Connect with us

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi, organizatorul dezbaterii “Green Deal România. Finanțare, Strategie, Provocări și Soluții”: Ideile și soluțiile pe care le vom contura vor contribui la sănătatea economiei românești și a mediului

Published

on

© European Parliament Multimedia Center

Eurodeputatul Cristian Bușoi (PNL, PPE), președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European (PE), amintește că mai sunt doar trei zile până la “Green Deal România. Finanțare, Strategie, Provocări și Soluții”, „cel mai important eveniment dedicat implementării Acordului Verde European, din România”, într-o postare pe Facebook.

„Trebuie să înțelegem cu toții: politicieni, miniștri, reprezentați ai industriei și ai societății civile că nu mai avem timp de pierdut și trebuie să ne asumăm rapid un plan concret pentru implementarea măsurilor din Acordul Verde. Este o provocare la care trebuie să răspundem inteligent și responsabil. Urmează o perioadă cu oportunități financiare imense pentru România: peste 700 de milioane de euro, dar și cu măsuri mai puțin populare, însă necesare pentru dezvoltarea economiei verzi, cu zero emisii de carbon”, scrie eurodeputatul.

Evenimentul, organizat de Cristian Bușoi, în numele delegației PNL din PE, va fi găzduit de Camera de Comerț și Industrie a României joi, 20 februarie, începând cu ora 15:00.

Potrivit agendei, la eveniment vor fi prezenți prim – ministrul României, domnul Ludovic Orban, miniștri cu atribuții în implementarea Acordului Verde European, europarlamentarii Delegației PNL din Parlamentul European, reprezentanți ai industriilor direct vizate de Green Deal, precum și reprezentanți ai societății civile.

Dintre membrii delegației PNL din Parlamentul European, în cadrul dezbaterii vor avea intervenții eurodeputații Rareș Bogdan, președintele delegației României în grupul PPE, Siegfried Mureșan, vicepreședintele grupului PPE și raportor al PE pentru finanțarea Pactului Ecologic European, respectiv Marian-Jean Marinescu, coordonatorul grupului PPE în cadrul Comisiei pentru Transport și Turism și președinte al Intergrupului Cer și Spațiu. 

„Am certitudinea că ideile și soluțiile care se vor contura în urma evenimentului “Green Deal România. Finanțare, Strategie, Provocări și Soluții” vor duce la conturarea celui mai bun plan pentru ca România să devină o țară cu un mediu curat și o economie puternică”, mai transmite Cristian Bușoi.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Cristian Bușoi

Eurodeputatul Cristian Bușoi, responsabil al Parlamentului pentru relația cu EMA: Este vital pentru noi toți ca activitatea Agenției Europene a Medicamentului să continue cu cele mai bune rezultate

Published

on

Este vital pentru noi toți ca activitatea Agenției Europene a Medicamentului să continue cu cele mai bune rezultate, a transmis europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE), responsabil al Paralmentului pentru relația cu EMA în cadrul audierii noului director al Agenției dr. Emer Cook în cadrul Comisiei de Mediu, Sănătate Publică și Siguranța Alimentară.

”Am apreciat modul în care Agenția a acționat în această perioadă provocatoare pentru Sănătate, cu reacții prompte și comunicare transparentă. Este vital pentru noi toți ca activitatea EMA să continue cu cele mai bune rezultate și tocmai de aceea am întrebat-o pe doamna director general cum se va implica EMA în susținerea cercetării pentru dezvoltarea de medicamente inovatoare, vaccinuri și terapii pentru cancer și ce plan are pentru ca medicamentele de ultimă generație să ajungă mai repede pe piață, cu garantarea siguranței pentru pacienți. M-a interesat să aflu și cum poate susține noul Program independent de sănătate al UE, EU4Health, pentru care sunt responsabil în Parlamentul European, activitatea Agenției Europene a Medicamentului”, a precizat eurodeputarul român într-un mesaj pe Facebook.

Acesta a explicat că răspunsurile la întrebările sale, dar și la întrebările celorlalți eurodeputați au fost pertinente și potrivite, astfel încât la reuniuena cu ”ușile închise” de după audiere ”am recomandat vot pozitiv pentru dr. Emer Cook, lucru validat de președintele Comisiei ENVI și coordonatorii grupurilor politice”.

Amintim că la începutul lunii februarie, Comisia Europeană a lansat o consultare public la nivelul Uniunii Europene cu privire la Planul european de luptă împotriva cancerului. Consultarea, lansată cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva cancerului, va contribui la elaborarea planului, va identifica domeniile-cheie și va analiza acțiunile viitoare.

Planul european de luptă împotriva cancerului, anunțat de von der Leyen în orientările sale politice, indicat în scrisoarea de misiune a comisarului pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides, va fi prezentat până la sfârșitul acestui an și va propune acțiuni pentru fiecare etapă esențială a bolii.

În ceea ce privește Programul dedicat Sănătății, EU4Health, Comisia Europeană a propus alocarea a 9,4 miliarde de euro, din care 7,7 miliarde de euro ar urma să provină din planul ”viitoarei generații UE”, în valoare de 750 de miliarde de euro, urmând ca restul de 1,7 miliarde să fie acordați din bugetul multianual.

Așadar, anvelopa bugetară destinată acestui domeniu va fi de 23 de ori mai mare, comparativ cu actualul Cadru Financiar Multianual 2014-2020, în cadrul căruia Sănătatea are alocați, prin Fondul Social European Plus, 413 milioane de euro.

Programul EU4Health se axează pe trei piloni: 1. protejarea cetățenilor europeani de amenințările sanitare transforntaliere, îmbunătățind capacitatea Uniunii Europene de gestionarea a crizelor, 2. punerea la dispoziția cetățenilor, la prețuri accesibile, a produselor medicamentoase, dispozitivelor medicale și a altor materiale relevante în gestionarea crizei, sprijinind, în același timp, inovarea, 3. consolidarea sistemelor de sănătate și a forței de muncă din domeniul medicale, inclusiv prin investiții în sănătate, cu scopul de a reduce inegalitățile între sistemele medicale, prmovând în același timp programe de prevenire a maladiilor netransmisibile.

Continue Reading

Cristian Bușoi

Cristian Bușoi a prezentat Parlamentului European raportul său privind Programul de Sănătate al UE 2021-2027: Este mai mult decât un răspuns la criza COVID-19

Published

on

© caleaeuropeana.ro/Diana Zaim

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru Industrie din Parlamentul European, a prezentat astăzi Parlamentului European raportul său privind Programul de Sănătate al UE 2021-2027, EU4Health, care se bazează pe investiții în infrastructură și prevenție, realizarea dosarului electronic european al pacientului, întărirea și extinderea rețelei europene de centre de excelență.


”Acest program trebuie să îmbunătățească sistemele noastre de sănătate, să le întărească, astfel încât acestea să fie capabile să facă față unor pandemii viitoare și, în același timp, să abordeze și provocările pe termen lung cu care ne confruntăm deja: rezistența antimicrobiană, îmbătrânirea, bolile transmisibile și netransmisibile, bolile cronice, reticența la vaccinare, deficiența de medicamente.”

Cristian Bușoi, raportorul Parlamentului European pentru programul de sănătate EU4Health


Potrivit eurodeputatului, sectorul sănătății la nivelul european va benificia de cea mai mare finanțare de până acum prin programul EU4Health, adică 9,4 miliarde de euro: ”EU4Health are un buget de 9,4 miliarde de euro, cel mai generos buget pe care l-a avut până acum Sănătatea, iar în principalele obiective ale Programului sunt consolidarea sistemelor de sănătate din statele membre și pregătirea acestora pentru a face față crizelor și provocărilor de sănătate.”

Reamintim că Executivul European a propus alocarea 9,4 miliarde de euro pentru crearea unui program dedicat sănătății, denumit EU4Health, cu scopul de a pregăti mai bine țările europene pentru crizele sanitare.

Cu toate acestea, Cristian Bușoi consideră că programul EU4Health trebuie să fie mai mult decât un simplu răspuns la criza COVID-19.

În calitate de raportor al Parlamentului European pentru noul program destinat sănătății, Cristian Bușoi, a propus mai multe modificări față de propunerea Comisie Europene, pe care le consideră esențiale pentru a răspunde nevoilor reale ale pacienților și medicilor și întărirea sistemelor medicale: ”Spre exemplu, realizarea din acest buget a unor investiții în infrastructură medicală, în principal la nivelul asistenței medicale primare; construirea de spitale, care urmează a fi finanțate din fondurile de coeziune pentru consolidarea pe termen lung a sistemelor de sănătate și ca răspuns la provocările actuale și viitoare de sănătate ar trebui sa reprezinte o prioritate.”

Combaterea cancerului devine o prioritate și în acest nou intrument al Comisiei Europene: ”Am propus investiții în prevenție și medicină personalizată. De asemenea, finanțări pentru întărirea Rețelei Europene de Centre de Excelență pentru boli rare, dar și extinderea rețelei pentru centre de excelență în boli transmisibile și netransmisibile, în special, cancer. Cancerul – și mai ales cancerul la copii – trebuie să reprezinte o prioritate a Programului European de Sănătate.”

Cristian Bușoi a propus investiții în diagnosticarea precoce și screeningul timpuriu pentru a consolida prevenirea și depistarea atât pentru bolile transmisibile, cât și pentru cele care nu sunt transmisibile: bolile cardiovasculare, bolile neurodegenerative, bolile respiratorii, diabetul.

Digitalizarea în sectorul sănătății, o altă prioritate propusă de europarlamentarul român: ”Am propus elaborarea și punerea în aplicare din bugetul EU4Health a Dosarului electronic european de sănătate, care să ofere sistemelor de asistență medicală mijloacele necesare pentru a îmbunătăți disponibilitatea și calitatea asistenței medicale, iar pacienții să poată avea acces mai rapid și mai ușor la tratament oriunde in UE.”

Cristian Bușoi subliniază în mesajul său că ”România trebuie să profite la maximum de toate finanțările oferite de Uniunea Europeană în domeniul Sănătății.”


Eurodeputatul Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, este considerat al treilea cel mai influent din punct de vedere politic membru al PE în ce privește politicile Uniunii Europene în domeniul sănătății.

Continue Reading

Cristian Bușoi

VoteWatch.eu: Președintele Comisiei ITRE Cristian Bușoi, în top 3 cei mai influenți membri ai Parlamentului European în domeniul sănătății

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European, este considerat al treilea cel mai influent din punct de vedere politic membru al PE în ce privește politicile Uniunii Europene în domeniul sănătății.

Potrivit unui top realizat de Votewatch.eu, Cristian Bușoi le urmează în top trei lui Peter Liese (PPE, Germania) și lui Sara Cerdas (S&D, Portugalia).

Eurodeputatul român a obținut un scor de 81,6 din 100 de puncte în cadrul acestui index realizat de Votewatch.eu.

“Cristian-Silviu Bușoi se află în prezent la ce-al patrulea mandat în Parlamentul European, fiind membru în Grupul Partidului Popular European. El este interesat de mult timp de zona de sănătate, fiind medic de profesie. În prezent, el ocupă funcția de președinte al Comisiei ITRE (industrie, cercetare și energie), motiv pentru care este probabil să acorde mai puțin atenție evoluțiilor din cadrul Comisiei ENVI (mediu, sănătate publică și siguranță alimentară). Cu toate acestea, dacă circumstanțele coincid, el își poate folosi pârghia ca președinte de comisie și expertiza profesională pentru a influența dosarele din Comisia ENVI. El a fost raportor pentru programul pentru acțiunile Uniunii în domeniul sănătății pentru perioada 2021-2027. El este, de asemenea, membru al diferitelor grupuri de interese, cum ar fi European Alzheimer’s Alliance, European Patients’ Rights & Cross-Border Healthcare și co-președinte al parteneriatului PACT pentru accesul pacienților”, arată sursa citată.

Recent, Cristian Bușoi a fost desemnat președinte al Intergrupului pentru Lupta împotriva Cancerului din Parlamentul European, grup care a fost creat la inițiativa Coaliției Europene a Pacienților cu Cancer (ECPC) – cea mai mare asociație care reunește sub umbrela sa pacienții cu cancer din Europa – și este format din eurodeputați ai tuturor familiilor politice.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending