Connect with us

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi: Guvernul poate lua în calcul un program național de investiții în renovarea clădirilor din fonduri europene, ca soluție salvatoare pentru firmele și românii afectați de Covid-19

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European, afirmă că Guvernul României poate lua în calcul un program național de investiții în renovarea clădirilor din fonduri europene, ca soluție salvatoare pentru firmele și românii afectați de Covid-19, precum și pentru realizarea obiectivului de eficientizare energetică a clădirilor ca parte a tranziției la neutralitatea climatică. 

Potrivit unei postări pe Facebook, eurodeputatul român a avut, săptămâna aceasta, în cadrul Comisiei ITRE, o dezbatere cu comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, pe problema redresării economice a statelor UE, după criza COVID-19. Acesta i-a transmis comisarului Simson că UE poate începe procesul de redresare economică punând în centru Acordul Verde European și investind în renovarea clădirilor și creșterea eficienței energetice a acestora.

„O investiție masivă în renovarea clădirilor înseamnă: costuri mai scăzute la plata utilităților și, implicit, creșterea calității vieții, dar și o gură de oxigen pentru industria construcțiilor și pentru oamenii rămași fără slujbe. Din cauza crizei COVID-19, mulți români și-au pierdut locul de muncă pe care îl aveau în afara țării. O mare parte dintre aceștia lucrau în construcții”. În acest context, evidențiază Cristian Bușoi, „un program național de investiții în renovarea clădirilor ar putea fi soluția salvatoare atât pentru firmele din domeniu, cât și pentru cele câteva sute de mii de români care s-au întors în țară și pe care am putea să îi oprim aici, oferindu-le o alternativă, oferindu-le șansa de a lucra în patria lor”.  

Majoritatea clădirilor construite în România, precizează Cristian Bușoi, sunt realizate în anii 60-80, când nu se ținea cont de principiul eficienței energetice. Între acestea enumeră clădiri publice, precum spitalele, „care încă amintesc de comunism și au nevoie urgentă de o față nouă, modernă”. Cât despre clădirile rezidențiale, „chiar dacă în unele orașe s-au făcut pași importanți, chiar dacă s-au atras bani europeni pentru anveloparea blocurilor, suntem încă mult prea în urmă”, atrage atenția eurodeputatul. 

Ținând cont de cele subliniate, „Guvernul României poate lua în calcul acest proiect și poate negocia pentru suplimentarea fondurilor europene pe care UE le oferă în acest domeniu”, adică peste 900 milioane de euro deja alocate pentru „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon”, care vizează eficiența energetică în clădiri rezidenţiale şi publice.

„Acești bani nu trebuie irosiți, iar eu ca președinte al Comsieie ITRE voi pleda pentru necesitatea introducerii planului de eficiență energetică în prioritățile UE pentru redresarea economiilor statelor membre. Ar fi un ajutor dat economiei românești, ar fi o investiție în calitatea vieții românilor, dar și în protejarea mediului”, mai spune președintele ITRE. 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi amintește cele mai importante 10 lucruri pe care UE le face în lupta contra Covid-19

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

De la izbucnirea pandemiei de coronavirus, Uniunea Europeană (UE) a jucat un rol principal prin coordonarea răspunsului la criză. Instituțiile  luptă împotriva răspândirii coronavirusului și oferă ajutor statelor membre care au nevoie de echipament și sprijin, protejează oamenii și economia și promovează solidaritatea între europeni. Într-un video al Parlamentul European, preluat de președintele Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), sunt prezentate cele mai importante 10 lucruri pe care le face UE în lupta contra Covid-19.

1. Încetinirea răspândirii virusului

Pentru a ajuta la limitarea transmiterii virusului în Europa și nu numai, UE și-a închis granițele externe pentru călătoriile ne-esențiale, garantând în același timp deplasarea mărfurilor esențiale în toată UE prin introducerea de benzi „verzi”. Sunt prevăzute resurse suplimentare pentru Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, care oferă evaluări rapide ale riscurilor și actualizări epidemiologice.

2. Furnizarea de echipament medical

Țările UE au acces rapid la primul depozit de echipamente medicale (RescEU), precum ventilatoare și măști de protecție, în cadrul mecanismului de protecție civilă. În plus, UE a înființat un sistem internațional de achiziții care le-a permis statelor membre să cumpere în comun echipamente și medicamente. Peste 3 miliarde de euro au fost mobilizate pentru a cumpăra teste și pentru a ajuta personalul medical să îngrijească pacienții.

3. Promovarea cercetării

Programul de cercetare Orizont 2020 al UE finanțează 18 proiecte de cercetare și 151 de echipe din Europa pentru a ajuta la găsirea rapidă a unui vaccin împotriva Covid19. Scopul finanțării este de a ameliora diagnosticarea, pregătirea, gestionarea clinică și tratamentul.

4. Garantarea redresării UE

Pentru a ajuta UE să se redreseze în urma impactului economic și social al pandemiei, Comisia va prezenta o nouă propunere pentru bugetul pe termen lung (2021-2027), care va include un pachet de stimulare. Parlamentul European are ultimul cuvânt cu privire la această propunere.

5. Repatrierea cetățenilor UE

Zeci de mii de europeni rămași blocați departe de casă, îl altă țară, au fost repatriați grație mecanismului de protecție civilă al UE.

6. Solidaritatea europeană

Parlamentul European a susținut noi norme care permit statelor membre să solicite asistență financiară de la Fondul de Solidaritate al UE pentru a acoperi situațiile de urgență în domeniul sănătății. Odată cu extinderea domeniului de aplicare al fondului, în acest an vor fi disponibili pentru statele membre până la 800 de milioane de euro pentru lupta împotriva coronavirusului.

7. Susținerea economiei

UE oferă un pachet de 540 miliarde de euro pentru susținerea lucrătorilor, afacerilor și statelor membre. Banca Centrală Europeană acordă 750 de miliarde de euro pentru a reduce datoriile guvernamentale în timpul crizei, precum și 120 de miliarde de euro în relaxare cantitativă și 20 de miliarde de euro pentru achiziționarea de datorii. În plus, eurodeputații au aprobat punerea la dispoziția țărilor UE a 37 de miliarde de euro din fondurile structurale existente ale UE pentru a face față crizei coronavirusului și pentru a sprijini asistența medicală, întreprinderile și lucrătorii.

8. Protejarea locurilor de muncă

Pentru a garanta că angajații își pot păstra locul de muncă când companiile rămân fără activitate din cauza crizei coronavirusului, Comisia a propus conceptul de muncă susținută de stat pe termen scurt (SURE). UE a deblocat 1 miliard de euro în garanții de împrumut, permițând băncilor să sprijine aproximativ 100.000 de întreprinderi.

9. Ajutor pentru țările în curs de dezvoltare

UE a eliberat 20 miliarde de euro pentru a ajuta țările sărace în cadrul luptei coordinate la nivel mondial împotriva Covid-19.

10. Asigură informații corecte

Dezinformarea reprezintă o amenințare majoră la adresa sănătății publice. Parlamentul face apel la o nouă sursă europeană de informații pentru a asigura accesul tuturor cetățenilor la conținut faptic verificat. De asemenea, a solicitat companiilor de rețele sociale combaterea știrilor false și a discursurilor de instigare la ură.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie din PE: Comisia Europeană, pregătită să investească masiv în tehnologii ale viitorului și digitalizare

Published

on

© Calea Europeană/ Zaim Diana

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), în calitate de președinte al Comisiei pentru Industrie din Parlamentul European, anunță că Execituvul European este pregătit pentru planul privind redresarea economică, cu accent pe investiții masive în tehnologii ale viitorului și digitalizare.

Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European a avut vineri o întâlnire de lucru foarte bună cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru Economie, Vladis Dombrovskis.

În cadrul unei întâlniri de lucru a Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene pentru Economie, Vladis Dombrovskis, Cristian Bușoi a subliniat, în mod special, importanța finanțării cercetării, cu un ”potențial uriaș în a fi motorul recuperării economice și cu un rol esențial în diminuarea impactului viitoarelor posibile crize medicale.”

De asemena, în calitate de președinte al Comisiei ITRE, Cristian Bușoi a subliniat nevoia redresării urgente a economiei, care nu trebuie să lase pe nimeni în urmă și să funcționeze cu adevărat pentru oameni, păstrând obiectivele strategice Green Deal (Acordul Verde European) și digitalizarea, dar adăugand componente noi, ca investițiile în Sănatate și Cercetare.

”Valoarea pachetului pentru diminuarea impactului economic și social al crizei COVID, finanțări europene plus cele ale fiecărui stat membru, este estimat la 3,4 triliarde de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 25% din PIB-ul UE, ne-a indicat vicepreședintele Comisiei pentru Economie, Valdis Dombrovskis”, a informat deputatul european.

Potrivit deputatului european, ”acești bani nu trebuie investiți în economia de ieri, ci în economia viitorului, în industrii noi care să protejeze mediul, în digitalizare, în dezvoltarea de noi tehnologii, care să permită Europei să obțină suveranitate în domenii cheie, precum industria farmaceutică, spre exemplu.”

În contextul redresării econimice a Europei, Cristian Bușoi face apel la măsuri unitare atât la nivel național, cât și european: ”Este clar că ne aflăm într-un moment fără precedent, în care toate țările UE încep procesul de redresare economică și fiecare decizie conteză pentru viitorul nostru. Este important să avem o gândire unitară, iar planurile naționale să fie armonizate cu cele ale Uniunii Europene, pentru că numai așa vom putea salva la timp companii și locuri de muncă, pe scurt economia Europei.”

 

Continue Reading

Cristian Bușoi

Comisia Europeană a ținut cont de solicitarea președintelui Comisiei ITRE , Cristian Bușoi, privind pregătirea unui Program de Sănătate al UE independent și puternic finanțat

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Comisia Europeană a ținut cont de solicitarea președintelui Președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) din Parlamentul European , Cristian Bușoi (PNL, PPE), pregătind un Program de Sănătate al UE independent și puternic finanțat, transmite eurodeputatul pe pagina sa de Facebook. 

„Salut decizia Comisiei Europene ca Sănătatea să beneficieze de un Program independent și puternic finațat, capabil să răspundă tuturor provocărilor de sănătate, asa cum a anunțat ieri, în plenul Parlamentului European, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În calitate de responsabil pentru Programul de Sănătate al UE 2021-2027 am solicitat Președintelui Comisiei Europene regândirea urgentă a acestuia ca un Program independent (astăzi el face parte din Fondul Social European Plus) cu o finanțare mult mai bună și cu obiective mai ambițioase, care să pregătească mai bine sistemele de sănătate ale UE, în cazul unor viitoare crize sau pandemii”, precizează Cristian Bușoi

Criza Covid-19 a arătat cât de important este să ne putem baza pe un Program cu finanțare continuă, solid, capabil să răspundă realităților cu care ne confruntăm și care să poată susține sistemele de sănătate din România și celelalte state membre ale UE, mai spune președintele ITRE. 

Potrivit acestuia, noul Program de Sănătate reprezintă „un pas înainte extrem de important, care va ajuta semnificativ sistemele de sănătate ale țărilor UE”, dar și răspunsul la „așteptarea majorității covârșitoare a cetățenilor europeni ca instituțiile europene să facă mai mult pentru Sănătate”.

De asemenea, Cristian Bușoi a amintit că Ursula von der Leyen a întărit, în cadrul Planului de Relansare post-criză, prezentat miercuri, importanța autonomiei strategice a UE, care trebuie să fie capabilă să producă singură medicamente esențiale și a anunțat, totodată, susținerea industriei farmaceutice.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending