Claudia Țapardel
Eurodeputatul Claudia Țapardel (PSD, S&D): Trebuie întreprinse toate măsurile necesare – atât la nivel european, cât și național – ca Portul Constanța să devină un pilon de bază a economiei europene
Published
7 years agoon
By
Violeta DanEurodeputatul PSD, S&D Claudia Țapardel a co-organizat ieri în Bruxelles conferința la nivel înalt “Port of Constanța – multimodal hub for regional development and strategic partner of Danube ports” ce a reunit înalți reprezentanți ai Parlamentul European, ai Comisiei Europene, ai administrației publice locale și naționale din țara noastră, dar și numeroși stakeholderi europeni din domeniul transporturilor și turismului, scopul fiind acela de a a dezbate asupra potențialului de dezvoltare al Portului Constanța în contextul poziționării geografice avantajoase și a aderării României la spațiul Schengen.
Calea Europeană a transmis live integral conferința care poate fi urmărită și aici:
“În deschiderea conferinței am mulțumit domnului Ministru al Transporturilor, Lucian Șova, pentru acceptul de a participa la prima ediție a acestui eveniment și pentru sprijinul guvernamental pe care îl acordă în vederea dezvoltării portului și a infrastructurilor adiacente. De asemenea, am făcut apel la reprezentanții Comisiei Europene să sprijine, prin fonduri structurale și de coeziune, investiții majore în acest obiectiv care este de importanță majoră pentru sectorul transporturilor din Uniunea Europeană. În acest sens, am primit asigurări din partea reprezentanților Comisiei Europene cu privire la deplina lor disponibilitate de a sprijini, prin măsuri concrete, integrarea deplină a Portului Constanța în piața unică europeană”, a transmis eurodeputatul român.
Totodată, Claudia Țapardel a venit și cu soluții pentru creșterea potențialului de dezvoltare al Portului Constanța: “Am subliniat că este necesar să găsim la nivel european și național soluții adecvate pentru a maximiza potențialul economic al portului, având în vedere poziționarea sa geostrategică extrem de avantajoasă prin accesul direct la țările din Europa Centrală și de Est, dar și la cele din Asia de Est și Orientul Mijlociu. În acest sens, în calitate de reprezentant al României în Parlamentul European, dar și de membru al Comisiei TRAN, am întreprins, încă de la începutul mandatului meu, numeroase eforturi în vederea realizării acestui deziderat.”
“Mă bucur să constat că inițiativa mea s-a bucurat de o largă susținere în cadrul Comisiei TRAN a Parlamentului European. În acest sens, colegele mele, doamna Inés Ayala Sender și doamna Gesine Meissner, două dintre cele mai active membre a Comisiei #TRAN și care lucrează pe rapoarte extrem de dificile din domeniul transporturilor la nivel european, m-au asigurat de sprijinul lor deplin în ceea ce privește viitorul Portului Constanța. De asemenea, la finalul evenimentului, am ajuns la concluzia unanimă că trebuie întreprinse toate măsurile necesare – atât la nivel european, cât și național – ca Portul Constanța să devină un pilon de bază a economiei europene”, a conchis eurodeputatul.
–
You may like
Contrele UE-Budapesta continuă. Viktor Orban: ”Noi suntem noua opoziție față de Bruxelles”
Marcel Ciolacu, în vizită de lucru la Bruxelles pe 18 noiembrie: Consolidarea relațiilor cu NATO și cu partenerii din UE, un pilon pe care ne clădim securitatea, apărarea și dezvoltarea
Belgia critică planul Ungariei de a transporta cu autocare solicitanții de azil la Bruxelles: “O provocare care contrazice obligațiile europene”
ICI București a participat la conferinţa dedicată Zilei Internaţionale a Telecomunicaţiilor și Societăţii Informaţionale
Victor Negrescu: Atacul terorist comis la Bruxelles trebuie să fie un semnal de alarmă pentru UE, pentru a lua măsuri clare de combatere a extremismului religios, antisemitismului și discursului care incită la ură
Ambasadoarea SUA la București: România continuă să dovedească lumii că îşi realizează potenţialul şi îşi respectă angajamentele
Claudia Țapardel
Europarlamentarul Claudia Țapardel: Săptămâna aceasta am dedicat-o cu bucurie ultimului meu grup de vizitatori, un grup drag sufletului meu cu care am colaborat și care mi-a fost mereu alături
Published
5 years agoon
June 20, 2019By
REDACTIASăptămâna aceasta am dedicat-o cu bucurie ultimului meu grup de vizitatori, un grup drag sufletului meu, prieteni, colegi, cât şi oameni cu care am colaborat și care mi-au fost mereu alături și m-au susținut în toată activitatea mea politică, a precizat europarlamentarul Claudia Țapardel într-o postare pe Facebook.
Aceasta a ținut să le mulțumească celor prezenți pentru încrederea pe care i-au acordat-o pe ”parcursul întregului meu mandat și sper ca aceste zile petrecute în <<inima Europei>> să vă rămână în suflet”.
Claudia Țapardel este membru al Parlamentului European din anul 2014, unde își desfășoară activitatea în calitate de membru în Comisia pentru transport și turism, în Comisia pentru afaceri constituționale și la Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud. De asemenea, Țapardel este membru supleant în Comisia pentru bugete, la Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE-Mexic și la Delegația la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană.
Activitatea sa în Parlamentul European poate fi consultată aici.
Claudia Țapardel
Eurodeputatul Claudia Țapardel salută proiectul ”România dă tonul Uniunii Europene”, un demers muzical în șase capitale europene pentru promovarea președinției României la Consiliul UE
Published
6 years agoon
June 6, 2019Mandatul președinției rotative a României la Consiliul Uniunii Europene este marcat în această perioadă printr-un număr de șase flash mob-uri ce au ca destinație aeroporturi sau gări principale din șase capitale UE și se desfășoară sub motto-ul ”România dă tonul Uniunii Europene”.
Proiectul, finanțat în majoritate de către Guvernul României, Ministerul Culturii și al Identității Naționale și, în parte, de către Asociația Philson Young, proiectul ”România dă tonul Uniunii Europene” are ca misiune captarea atenției către România, prin cel mai inedit și modern mod: flash mob-ul.
Potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro, prin intermediul uneia dintre cele mai vechi și cunoscute forme de manifestare artistică – concertul de muzica clasică – proiectul conferă vizibilitate României în rândul cetățenilor europeni, prezenți la evenimentele din cadrul proiectului.
Programat să fie implementat în importante capitale europene, ”România dă tonul Uniunii Europene” a ales Orchestra Simfonică București pentru a organiza si realiza șase flash mob-uri având ca destinație aeroporturi sau gări principale precum: Madrid, Praga, Bratislava, Budapesta, Viena și Bruxelles. În programul artistic figurează lucrări muzicale celebre scrise de compozitori europeni și români.
În context, eurodeputatul Claudia Țapardel, co-președinte al Intergrupului pentru turism din Parlamentul European, a arătat că acest proiect este încă ”o dovadă a atașamentului României față de valorile europene, precum și a creativității artiștilor români”.
”Mă bucură inițierea acestui proiect și desfășurarea lui în șase capitale europene, de la Madrid la Praga, Bratislava sau Budapesta, și de la Viena la Bruxelles. Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, un adevărat succes din punct de vedere al dosarelor finalizate, a fost și este un moment despre modul nostru de viață european. Am început această președinție printr-un mare concert la Ateneul Român, în prezența liderilor europeni, și încheiem simbolic, tot prin muzică și artă, acolo unde trebuie: în Europa și printre europeni”, a declarat Țapardel pentru CaleaEuropeană.ro.
”România dă tonul Uniunii Europene” readuce în atenţia publicului valorile fundamentale care au gravitat în conştiinţa generaţiilor anterioare şi care deși astăzi ar putea fi considerate desuete, folosirea muzicii ca mijloc de a dobândi cunoaştere asupra sinelui şi asupra lumii, pacifismul şi acceptarea diferenţelor ca paşi în dezvoltare și punerea în valoare a artiștilor români pot consolida cu succes relaţiile culturale. Prin implementarea mobilității artistice și aderarea la motto-ul romania2019.eu, coeziunea, putem promova imaginea românilor și a Romaniei și poziționarea ca un puternic factor cultural în UE.
ALEGERI EUROPENE 2019
Eurodeputatul Claudia Țapardel, mesaj privind campania electorală: „În loc să vorbim despre importanţa scrutinului european, asistăm la o adevărată campanie prin care românii sunt dezbinaţi”
Published
6 years agoon
May 16, 2019By
REDACTIAÎn contextul în care în mai puțin de 10 zile vor avea loc alegerile euoropene, europarlamentarul Claudia Țapardel (PSD, S&D) explică mizele acestor alegeri pentru România și modul în care candidații români pentru europarlamentare ar fi trebuit să desfășoare campania electorală. Totodată, aceasta critică modul în care mesajele electorale nu și-au păstrat adevăratul scop, acela de a convinge cetățenii de a fi prezenți la urnele de vot în data de 26 mai.
„Cu 10 zile înainte de votul foarte important din 26 mai, când românii îşi vor putea alege reprezentanţii în Parlamentul European, se observă o escaladare a violenţei verbale şi, pe alocuri, chiar a celei fizice, o radicalizare a mesajelor electorale cu accente de ură mai ales în mediul online. Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie în care, în loc să vorbim despre importanţa scrutinului european, asistăm la o adevărată campanie prin care românii sunt dezbinaţi, sunt instigaţi unii împotriva celorlaţi, se incită la ură şi violenţă”, a menționat Claudia Țapardel.
În comunicatul remis Calea Europeană, deputatul european a menționat faptul că „lipsesc aproape în totalitate dezbaterile despre ce înseamnă Parlamentul European, importanţa sa printre instituţiile comunitare, rolul unui europarlamentar şi ce poate face acesta pentru ţara lui, dar şi obiectivele majore ale României în Uniunea Europeană. Dintr-o campanie electorală pentru europarlamentare nu pot lipsi astfel de teme de dezbatere, care să înlocuiască agenda politică internă marcată la nesfârşit de conflictele dintre putere şi opoziţie.”
Claudia Țapardel subliniază rolul importat pe care îl are România în alegerile pentru viitoarea legislatură a Parlamentului European „prin numărul mare de europarlamentari” „mizele sunt uriaşe”. Aşa cum s-a văzut în ultima perioadă, România este un pion important pe tabla de şah cu instituţii europene.”
„România este o ţară profund europeană, cu un viitor pro-european, lucru dovedit în toţi aceşti ani de după aderare”, subliniază Claudia Țapardel.
Potrivit eurodeputatului socialist, obiectivul naţional strategic rămâne aderarea României la spaţiul Schengen consolidat şi pe deplin funcţional, pentru ca cetăţenii români să beneficieze de avantajele exercitării depline a dreptului de liberă circulaţie.
„Bătălia care se va da după europarlamentare va fi şi în această direcţie, precum şi în zona eliminării Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), un instrument discriminatoriu folosit împotriva României. Toate fac parte din strategia susţinută şi promovată de Guvern, prin care se doreşte eliminarea dublului standard care se aplică din păcate României. Ţara noastră este membră cu drepturi depline a Uniunii Europene şi trebuie tratată ca atare, pe picior de egalitate cu celelalte state membre.”
În viziunea eurodeputatului, misiunea europarlamentarilor români este de a contribui masiv la îndeplinirea obiectivelor României, iar în acest sens „ar trebui să fie şi dezbaterea din campania electorală, să se renunţe la actualul mod de face campanie, pentru că românii sunt cei cu adevărat afectaţi de ura şi dezbinarea din politica românească.”
„Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie în care, în loc să vorbim despre importanţa scrutinului european, asistăm la o adevărată campanie prin care românii sunt instigaţi unii împotriva celorlaţi, se incită la ură şi violenţă, vina principală pentru această stare de fapt fiind la opoziţie, în frunte cu preşedintele Românie.”
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA: România a trecut “prin cel mai mare atac hibrid pornit de Rusia împotriva oricărei țări”. Bucureștiul trebuie să invoce articolul 4 al NATO
Ucraina: Interferența Rusiei în alegerile din România confirmă că planurile agresive ale Kremlinului se extind la UE și NATO, afirmă șeful diplomației de la Kiev
Ursula von der Leyen, după discuția cu Klaus Iohannis: Comisia va lucra pentru ca platformele online să respecte normele UE privind alegerile din Europa
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu, prezintă cinci măsuri concrete pentru ca românii să-și recapete încrederea în instituțiile democratice
Klaus Iohannis și Ursula von der Leyen au convenit consolidarea securității social media în UE după alegerile din România
România a rămas fermă în fața ingerințelor străine și a redat vocea poporului, transmite ministrul de externe al Estoniei după anularea alegerilor prezidențiale
Marea Britanie rămâne un “aliat al României și are încredere în democrația sa” după interferența Rusiei în alegerile prezidențiale
Antonio Costa organizează primul summit al liderilor europeni. Situația din Ucraina, extinderea UE și relația transatlantică, subiecte pe agendă
Ucraina și Italia doresc o coordonare mai strânsă la nivelul liderilor europeni pentru a spori furnizarea de sisteme de apărare aeriană către Kiev
EXCLUSIV Daniel Fried, expert Atlantic Council: Interferența Rusiei vizează realizările democratice ale României după 1989. Decizia controversată a CCR, luată în contextul unor acuzații “credibile” de ingerință externă
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Din Parlamentul European, Virgil Popescu îi îndeamnă pe români să iasă la vot: Va fi decisiv pentru viitorul țării. Vrem să avem în continuare fonduri europene să ne dezvoltăm
INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea
Marcel Ciolacu anunță o finanțare de 5 miliarde de euro de la BEI pentru finalizarea de autostrăzi, modernizarea magistralelor feroviare și construcția magistralei de metrou spre Otopeni
INTERVIU Adrian Furtună, expert la CNCR: Din nevoia de apartenență, romii sunt atrași în cursa întinsă de extrema dreaptă. Mulți nu își cunosc istoria
Klaus Iohannis: Vom avea alt președinte, alt parlament, alt guvern, dar România rămâne aici, cu mari așteptări de la elitele țării
Reprezentanții TikTok, chestionați de eurodeputați români cu privire la respectarea prevederilor europene privind serviciile digitale în contextul alegerilor prezidențiale din România
Plenul Parlamentului European va discuta riscurile dezinformării pe TikTok pentru integritatea alegerilor în Europa ca urmare a scrutinului din România
Comisia Europeană: Vicepreședinta Roxana Mînzatu a evocat “realizarea unei Europe Sociale mai puternice” la prima reuniune cu miniștrii muncii și protecției sociale din UE
Marcel Ciolacu, după alegerile parlamentare: Am înţeles răspunderea pe care o avem faţă de România. Să dezvoltăm țara cu bani europeni și să protejăm valorile naționale
Klaus Iohannis: Ne aflăm în fața unei decizii existențiale, între democrație și izolaționism. Votăm pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică şi într-un trecut întunecat
Trending
- U.E.1 week ago
Eurobarometru: 56% dintre români au încredere în Uniunea Europeană, iar 68% se simt atașați de Europa. 61% dintre români au încredere în NATO
- POLITICĂ5 days ago
Ambasadorul României în SUA: Nu există nicio susținere oficială din partea americană pentru Călin Georgescu. Niciun oficial SUA nu s-ar asocia cu viziunea politică pe care o reprezintă acesta
- INTERVIURI3 days ago
INTERVIU Ultimul supraviețuitor din București al Holocaustului este îngrijorat de ascensiunea extremei-drepte și îi îndeamnă pe români să voteze cu Elena Lasconi pentru a-și păstra libertatea
- POLITICĂ2 days ago
Calea Europeană a sesizat Curtea Constituțională, solicitând reluarea turului întâi al alegerilor prezidențiale în condiții de legalitate
- NATO3 days ago
SUA, reacție după raportul desecretizat al CSAT: Îndepărtarea României de alianțele occidentale ar avea “un impact negativ grav” asupra cooperării SUA-România în domeniul securității