Connect with us

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu solicită Guvernului să își asume un calendar „foarte clar și transparent” pentru realizarea Spitalelor Regionale

Published

on

© Corina Cretu/ Facebook

Eurodeputatul Corina Crețu solicită Guvernului să își asume un calendar „foarte clar și transparent” pentru realizarea Spitalelor Regionale, în contextul în care proiectele au fost aprobate de Comisia Europeană în urmă cu doi ani și există nevoia de a îmbunătăți sistemul sanitar românesc. 

„O noua tragedie, a zecea numai in ultimii doi ani, în spitalele din țară, de această dată la Constanța. Sincere condoleanțe familiilor îndoliate și întreaga mea compasiune pentru cei aflați in suferința. Stimați guvernanți, măcar cu gândul la viitorul acestor copii, faceți ceva pentru a îmbunătăți sistemul sanitar românesc, pentru a le oferi șanse pentru o viața decentă, șanse la viața! După cum știți, contextul tragediei de la Spitalul Matei Balș, am solicitat public Guvernului României să prezinte stadiul realizării Spitalelor Regionale din Cluj, Iași și Craiova și calendarul pentru construcția acestora. Nici un răspuns din ianuarie până acum (…) Dacă nici acum construirea acestor spitale nu e Urgență Națională, atunci când?”, scrie Corina Crețu, într-o postare pe Facebook. 

Aceasta punctează că au trecut aproape doi ani de când proiectele au fost aprobate de către Comisia Europeană, iar „de atunci nu se mai aude absolut nimic, deși într-o asemenea situație proiectele Spitalelor Regionale ar trebui sa fie prioritare”. 

„Din informațiile care au apărut în spațiul public, înțeleg că începerea lucrărilor la Spitalele Regionale va începe în 2022. Dar licitațiile nici nu au fost lansate, deci și aceasta dată -2022- începe sa fie nerealistă. Totuși, cred că e absolut necesar să se încheie această lentoare și să se accelereze faza de construcție”, a precizat Corina Crețu. 

Astfel, aceasta solicită Guvernului să își asume un calendar „foarte clar și transparent” pentru realizarea Spitalelor Regionale și consideră că același lucru ar trebui să se întâmple în cazul proiectelor din domeniul sănătății și prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență. „Este total inexplicabilă această lipsă de transparență”, mai spune Corina Crețu. 

De asemenea, ea reamintește că, în calitate de comisar european pentru Politica Regională, a semnat proiectele pentru Spitalele Regionale în 2015 (acum aproape 7 ani), iar fondurile necesare au fost alocate încă din Cadrul Financiar 2014-2020. Cu toate acestea, Guvernul României a decis ca banii să fie folosiți din Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.

„Nu înțeleg nici acum de ce această decizie și nici motivul pentru care nu se revine asupra acesteia, având în vedere că nu mai sunt niciun fel de restricții în utilizarea banilor și, așa cum arată datele oficiale ale Comisiei Europene, România a reușit să cheltuie doar 55 % din suma totală pe care țara noastră o avea la dispoziție în Cadrul Financiar Multianual 2014-2020. Restul banilor, cei 45% rămași, pot fi folosiți și pentru Spitalele Regionale. Dacă în 7 ani de la demararea proiectelor regionale de la Craiova, Iasi și Cluj încă nu s-au lansat licitațiile, fără să explice nimeni de ce se tot amână aceste proceduri, mai poate avea cineva vreo speranță că lucrurile vor merge mai bine, mai ales după tragediile de la Piatra Neamț, București (Matei Balș) și Constanța?”, încheie retoric fostul comisar european. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Corina Crețu

Ziua Națională a României. Corina Crețu: Am ales întotdeauna să dau tot ce e mai bun în reprezentarea României în Uniunea Europeană

Published

on

© Corina Crețu/ Facebook

Dragostea față de România o demonstrăm prin muncă pe care fiecare dintre noi o realizăm zilnic, în țară sau în străinătate, eforturile pe care le facem de a fi mai buni, mai competitivi, mai responsabili, a afirmat miercuri europarlamentarul Corina Crețu, într-un mesaj de Ziua Națională a României și la 103 ani de la Marea Unire

“1 Decembrie este o zi de sărbătoare pentru toți românii, simbolizând împlinirea unui ideal național: unitatea – cea care ne-a permis să să ne dezvoltăm ca stat unitar si indivizibil. România împlinește azi 103 de ani, 103 ani încărcați de istorie, de luptă pentru propriile idealuri, de suferință, dar și de speranță. Acești 103 de ani au reprodus, în România, tumultul și schimbările majore prin care Europa a trecut la rândul său. Noi suntem acum responsabili de cum scriem istoria de după primii 103 de ani ai națiunii române! Sunt multe moduri de manifestare a mândriei de a fi român”, a scris Corina Crețu, pe Facebook.

“Eu am ales întotdeauna să dau tot ce e mai bun în reprezentarea României în Uniunea Europeană, considerând că astfel îi voi face bine țării noastre. In opinia mea, dragostea față de România o demonstram prin munca pe care fiecare dintre noi o realizăm zilnic, în țară sau în străinătate, eforturile pe care le facem de a fi mai buni, mai competitivi, mai responsabili. Imaginea noastră, a fiecăruia în parte, este de fapt imaginea României. La mulți ani tuturor! La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, a completat ea.

 

Începând cu anul 1990, România serbează aniversarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ca zi națională.

Ziua de 1 Decembrie 1918, ziua în care Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat Rezoluția de Unire cu România, a însemnat sfârșitul procesului de desăvârșire a unității naționale românești început în acel an, 1918, prin actul unirii Basarabiei cu România, adoptat de Sfatul Țării din Chișinău, la 27 martie/9 aprilie, și continuat prin actul unirii Bucovinei cu Patria Mamă, adoptat de Congresul General al Bucovinei, la Cernăuți, la 15/28 noiembrie.

Marea Unire s-a înfăptuit atât ca urmare a unei conjuncturi politice internaționale favorabile, marcate de victoria puterilor Antantei în Primul Război Mondial, de principiul wilsonian al statelor naționale, de efervescența mișcărilor de eliberare națională și socială, dar și a curajului și eroismului soldaților și ofițerilor români pe câmpurile de luptă ale Războiului de Întregire și nu în ultimul rând, al determinării manifestate de clasa politică românească și a societății românești din teritoriile străine, vremelnic ocupate.

Aproximativ 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice, vor putea fi urmăriţi, miercuri, începând cu ora 11,00, la Parada Militară Naţională, organizată cu ocazia Zilei României în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

Continue Reading

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu: Peste tot în Europa social-democrația câștigă teren, mai ales în contextul perioadei dificile prin care trecem. România are nevoie de o social-democrație puternică

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Eurodeputatul Corina Crețu a apreciat că ”peste tot în Europa social-democrația câștigă teren”, fiind ” firesc acest lucru, mai ales având în vedere perioada dificilă prin care trecem.”

”România are nevoie de o social-democrație puternică. Eu sunt membră în Grupul S&D din Parlamentul European, alături de PSD. Pentru că suntem parte a aceleiași familii politice europene, dacă PSD are nevoie de experiența fostului premier Victor Ponta sau de experiența mea, precum și a altor specialiști ai PRO România, noi avem toată dispoziția”, a menționat Corina Crețu, prezentă într-o emisiune la TVR Cluj.

Europarlamentarul și-a exprimat speranța ca ”PRO România să se consolideze, pentru că e nevoie de partide social-democratice puternice în țară. Mesajul meu acesta este: PRO România există și încercăm să consolidăm acest partid. Eu fac toate eforturile, am investit foarte mult în PRO România și avem oameni foarte valoroși”, a adăugat Corina Crețu.

Aceasta le-a mulțumit ”tuturor aleșilor locali care au rămas în continuare alături de noi și cu ajutorul cărora sperăm că putem atrage noi simpatizanți.”

Săptămâna aceasta, Corina Crețu a participat la întâlnirea regională a PRO România de la Târgu Mureș, unde s-a întâlnit cu reprezentanții tuturor organizațiilor județene din Transilvania și nu numai.

La începutul lunii noiembrie, eurodeputatul a lansat un apel la consolidarea dimensiunii social-democrate a partidului PRO România și pentru un nou început al formațiunii politice.

 Europarlamentarul a pledat astfel și pentru dimensiunea europeană a partidului și conectarea acesteia la realitățile diasporei românești din Europa.

Cât privește avansul social-democrației în Europa, Olaf Scholz este pe cale să devină cancelarul celei mai puternice economii europene după ce cele trei partide din Germania au ajuns la un acord pentru a forma un nou guvern care va pune capăt erei Merkel.

Continue Reading

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu laudă proiectul metroului de la Cluj: Îi încurajez pe toți primarii să atragă și să folosească fondurile europene

Published

on

© Corina Cretu/ Facebook

Eurodeputatul Corina Crețu laudă proiectul metroului de la Cluj, care cuprinde și ”Floreștiul, unde va fi și spitalul regional, de care vor beneficia toți locuitorii Ardealului.”

Prezentă în emisiunea ”Actual Regional – Acasă în Europa” de la TVR Cluj, fostul comisar european pentru politică regională în perioada 2014-20219 a ținut să-l felicite pe primarul Emil Boc, punctând că ”fondurile europene nu au culoare politică.”

”Eu îl felicit pe domnul primar Emil Boc. Metroul are sens cu atât mai mult cu cât cuprinde și Floreștiul, unde va fi și Spitalul Regional, de care vor beneficia toți locuitorii Ardealului. Această linie de transport, așa cum văd că e proiectată, dorește să facă legătura și cu cei de la Zalău, și cu cei de la Baia Mare, astfel încât aceștia să aibă acces mai ușor atât pentru a ajunge în oraș, cât și la Spitalul Regional, care sper că se va construi cât mai curând. Cel mai important este, însă, ritmul în care se vor face aceste proiecte. Depinde dacă vom beneficia noi de ele, sau nepoții noștri, sau nepoții nepoților noștri”, a subliniat Corina Crețu.

Aceasta i-a încurajat ”pe toți primarii și administrațiile locale să atragă și să folosească acești bani.”

”Privit de la Bruxelles, proiectul metroului de la Cluj e un lucru rar pentru România, care de obicei rămâne blocată în proiecte mici, pe termen scurt”, a mai precizat europarlamentarul român.

Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca a aprobat în ședința extraordinară din 22 noiembrie proiectul privind Studiului de fezabilitate (documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici) pentru obiectivul de investiții ”Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou și Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții” – componenta investițională Magistrala I de Metrou.

Opțiunea de traseu recomandată prin acest studiu este: Florești – Piața Unirii – Piața Mărăști – Muncii / Europa Unită – Depou Sopor. Traseul va avea o lungime de 21,03 km și va dispune de 19 stații.

Investiția totală este de 2,1 miliarde de euro, iar durata de realizare va fi de 128 de luni.

Finanțarea obiectivului va fi realizată din diverse surse: Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fonduri nerambursabile din Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), Programul Operațional Transporturi (POT) 2021-2027, alocări de la bugetele naționale și locale, dar și alte surse de finanțare identificate pe parcurs.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Gheorghe Falcă1 hour ago

Gheorghe Falcă, despre concluziile Consiliului Energie: România a susținut importanța îmbunătățirii cadrului legislativ al pieței de energie electrică și gaze naturale

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comisia Europeană: Aprobarea cererii de plată de 10 mld. euro către Spania trimite „un semnal de încredere” privind implementarea PNRR-ului său ambițios

SUA5 hours ago

SUA și UE au decis să lanseze la începutul anului viitor dialogul strategic privind securitatea și apărarea: Statele Unite vor fi implicate în inițiativele de apărare ale UE

Dragoș Tudorache20 hours ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache a fost numit raportor al Parlamentului European pentru Legea privind Inteligența Artificială

POLITICĂ21 hours ago

PMP solicită Guvernului “reducerea evaziunii și nu creșterea impozitării” după ce România a avut în 2019 cel mai mare deficit de încasare a TVA

ROMÂNIA21 hours ago

Cătălin Predoiu merge săptămâna viitoare la Bruxelles. Ministrul Justiției va avea întâlniri cu Vĕra Jourová și cu Didier Reynders

INTERNAȚIONAL21 hours ago

Emiratele Arabe Unite, „acord istoric” cu Franța pentru achiziția a 80 de avioane de luptă Rafale și 12 elicoptere Caracal în valoare de peste 17 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA22 hours ago

Eurobarometru: Cetățenii din zona euro sprijină puternic moneda unică, programul SURE și Mecanismul de Redresare și Reziliență

COMISIA EUROPEANA22 hours ago

Comisia Europeană prelungește programul de monitorizare a dezinformării privind COVID-19 pentru încă șase luni

MAREA BRITANIE23 hours ago

UE, Regatul Unit, SUA și Canada adoptă noi sancțiuni împotriva regimului Lukașenko, acuzându-l de abuzuri continue la adresa drepturilor omului și instrumentalizarea migranților

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Nicolae Ciucă atrage atenția că trebuie elaborată cât mai rapid OUG privind cadrul de implementare a PNRR

ROMÂNIA3 days ago

Klaus Iohannis a decorat cadre medicale, profesori și reprezentați ai societății civile cu prilejul Zilei Naționale a României: O recunoaștere a meritelor oamenilor care aduc cinste țării noastre

MAREA BRITANIE3 days ago

Ziua Națională a României. Ambasadorul Regatului Unit la București: Combaterea problemelor climatice va reprezenta un ”aspect important al cooperării” dintre țările noastre

POLITICĂ3 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, îndemn la unitate de Ziua Națională: Marea Unire rămâne cea mai frumoasă pagină din istoria României, o lecție despre coeziune care acum ne este necesară

COMISIA EUROPEANA5 days ago

Ursula von der Leyen salută decizia OMS de a începe negocierile pentru un tratat internațional privind pandemiile: Spiritul de acțiune colectivă, singurul răspuns pentru combaterea pandemiilor

U.E.5 days ago

Charles Michel, la sesiunea specială a Adunării Mondiale a Sănătății pentru un tratat internațional privind pandemiile: Sper că vom face istorie. Abordarea „O singură sănătate” este un „must-have”

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI5 days ago

Mircea Hava pune la dispoziția oricărei ”comunități care dorește să cunoască și să acceseze fondurile” UE experiența sa de peste 20 de ani ca primar: Banii europeni pot schimba, din temelii, un oraș

ROMÂNIA6 days ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 week ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

Team2Share

Trending