Eurodeputatul Dan Motreanu: Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune au fost adoptate în Comisia REGI din Parlamentul European

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) a anunțat că a Fondul european pentru dezvoltare regională și Fondul de coeziune au fost adoptate în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI) din Parlamentul European.

”În reuniunea Comisiei pentru dezvoltare regională (REGI) de astăzi, am votat acordul dintre Parlamentul European și Consiliu privind instituirea Fondului european de dezvoltare regională (FEDR) și a Fondului de coeziune (FC), pentru perioada 2021-2027”, a menționat acesta într-un mesaj publicat pe Facebook.

Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) va beneficia de un buget de 200 de miliarde de euro și va acorda sprijin adaptat pentru anumite regiuni, precum și o atenție sporită orașelor și dezvoltării urbane durabile.

Instrumentul se va concentra în special pe creșterea competitivității economice și crearea de locuri de muncă în întreprinderile mici și mijlocii. În plus, finanțat prin FEDR, Programul Interreg va investi peste 8 miliarde de euro în proiecte transfrontaliere pentru a ajuta regiunile de frontieră să își dezvolte întregul potențial economic.

Fondul de coeziune (FC) va dispune de un buget de 42,5 miliarde euro și va fi dedicat statelor membre al căror venit național brut (VNB) pe cap de locuitor este sub 90% din media UE, printre care și România.

Instrumentul va finanța dezvoltarea rețelelor transeuropene de transport, în special proiectele prioritare de interes european, precum si proiectele de infrastructură din cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei.

Europarlamentarul român a explicat că Fondul de coeziune ”va sprijini, de asemenea, proiecte legate de energie și de transport, atât timp cât acestea aduc beneficii mediului înconjurător în ceea ce privește eficienţa energetică, utilizarea surselor de energie regenerabilă, dezvoltarea transportului feroviar, susținerea intermodalităţii, consolidarea transportului public”.

Amintim că statele membre au adoptat la finalul lunii mai pachetul de coeziune în valoare de 330 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, din care România va putea beneficia de aproximativ 28 de miliarde de euro. 

Pachetul de coeziune pentru perioada 2021-2027 urmează politica încetățenită de coeziune bazată pe investiții multianuale, majoritatea resurselor fiind alocate țărilor și regiunilor mai puțin dezvoltate, pentru a promova coeziunea socială, economică și teritorială în întreaga UE.

Cu toate acestea, el simplifică normele și reflectă noile priorități ale UE de consolidare a inovării și a digitalizării, de tranziție către o economie cu zero emisii nete de dioxid de carbon, de îmbunătățire în continuare a conectivității cu rețelele de transport și digitale strategice și de axare pe incluziunea socială.

În ansamblu, aproximativ 30% din fondurile structurale vor contribui la decarbonizarea economiei, fiecare tip de activitate de investiții având un coeficient climatic specific. De asemenea, proiectele ar trebui să respecte principiul de „a nu aduce prejudicii semnificative”, în conformitate cu obiectivele de mediu ale UE.

Pachetul constă într-un act legislativ global care stabilește normele pentru opt fonduri gestionate în comun de statele membre și de Comisie – Regulamentul privind dispozițiile comune – și alte câteva regulamente care definesc obiectivele specifice și domeniul de aplicare al fiecărui fond.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare