
Europarlamentarul Dan Motreanu, prim-vicepreședintele PNL, salută decizia Austriei de a renunța la veto-ul său împotriva extinderii spațiului Schengen, permițând astfel României aderarea completă de la începutul anului viitor.
„Intrarea României în spațiul Schengen este rezultatul eforturilor depuse de miniștrii liberali: Cătălin Predoiu (ministrul Afacerilor Interne) și Luminița Odobescu (ministra Afacerilor Externe). Guvernările PNL au acordat o atenție deosebită integrării României în spațiul Schengen, un exemplu elocvent în acest sens fiind închiderea MCV, obținută în urma reformelor realizate de un ministru liberal al Justiției. Toți reprezentanții PNL care au condus ministerele Afacerilor Interne, Justiției și al Afacerilor Externe în ultimii patru ani de zile au considerat dosarul Schengen o prioritate”, a subliniat deputatul european în mesajul său.
La 31 martie, România a intrat în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Toți românii care pleacă spre țări din spațiul Schengen sau vin în România din acest spațiu, printr-unul din cele 17 aeroporturi din țară, beneficiază de ridicarea controalelor la punctele de frontieră. Călătorii nu mai sunt supuși controlului de frontieră pentru verificarea documentelor, putând merge direct către porțile de îmbarcare, similar cu zborurile interne.
Dan Motreanu a reamtit că Partidul Popular European, formațiunea europeană din care face parte PNL, susține aderarea României la spațiul Schengen, fapt reafirmat cu prilejul Congresului PPE desfășurat în luna martie la București.
Joi, 12 decembrie, miniștrii afacerilor interne vor lua o decizie cu privire la data eliminării controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România și între acestea, se arată într-o informare a Consiliului UE, la o zi după ce Austria a anunţat că renunţă la opoziţia faţă de aderarea deplină a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o aşteptare îndelungată.
Consiliul Justiție și Afaceri Interne va decide asupra accesului României și Bulgariei la Spațiul Schengen, după ce miniștrii afacerilor interne din Austria, Bulgaria, România și Ungaria s-au întrunit pe 21-22 noiembrie la Budapesta, sub auspiciile președinției maghiare a Consiliului Uniunii Europene, pentru a avansa negocierile pentru integrarea deplină a Bulgariei și a României la spațiul Schengen, singura țară care se mai opunea acestei decizii fiind Austria. Reprezentantul României la negocieri, ministrul de interne Cătălin Predoiu, artizan al ridicării MCV și al aderării la Schengen, a explicat după întâlnirea cu miniştrii de interne ai Ungariei, Austriei şi Bulgariei, precum şi cu comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson, că obiectivul a fost crearea condițiilor pentru o decizie pozitivă privind aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen la Consiliul JAI din luna decembrie.
Austria, refractară în 2022, când şi-a folosit dreptul de veto pentru a bloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen, a acceptat în cele din urmă o aderare parţială a Bulgariei şi României în martie, limitată la aeroporturi şi la porturi maritime.
Astfel, România și Bulgaria au aderat, la 31 martie 2024, la spațiul Schengen, însă numai cu ridicarea controalelor la frontierele aeriene și maritime, conform unei decizii a Consiliului UE, luată la finalul anului 2023. Atunci s-a stabilit și că integrarea deplină, prin ridicarea controalelor și la frontierele terestre, necesită o decizie ulterioară.




