Europarlamentarul Corina Crețu (PRO România, S&D) a susținut în calitate de raportor privind bugetul Uniunii Europene pentru anul 2020 în ședința Comisiei pentru Control Bugetar a Parlamentului European (CONT), suplimentarea fondurilor pentru combaterea violenței împotriva femeilor în Bugetului UE pentru anul viitor.
”Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să oferim sprijin celor mai vulnerabili, cu precădere copiilor, tinerilor și femeilor care cad victime violenței”, a transmis fostul comisar european pentru politică regională pe Facebook.
În acest context, Corina Crețu a făcut referire la cazul de la Caracal, care potrivit ei, a dovedit încă o dată, ”urgența cu care trebuie să acționăm în această direcție.”
”Acest demers vine și în sprijinul coeziunii sociale. Totodată, este o temă care privește, în fond, drepturile fundamentale și demnitatea umană”, a mai adăugat Corina Crețu.
Corina Crețu consideră că angajamentul european privind această temă trebuie dublat și de implicarea fiecărui stat membru: ”Sper ca, prin acest demers, tot mai multe astfel de cazuri să poată fi prevenite. Este important, însă, ca acest angajament al Uniunii Europene să fie dublat și de eforturi reale la nivel național.”
Tot privind Bugetul UE pentru 2020, Corina Crețu a mai propus, în cadrul aceleiași ședințe, identificarea de măsuri pentru optimizarea utilizării fondurilor europene și promovarea măsurilor de îmbunătățire a absorbției.
Corina Crețu a fost membru al Parlamentului European din 2007, anul aderării României la UE, și până în 2014.
Din noiembrie 2014 a fost comisar pentru politică regională din partea României în Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker.
La 1 iulie 2019 a demisionat din funcție pentru a reveni în Parlamentul European ca urmare a alegerilor europene. În legislativul actual, Crețu este membră în Comisiile REGI și CONT, precum și membru supleant în Comisia AGRI.




