Connect with us

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu solicită reluarea negocierilor pentru viitorul buget european: Peste o sută de mii de proiecte sunt în pericol dacă bugetul UE nu e adoptat până la finalul anului

Published

on

Eurodeputatul Corina Crețu a făcut luni seară, în debutul sesiunii plenare de la Strasbourg, un apel pentru reluarea trilogului dintre Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul UE în vederea adoptării Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027.

În prima sa intervenție după revenirea în PE în calitate de europarlamentar, Crețu a transmis că ”peste o sută de mii de proiecte din toate statele membre sunt puse în pericol dacă bugetul UE nu e adoptat până la finalul anului în curs”.

Cadrul Financiar Multianual reprezintă garanția unei Europe stabile și predictibile, iar adoptarea bugetului nu mai este doar o prioritate, ci a devenit o urgență”, a mai spus Crețu, fost comisar european pentru politică regională.

Aceasta a reamintit și faptul că ”politica de coeziune va avea un buget de 373 miliarde EUR” în noua perioadă de programare financiară, în condițiile în care, în calitate de comisar european, Corina Crețu a prezentat această propunere bugetară anul trecut.

De altfel, în repetate rânduri, Crețu a subliniat că realizarea majoră a președinției României la Consiliul UE ar fi fost adoptarea Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027.

Anul trecut, înainte de debutul președinției române, șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană au solicitat președinției României la Consiliul Uniunii Europene să continue lucrările cu privire la viitorul CFM și să elaboreze o orientare pentru următoarea etapă a negocierilor, pentru a se ajunge la un acord în cadrul Consiliului European în toamna anului 2019.

În concluziile Consiliului European din 20-21 iunie 2019, liderii europeni au salutat joi eforturile depuse de președinția României la Consiliul Uniunii Europene privind pachetul Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, propunerea de buget de peste 1.000 de miliarde de euro și în care România ar urma să beneficieze de al patrulea cel mai mare buget în cadrul politicii de coeziunii.

Cu toate acestea, șefii de stat sau de guvern au amânat obiectivul de a ajunge la un acord final privind bugetul european multianual până la sfârșitul anului.

Consiliul European ”solicită Președinției Finlandeze să continuă munca și să dezvolte documentul de negociere. În baza acestuia, Consiliul European va avea un schimb de opinii în octombrie 2019, țintind aprobarea unui acord până la finalul anului”.

 

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community în cadrul World Economic Forum și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute.

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu, la patru ani de la semnarea Programului Operațional Infrastructură Mare: Asistăm în continuare la declinul infrastructurii din România

Published

on

© European Parliament

Eurodeputatul Corina Crețu (Pro România/ S&D) a susținut duminică, pe Facebook, că ”asistăm în continuare la declinul infrastructurii din România”, într-o postare menită să marcheze aniversarea a patru ani de la semnarea Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, program pe care Crețu l-a lansat împreună cu Guvernul României în calitate de comisar european pentru politică regională.

Se împlinesc, zilele acestea, patru ani de la momentul semnării Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020, pe care l-am lansat în 2015 alături de fostul Premier Victor Ponta. Prin intermediul POIM, România beneficiază de aproape 10 miliarde EUR din partea Uniunii Europene pentru finanțarea principalelor priorități de dezvoltare în sectorul de transport. Încă de la semnarea acestui document primordial, mi-am exprimat convingerea fermă că fără o infrastructură modernă, România nu se va putea dezvolta și nu va putea deveni ceea ce ne dorim cu toții – o țară în care oamenii sa aibă o viața mai bună, economia locală și cea națională să prospere, iar tinerii să-și dorească să rămână, să studieze, să lucreze și să-și întemeieze o familie. Și în calitate de Membru al Parlamentului European, rămân o susținătoare a investițiilor în autostrăzi, căi ferate și aeroporturi, care să conecteze localitățile României între ele, dar și țara noastră la Uniunea Europeană”, a scris Corina Crețu pe Facebook.

”Din păcate, în pofida muncii pe care am depus-o alături de colegii mei din Comisia Europeană, în strânsă colaborare cu Guvernul Ponta, pentru a folosi acești bani europeni acordați țării noastre, asistăm în continuare la declinul infrastructurii din România, cauzat de managementul deficitar, gradul ridicat de uzură și întreținerea inadecvată”, a continuat aceasta.

Corina Crețu a precizat că rămâne ”cu satisfacția” semnării finanțării unor proiecte de infrastructură ”absolut esențiale pentru România”.

Eurodeputatul a enumerat, în acest sens: construirea secţiunii dintre localitățile Dumbrava şi Deva, din autostrada Lugoj-Deva, rețeaua de infrastructură rutieră integrată pentru zona orbitală din București (Centura Bucureștiului), îmbunătățirea serviciilor de transport pe liniile de metrou din Capitală; modernizarea rețelei de cale ferată Gurasada – Simeria.

Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) a fost elaborat pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale României identificate în Acordul de Parteneriat 2014-2020 şi în acord cu Cadrul Strategic Comun şi Documentul de Poziţie al serviciilor Comisiei Europene. 

POIM finanţează activităţi din patru sectoare: infrastructura de transport, protecţia mediului, managementul riscurilor şi adaptarea la schimbările climatice, energie şi eficienţă energetică, contribuind la Strategia Uniunii pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.

POIM beneficiază de o alocare financiară de cca. 10,8 miliarde de euro, din care: 6,94 miliarde de euro prin fondurile politicii de coeziune, 2,28 miliarde de euro prin Fondul European de Dezvoltare Regională, 1,62 miliarde de euro c0-finanțare.

Corina Crețu a fost membru al Parlamentului European din 2007, anul aderării României la UE, și până în 2014.

Din noiembrie 2014 a fost comisar pentru politică regională din partea României în Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker.

La 1 iulie 2019 a demisionat din funcție pentru a reveni în Parlamentul European ca urmare a alegerilor europene. În legislativul actual, Crețu este membră în Comisiile REGI și CONT, precum și membru supleant în Comisia AGRI.

Continue Reading

Corina Crețu

Europarlamentarul Corina Crețu: Discuțiile despre nevoia modernizării sistemului de urgență 112 au început încă din 2017, când, din poziția de comisar european, ”am alocat fonduri europene și în această direcție”

Published

on

Europarlamentarul Corina Crețu (PRO România, S&D) a acuzat întârzirea investițiilor în modernizarea sistemului 112, factor favorizant al tragediei de la Caracal.

Fostul comisar european pentru Politica regională și-a arătat dezamăgirea față de faptul că ”toate semnalele pe care le-am transmis din partea Comisiei Europene din ultimii ani au fost ignorate și politizate”.

Aceasta a anunțat printr-o postare pe pagina sa de Facebook că ”discuțiile despre necesitatea modernizării sistemului de apeluri de urgență au început încă din 2017 – când am alocat fonduri europene și în această direcție. Atrăgeam atunci atenția asupra nevoii accelerării procesului de modernizare a acestui sistem”, a scris eurodeputatul român.

”Iată că suntem la aproape doi ani distanță și România a trecut printr-o nouă tragedie… E trist că banii europeni nu sunt folosiți acolo unde e cel mai mare nevoie de ei: pentru spitale, drumuri, proiecte care fac viața oamenilor mai bună și care pot preîntâmpina astfel de situații tragice”, a mai spus Corina Crețu.

Poziția europarlamentarului român este întărită de decizia Comisiei Europene, care a lansat joi, 25 iulie, proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în ceea ce privește numărul de urgență 112 în cazul României, potrivit unui comunicat al Executivului european.

Mai precis, ţara noastră nu a furnizat informaţii cu privire la operatorii de servicii esenţiale identificaţi în temeiul legislaţiei UE privind securitatea reţelelor şi a sistemelor informatice (Directiva (UE) 2016/1148), potrivit CE.

Continue Reading

Corina Crețu

Europarlamentarul Corina Crețu și-a exprimat ”profunda durere față de tragediile petrecute în Caracal”: E inadmisibil ce s-a întâmplat și trebuie să se facă dreptate

Published

on

Europarlamentarul Corina Crețu (S&D, PRO România) și-a exprimat ”profunda durere față de tragediile petrecute în Caracal”, arătându-și revolta față de evenimentele care au avut loc.

”E inadmisibil ce s-a întâmplat și trebuie să se facă dreptate. Aceste tragedii ar trebui să fie o lecție în primul rând pentru noi toți, dar mai ales pentru guvernanți și administrațiile locale.”, a scris europarlamentarul într-o postare pe pagina sa de Facebook.

” Trăim într-o societate tot mai divizată, în care ne înstrăinăm simțitor unii de alții și în care parcă uităm, pe zi ce trece, să fim oameni.  Zilele acestea, călătorind prin țară, am suferit văzând, din nou, că orașele României, dar mai ales satele se golesc din ce în ce mai mult, căzând pradă sărăciei și adesea fărădelegii. Iar cei mai afectați sunt copiii – puțini, atât cât mai sunt, în mediul rural.  Satul românesc, rădăcinile noastre culturale – dar în același timp simbol al continuității și viitorului pentru orice țară, se află în paragină. Și odată cu pierderea acestuia, dispare și ceva din noi: solidaritatea, bucuria pentru alții și… omenia.”, a mai scris Corina Crețu.

Fostul comisar european pentru politică de coeziune a mai precizat că dezvoltarea orașelor și, cu precădere, a satului românesc, trebuie să devină o prioritate.

Corina Crețu și-a arătat dezamăgirea față de disfuncționalitățile ce au acaparat politica. ” Din păcate, de prea mult timp, politica și-a întors fața de la cetățeni și nu-și mai înțelege rolul, prinsă între jocuri de culise și calcule reci, care nu aduc, în cele din urmă, plus-valoarea pe care o așteaptă oamenii și la care sunt pe deplin îndreptățiți”, a mai menționat europarlamentarul român.

Continue Reading

Cum pot vota românii din diaspora la alegerile prezidențiale

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending