor de Pretutindeni a fost marcată la data de 30 noiembrie, concomitent cu sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, potrivit Legii nr. 299 din 13 noiembrie 2007, privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, publicată în Monitorul Oficial din 21 noiembrie 2007. Articolul 10 din Legea 299/2007 a fost modificat prin Legea 101/2015, astfel modificându-se data la care se sărbătoreşte această zi.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

INTERNAȚIONAL7 hours ago

Democrațiile lumii se unesc pentru competiția cu China: Țările G7 au decis să lanseze un parteneriat global de infrastructură care va rivaliza cu “Noul Drum al Mătăsii”

COMISIA EUROPEANA8 hours ago

Summitul G7: Ursula von der Leyen anunță că Europa poate conta pe o alianță transatlantică puternică pentru a face față Rusiei, care subminează ordinea de securitate europeană

INTERNAȚIONAL8 hours ago

Summitul G7: Joe Biden și Angela Merkel s-au întâlnit pentru prima dată după inaugurarea noului președinte american

MAREA BRITANIE10 hours ago

Trilaterală încordată la summitul G7: Liderii UE cer Marii Britanii să respecte acordul post-Brexit. Boris Johnson vrea “să le bage în cap europenilor” că Regatul Unit e o singură țară

ROMÂNIA12 hours ago

Miniștrii de externe ai României și Poloniei evocă “identitatea atlantică” a Inițiativei celor Trei Mări: Amprenta economică a SUA ar împiedica influența actorilor care nu împărtășesc valorile democratice

MAREA BRITANIE12 hours ago

Summitul G7: Emmanuel Macron și liderii instituțiilor UE îi cer lui Boris Johnson să îşi respecte “cuvântul dat europenilor” privind protocolul nord-irlandez

INTERNAȚIONAL13 hours ago

Joe Biden și Emmanuel Macron, mesaj de unitate de la summitul G7: Suntem uniți și gata să ne asumăm cele mai dificile provocări cu care ne confruntăm

RUSIA15 hours ago

În ajunul summitului NATO, Rusia a început noi exerciții militare în Crimeea, în timp ce un distrugător american urmează să intre în Marea Neagră

INTERNAȚIONAL16 hours ago

Regina Elisabeta a II-a a găzduit o recepție pentru liderii G7 într-o atmosferă destinsă: “Se presupune că trebuie să arăţi ca şi cum te-ai simţi bine?”

Corina Crețu17 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu, despre situația post-Brexit din Irlanda de Nord: Nu Londra și Belfastul au adus pacea acolo, ci Uniunea Europeană

Marian-Jean Marinescu2 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Certificatul UE COVID-19, un prim pas către o înțelegere în comun a politicii de sănătate

MAREA BRITANIE3 days ago

Pacta sunt servanda. Ursula von der Leyen și Charles Michel îi cer lui Boris Johnson să respecte protocolul privind Irlanda de Nord: Vom folosi toate instrumentele pentru a proteja integritatea pieței unice

MAREA BRITANIE1 week ago

Ambasadorul României la Londra le amintește cetățenilor români din Regatul Unit că se apropie termenul limită de 30 iunie până la care pot solicita statut de rezident

ROMÂNIA1 week ago

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Mondială a Bicicletei: Trebuie să dăm oraşele înapoi oamenilor

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Premierul Florin Cîțu: Strategia noastră fiscal-bugetară, cu revenirea deficitului bugetar sub 3% în 2024, a fost acceptată ca strategie principală de Comisia Europeană

U.E.2 weeks ago

Laura Codruța Kövesi, procurorul-șef al UE, evocă un moment istoric prin lansarea EPPO: Avem o responsabilitate enormă. Primul caz înregistrat este din Germania

NATO2 weeks ago

Jens Stoltenberg: Din 2014, NATO și-a intensificat prezența militară pe flancul estic. Am făcut multe, dar continuăm să ne adaptăm

NATO2 weeks ago

NATO restrânge accesul în sediul său diplomaților din Belarus, sancționând astfel Minskul pentru deturnarea unui avion de linie

COMISIA EUROPEANA2 weeks ago

Comisia Europeană remarcă “spiritul de pionierat al României” și anunță că va colabora cu Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență de la București

NATO2 weeks ago

Mircea Geoană, la inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență din România: Acest centru este oferit parteneriatului strategic indispensabil între NATO și UE

Advertisement
Advertisement

Trending