Connect with us

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu, după ce a votat în favoarea pachetului financiar de 37 de miliarde de euro pentru țările UE: Important este ca Guvernul României să se mobilizeze

Published

on

Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România, S&D) a afirmat joi că Uniunea Europeană pune la dispoziția Statelor Membre fonduri care pot fi folosite pentru a investi în sistemele lor de sănătate în contextul crizei sanitare provocate de COVID-19.

Într-o postare pe Facebook, Crețu a reafirmat că a votat astăzi în cadrul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului European și desfășurată în condiții speciale, inclusiv cu vot via e-mail din partea eurodeputaților aflați în țările lor de origine, pentru măsurile propuse de Comisia Europeană, inclusiv planul de 37 de miliarde de euro pentru sprijinirea economică a statelor membre

”Uniunea Europeană pune la dispoziția Statelor Membre fonduri care pot fi folosite pentru a investi în sistemele lor de sănătate – cum ar fi achiziționarea de echipamente medicale și de protecție, instrumente de prevenire a bolilor, pentru a asigura un mediu de lucru optim în sectorul medical și accesul la asistență medicală. Important este, acum, ca Guvernul României să se mobilizeze. Acestea sunt un prim set de măsuri. Va fi cu certitudine nevoie de noi demersuri la nivel european, care să asigure răspunsuri pe măsură la evoluția rapidă a acestei crize”, a spus europarlamentarul român.

Membrii Parlamentului European au decis joi, în cadrul unei sesiuni plenare extraordinare și printr-o procedură de vot specială via e-mail, să adopte prin procedură de urgență cele trei propuneri ale Comisiei Europene formulate în scopul limitării răspândirii pandemiei cu noul coronavirus.

Astfel, potrivit unui anunț al președintelui David Sassoli în urma dezbaterilor din plen cu președintele Comisiei Europene și eurodeputații prezenți, Parlamentul European a dat undă verde aprobării acestor propuneri, un vot final fiind așteptat să aibă loc la finalul zilei.

Cele trei propuneri supuse la vot sunt:

– Inițiativa de investiții (Coronavirus Response Investment Initiative), care va pune la dispoziția statelor membre fonduri de coeziune în valoare de 37 miliarde euro pentru a face față consecințelor crizei;

– Propunerea legislativă de extindere a domeniului de aplicare a Fondului de solidaritate al UE pentru a acoperi urgențele în materie de sănătate publică;

– Propunerea Comisiei Europene de încetare a așa-numitelor „zboruri fantomă” cauzate de epidemia COVID-19.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu se alătură apelului la solidaritate al primarilor europeni: Administrațiile locale trebuie să aibă acces rapid și direct la fonduri europene pentru combaterea COVID-19

Published

on

© Corina Crețu/Facebook

Eurodeputatul Corina Crețu (Pro România, S&D) s-a alăturat vineri apelului pentru solidaritate al organizației Eurocities – care reunește primarii a 140 de orașe europene – și care cere ca administrațiile locale să aibă un cuvânt mai important de spus în gestionarea acestei crize, prin acces rapid și direct la fondurile europene care sunt disponibile pentru înlăturarea efectelor răspândirii virusului.

“Cererile lor sunt, din punctul meu de vedere, legitime”, a spus Corina Crețu, într-o postare pe Facebook.

“Pe parcursul mandatului meu de Comisar European pentru Politică Regională, am fost o susținătoare a ideii de sporire a responsabilității comunităților locale în privința fondurilor europene. Așa cum știți, am considerat că cel puțin 10% din fondurile alocate unei țări ar trebui să fie la dispoziția localităților, iar administrațiile locale să fie responsabile pentru realizarea și implementarea proiectelor. Aceasta a fost și logica Agendei Urbane, care a permis orașelor să devină mai inovatoare și să colaboreze mai strâns unele cu celelalte, angajându-se în schimburi de bune practici”, a adăugat ea.

Fiecare comunitate are propriile sale nevoi, cu atât mai mult în mijlocul unor astfel de crize, care afectează Europa asimetric. E necesar să existe o coordonare de la nivel național în astfel de situații, dar la fel de important este să existe un transfer de management al fondurilor către administrațiile locale, astfel încât efectele să fie resimțite mai rapid și mai eficient de fiecare cetățean în parte.

Continue Reading

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu, apel către Guvern: Vă implor, nu ratați șansele oferite de fondurile europene. Dotați spitalele în regim de urgență pentru protejarea cadrului medical și salvarea vieților omenești

Published

on

© European Union 2018 - Source : EP

Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România, S&D) a făcut luni un apel către guvernanți și către Parlamentul României să lase deoparte bătăliile politice și să nu rateze șansele oferite de fondurile europene prin intermediul Fondului de Urgență al UE, Fondului de Solidaritate al Uniunii Europene, Fondului de Dezvoltare Regională și Fondului Social European.

“Dragi guvernanți, vă implor, nu ratați șansele oferite de fondurile europene, s-au ridicat toate restricțiile și domeniul medical a devenit prioritar eligibil.  De asemenea, Statele Membre sunt scutite de obligația de a returna Comisiei Europene prefinanțările care au fost alocate țărilor membre la începutul perioadei de programare”, a scris Crețu, într-o postare pe Facebook.

“Ce se întâmpla cu acești bani? Cum de nu pot fi dotate spitalele în regim de urgență?”, a mai întrebat europarlamentarul român.

În context, eurodeputatul Pro România a făcut apel la toti colegii din Parlamentul României sa facă interpelări către Guvern.

“Să uitam bătăliile politice, să găsim soluții și guvernanții sa acționeze rapid pentru sprijinirea spitalelor, dotarea cu echipamente de protecție a cadrului medical, achiziționarea de aparate de ventilat și medicamente, pentru salvarea vieții oamenilor”, a conchis fostul comisar europena pentru politică regională.

Continue Reading

Corina Crețu

Corina Crețu atenționează autoritățile române: Nefolosirea fondurilor europene oferite de UE în lupta cu pandemia, o iresponsabilitate maximă

Published

on

© European Union 2018 - Source : EP

Eurodeputatul Corina Crețu (PRO România, S&D) face un apel către președintele României și solicită formararea unui Grup care să exploateze folosirea la maxim a noilor măsuri adopate ieri de Parlamentul European și îi cere, totodată, achiziționarea rapidă a echipamentelor de protecție a cadrului medical, a măștilor sanitare de înaltă calitate, achiziționarea urgentă a aparatelor de ventilat și alte nevoi stringente.

Reamintim că ieri, 26 martie, Parlamentul European a votat cu o largă majoratiate un pachet de urgență prin care statele membre vor fi ajutate financiar să depășească această situație, iar din acest fond de 37 de miliarde, România va putea beneficia de 3.1 miliarde de euro.

Citiți și: România va putea beneficia de 3,1 miliarde de euro, după ce Parlamentul European a aprobat ajutorul economic de 37 de miliarde de euro pentru țările UE afectate de COVID-19

În acest context, Corina Crețu trage un semnal de alarmă și subliniază ferm că ”nefolosirea fondurilor europene pe care le pune la dispoziție Comisia Europeană ar fi acum, mai mult decât oricând, o iresponsabilitate maximă”.

Potrivit deputatului european, România poate pierde acesată șansă din cauza ”dezorientării în care se afundă tot mai mult Guvernul României.”

De asemenea, Corina Crețu reiterează importanța creării unei echipe experimentate pentru ca România să profite din plin de ajutorul european: ”E regretabil că nu se folosește experiența foștilor Prim-Miniștri ai României și a foștilor Miniștri ai Sănătății pentru a depăși aceste momente”.

”Sprijin pe deplin ideea lansată de Victor Ponta – aceea de a lasă deoparte orgoliile politice, măcar acum, în al 11-lea ceas, promovând un Guvern de Uniune Națională care să răspundă problemelor presante, vitale ale cetățenilor privind asigurarea sănătății lor”, a mai adăugat aceasta.

Corina Crețu atrage atenția că în această situație nu mai e vorba despre ideologii, despre diferențe între partide, ci este vorba despre medici: ”se aud zilnic strigătele de disperare ale medicilor, asistenților, ale oamenilor simpli care acuză lipsa totală a echipamentelor esențiale pentru a lupta cu acest virus.”

Totodată, Corina Crețu consideră că Executivul nu a luat în serios de la început această pandemie: ”Aflăm acum că Guvernele naționale au fost avertizate încă din ianuarie de iminența venirii acestei pandemii. De ce nu a fost luată în serios aceasta atenționare? Aceasta a fost – și pe bună dreptate – una din reproșurile aduse fostului ministru Costache, care a demisionat ieri.”

”Oamenii au nevoie de răspunsuri și mai ales de fapte care să readucă liniștea și siguranța pentru viața lor și a familiilor lor”, a conchis Corina Crețu în mesajul său.

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020

ajutorcoronavirus.ro

Advertisement
Advertisement

Trending