Connect with us

Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu: Votul meu pentru viitorul Politicii Agricole a UE va apăra interesele fermierilor români

Published

on

© Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) a anunțat că votul său pentru reforma Politicii Agricole a UE își propune să apare cât mai bine interesele fermierilor români.

„Misiunea mea ca membru în Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European este ca prin votul meu să apăr cât mai bine interesele fermierilor români. Nu va fi ușor, dar și eu și colegii mei liberali din delegația României la Parlamentul European vom depune toate eforturile pentru a putea include cât mai bine în compromisul final nevoile și dorințele fermierilor noștri, adaptate la realitățile din România”, a scris Dan Motreanu pe pagina de Facebook.

Potrivit europarlamentarului liberal, urmează dezbateri lungi și dificile: „Politica Agricola Comună înseamnă trei dosare care includ: viitoarele planuri strategice, regulile organizării piețelor agricole, precum și pe cele privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC. Iar pentru toate acestea au fost depuse nu mai puțin de 2000 de amendamente.”

„Trebuie să protejăm toate tipurile de ferme, inclusiv fermele de familie, să menținem active zonele rurale, să contribuim prin politicile noastre la păstrarea locurilor de muncă din agricultură și la dezvoltarea de noi capacități de producție. Astfel vom avea garanția unor alimente de calitate pe piața europenă, care va deveni mai competitivă pe plan internațional”, a mai adăugat acesta.

Parlamentul European se reunește prin videoconferință pentru sesiunea plenară din perioada 19-23 octombrie pe fondul agravării situației sanitare, inclusiv al înăspririi măsurilor de restricție a circulației și de distanțare socială generate de pandemia de coronavirus. Principalele subiecte de pe agenda plenarei sunt următoarele:

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Dan Motreanu

1 Decembrie | Eurodeputatul Dan Motreanu: Țelul nostru, al tuturor, este de a oferi copiilor noștri o Românie mai bună, mai prosperă, mai unită

Published

on

© Dan Motreanu

Eurodeputatul Dan Motreanu (PNL, PPE) transmite în mesajul său aniversar de 1 Decembrie că „românii au luptat, rezistat și au șansa acum, mai mult ca oricând, să dovedească din plin că unirea și jertfa înaintașilor nu au fost în zadar”.

Potrivit deputatului european, obiectivul care îi motivează astăzi pe români este protejarea sănătății și a vieții: „Țelul nostru, al tuturor, este de a oferi copiilor noștri o Românie mai bună, mai prosperă, mai unită. Este obiectivul care ne motivează astăzi, de ziua noastră, să fim atât de aproape unii de ceilalți și totuși departe fizic, protejând sănătatea și viața.”

„Obișnuiți cu parada și veselia acestei zile, dar care lipsesc astăzi, vom celebra cu gândul și recunoștința către cei aflați în linia întâi urându-le și rugându-ne să aibă forța de a rezista în continuare. Visăm la viața dinaintea pandemiei și la viitorul pe care țara noastră are șansa să-l clădească acum”, a mai adăugat acesta.

 

Continue Reading

Dan Motreanu

Dan Motreanu, vicepreședintele Comisiei pentru sănătate publică din PE: Primele doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns în Europa. Acest vaccin poate reprezenta șansa noastră să revenim la viața normală

Published

on

© Dan Motreanu/ Facebook

Vaccinul împotriva COVID-19 poate reprezenta șansa noastră, a tuturor, să revenim la viața normală, a transmis eurodeputatul Dan Motreanu (PNL,PPE), vicepreședinte al Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European.

”Primele doze de vaccin anti- COVID-19 au ajuns vineri în Europa! Acest vaccin poate reprezenta șansa noastră, a tuturor, să revenim la viața normală”, a precizat eurodeputatul român într-un mesaj pe Facebook.

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de societatea BioNTech-Pfizer a început să fie adus din Statele Unite în Europa, avioanele companiei aeriene United Airlines începând să opereze încă de vineri primele astfel de zboruri din istorie, cu destinația Bruxelles.

Dozele de vaccin au fost transportate în lăzi frigorifice şi sunt gata pentru a fi rapid distribuite în cazul în care sunt aprobate şi omologate.

Aceste zboruri reprezintă doar una dintre verigile lanţului global de aprovizionare pus la punct pentru a face faţă provocărilor logistice pe care le presupune distribuirea vaccinului anti-COVID-19.

Planul de distribuţie include stocarea dozelor de vaccin în depozitele frigorifice deja existente în centrele companiei Pfizer din Kalamazoo, Michigan şi Puurs, Belgia, precum şi dezvoltarea facilităţilor similare din Pleasant Prairie, Wisconsin, respectiv Karlsruhe, Germania.

Lanţul logistic presupune, de asemenea, zeci de zboruri cargo şi sute de transporturi rutiere în fiecare zi.

Pfizer plănuieşte să distribuie până la 1,3 miliarde de doze de vaccin anul viitor. Acestea vor necesita volume mari de gheaţă carbonică (dioxid carbon în formă solidă la -78 de grade celsius) şi lăzi izotermice. Lăzile au o capacitate de aproximativ 975 de flacoane de vaccin (4.875 doze).

Amintim că vaccinul împotriva COVID-19 produs de compania americană Pfizer în colaborare cu compania germană BioNTech relevă o eficacitate de 95%.

Zilele trecute, Ageția Europeană pentru Medicamente (EMA) s-a arătat foarte încrezătoare că va putea da o opinie științifică pozitivă asupra unor vaccinuri împotriva COVID-19 înante de Crăciun.

”Dacă totul merge bine, putem fi foarte încrezători că am putea avea o opinie pozitivă înainte de Crăciun”, a menționat directorul executiv al acestei instituții, Emer Cooke.

EMA, instituţia însărcinată cu autorizarea şi controlul medicamentelor în Uniunea Europeană, a demarat o procedură accelerată de autorizare, care permite examinarea datelor privind siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor pe măsura sosirii acestora, chiar înainte ca producătorul să depună o cerere formală de autorizare.

Comisia Europeană, care negociază în numele celor 27 de state membre UE, a încheiat șase contracte pentru livrarea de vaccinuri împotriva coronavirusului, cel mai recent dintre acestea fiind stabilit cu compania farmaceutică Moderna, de unde Executivul european va achiziționa 160 de milioane de doze.

Acestuia i se adaugă contractele încheiate cu grupul suedezo-britanic AstraZeneca şi cel american Johnson&Johnson (până la 400 de milioane de doze fiecare), cu asocierea franco-britanică Sanofi-GSK (până la 300 de milioane de doze), cu cea americano-germană Pfizer-BioNTech (până la 300 de milioane de doze) şi cu laboratorul german CureVac (până la 405 milioane de doze).

Potrivit preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cantităţi semnificative din vaccinurile împotriva COVID-19 sunt aşteptate din luna aprilie 2021, ea estimând că, în cel mai fericit scenariu, companiile farmaceutice ar putea livra lunar Uniunii Europene până la 50 de milioane de doze, care vor fi repartizate proporţional în funcţie de populaţia fiecărei ţări membre.

România a plătit deja un avans de peste 12 milioane de euro pentru vaccinul împotriva COVID-19.

Potrivit declarațiilor președintelui Klaus Iohannis de la începutul acestei luni, România ar urma să primească peste 10 milioane de doze de vaccin în prima tranșă, iar primii care vor fi vaccinați vor fi cei care lucrează în domeniul sănătății și persoanele aflate în categoriile de risc, urmând ca întreaga populație să fie imunizată în primăvara anului viitor.

Continue Reading

Dan Motreanu

Raportul privind Noua strategie industrială a UE, pentru care Dan Motreanu a fost responsabil al Grupului PPE, votat cu largă majoritate în Parlamentul European

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Raportul privind Noua strategie industrială a UE, pentru care eurodeputatul Dan Motreanu a fost responsabilul Grupului PPE, a fost votat cu o largă majoritate ieri, 25 noiembrie, în plenul Parlamentului European.

„Nouă strategie industrială UE urmărește să stabilească un cadru european ambițios de reglementare pentru a valorifica pe deplin potențialul industriei europene în vederea realizării tranziției ecologice și digitale a UE, promovând totodată competitivitatea sa pe plan internațional”, a transmis deputatul european în urma votului din plen.

Raportul a fost votat cu 486 de voturi pentru, 109 împotrivă și 102 de abțineri.

Reamintim faptul că în cadrul acestui raport, europarlamentarul PNL Dan Motreanu a propus o serie de măsuri care au fost susținute de marea majoritate a colegilor eurodeputați, printre care:

  • am invitat Comisia să elimine barierele normative și de altă natură de pe piața internă a serviciilor implementate nejustificat de anumite state membre și să asigure o piață UE a serviciilor pe deplin funcțională;
  • am solicitat Comisiei să ofere sprijin pentru startup-uri și IMM-uri prin angajamente financiare suplimentare la Programul privind piața unică și Centrele de inovare digitală, pentru a le permite să își valorifice pe deplin potențialul de creștere și creare de locuri de muncă în Europa;
  • am invitat Comisia sa implementeze măsuri prin care să asigure reziliența și autonomia sectoarelor strategice ale industriei europene, pentru a asigura faptul că UE nu mai depinde de importurile de produse esențiale din țări terțe în cazul unei noi crize;
  • promovarea economiei circulare și a încurajării producției sustenabile prin oferirea de stimulente pentru inovare;
  • am solicitat măsuri mult mai ferme pentru a obține transformări industriale și am îndemânat Comisia să adopte un model care să ofere flexibilitate și sprijin în cadrul noii strategii industriale, pentru a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă;

„Majoritatea sectoarelor publice și private se vor confrunta cu constrângeri financiare semnificative în urma pandemiei COVID-19, iar pentru atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European avem nevoie de instrumente, stimulente și investiții adecvate pentru a asigura o tranziție justă ținând seama de circumstanțele naționale și punctele de pornire diferite între statele membre”, mai transmite Dan Motreanu,

Potrivit deputatului european, „industria reprezintă un factor important pentru stabilitatea și progresul economic al Uniunii Europene. Reprezintă peste 20 % din economia UE și oferă locuri de muncă pentru aproximativ 35 milioane de persoane.”

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

NATO35 mins ago

România propune aliaților din NATO inițierea procesului de redactare a unui nou Concept Strategic și se oferă să găzduiască viitorul Centru NATO în domeniul rezilienței

ROMÂNIA50 mins ago

Ziua Națională a României. Klaus Iohannis a decorat personalități din domeniul medical pentru lupta lor împotriva COVID-19

EDITORIALE1 hour ago

Op-ed | România 2030: Mic îndreptar pentru România europeană, transatlantică și rezilientă în deceniul următor

COMISIA EUROPEANA3 hours ago

Comercializarea vaccinului împotriva COVID-19 ar putea obține aprobarea Agenției Europene de Medicamente la sfârșitul lunii decembrie

Dacian Cioloș4 hours ago

Dacian Cioloș, mesaj de unitate de Ziua Națională a României: Când îți iubești țara, nu stai deoparte atunci când alții îi fac rău. Trebuie să fim cu adevărat împreună

U.E.5 hours ago

Ziua Națională a României: Franța își exprimă dorința ca Bucureştiul şi Parisul “să lucreze la agenda europeană comună” în timpul președinției franceze a Consiliului UE în 2022

Cristian Bușoi5 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi: Pogramul EU4Health, tot mai aproape de un acord final

ROMÂNIA6 hours ago

VIDEO Gest diplomatic inedit: Ambasadoarea Finlandei la UE a interpretat alături de soțul ei romanța “Ciobănaș cu 300 de oi”

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

UNTRR salută publicarea de către Comisia Europeană a primului set de clarificări referitoare la noile prevederi ale Pachetului Mobilitate 1

COMISIA EUROPEANA6 hours ago

Ursula von der Leyen, mesaj pentru România după alocarea a 3 miliarde de euro pentru sprijinirea lucrătorilor: Europa vă este alături

ROMÂNIA3 days ago

Premierul Ludovic Orban: Finalizarea gazoductului BRUA, o investiţie extrem de importantă pentru România şi pentru Europa, permiţând diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz natural ale UE

ROMÂNIA3 days ago

Faza I a gazoductului BRUA, finalizată. Președintele Klaus Iohannis: O etapă esențială a întăririi securității energetice atât a țării noastre, cât și a Uniunii Europene

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Ludovic Orban: În următoarea perioadă, România va beneficia de finanțări extrem de importante de la nivel european

EVENIMENTE6 days ago

Coaliția “Votez pentru Sănătate” organizează dezbaterea “De ce avem nevoie de un parteneriat strategic pentru sănătate?” (LIVE, 26 noiembrie, ora 11:00)

Dacian Cioloș6 days ago

Dacian Cioloș: Europa este ținută ostatică de două țări, iar Bruxelles-ul trebuie să arate că știe să ia decizii ferme pentru a apăra libertatea și democrația

U.E.1 week ago

Președinția Germaniei la Consiliul UE patronează proiectul fotografic ”Faces of Europe”, un tablou despre toleranță și conviețuirea în pace

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Bugetul politicii de transport nu a fost mărit de Parlamentul European, ceea ce este în detrimentul țărilor din Est

ROMÂNIA1 week ago

Președintele Klaus Iohannis: Voi sprijini solicitările pentru fonduri europene pentru a începe reconstrucția Institutului Clinic Fundeni

Marian-Jean Marinescu1 week ago

Marian-Jean Marinescu: Parlamentul European cere o foaie de parcurs privind trecerea de la motoare cu combustie la cele bazate pe resurse nepoluante pentru a proteja producătorii și consumatorii

Gheorghe Falcă1 week ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Administrațiile locale trebuie să acorde prioritate studiilor pentru reabilitarea termică a clădirilor pentru a primi rapid finanțare europeană

Advertisement
Advertisement

Trending