Corina Crețu
Eurodeputatul Corina Crețu, raportor pentru bugetul UE în Comisia CONT: Raportul privind Bugetul UE 2020 a fost adoptat. Avem nevoie de un buget echilibrat și echitabil
Published
5 years agoon
By
Diana ZaimEurodeputatul Corina Crețu (PRO România, S&D) anunță adoptarea raportului privind bugetul Uniunii Europene pentru anul 2020. Acest raport, fiind gestionat de europarlamentarul român.
”Ziua începe cu o veste bună: Raportul privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2020 a fost adoptat de către Comisia pentru Control Bugetar a Parlamentului European (CONT)”, transmite Corina Crețu.
Corina Crețu a fost aleasă în cadrul Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului European în calitate de raportor din partea grupului S&D privind adoptarea bugetului UE pentru anul 2020.
”Fiind Raportor pentru Bugetul UE 2020, m-am bucurat să văd că eforturile pe care le-am depus au fost apreciate”, a scris Corina Crețu într-un mesaj pe Facebook.
Potrivit eurodeputatului român,”Uniunea Europeană are nevoie de un buget echilibrat și echitabil, care să contribuie la o economie europeană mai competitivă şi care să asigure solidaritatea, dezvoltarea sustenabilă şi securitatea Uniunii Europene şi a cetăţenilor săi.”
Aceasta a reamintit și faptul că ”politica de coeziune va avea un buget de 373 miliarde EUR” în noua perioadă de programare financiară, în condițiile în care, în calitate de comisar european, Corina Crețu a prezentat această propunere bugetară anul trecut.
Corina Crețu a fost membru al Parlamentului European din 2007, anul aderării României la UE, și până în 2014.
Din noiembrie 2014 a fost comisar pentru politică regională din partea României în Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker.
La 1 iulie 2019 a demisionat din funcție pentru a reveni în Parlamentul European ca urmare a alegerilor europene. În legislativul actual, Crețu este membră în Comisiile REGI și CONT, precum și membru supleant în Comisia AGRI.
Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.
You may like
Gabriela Firea: Introducerea cotelor de gen în politică nu este un moft, ci o necesitate. Voi milita în Parlamentul European pentru îmbunătățirea drepturilor femeilor din România
Eurodeputatul Corina Crețu: Instituțiile statului trebuie să protejeze oamenii de influența știrilor false și a fenomenului dezinformării
Nicolae Ciucă a prezentat candidații PNL pentru Parlamentul European: Vor apăra cauza României și vor găsi soluții europene la problemele românilor
PE face primul pas spre aprobarea normelor care îmbunătățesc condițiile de muncă pentru lucrătorii de pe platforme
Pachetul Pharma: Grupul PPE susține stimularea producției de medicamente în UE și obligativitatea sprijinului pentru accesul la acestea
PE a aprobat raportul politicii de coeziune 2014-2020, negociat în numele S&D de Corina Crețu, fost comisar european pentru politică regională: Nicio regiune nu trebuie lăsată în urmă
Corina Crețu
Eurodeputatul Corina Crețu: Instituțiile statului trebuie să protejeze oamenii de influența știrilor false și a fenomenului dezinformării
Published
7 days agoon
March 22, 2024By
REDACTIAEuroparlamentarul Corina Crețu reiterează importanța implicării instituțiilor statului în protejarea cetățenilor de știrile fase, în contextul în care fenomenul dezinformării s-a accentuat considerabil, românii informându-se din ce în ce mai mult din rețelele sociale, care sunt cele mai expuse la dezinformare.
Într-o postare pe pagina de Facebook, Corina Crețu a făcut referire la datele unui sondaj realizat de INSCOP, conform căruia mai mult de jumătate dintre români, respectiv 51,6%, afirmă că posturile de televiziune sunt principala lor sursă de informare. În urma acestora, cu un procent de 28,3%, se află cei care obțin informații de pe rețelele sociale.
Dintre participanții la sondaj, 43% sunt de părere că rețelele de socializare sunt cele mai expuse la dezinformare și la răspândirea știrilor false. De asemenea, un număr semnificativ de respondenți – 28,3% în mare măsură și 17,4% în foarte mare măsură – au subliniat că au fost expuși personal la știri false.
„În lumina evenimentelor recente, marcate de provocări ample, fenomenul dezinformării s-a accentuat considerabil, exercitând o influență semnificativă asupra abilității oamenilor de a lua decizii în baza unor informații corecte. Acest lucru poate avea consecințe nefaste, atât la nivel social, cât și la nivel economic, politic, sau chiar al sănătății publice prin influențarea greșită a oamenilor asupra acestor subiecte importante. Având în vedere aceste cifre, instituțiile statului trebuie să protejeze oamenii de influența știrilor false și a fenomenului dezinformării, cu precădere pe cei mai vulnerabili și pe cei din mediul rural”, a transmis fostul comisar european în mesajul său.
Potrivit deputatului european, la nivel european, au fost adoptate mai multe propuneri legislative care să protejeze cetățenii UE de propagandă sau știri false: „Spre exemplu, Actul European privind Libertatea Media va oferi protecţie jurnalismului independent şi va asigura pluralitatea media, în contextul în care platformele mari au o putere imensă în ceea ce priveşte diseminarea de informație, şi alegerea conținutului acesteia.”
„Totodată, prin adoptarea Actului European privind Inteligența Artificială, imaginile, înregistrările audio sau video artificiale sau manipulate trebuie să fie etichetate clar ca atare, pentru a oferi posibilitatea consumatorilor să discearnă între o informație reală sau una falsă”, a mai adăugat aceasta.
„În lumina riscurilor asociate cu dezinformarea, este esențial să ne informăm din surse credibile și să cultivăm un spirit critic în evaluarea informațiilor. În final, accesul la informații corecte este un pilon al societății moderne și o condiție prealabilă a progresului”, a conchis Corina Crețu.
Corina Crețu
PE a aprobat raportul politicii de coeziune 2014-2020, negociat în numele S&D de Corina Crețu, fost comisar european pentru politică regională: Nicio regiune nu trebuie lăsată în urmă
Published
2 weeks agoon
March 17, 2024Eurodeputatul Corina Creţu, fost comisar european pentru politică regională, a anunţat că, la finalul sesiunii plenare de la Strasbourg, a fost votat Raportul referitor la politica de coeziune pentru perioada 2014-2020.
“În calitate de negociator-şef din partea S&D, am subliniat faptul că politica de coeziune este principala politică de investiţii a Uniunii Europene, contribuind la realizarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale în întreaga Uniune. Investiţiile din cadrul politicii de coeziune la nivelul global al UE au avut un impact pozitiv fără precedent asupra regiunilor, oraşelor şi zonelor insulare, rurale, de frontieră şi îndepărtate în perioada exerciţiului financiar 2014-2020”, a transmis Crețu, într-un comunicat.
Investiţiile din cadrul politicii de coeziune la nivelul global al UE au avut un impact pozitiv fără precedent asupra regiunilor, oraşelor şi zonelor insulare, rurale, de frontieră şi îndepărtate în perioada exerciţiului financiar 2014-2020.
“În mod direct sau indirect, toate statele membre ale UE au resimţit efectele pozitive ale finanţării prin intermediul acestui instrument iar rezultatele multitudinii de proiecte locale confirmă rolul indispensabil al investiţiilor regionale şi locale realizate prin politica de coeziune”, a scris Corina Creţu, vineri pe Facebook.
Ea a mai spus că abordarea politicii de coeziune prin investiţii cu priorităţi multiple, combinată cu gestiunea partajată, au contribuit la sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri), susţinerea cercetării şi a inovării, digitalizare, dezvoltarea rurală, îmbunătăţirea infrastructurii urbane, dezvoltarea turismului sustenabil, a infrastructurii de transport, investiţii în cultură şi educaţie, asistenţa medicală, politicile sociale, implementarea proiectelor transfrontaliere, tranziţia energetică, eficienţa energetică, realizarea obiectivelor de climă şi mediu.
“Menţionez doar câteva realizări ale politicii de coeziune în perioada 2014-2020. Au fost susţinute, la nivel european, circa 2,2 milioane de întreprinderi până la sfârşitul anului 2022, ceea ce a dus la crearea a 370 000 de locuri de muncă. Mai mult, 550 000 de gospodării au fost eficientizate energetic din banii politicii de coeziune. 29 de milioane de europeni sunt acum mai puţin expuşi inundaţiilor datorită investiţiilor din instrumentul de coeziune. Remarcă faptul că sprijinul acordat din cadrul politicii de coeziune a permis, de asemenea, creşterea numărului de persoane care beneficiază de o aprovizionare mai bună cu apă (8,3 milioane de locuitori europeni până la sfârşitul anului 2022) şi de o gestionare mai bună a deşeurilor municipale”, a mai punctat eurodeputatul român.
Aceasta a adăugat că, în calitate de comisar european pentru Politica Regională (2014-2019), de la începutul mandatului, a aprobat 53 proiecte majore.
Ea s-a referi în primul rând la 40 de proiecte fazate – adică proiecte începute în perioada 2007 – 2013, dar a căror finalizare a fost realizată în perioada 2014-2020 – faza a II-a având o valoare eligibilă de 3,1 miliarde de euro”.
Corina Crețu
Eurodeputatul Corina Crețu a demisionat din PRO România: Sprijinirea populismului și a anti-europeismului reprezintă cel mai mare pericol pentru România
Published
3 weeks agoon
March 5, 2024By
REDACTIAEuroparlamentarul Corina Crețu și-a anunțat astăzi, 5 martie, demisia din partidul PRO România, după ce formațiunea politică din care era membră a decis să colaboreze cu AUR.
„Cu regret, am hotărât astăzi să demisionez din PRO România. Sprijinirea populismului, a ultra-naționalismului și a anti-europeismului reprezintă, în opinia mea, cel mai mare pericol pentru România și pentru generațiile care vin după noi. De aceea, colaborarea dintre PRO România și AUR este o decizie greșită – pentru partid, pentru oamenii care au crezut în acest proiect politic și, în definitiv, pentru țară. Este o decizie pe care nu o pot gira, motiv pentru care am hotărât astăzi să demisionez din PRO România”, a transmis Corina Crețu într-un mesaj pe pagina de Facebook.
Corina Crețu a explicat de ce s-a ajuns la o colaborare PRO România-AUR: „Îmi pare rău ca, în ciuda apelurilor repetate ale Președintelui PRO-Romania și ale mele, nu am reușit o formă de colaborare cu PSD. În aceste condiții, am militat pentru participarea pe cont propriu a PRO România în alegeri, decizie care a fost și adoptată în cadrul ultimului Congres PRO România.”
„În ceea ce mă privește, am fost și rămân o social-democrată convinsă. Am fost membră PSD timp de 29 de ani, vicepreședintă a Grupului S&D din Parlamentul European, vicepreședinte al Parlamentului European, vicepreședinte al Partidului Socialiștilor Europeni (PES), Comisar European din partea SD”, a mai adăugat fostul comisar european.
„Am apărat întotdeauna, cu toată convingerea, valorile stângii moderne, pro-europene, nevoia de dezvoltare și modernizare, de folosire a fondurilor europene, a programelor Erasmus, a liberei circulații, a extinderii Uniunii Europene și a tuturor beneficiilor pe care le aduce proiectul european. Îmi doresc să duc acest mandat de Membră a Parlamentului European la capăt cu bună-credință, împăcată cu acțiunile mele, promovand aceleași valori în care am crezut și cred”, se mai arată în mesajul oficialului european.
Concrete & Design Solutions
Premierul Poloniei a discutat cu omologul din Ucraina despre disputa legată de importurile de produse agricole ucrainene. Donald Tusk: ”Sunt aproape de o soluție”
Ministrul Economiei, Ștefan-Radu Oprea, pregătește lansarea programelor Start-Up Nation, Femeia Antreprenor și româno-elvețian pentru o ”dezvoltare durabilă a României”
România și SUA au lansat campania “Born in NATO” pentru a marca 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică
Eurodeputatul Dan Motreanu: Intrarea României în Schengen, rezultatul eforturilor președintelui Iohannis și miniștrilor PNL
Universitatea din București, singura universitate din România implicată strategic în proiectul Comisiei Europene de instituire a diplomelor europene în învățământul superior
Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta
Ultima convorbire telefonică cu Putin a fost în decembrie 2022, spune Olaf Scholz, reiterând mesajul de atunci: Germania va continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar
Prieten cu Putin, fostul cancelar german Gerhard Schröder se oferă să ajute pentru o “soluție negociată” între Rusia și Ucraina
Din Brazilia, Emmanuel Macron cere revizuirea propunerii acordului UE-Mercosur, pe care o consideră ”foarte proastă” pentru ambele părți: A fost negociată în urmă cu 20 de ani. Este învechită
Marcel Boloș a discutat cu ministrul Finanțelor din R. Moldova despre aderarea acestei țări la UE: Vă vom fi alături cu orice aveți nevoie pentru implementarea eficientă a proiectelor finanțate din bani europeni
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie
Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013
Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia
Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa
Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”
Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar
Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei
Ministrul Marcel Boloș anunță măsuri menite să protejeze investițiile implementate din bani europeni: Sunt măsuri pe care am promis că le vom adopta
Premierul Dorin Recean: Cu sprijinul necondiționat al României, R. Moldova și-a consolidat capacitatea de asigurare a securității
Premierul Marcel Ciolacu subliniază că a venit vremea ”podurilor comerciale și de capital” între România și R. Moldova: Vrem să o ajutăm să facă pași mari și siguri către UE
INTERVIU Siegfried Mureșan: Obiectivul grupului PPE este începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina până la 30 iunie. Integrarea graduală în piața unică înseamnă că R. Moldova va avea beneficiile unui stat membru
Ministrul Mediului, la Bruxelles: Tranziția către neutralitatea climatică trebuie să fie echitabilă și să țină cont de impactul socio-economic asupra comunităților, lucrătorilor și industriilor care pot fi afectate
Parlamentul R. Moldova a adoptat o Declarație cu privire la integrarea europeană: Doar aderarea la UE, partener de nădejde timp de decenii, va asigura viitorul țării
Klaus Iohannis le solicită omologilor din UE sprijin pentru R. Moldova: Trebuie să adoptăm cadrele de negociere pentru aderare. Siguranța Republicii Moldova înseamnă siguranța spațiului european
Klaus Iohannis: Decalogul pentru funcția de secretar general NATO a fost “foarte bine primit de aliați”. De Mark Rutte “ne deosebește istoria, geografia și viziuni ușor diferite despre viitorul NATO”
Șefa Comisiei Europene pledează pentru utilizarea energiei nucleare în cadrul tranziției către o energie curată
Volodimir Zelenski cere lumii democratice să redea fiecărei națiuni certitudinea că securitatea sa este de nezdruncinat: Regulile trebuie să funcționeze din nou pentru a proteja ordinea mondială
Trending
- ALEGERI EUROPENE 20241 week ago
Nicolae Ciucă a prezentat candidații PNL pentru Parlamentul European: Vor apăra cauza României și vor găsi soluții europene la problemele românilor
- EDITORIALE1 week ago
Reprezentarea Estului Europei la vârful NATO și UE: În ce moment de cotitură al istoriei euro-atlantice suntem?
- ALEGERI EUROPENE 20241 week ago
Marcel Ciolacu a anunțat lista PSD pentru europarlamentare. Aceasta va fi deschisă de Mihai Tudose, Gabriela Firea, Claudiu Manda și Victor Negrescu
- ROMÂNIA1 week ago
Nicolae Ciucă îndeamnă „să lăsăm diferențele” și să alegem o administrație „pentru ca Bucureștiul să se dezvolte și cetățenii să simtă că trăiesc într-o capitală europeană”
- ROMÂNIA1 week ago
Ministerul Educației investește 30 milioane de euro prin PNRR în construcția de campusuri școlare rurale