Connect with us

Alin Mituța

Eurodeputatul Alin Mituța: Există o anomalie în UE legată de sănătate. Nu există o politică europeană în materie de sănătate, ci doar măsuri de sprijin pentru statele membre

Published

on

© Alin Mituța/ Facebook

Există o anomalie în Uniunea Europeană legată de sănătate pentru că deși ne putem bucura de libertatea de a circula, de a munci, de a locui oriunde în Europa, deși avem o piață unică, sănătatea este în continuare o competență națională în tratate, a transmis eurodeputatul Alin Mituța (USR PLUS, Renew Europe), în cadrul Eurosfat 2021, cel mai mare forum pe tema afacerilor europene din România. 

„Este nevoie de acest gen de dezbateri privind Europa prin care să aducem mai aproape de realitatea de zi cu zi temele europene, pentru că jumătate din legislația care se aplică în România și în orice stat membru vine din instituțiile europene. Nu avem niciun motiv să nu urmărim UE la fel de atent cum urmărim Guvernul sau Parlamentul național. Conferința privind viitorul Europei este un Eurosfat mai mare. Eurosfat a fost una dintre inspirațiile care a cristalizat ideea Conferinței alături de alte evenimente din alte țări”, a punctat deputatul european. 

În intervenția sa, Alin Mituța a transmis că stadiul Conferinței privind Viitorul Europei este în curs de a prinde viteză, chiar dacă pandemia nu ajută prea mult în acest sens. El a amintit că până acum au avut loc două plenare, cât și primele runde de dezbateri în patru agore cetățenești care conțin fiecare câte 200 de cetățeni aleși din fiecare stat membru. Până în acest moment, atât în plenară, cât și în agore, cetățenii și-au expus ideile și urmează ca în perioada următoare „să se treacă la propuneri concrete”.

„Am ales să fac parte din grupul de lucru pe domeniul sănătății. Cred că în sănătate putem face niște lucruri foarte concrete de care avem mare nevoie și în România, cât și în Europa. Trebuie să plecăm de la o constatare evidentă: Uniunea Europeană nu are cu adevărat o politică europeană în materie de sănătate, ci doar măsuri de sprijin pentru statele membre”, a menționat eurodeputatul. 

În acest sens, Alin Mituța a subliniat că bugetul european dedicat programului european pentru sănătate în perioada financiară anterioară, 2014-2020, a fost aproximativ 450 milioane de euro pe 7 ani, „adică aproape nimic, dacă împărțim la cele 28 de state membre, câte erau în perioada respectivă”. 

„În același timp, toate studiile sociologice arată că prima prioritate a românilor, dar și a multor europeni este sănătatea. Ei așteaptă acțiune din partea Europei. Primul lucru de care avem nevoie este pur și simplu acela de a avea o politică europeană de sănătate, o Uniune a sănătății. Avem nevoie de intervenția Uniunii. Am văzut deja că această intervenție a Uniunii funcționează cu succes în această pandemie. Cred că avem nevoie de mai mult de la UE decât să răspundă crizelor, cel puțin în materie de sănătate. Avem nevoie de stabilirea treptată a unor standarde minime de calitate a serviciilor medicale peste tot în UE. În acest moment avem discrepanțe uriașe între statele membre care se răsfrâng inclusiv în speranța de viață care este cu 10 ani mai mică în țările din est față de cele din vestul Europei”, a mai spus el. 

Mai mult, deputatul european a subliniat necesitatea cooperării la nivel european în ceea ce privește medicamentele esențiale, precum și cele pentru cancer, deoarece pacienții au foarte des probleme de aprovizionare. Potrivit acestuia, Uniunea Europeană trebuie să asigure accesul la medicamente esențiale prin diverse metode.

„De asemenea, avem o problemă în țară cu tratamentele complexe, precum transplantul de organe sau tratamentul pacienților cu arsuri grave. Există mai multe rețele de cooperare în materie de transplant, dar România nu face parte din niciuna dintre aceste rețele și de aceea una dintre propunerile mele este să creăm o rețea europeană de transplant. În ceea ce privește tratamentele complexe, cum sunt cele pentru marii arși nu ar trebui să ne mai bazăm ca până acum pe o colaborare ad-hoc între statele membre pe dat un telefon la un spital din altă țară să ne accepte pacienții, ci ar trebui să avem o colaborare structurată la nivel european”, a punctat acesta. 

În finalul intervenției, Alin Mituța a abordat și problema sănătății mintale, sugerând că Uniunea Europeană trebuie să aibă un plan în ceea ce privește sănătatea mintală, care să fie conceput într-un mod integrat așa cum a fost conceput Planul European pentru Cancer. 

„Noi putem propune orice dorim în această planară a Conferinței, dar atât timp cât cetățenii și societatea civilă nu sunt activi și nu pun presiune pe statele membre pentru a fi de acord cu aceste potențiale modificări , atunci nu se va schimba mare lucru. Sprijinul societății civile e absolut esențial”, a conchis eurodeputatul. 

Alin Mituța

Eurodeputatul Alin Mituța a redactat un „Ghid al drepturilor românilor în UE”: Cetățenii trebuie să își cunoască drepturile pentru a și le putea exercita

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Alin Mituța (USR, Renew Europe) a redactat un „Ghid al drepturilor românilor în Uniunea Europeană”, cu scopul de a oferi un tablou al drepturilor pe care românii, în special cei din diaspora, le au ca cetățeni europeni, inclusiv informații clare despre modalitățile și condițiile prin care pot avea acces la ele.

„Aproximativ 5 milioane de români locuiesc sau muncesc în Europa. Mulți dintre ei se întorc acasă de sărbători. Mulți alții călătoresc, studiază, își vizitează familiile sau prietenii în țările Uniunii Europene. În toate aceste ipostaze, românii au drepturi care decurg din cetățenia europeană. Fie că este vorba de călătorii, de stabilire și ședere în alt stat, de alegerile locale sau europene, de accesul la indemnizații familiale, de șomaj, de transferul drepturilor de pensie sau de protecția consulară, pentru toate acestea există reguli și drepturi pe care românii și europeni trebuie să le cunoască pentru a și le putea exercita”, a scris deputatul european, pe Facebook.

Ghidul acoperă șapte secțiuni, începând de la călătorii, unde, Alin Mituța informează cu privire la drepturile pasagerilor, condiții pentru a face un voiaj cu mașina sau avantajele tarifelor unitare de roaming, printre altele.

Următoarele secțiuni se referă la ședere și care sunt drepturile pe care cetățenii români le au atunci când vor să devină rezidenți într-un alt stat membru, fie că merg la studii, la muncă sau vor să se pensioneze. Aici ghidul vine cu informații despre condițiile de rezidență permanentă, despre indemnizațiile familiale și cum pot fi accesate, despre drepturile muncitorilor, echivalarea competențelor profesionale sau a studiilor.

„Apoi, am creat o secțiune separată pentru drepturile cetățenilor europeni atunci când se afla în afara teritoriului UE, și încheiem cu una în care oferim informații despre noile reguli de călătorie și de stabilire a reședinței în Regatul Unit, post Brexit. Sperăm ca acest ghid să fie util atât românilor de acasă cât și celor din diaspora, pentru a putea cunoaște mai bine drepturile de care se pot bucura în calitate de cetățeni europeni”, se arată în documentul citat.

Continue Reading

Alin Mituța

Eurodeputatul Alin Mituța: Planul European de Combatere a Cancerului a fost aprobat. România are oportunitatea finanțării pentru infrastructura oncologică

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Alin Mituța (USR, Renew Europe) a anunțat că joi, 9 decembrie 2021, a fost votat în Comisia specială pentru cancer a Parlamentului European raportul privind Planul European de Combatere a Cancerului, raport la care a lucrat și el încă de la începutul mandatului.

„Printre măsurile pe care le-am propus se numără achizițiile comune de vaccinuri anti-HPV şi hepatita B, introducerea în programa școlară a educației pentru sănătate, dar și dezvoltarea unor planuri similare pentru alte patologii cu mortalitate mare”, a scris deputatul european, pe Facebook.

Potrivit acestuia, planul prevede o finanțare de 4 miliarde de euro din diverse programe europene și ia în considerare toate aspectele bolii, de la prevenire, la acces la medicamente și tratamente, cercetare sau sprijin pentru supraviețuitori.

„Pentru România acest plan reprezintă oportunitatea de a avea finanțare pentru infrastructura oncologică și măsuri concrete de combatere a cancerului”, a adăugat el.

În mesajul său, Alin Mituța a enumerat câteva dintre elementele principale ale Planului, precum:

Prevenirea cancerului prin toate politicile europene:

  •  achiziții comune de vaccinuri anti HPV și Hepatita B, precum și implementarea unui sistem de monitorizare a vaccinării similar celui folosit pentru COVID-19;
  • campanii de vaccinare mai bine coordonate, finanțate și implementate cu un obiectiv de vaccinare anti-HPV a 90% dintre fetele eligibile și creșterea semnificativă a numărului de băieți vaccinați până în 2030;
  • măsuri clare de prevenție care încep de la educație, inclusiv în școli, despre importanța unui stil de viață sănătos, cu mai multă mișcare, hrană sănătoasă, dar și prin măsuri de descurajare a fumatului și consumului de alcool.

Mai mult, Planul prevede screening și detectare precoce, precum dezvoltarea noii Scheme de Screening pentru Cancer, care ajută statele să asigure campanii de screening pentru depistarea cancerelor de sân, cervical și colorectal pentru 90% din populația eligibilă.

Acces egal la îngrijiri medicale oncologice:

  • minimalizarea situațiilor de penurie de medicamente, prin înființarea de stocuri strategice de medicamente, dar și încurajarea statelor membre să negocieze colectiv prețurile atunci când fac achiziții de aparatură și medicamente oncologice;
  • raportul stabilește că prețul medicamentelor a căror dezvoltare s-a făcut inclusiv cu sprijin financiar național sau european să fie unul accesibil.

Europarlamentarul a explicat că Planul European de Combatere a Cancerului prevede, de asemenea, și un management mai bun al impactului pe care crizele sanitare îl au asupra pacienților oncologici și anume: crearea unui strategii pentru situații de urgență care să permită statelor membre să acționeze coordonat împotriva eventualelor crize sanitare viitoare pentru a proteja mai bine grupurile vulnerabile, inclusiv pacienții de cancer.

Partajarea de cunoștințe: 
  • crearea registrelor naționale de cancer;
  • alocarea constantă de fonduri pentru buna funcționare a Rețelelor Europene de Referință, precum și pentru integrarea acestora în sistemele de sănătate naționale;
  • alocarea de fonduri care să acopere compensarea costurilor pentru consultațiile virtuale, cu medici din alte state UE și compensarea costurilor de călătorie pentru persoanele care accesează tratament transfrontalier;
  • crearea unei strategii europene pentru datele medicale.
Cancerul pediatric:
  • îmbunătățirea accesului la îngrijiri oncologice transfrontaliere pentru copii bolnavi de cancer atunci când tratamentele cele mai eficiente sau inovatoare nu sunt accesibile în țara de origine, mai ales prin intermediul Rețelelor Europene de Referință;
  •  lansarea unui Pașaport al Supraviețuitorilor de cancer pediatric ce va facilita urmărirea evoluției pacientului pe termen lung.
 Viața după cancer:
  •  sprijin atât pentru supraviețuitorii bolii, cât și pentru îngrijitorii sau familia acestora;
  •  reintegrarea persoanelor care au trecut prin boală în activitățile sociale și piața muncii, asigurarea asistenței post recuperare și a controalelor regulate pentru a preveni reapariția cancerului;
  • adoptarea legislației la nivel național pentru “dreptul de a fi uitat” ce nu va permite discriminarea supraviețuitorilor atunci când accesează servicii financiare.

„4 miliarde de euro vor fi alocate acestui plan din diverse programe europene. Votul în plenul Parlamentului European este estimat să aibă loc în februarie 2022”, a conchis Alin Mituța. 

Continue Reading

Alin Mituța

Eurodeputatul Alin Mituța cere Comisiei Europene să ia măsuri pentru a opri criza de îngrășăminte în agricultură

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Alin Mituța (USR, Renew Europe) a trimis miercuri o scrisoare Comisiei Europene, prin care îi cere să ia măsuri în ceea ce privește criza în sectorul de îngrășăminte pentru agricultură.

„Apelul pe care îl fac are loc inclusiv în contextul anunțului opririi producției de către Azomureș, din cauza creșterii prețului gazelor naturale și energiei electrice”, a scirs deputatul european, pe Facebook.

 

Potrivit lui Alin Mituța închiderea producției de îngrășăminte de către Azomureș este „o veste îngrijorătoare”, pentru că acesta asigură aproximativ 50% din consumul intern din agricultura românească.

„O astfel de închidere temporară va duce la continuarea creșterii prețurilor pentru fermieri, ceea ce ar putea crea inclusiv o potențială problemă de securitate alimentară în cursul anului următor”, a subliniat eurodeputatul.

Mai mult, Alin Mituța a explicat că, în lipsa unui plan concret la nivel național, fermierii români ar putea fi grav afectați din această cauză.

„Am cerut sprijin de la nivel european, inclusiv prin posibila activare a rezervei de criză din cadrul Fondului European de Garantare Agricolă, prezentarea unui pachet dedicat pentru agricultură, pe baza ”Energy Toolbox” adoptat deja de Comisie în luna octombrie, dar și prezentarea de măsuri pe termen lung pentru a contracara dependența de îngrășămintele importate sau a investi mai mult în îngrășămintele de noua generație, mai prietenoase din punct de vedere al mediului”, a conchis europarlamentarul.

Continue Reading

Facebook

POLITICĂ4 hours ago

Klaus Iohannis a lansat Planul național de combatere a cancerului: Nu putem construi o Românie a viitorului fără să fim atenţi la sănătatea cetăţenilor

ROMÂNIA4 hours ago

Prof. Univ. Dr. Patriciu Achimaș-Cadariu: Sunt convins că putem implementa noul Plan Național de Combatere a Cancerului. Finanțarea europeană, un avantaj

Dan Motreanu4 hours ago

Dan Motreanu: Cele 835 milioane de euro din programul EU4Health vor putea aduce în 2022 un nivel fără precedent de investiții în domeniul sănătății

REPUBLICA MOLDOVA4 hours ago

Dan Cărbunaru: Guvernul a aprobat memorandumul prin care România va putea acorda în continuare asistență tehnică și financiară Republicii Moldova

CONSILIUL UE5 hours ago

Din plenul Parlamentului European, Emmanuel Macron susține că procedura aderării României la Schengen “merge mână în mână cu reformele care vor fi lansate în câteva săptămâni”

S&D5 hours ago

Președinta Grupului S&D din PE îi cere lui Emmanuel Macron să pună tinerii și categoriile vulnerabile în centrul președinției franceze a Consiliului UE: Avem nevoie de o Europă socială

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

România și alte 18 state membre și din Balcanii de Vest primesc aproape 385,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru a face față crizei sanitare

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Olaf Scholz, la Forumul Economic Mondial de la Davos: Rusiei nu trebuie să i se permită să schimbe granițele naționale prin forță

COMISIA EUROPEANA5 hours ago

Noua Agenție a UE pentru Azil își începe activitatea. 500 de experți vor oferi sprijin pentru sistemele naționale de azil care se confruntă cu un număr mare de cazuri

PARLAMENTUL EUROPEAN5 hours ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

PARLAMENTUL EUROPEAN5 hours ago

Liderul Renew Europe îndeamnă președinția franceză la Consiliul UE să fie foarte „îndrăzneață” în ceea ce privește sprijinirea tinerilor și egalitatea de gen

CONSILIUL UE6 hours ago

De la pupitrul democrației europene, Emmanuel Macron pledează pentru o perspectivă clară de aderare la UE pentru țările din Balcanii de Vest, regiune ”aflată în inima continentului european”

CONSILIUL EUROPEAN6 hours ago

Emmanuel Macron promite că Parlamentul European va dobândi drept de inițiativă legislativă și cere apărarea statului de drept, al cărui sfârșit ar însemna o întoarcere la regimuri autoritare și la bâlbâiala istoriei

U.E.7 hours ago

Emmanuel Macron subliniază urgența abordării schimbărilor climatice pentru ca UE să poată asigura progresul economic promis

CONSILIUL EUROPEAN7 hours ago

Emmanuel Macron cere o propunere comună europeană împreună cu NATO pentru “o nouă ordine de securitate” care “să fie negociată cu Rusia”

CONSILIUL UE7 hours ago

Emmanuel Macron face apel la fermitate din partea UE în relația cu Regatul Unit: Pentru a rămâne prieteni, acordurile încheiate trebuie respectate

U.E.8 hours ago

Emmanuel Macron: Provocarea UE este de a construi o piață unică digitală care să genereze inițiative emblematice și campioni europeni

CONSILIUL EUROPEAN8 hours ago

Emmanuel Macron vrea o “doctrină europeană de securitate complementară cu NATO” pentru ca Europa să nu depindă de alegerile celorlalte mari puteri

RUSIA1 day ago

Annalena Baerbock îi transmite lui Serghei Lavrov în prima vizită la Moscova că Germania este pregătită să apere regulile comune, chiar dacă va plăti ”un preț economic ridicat”

PARLAMENTUL EUROPEAN1 day ago

După 20 de ani, conducerea Parlamentului European este preluată de o femeie: Roberta Metsola, a treia femeie din istorie aleasă președinte al PE

Advertisement

Team2Share

Trending