Corina Crețu
Eurodeputatul Corina Crețu se alătură apelului la solidaritate al primarilor europeni: Administrațiile locale trebuie să aibă acces rapid și direct la fonduri europene pentru combaterea COVID-19
Published
6 years agoon

Eurodeputatul Corina Crețu (Pro România, S&D) s-a alăturat vineri apelului pentru solidaritate al organizației Eurocities – care reunește primarii a 140 de orașe europene – și care cere ca administrațiile locale să aibă un cuvânt mai important de spus în gestionarea acestei crize, prin acces rapid și direct la fondurile europene care sunt disponibile pentru înlăturarea efectelor răspândirii virusului.
“Cererile lor sunt, din punctul meu de vedere, legitime”, a spus Corina Crețu, într-o postare pe Facebook.
“Pe parcursul mandatului meu de Comisar European pentru Politică Regională, am fost o susținătoare a ideii de sporire a responsabilității comunităților locale în privința fondurilor europene. Așa cum știți, am considerat că cel puțin 10% din fondurile alocate unei țări ar trebui să fie la dispoziția localităților, iar administrațiile locale să fie responsabile pentru realizarea și implementarea proiectelor. Aceasta a fost și logica Agendei Urbane, care a permis orașelor să devină mai inovatoare și să colaboreze mai strâns unele cu celelalte, angajându-se în schimburi de bune practici”, a adăugat ea.
Fiecare comunitate are propriile sale nevoi, cu atât mai mult în mijlocul unor astfel de crize, care afectează Europa asimetric. E necesar să existe o coordonare de la nivel național în astfel de situații, dar la fel de important este să existe un transfer de management al fondurilor către administrațiile locale, astfel încât efectele să fie resimțite mai rapid și mai eficient de fiecare cetățean în parte.
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

You may like

Acord la Bruxelles asupra bugetului UE pentru 2026. Victor Negrescu: România își consolidează rolul în arhitectura europeană de securitate cibernetică

Triumful pragmatismului asupra principiilor: PPE rupe „cordonul sanitar” al centriștilor și se aliază cu extrema dreaptă în PE pentru a-și impune agenda de reducere a birocrației

Liderul social-democraților români din PE, Dan Nica, desemnat raportor pentru Fondul European pentru Competitivitate

Parlamentul European cere Comisiei Europene să modifice proiectul de buget multianual al UE post-2027: Nu ține seama de cerințele noastre esențiale. Nu poate constitui o bază pentru negocieri

Gabriela Firea își continuă mandatul de eurodeputat și anunță sprijinul pentru candidatul PSD la Primăria Capitalei: Îmi doresc un București european, bine administrat și aproape de oameni

Liderul PPE Manfred Weber refuză să garanteze respectarea acordului cu socialiștii privind președinția Parlamentului European în 2027
1 Comment
Leave a Reply
Cancel reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Corina Crețu
În contextul aderării României la Schengen aerian și maritim, Corina Crețu salută revizuirea regulilor care guvernează spațiul de liberă circulație în vederea consolidării acestui drept
Published
2 years agoon
April 24, 2024By
Teodora Ion
Eurodeputatul Corina Crețu salută revizuirea Codului Frontierelor Schengen în vederea consolidării liberei circulații în Uniunea Europeană, adoptată de Parlamentul European în ultima sesiune plenară înainte de alegerile europene din iunie.
”În contextul aderării României la Spațiul Schengen aerian și maritim, salut modificarea regulilor care guvernează cadrul Schengen, deoarece este mai important ca oricând să întărim Spațiul de liberă circulație și să nu mai permitem ca anumite State Membre să utilizeze pretexte pentru încălcarea dreptului la liberă circulație”, a menționat aceasta într-un mesaj publicat pe Facebook.
Aceasta a amintit în ce context vine această revizuire, și anume că în ultimii ani ”mai multe state membre s-au folosit de pretexte nejustificate pentru a reintroduce controale la frontiere, periclitând astfel spațiul de liberă circulație”, una dintre cele mai mari reușite ale UE care permite circulația a peste 400 de milioane de persoane.
Noile modificări ale Codului Schengen vizează în principal întărirea Spațiului de liberă circulație în fața crizelor excepționale – cum a fost cazul în timpul pandemiei.
În egală măsură, va fi obligatoriu pentru statele membre să introducă controale la frontiere doar în situații excepționale, justificate de motive clare.
Sunt introduse perioade si termene clare în ceea ce privește controalele la frontierele interne, cât și criteriile pe care statele membre trebuie să le urmeze în cazul în care doresc să reintroducă controale. De asemenea, sunt introduse proceduri armonizate care să fie aplicate la frontierele externe în caz de pandemii viitoare.
Statele membre pot reintroduce controalele ca o excepție atunci când există o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau securității interne.
Corina Crețu mai amintește că această decizie va fi luată evaluând necesitatea și proporționalitatea măsurii, dar și dacă obiectivele urmărite nu pot fi atinse prin măsuri alternative care să nu pună în pericol libertatea de circulație.
Corina Crețu
Eurodeputatul Corina Crețu: PNRR este o șansă istorică pentru România. Toate proiectele trebuie implementate până în anul 2026
Published
2 years agoon
April 20, 2024By
REDACTIA
În cadrul Consiliului ECOFIN, miniștrii economiei și finanțelor din statele UE au ajuns la un acord cu privire la faptul că fondul de redresare post-pandemie, denumit și NextGenerationEU, nu va fi extins dincolo de anul 2026, a transmis eurodeputatul Corina Crețu.
„Acest lucru înseamnă că toate proiectele din PNRR trebuie implementate până în acel an, iar fondurile alocate să fie cheltuite. În ceea ce privește PNRR-ul României, a treia cerere de plată în valoarea de 2,7 miliarde de euro, a fost depusă în luna decembrie 2023, iar nici până la ora actuală nu a fost aprobată, deși termenul prevăzut în regulament pentru evaluare a expirat la 15 februarie”, a scris Corina Crețu pe Facebook.
Mai mult, eurodeputatul a amintit că România a încasat din PNRR aproximativ 9,4 miliarde de euro, aflându-se într-un grad de 32% de încasare.
Aceasta a precizat că, în anul 2024, printre investițiile și reformele care ar trebui să aibă loc se numără: dotarea a 75.000 de săli de clasă cu mobilier, 1.200 de autobuze electrice pentru transportarea elevilor, 10.000 de laboratoare de știință, cel puțin 25 de spitale publice vor beneficia de echipamente și materiale care contribuie la reducerea riscului de infecții nosocomiale, investiții în 25 de unități de terapie intensivă, iar 50% din investițiile în infrastructură feroviară și rutieră trebuie finalizate.
„În anul 2020, când negociam în Parlamentului European Mecanismul de Redresare și Reziliență, am depus amendamente care să prelungească termenul de implementare a banilor din PNRR până în 2026, termenul inițial propus de Comisie fiind 2025”, a mai spus Corina Crețu.
Eurodeputatul a explicat că a făcut acest lucru, deoarece, încă din perioada când gestiona fondurile europene în calitate de Comisar, cunoștea lentoarea implementării proiectelor din anumite state membre, printre care și România.
„Am mai spus-o și o repet, PNRR-ul este o șansă istorică pentru România și sper din tot sufletul să nu fim nevoiți în 2026 să trimitem înapoi la Comisie pentru neutilizarea la timp a fondurilor alocate”, a conchis Corina Crețu.
Corina Crețu
Eurodeputatul Corina Crețu a propus înființarea unui Centru de Demografie al UE: Reducerea populației UE are un impact negativ semnificativ asupra piețelor forței de muncă
Published
2 years agoon
April 4, 2024By
Teodora Ion
Eurodeputatul Corina Crețu a propus înființarea unui Centru de Demografie al UE, care are va monitoriza problemele demografice la nivel european și va înregistra tendințele în ceea ce privește evoluția populației Europei.
”Consider că este absolut necesar ca autoritățile cu putere de decizie să discute cu tinerii pentru a afla care sunt motivele pentru care nu doresc să aibă copii și ce i-ar putea determina să-și schimbe decizia, iar Centrul European de Demografie ar fi un instrument important în colectarea informațiilor atât la nivel european, cât și cel național”, a subliniat europarlamentarul într-un mesaj publicat pe Facebook.
Ea și-a exprimat îngrijorarea față de faptul că în fiecare an, ”populația României scade cu câte 95.000 de locuitori. Pierderea este colosală, raportată la totalul de 19 milioane de locuitori”.
Crețu a semnalat că ”reducerea populației UE are un impact negativ semnificativ asupra piețelor forței de muncă, sistemelor de protecție socială și finanțelor publice din Europa, în special pe termen lung”.
În acest context, europarlamentarul a explicat că ”centrul va oferi o analiză factuală, obiectivă, fiabilă și comparabilă la nivel european cu privire la scăderea natalității, îmbătrânirea populației și tendințele demografice emergente, cu scopul de a menține reziliența, coeziunea UE, precum și competitivitatea în tranziția verde și digitală”.
În egală măsură, centrul ”ar putea sprijini în continuare eforturile instituțiilor europene prin intermediul unui forum de experți, pentru a include considerații demografice în propunerile de politici prin consolidarea resurselor și a informațiilor, care abordează provocările demografice și sunt dispersate și nu prezintă suficientă coerență la nivelul UE”, consideră Corina Crețu.
Concrete & Design Solutions
INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Bolojan face apel la combaterea falsificării istoriei, la 38 de ani de la revolta anticomunistă din Brașov care “a arătat lumii că dictatura nu poate înfrânge dorința de libertate a românilor”

Miniștrii de externe ai României și Ucrainei au discutat despre “minoritatea națională română din Ucraina și drepturile sale la educație” în limba maternă

Bugetul UE pentru 2026 prioritizează coeziunea și mediul. Securitatea și apărarea, la fundul sacului

UE majorează cu 25 milioane de euro sprijinul pentru Vecinătatea Estică în 2026, pentru a compensa retragerea finanțării americane pentru societatea civilă din regiune, inclusiv din R. Moldova

Acord la Bruxelles asupra bugetului UE pentru 2026. Victor Negrescu: România își consolidează rolul în arhitectura europeană de securitate cibernetică

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

Germania va cumpăra arme americane de 150 milioane de euro pentru Ucraina, prin inițiativa PURL a NATO

PPC a inaugurat un parc fotovoltaic în Călugăreni care va acoperi nevoile a 48.500 de gospodării și va preveni 116.00 tone de emisii de dioxid de carbon

Ambasadorul Rusiei, convocat la MAE: I-au fost prezentate “dovezi palpabile, ample și solide ale violării spațiului aerian al României” de o dronă rusească (FOTO)

Ungaria va contesta la CJUE planul Bruxelles-ului de eliminare completă a importurilor de energie din Rusia
V. Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie

Mapamond: Care vor fi principalele evenimente ale anului 2013

Angela Merkel: “Mediul economic va fi mai dificil în 2013”
9 mai, o triplă sărbătoare pentru români: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Barometru: Cluj-Napoca înregistrează cea mai ridicată calitate a vieții din România, alături de Oradea și Alba Iulia

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman: România va deveni cel mai mare producător și exportator de energie din Europa

Huffington Post: România a fost condusă din 1989 de “o clică incompetentă de escroci foşti comunişti”

Premierul Italiei, Mario Monti, a demisionat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice pentru 10 ani exportul de buștean în spațiul extracomunitar

Acord fără precedent în istoria UE: După un maraton de negocieri, Angela Merkel, Mark Rutte, Klaus Iohannis și ceilalți lideri au aprobat planul și bugetul de 1,82 trilioane de euro pentru relansarea Europei

Șefa diplomației UE: Folosirea activelor rusești înghețate este cea mai clară soluție pentru finanțarea Ucrainei

Bolojan: Vom lucra îndeaproape cu guvernul de la Chișinău. Aderarea la UE, singura opțiune de a răspunde aspirațiilor de viitor și de a crește nivelul de trai în R. Moldova

INTERVIU | Siegfried Mureșan: UE a pierdut din competitivitate față de alte regiuni ale lumii. Creșterea competitivității trebuie să devină o prioritate pentru a menține un standard de viață ridicat

INTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar

EXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO

Noul Guvern al R. Moldova a depus jurământul de învestire. Președinta Maia Sandu: Trebuie să valorificăm „fereastra istorică de oportunitate oferită de integrarea europeană”

Inovația farmaceutică: motor de competitivitate – România în dialog cu Europa, pentru un acces mai bun al pacienților români la terapiile inovative

ARPIM facilitează dialogul cu Europa pentru a valorifica inovația în sănătate: Industria farmaceutică inovatoare – sector strategic pentru acces la tratamente moderne și dezvoltare economică durabilă

România, angajată să asigure o redresare economică sustenabilă. Bolojan: Ne-am propus să atingem anul acesta o țintă de deficit de 8,4%, iar în 2026 de 6%, pentru a ne recâștiga credibilitatea în fața piețelor și a Comisiei Europene

Von der Leyen: 2,7 milioane de europeni sunt diagnosticați anual cu cancer. Am plasat Planul european de combatere a cancerului în centrul UE a Sănătății, cu o alocare de 4 mld. de euro
Trending
SĂNĂTATE1 week agoRețeaua Europeană a Centrelor Oncologice Integrate, lansată oficial la Paris.”Certificarea europeană a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca ne poate duce la un nivel superior în lupta împotriva cancerului”, afirmă Patriciu Achimaș-Cadariu
ENGLISH1 week agoEXCLUSIVE | NATO Secretary General: America is completely invested in NATO and Romania. The Eastern Sentry starts in the Black Sea because it’s of vital strategic importance to NATO
COMUNICATE DE PRESĂ1 week ago30 de elevi olimpici români de la ICHB Pallady au vizitat Parlamentul European din Bruxelles, descoperind valorile și mecanismele democrației europene
EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week agoINTERVIU | Siegfried Mureșan, negociator-șef al PE, despre direcția negocierilor interinstituționale și mizele României în viitorul buget al UE (2028–2034): coeziunea și agricultura, pilonii de neclintit ai noului cadru financiar
NATO1 week agoRomânia, reconfirmată ca partener de încredere în NATO. Ministrul Economiei: Să fim nu doar beneficiar de securitate, ci și producător de securitate










Pingback: Ora Noua » Corina Crețu solicită ca autoritățile locale din România să beneficieze de atribuire directă din fondurile UE pentru perioada 2021-2027