Connect with us

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda consideră că măsurile de flexibilizare a cheltuirii fondurilor europene ar trebui menținute și după criza COVID-19

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) consideră că măsurile de flexibilizare a cheltuirii fondurilor europene ar trebui menținute și după criza COVID-19, potrivit unei postări pe Facebook. 

Politicianul și-a exprimat această considerație într-un schimb de opinii privind prioritățile Președinției germane la Consiliul UE cu Peter Altmaier, ministru federal pentru afaceri economice și energie, președintele în exercițiu al Consiliului UE.

În intervenția pe care a susținut-o, Daniel Buda a subliniat faptul că pandemia COVID-19 a avut consecințe dramatice atât asupra vieții cetățenilor, cât și în ceea ce privește principalele sectoare economice. În acest context, a amintit el, instituțiile europene au reacționat de îndată și au introdus măsuri de flexibilizare a cheltuirii fondurilor europene astfel încât banii să fie folosiți în timp util pentru a contracara efectele pandemiei. Astfel, i-a transmis ministrului federal Peter Altmaier că „măsurile ar trebui menținute și după această criză având în vedere birocrația excesivă și multiplele reguli, care de cele mai multe ori împiedică beneficiarii să acceseze fondurile disponibile”. 

Intervenția integrală a eurodeputatului Daniel Buda, precum și și răspunsul formulat de ministrul Peter Altmaier, mai jos:

„Mulțumesc, domnule ministru pentru expunerea făcută. Colegii mei și-au exprimat speranța în găsirea unor soluții financiare rezonabile în următorul cadru financiar multianual. Și eu am aceleași așteptări de responsabilitate din partea decidenților politici. Domnule ministru, un lucru este foarte clar: nu poți să faci mai mult cu bani mai puțini. Indiferent că discutăm de politica de coeziune, de politica agricolă comună sau de combaterea încălzirii globale, acestea trebuie să fie finanțate în mod adecvat.

Uniunea Europeană a fost pusă la grea încercare în această perioadă a pandemiei. A fost nevoie de o reacție rapidă și de măsuri urgente. În același timp, a fost nevoie să se aloce resurse financiare consistente care să contracareze efectele pandemiei care a dus de altfel, unele sectoare economice în pragul colapsului.

Locurile de muncă a milioane de cetățeni europeni au fost afectate. Procedurile de cheltuire a acestor bani au fost și ele modificate și simplificate, pe bună dreptate, astfel încât banii să ajungă în timp util la beneficiari. În acest context, domnule ministru, aș dori să va întreb dacă sub președinția dumneavoastră nu v-ați propus să analizați aceste măsuri de flexibilizare a cheltuirii banilor europeni astfel încât ele să fie menținute și după această perioadă a pandemiei? Spun asta deoarece de-a lungul timpului, beneficiarii fondurilor europene s-au plâns de hățișul birocratic prea mare care împiedică absorbția eficientă a acestora. Mai mult, nu apreciați că ar trebui să avem un set unic și simplificat de reguli la nivelul european în ceea ce privește procesul de absorbție, astfel încât birocrația de la nivelul statelor mebre să fie redusă? Vă mulțumesc”.

Peter Altmaier, ministru federal pentru afaceri economice și energie, președintele în exercițiu al Consiliului UE, a transmis următoarele idei:

„Daniel Buda a întrebat despre posibilitățile flexibile pentru plăți. Aici există un rol atât pentru Consiliu, cât și pentru Parlament. Comisia a făcut o propunere de simplificare pe care o privesc cu ochi pozitivi. Eu susțin simplificarea, dar o chestiune pe care am spus-o întotdeauna: peste tot este posibilă simplificarea. În Germania, acum câtiva ani am introdus regula „one in, one out”. O normă va fi introdusă dacă renunțăm la o altă normă. Au funcționat lucrurile. Am putea să ne gândim la un asemenea sistem și pe plan european pentru că politica europeană este privită bine în acest moment de cetățenii europeni, dar toată lumea recunoaște că este foarte complicat să înțelegi cum poți să accesezi anumite fonduri europene.

Activitățile Comisiei REGI sunt indispensabile. Tratăm cu toată seriozitatea președinția Consiliului UE, este o mare responsabilitate cu atât mai mult cu cât ne aflăm în mijlocul pandemiei. Vom reuși dacă vom avea mai multă Europă și vom da dovadă de mai multă responsabilitate. Ar trebui să găsim un compromis cu caracter istoric prin care UE să reprezinte mai mult decât o comunitate. Foarte multe state care dețin președinția cred că pot rezolva toate problemele în 6 luni și după se miră cât de repede trece timpul. Modul nostru de a lucra este afectat în mod fizic, nu putem continua modul tradițional de a lucra, ceea ce îngreunează negocierea unor compromisuri. Ministerul de economie are următoarele competențe: competitivitate, economie, digitalizare, coeziune. CFM și Planul de redresare economic- aveam nevoie demult de CFM. Până acum, toți membrii zonei EURO sunt în continuare membrii acestei zone. Trebuie să ne stabilim obiectivul ca redresarea economică să aibă loc în toate regiunile UE. Nu este vorba de o contrapunere între regiunile bogate și cele sărace tocmai pentru că există o piață internă. Dincolo de această cooperare normală, trebuie să sprijinim mai mult regiunile defavorizate. Inițiativa de investiții ca reacție la criza COVID-19 a fost adoptată de către Consiliu și Parlament într-un ritm extrem de rapid și este un semnal puternic pe care l-am transmis. Sprijinim reglementarea șomajului tehnic. Regiunile nu doar că vor ieși din această criză, dar voi ieși mai puternice. Dorim să ne axăm mai mult pe Pactul Ecologic și pe Agenda Digitală.

Ar trebui să discutăm mai mult de bune practici. În politica regională avem nevoie de un mai bun schimb de bune practici pentru a vedea unde lucrurile au funcționat, cum putem să finanțăm creșterea economică prin fondurile de care dispunem. Bavaria se numără printre cele mai bogate regiuni acum, dar când eram student se număra printre cele mai sărace. Au avut politici bune. Au existat regiuni subdezoltate în Bavaria. S-a început mutarea unor experți, autorități în regiunile acestea mai subdezvoltate, au apărut clustere de dezvoltare. Este un succes al politicii de coeziune. Cred că ar trebui să promovăm migrația muncitorilor de specialitate, care au deja mai mult de 30-40 de ani. Iar dacă pleacă dintr-o țară, poate eliberează un loc ce poate fi ocupată de tineri.”

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene să evalueze corect poziția fermierilor în protejarea mediului: Sunt parte a soluției, nu a problemei

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Este nevoie de măsuri pentru a atinge obiectivele Uniunii Europene, pentru a asigura reziliența sistemelor alimentare, dar nu cu costul fermierilor, în mâinile cărora se află bunăstarea ecosistemelor agricole și care se află în prima linie în lupta pentru asigurarea securității alimentare, a subliniat eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European.

Acesta a participat la o dezbatere privind refacerea naturii în cadrul comisiei mai sus menționate.

”Se propune ca până în 2030, 25.000 km de râuri să fie transformate în râuri cu curgere liberă. Cum rămâne cu banii care s-au investit până acum în regularizarea acestor cursuri de râuri pentru prevenirea inundațiilor? Să se întreprindă acum măsuri prin care să le refacem și să le aducem la matca inițială, înseamnă punerea în pericol a vieților omenești”, și-a exprimat surprinderea Daniel Buda.

El a arătat că ”evoluțiile geopolitice recente au subliniat și mai mult necesitatea de a proteja securitatea alimentară și reziliența sistemelor alimentare”.

”În această ordine de idei e important să evaluăm corect poziția fermierilor în ecosistemul agricol. Îi vedem ca fiind parte a soluției sau parte a problemei?”, a întrebat eurodeputatul.

Așadar, ”Comisia Europeană trebuie în mod ferm să-și definească calea de acțiune”, consideră Daniel Buda.

”Dacă vom vedea fermierii ca fiind parte a problemei, ca fiind dușmanii mediului, înseamnă că suntem într-o fractură de logică incomensurabilă”, a semnalat europarlamentarul.

Din punctul său de vedere, sarcinile administrative trebuie să fie însoțite de ”resurse financiare” pentru a evita ”relocarea producției agricole din interiorul UE în alte state din afara UE”. 

”Vom importa alimente care nici pe departe nu au calitatea pe care le au cele produse în UE”, a atras atenția Daniel Buda asupra probabile realități. 

Continue Reading

Daniel Buda

Ursula von der Leyen îi mulțumește lui Daniel Buda pentru ”eforturile pe care le-a făcut și le face România pentru transportul de cereale” ucrainene. Eurodeputatul îi cere acesteia sprijin pentru fermierii români

Published

on

© colaj foto (European Union 2022 - Source : EP)

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a mulțumit eurodeputatului Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European, pentru ”pentru eforturile pe care le-a făcut și le face România pentru transportul de cereale”.

”Daniel, în primul rând, mii de mulțumiri pentru eforturile pe care le-a făcut și le face România pentru transportul de cereale! Sunteți extraordinari! Ați făcut o treabă foarte bună! Peste 60% din tranzitul de cereale merge prin România! Încă o dată, mii de mulțumiri!”, a subliniat înaltul oficial al Comisiei Europene în cadrul unei reuniuni a Grupului PPE, care a avut loc la Strasbourg.

În cadrul aceluiași eveniment, Daniel Buda și-a exprimat aprecierea pentru eforturile pe care executivul european le-a depus în gestionarea dosarului ucrainean, punctând nevoia continuării ajutorului pentru această țară invadată de Rusia.

Din calitatea de vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul Europene, eurodeputatul – un avocat pledant pentru cauza fermierilor români care s-au confruntat cu dificultăți pe fondul războiului pornit de Putin – a atras atenția asupra situației generate de rămânerea cerealelor din Ucraina în țările de la graniță: România, Polonia, Bulgaria sau Republica Moldova.

Buda, cunoscător al situației, i-a transmis președintei Comisiei Europene că ”avem în același timp 3 milioane de tone de cereale ajunse din Ucraina în România care generează pierderi imense pentru fermieri”.

”Vin din România – la 650 de  km de granița cu Ucraina și facem eforturi uriașe să-i sprijinim pe ucraineni!  Avem în același timp 3 milioane de tone de cereale ajunse din Ucraina în România care generează pierderi imense pentru fermieri. Pierderi estimate la peste 3 miliarde de euro”, a explicat acesta.

”Da, aveți dreptul să obțineți compensații financiare deoarece voi nu trebuie să suferiți pentru ajutorul oferit Ucrainei și lumii întregi! Mai mult decât atât, rezerva de criză va fi activată!”, a fost reacția Ursulei von der Leyen.

Nu este prima dată când eurodeputatul a semnalat probleme cu care se confruntă fermierii din România. Acesta a solicitat Parlamentului European să dezbată situația fermierilor afectați de exporturile de cereale din Ucraina.

Apeluri au fost îndreptate și către Comisia Europeană, căreia Daniel Buda i-a solicitat să vină cu măsuri concrete și să compenseze pierderile suferite de fermierii din țările de la granița cu Ucraina pentru ca aceștia să-și poată continua activitatea

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură din PE, cere Comisiei Europene măsuri urgente de sprijinire a fermierilor: Trebuie să aibă acces la energie electrică, gaze naturale, îngrășăminte la prețuri accesibile

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European, a solicitat comisarului european pentru agricultură să sprijine fermierii europeni, cu precădere pe cei din est,  afectați de războiul rus din Ucraina.

”Accesul la fertilizanți a reprezentat o problemă încă dinaintea războiului pentru  fermierii europeni, dar cu atât mai mult pentru  cei din Est, care  au subvenții mai mici. Dependența de gazul rusesc dar și de îngrășămintele chimice din Rusia și Belarus, generează în prezent dificultăți in ceea ce privește securitatea alimentară”, a evidențiat europarlamentarul într-o intervenție în Parlamentul European privind fertilizatorii.  

Acesta a citat o statistică potrivit căreia ”cel puțin între 30-50% din recoltele culturilor la nivel global sunt atribuite aplicării îngrășămintelor, iar potrivit studiilor de specialitate  nu putem hrăni în prezent populația lumii fără fertilizanți”.

”Astăzi, în statele din proximitatea războiului cu Ucraina – România, Bulgaria, Polonia, Ungaria sau Republica Moldova – producțiile agricole sunt vândute la  prețuri mult sub cele de cost, iar lipsa îngrășămintelor îi duce în pragul falimentului”, a atras atenția Daniel Buda.

În acest context, eurodeputatul a evidențiat nevoia de soluții urgente: ”fermierii trebuie să aibă acces la energie electrică, gaze naturale, îngrășăminte la prețuri accesibile, dar și de adoptarea rapidă a legislației în materie de noi tehnici de ameliorare a plantelor pentru a crește randamentul culturilor”.

De altfel, și Parlamentul European, prin rezoluția adoptată joi, îndeamnă Comisia Europeană să asigure aprovizionarea cu îngrășăminte, să ia măsuri pentru a reduce prețurile și să sporească autonomia strategică a UE în domeniul îngrășămintelor.

Eurodeputații au solicitat, de asemenea, o strategie pe termen lung a UE privind îngrășămintele și o strategie pe termen lung a UE privind nutrienții din sol până în iunie 2023.

Ei notează că gazul rusesc, utilizat în producția de îngrășăminte, contribuie la finanțarea războiului din Ucraina și solicită, prin urmare, ”alocarea de resurse suficiente cât mai curând posibil pentru a pune capăt dependenței de acest gaz”.

Eurodeputații recunosc, de asemenea, că a fi autosuficient în ceea ce privește îngrășămintele minerale ”nu este realist” pe termen mediu și că materiile prime utilizate pentru producerea îngrășămintelor provin adesea de la regimuri autocratice. UE nu ar trebui ”să înlocuiască o dependență cu alta” și trebuie să-și sporească autonomia strategică în domeniul îngrășămintelor.

Ca o măsură pe termen scurt pentru a crește disponibilitatea îngrășămintelor pentru agricultori și a stabiliza prețurile, eurodeputații propun utilizarea unei părți din bugetul agricol 2023 pentru a oferi asistență imediată agricultorilor și pentru a extinde suspendarea temporară a taxelor de import la toate îngrășămintele minerale, cu excepția celor provenite din Rusia și Belarus.

De asemenea, ei solicită Comisiei să analizeze un mecanism de achiziție comună a îngrășămintelor la nivelul UE și modul în care pot fi reduse blocajele de pe piața îngrășămintelor. Pe termen lung, europarlamentarii recomandă accelerarea procesului de decarbonizare și utilizarea de nutrienți fără fosile și reciclați pentru a produce îngrășăminte.

Continue Reading

Facebook

ROMÂNIA16 mins ago

Secretarul american al apărării l-a primit la Pentagon pe omologul român: Parteneriatul strategic dintre SUA și România nu a fost niciodată mai puternic

U.E.35 mins ago

Premierul Nicolae Ciucă, vizită în Suedia, țara care deține președinția Consiliului UE și care este ținută în șah de Turcia și Ungaria privind aderarea la NATO

NATO54 mins ago

Turcia a ratificat aderarea Finlandei la NATO. Statul scandinav are acum cale liberă să devină al 31-lea aliat nord-atlantic, în timp ce Suedia mai așteaptă

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Politica de coeziune a UE: Comisia Europeană aprobă o contribuție de 166 de milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și de ape uzate în România

POLITICĂ16 hours ago

PSD marchează 130 de ani de la crearea primului partid social democrat în România printr-un eveniment la care participă Marcel Ciolacu și Frans Timmermans, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene

ROMÂNIA17 hours ago

Ministrul de Interne a discutat cu ambasadoarea SUA despre acceptarea României în Programul Visa Waiver: Ar reprezenta o recunoaștere a statutului de partener strategic al SUA

MAREA BRITANIE17 hours ago

Charles al III-lea, primul monarh britanic care s-a adresat Parlamentului german: Flagelul războiului s-a întors în Europa. Securitatea Europei este amenințată

ROMÂNIA17 hours ago

Klaus Iohannis îi primește vineri la Palatul Cotroceni pe liderul PPE Manfred Weber și pe vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans

Eugen Tomac18 hours ago

Eurodeputatul Eugen Tomac cere Comisiei Europene suplimentarea compensațiilor pentru fermierii români până la 100 de milioane de euro: Solidaritate înseamnă sprijin pentru toți cei afectați

SCHENGEN19 hours ago

Klaus Iohannis transmite viitoarei președinții spaniole a Consiliului UE că România are obiectivul de a adera la Schengen în acest an

COMISIA EUROPEANA20 hours ago

Ursula von der Leyen dorește o “reducere a riscurilor, nu o decuplare a UE de China”: Relațiile vor fi definite de modul cum Beijingul se raportează la războiul lui Putin. Echilibrul de putere în relația cu Rusia este în favoarea Chinei

MAREA BRITANIE24 hours ago

Regele Charles al III-lea, la Berlin: Regatul Unit și Germania “sunt alături” de Ucraina în “apărarea libertății și suveranității” în fața unei agresiuni neprovocate

ROMÂNIA2 days ago

VIDEO Klaus Iohannis, la summitul pentru democrație organizat de SUA: România este un cap de pod al democraţiei în regiunea noastră. Vom continua să protejăm ce am realizat

ROMÂNIA4 days ago

Înainte de vizita șefului Consiliului European la Chișinău, Charles Michel și Klaus Iohannis condamnă tentativele Rusiei de a destabiliza R. Moldova și promit tot sprijinul din partea UE

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Șeful Consiliului European susține creșterea sprijinului UE pentru fermierii români: România a jucat un rol esențial care a adus venituri vitale Ucrainei

REPUBLICA MOLDOVA4 days ago

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu: România va apăra suveranitatea și integritatea teritorială a R. Moldova și nu vom avea liniște până când nu se va vindeca definitiv de boala rusească

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Președintele Consiliului European vizitează Centrul operațional de coordonare al Poliției de Frontieră: Trebuie să luăm o decizie cât mai rapidă privind aderarea României la Schengen

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis se așteaptă că încrederea românilor în UE să revină după aderarea la Schengen: “Dacă e război la graniță și mai vine un refuz pe Schengen, este de înțeles că românii își pierd puțin răbdarea”

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Klaus Iohannis, către șeful Consiliului European: Respingerea aderării României la Schengen, o palmă dată Uniunii Europene. Această problemă trebuie rezolvată cât mai repede

POLITICĂ4 days ago

Marcel Ciolacu, cu ocazia Centenarului Constituției României Întregite: Este timpul să ne adaptăm vremurilor și să garantăm o reprezentare corectă a femeilor în societate și politică

Team2Share

Trending