Connect with us

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: Factorii politici responsabili trebuie să facă tot ceea ce este necesar, astfel încât fermierii sa aibă un acces ușor la fondurile europene

Published

on

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, militează ca fermierii să aibă un acces ușor la fondurile europene.

„Fără un sprijin eficient și consistent, fermierii mici vor deveni tot mai mici, cu consecințe nefaste atât în sectorul agricol, cât și social”, a transmis europarlamentarul.

Daniel Buda a vizitat recent câțiva fermieri din regiunea Transilvaniei: „Lucruri știute, unele modificate, altele perpetuate și care, cu greu ajung de la firul ierbii în sferele înalte ale decidenților politici. Unele lucruri trebuie desigur, corectate deoarece nu au nici cap și nici coadă. Iar rezolvările sunt fie la nivel național, fie la nivel european. Nu mai puțin importante sunt modelele de bune practici și de succes în atragerea și implementarea proiectelor cu fonduri europene.”


 

De asemenea, deputatul a avut astfel ocazia să viziteze ferma tânărului inginer zootehnist, Horincar Ionut, care deține o fermă de vaci de lapte cu un efectiv total de 70 de capete. Acesta a reușit să atragă fonduri din cadrul “Programului Tânărul Fermier”. De precizat, în această perioadă de tranziție 2021-2022, se alocă sume de până la 100 de milioane de euro pentru submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri. În 2021, programul Tânărul fermier va dispune de un plafon maxim de 70.000 de euro pentru fermele integrate sau bio.

„Dorința și eforturile fermierilor de dezvoltare și modernizare se lovesc de hățișul birocratic, fie la nivel național, fie parte, la nivel european. Cu alte cuvinte, nu poți accesa fonduri pe modernizare până nu îți finalizezi proiectul pe programul Tânărul fermier”, a mai adăugat europarlamentarul.

Potrivit eurodeputatului, fermierii la început de drum nu au foarte mulți bani proprii să investească, iar acest lucru determină ca mai departe, exploatațiile lor să rămână mici și foarte mici, pe când cele mari vor fi și mai mari: „Este de ordinul evidenței aritmetice că fermierii mici și mijlocii sunt vitali nu doar pentru agricultură, cât și pentru păstrarea unui echilibru în mediul natural! Să nu mai vorbim de importanța furnizării de alimente proaspete în lanțul scurt de aprovizionare. Tocmai de aceea, acest lucru trebuie corectat astfel încât sprijinul să fie consistent până când acești fermieri vor putea sta pe picioarele lor. Aceste prevederi trebuie să se regăsească în noul Plan Național Strategic, ce urmează a fi întocmit de Ministerul Agriculturii si supus aprobării Comisiei Europene.”

Evident că nici prețul la lapte nu este unul competitiv: “Un preț de 1,45 RON pe litru de lapte, pe timp de vară, pe sistem ecologic nu este de natură să asigure o creștere a durabilității fermelor”.

„Așa cum am spus, România de astăzi și Europa de astăzi, are nevoie deopotrivă de toate fermele, şi de cele mici şi mijlocii – de familie, şi de cele mari. Iar echilibrul din noua PAC între aceste tipuri de ferme va garanta că ele vor rezista mai departe în spaţiul agricol, dar și că vor fi competitive pe piață și vor furniza consumatorilor hrană de înaltă calitate și la prețuri accesibile.”

Daniel Buda a explicat că în noua Politică Agricolă Comună, schemele ecologice vor reprezenta un real ajutor pentru toți cei care aleg practicile sustenabile de mediu. Schemele ecologice sunt un nou instrument menit să recompenseze fermierii care aleg să facă un pas mai departe în ceea ce privește protejarea mediului și adaptarea la schimbările climatice.

„Viitoarea PAC vă juca un rol crucial în gestionarea tranziției către un sistem alimentar durabil și în sprijinirea fermierilor europeni. Am încrederea că fermierii români vor profita de fondurile prevăzute în noua PAC, contribuind astfel la modernizarea și durabilitatea zonelor agricole, dar și la consolidarea poziției fermierilor pe piață. Până atunci, noi, factorii politici responsabili, trebuie să facem tot ceea ce este necesar, astfel încât fermierii sa aibă un acces ușor la fondurile europene”, a conchis europarlamentarul liberal.

Diana Zaim este foto jurnalist, câștigătoare a Premiul Publicului la European Youth Event 2020, cel mai mare eveniment pentru tineri organizat de Parlamentul European. Absolventă a secției germană-portugheză în cadrul Universității din București, Diana urmează în prezent programul de master ”Relații Internaționale și Integrare Europeană” în cadrul SNSPA. Pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: Sectorul agricol trebuie văzut ca un partener serios în bătălia cu schimbările climatice și conservarea biodiversității

Published

on

© European Union 2021/ Source : EP

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, prezent în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, a subliniat că omenirea se confruntă cu o urgență climatică, iar dimensiunea acesteia „ne obligă să luăm măsuri mult mai ambițioase și să ne asigurăm de implementarea acestora”, având la baza tuturor deciziilor studii de impact. 

„Agricultorii sunt în prima linie în ceea ce privește conservarea biodiversității. În calitate de gardieni principali ai terenurilor noastre, fermierii joacă un rol vital în conservarea biodiversității în UE. Astfel, sectorul agricol trebuie văzut ca un partener serios în bătălia cu schimbările climatice”, a scris deputatul european, pe Facebook.

În intervenția sa din plenul Parlamentului European, Daniel Buda a transmis că schimbările climatice reprezintă o realitate care nu poate fi contestată, iar omenirea întreagă se confruntă cu fenomene meteorologice severe, fie că vorbim de inundații, incendii sau secetă.

„Viețile și bunurile noastre, ale tuturor, sunt în pericol. Astăzi, ne confruntăm cu o criză a resurselor energetice care la rândul ei, afectează populația Uniunii Europene. Toate aceste lucruri sunt o consecință a neglijenței responsabililor politici care de-a lungul timpului au ignorat semnalele primite în acest sens. Ne revine astăzi, nouă tuturor, sarcina, deloc ușoară, de a face pași concreți în această direcție, iar Conferința de la Glasgow este o nouă etapă în acest demers”, a mai spus el.

De asemenea, eurodeputatul a mai subliniat „necesitatea ca înaintea oricărei decizii care va fi luată, să avem studiile de impact care să facă o evaluare asupra a ceea ce înseamnă acele decizii, astfel încât să nu afectăm sectoarele economice”.

El a amintit că planurile de redresare și reziliență reprezintă o bună oportunitate de a finanța aceste acțiuni, iar statele membre trebuie să se asigure de utilizarea eficientă a acestor resurse.

Potrivit acestuia, sectorul agricol trebuie văzut ca un partener serios în bătălia cu schimbările climatice, iar eforturile trebuie însă să fie făcute la nivel global și nu doar regional.

„Degeaba impunem fermierilor din Uniunea Europeană condiții de mediu, câtă vreme, în altă parte a globului, de unde importăm alimente, lucrurile au scăpat de sub control. Dacă vrem să reușim cu adevărat în acest domeniu și să atingem obiectivele Acordului de la Paris, atunci trebuie să fim serioși unii cu ceilalți, indiferent de ce parte a globului ne aflăm”, a punctat Daniel Buda.

În final, acesta a reamintit că Virginijus Sinkevicus, comisar european pentru mediu, a transmis următoarele idei: „Știința ne demonstrează că temperaturile mondiale vor depăși 2,5 grade Celsius creștere în toate scenariile. Limitarea încălzirii globale la 1,5 grade până la finele secolului este posibilă cu reduceri drastice ale emisiilor. Eforturile globale de atenuare crescute semnificativ vor avea un impact. Creșterea ambițiilor, îmbunătățirea rezilienței și intensificarea finanțării reprezintă obiectivele noastre la COP26. S-a făcut apel constant la cele mai mari economii ale lumii pentru a-și intensifica eforturile înaintea conferinței. Contribuțiile stabilite la nivel național trebuie să ne pună pe toți pe drumul spre emisii 0. Ambiție nu înseamnă doar acțiuni de atenuare. UE va contribui la atingerea obiectivului de la Paris prin îmbunătățirea rezilienței atât acasă, cât și în afara Uniunii”.

Citiți și: Daniel Buda, mesaj din Parlamentul European: Green Deal frământă sectorul agricol. UE trebuie să garanteze durabilitatea fermierilor

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda, mesaj din Parlamentul European: Green Deal frământă sectorul agricol. UE trebuie să garanteze durabilitatea fermierilor

Published

on

© European Union 2021/ Source : EP

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, prezent în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, a reiterat din plenul Legisliativului rolul UE în garantarea durabilității fermierilor în contextul noilor obiective climatice, astfel încât aceștia să poată rezista pe piață.

Deputatul european a intervenit în hemiciclul european în cadrul dezbaterii pe marginea Strategiei „De la fermă la consumator”.

„Această strategie își propune să pună bazele unui sistem alimentar durabil, dar în același timp trebuie să ducă la creșterea veniturilor agricultorilor și consolidarea competitivității fermierilor europeni. În intervenția pe care am avut-o în cadrul plenarei, am subliniat faptul că fermierii au rezerve cu privire la supravietuirea pe piață având în vedere țintele impuse în atingerea obiectivelor climatice. Astfel, de la nivel european, trebuie să ne asigurăm de faptul că în orice condiții, fermierii își vor păstra durabilitatea și mai departe, vor putea produce alimente de calitate și la preturi accesibile pentru consumator”, a informat Daniel Buda.

Daniel Buda a tras un semnal în Parlamentul European și a subliniat cât de afectați sunt majoritatea fermierilor de lipsa de informație cu privire la schimbările aduse de această strategie: „Un fermier care a părăsit domeniul IT acum 10 ani pentru a face agricultură, spunea săptămâna trecută următoarele: Am decis oprirea modernizării și dezvoltării fermei mele deoarece nu știu la ce să mă aștept din partea celor care trăiesc în bula lor la Bruxelles și ne vom duce viața de zi cu zi mai departe, așa cum putem”.

Potrivit europarlamentarului, Green Deal și Farm to Fork reprezintă un concept care frământă sectorul agricol pe bună dreptate.

De asemenea, fermierii se întreabă daca vor reuși să supravietuiască țintelor impuse în atingerea obiectivelor climatice, importante și ele, fără discuție.

„Este necesar ca noi, să transmitem astăzi un mesaj clar: că suntem responsabili și că ne vom asigura de faptul că în orice condiții, fermierii își vor păstra durabilitatea și mai departe, vor putea produce alimente de calitate și subliniez aici, la preturi accesibile pentru consumator”, a mai adăugat acesta.

În finalul intervenției sale, Daniel Buda a transmis că „orice eșec în această direcție ne va face dependenți de importurile de alimente, de slabă calitate din țările terțe, iar schimbarile climatice vor continua să ne afecteze viața de zi cu zi. În acest context, solicit în mod expres, efectuarea unor studii de impact, înaintea luării oricăror decizii în ce privește sectorul agricol.”

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda: Garantarea unei Europe ”pregătite pentru era digitală”, prioritate a politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Garantarea unei Europe ”pregătite pentru era digitală” reprezintă o prioritate a politicii de coeziune pentru perioada 2021-2027, împreună cu obiectivele privind clima și dezvoltarea durabilă (”Pregătiți pentru 55”), a transmis eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE).

Acesta a participat vineri la o reuniune a Comisiei pentru dezvoltare regională din Parlamentul European, în cadrul căreia a avut loc o dezbatere pe marginea raportului privind rolul politicii de coeziune în promovarea transformării inovatoare și inteligente și a conectivității TIC regionale.

Documentul are rolul de a reflecta asupra necesității de a alinia strategia europeană în materie de transformare digitală la coeziunea regională, incluziunea socială și structurarea teritorială. El identifică transformarea digitală ca fiind o mare oportunitate care, în ciuda potențialului său, prezintă riscuri și provocări care, dacă nu sunt abordate, pot adânci și mai mult inegalitățile fundamentale.

”Politica de coeziune este unul dintre primele și cele mai importante domenii de politică ale Uniunii Europene, adaptându-se constant de-a lungul deceniilor la condițiile și cerințele sociale, economice și teritoriale ale epocii. Promovarea unei transformări inovatoare și inteligente și a conectivității regionale în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) este, de ceva timp, o parte indispensabilă a unei politici regionale moderne, care se concentrează pe digitalizare în beneficiul populației și pe dezvoltarea economică durabilă”, a explicat Daniel Buda.

Eurodeputatul a detaliat că ”peste este o treime din bugetul pe termen lung al UE, cadrul financiar multianual (CFM), este dedicat investițiilor pentru ocuparea forței de muncă și creșterea durabilă. Prin urmare, următorul raport urmărește să prezinte o viziune a unei strategii de transformare echitabile din punct de vedere social, durabile și inteligente, care să utilizeze în mod activ digitalizarea ca motor pentru o Europă și mai bună.”

”Digitalizarea presupune un angajament democratic și public prin decizii politice și investiții la nivelul UE, la nivel național, regional și local”, a completat Buda.

Acesta a subliniat că ”granturile și instrumentele financiare din cadrul politicii de coeziune trebuie să fie disponibile pentru toți și să servească în special cetățenilor și regiunilor rămase în urmă, identificând și abordând toate nivelurile inegalităților”, în ”spiritul coeziunii.”

”Acestea trebuie să identifice lacunele în materie de conectivitate și să contribuie la extinderea benzii largi rapide pentru gospodării și IMM-uri, contribuind la extinderea economiei europene. Utilizarea transparentă și corectă a banilor publici trebuie asigurată pe tot parcursul procesului de investiții. Inovarea digitală merge mână în mână cu tranziția ecologică, aceasta din urmă depinzând fundamental de noile tehnologii pentru a reuși. Această dublă tranziție reprezintă, de asemenea, o oportunitate atât pentru zonele regionale, cât și pentru cele urbane și trebuie consolidată prin intermediul politicii de coeziune”, consideră Daniel Buda.

Parlamentul European a aprobat la mijlocul lunii iunie pachetul de coeziune pentru perioada 2021-2027, în valoare totală de 373 de miliarde de euro (prețuri curente) distribuiți astfel:

  • Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) – 226 de miliarde de euro pentru finanțare regională, cu sprijin personalizat pentru anumite regiuni și zone și o atenție sporită acordată orașelor și dezvoltării urbane durabile; sprijinirea competitivității și a creării de locuri de muncă în întreprinderile mici și mijlocii. Finanțat de FEDR, programul Interreg va cheltui peste 8 miliarde de euro pentru proiecte transfrontaliere, pentru a ajuta regiunile de frontieră să își dezvolte întregul potențial economic.
  • Fondul de coeziune – 48 de miliarde de euro pentru statele membre al căror VNB pe cap de locuitor se situează sub 90% din media UE; sprijină rețelele transeuropene de transport, precum și proiectele în domeniul energiei și al transporturilor care aduc beneficii mediului.
  • Fondul social european Plus (FSE+) – 99,3 miliarde de euro pentru a sprijini crearea de locuri de muncă, educația și formarea profesională, precum și incluziunea socială.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
PARLAMENTUL EUROPEAN6 hours ago

Pandora Papers: Parlamentul European solicită să se demareze anchete aprofundate

ENGLISH7 hours ago

Romania among EU countries providing free access to the fewest innovative medicines. How will HTA improve the situation

ROMÂNIA7 hours ago

România, printre țările UE care asigură acces gratuit la cele mai puține medicamente inovatoare. Cum va îmbunătăți situația noul HTA european

CONSILIUL EUROPEAN9 hours ago

Summitul UE: Ciocnirea dintre Varșovia și Bruxelles pe tema primatului dreptului european își face loc pe agendă. Angela Merkel și Emmanuel Macron fac apel la compromis și dialog

U.E.10 hours ago

Viktor Orban consideră planurile Uniunii Europene de combatere a schimbărilor climatice o „fantezie utopică care duce la creșterea prețurilor energiei”

COMISIA EUROPEANA10 hours ago

Parlamentul European cere Comisiei Europene să comunice cine negociază achiziția vaccinurilor în numele său și să facă publice contractele de achiziție

ROMÂNIA10 hours ago

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA: Ne vom adapta împreună cu România pentru a ne proteja economiile și popoarele de amenințarea cibernetică

CONSILIUL EUROPEAN11 hours ago

Klaus Iohannis participă joi și vineri la Consiliul European: Șeful statului solicită includerea energiei nucleare și a gazului pe lista investițiilor verzi și sprijinirea R. Moldova în problema gazelor și a energiei

COMUNICATE DE PRESĂ11 hours ago

Compania Leviatan Design, în TOP 10 firme de arhitectură și proiectare din România

ROMÂNIA12 hours ago

Solidaritatea europeană: Austria și Franța oferă României medicamente, ventilatoare și echipamente medicale pentru a lupta în continuare împotriva pandemiei

POLITICĂ13 hours ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu14 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi17 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi18 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi1 day ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO2 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen: UE va veni la COP26 cu cel mai înalt nivel de ambiție privind accelerarea tranziției climatice. O facem pentru toate generațiile viitoare!

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Criza energetică: Ursula von der Leyen anunță că va prezenta la începutul lui 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei: UE trebuie să-și diversifice furnizorii

U.E.2 days ago

Franța face apel la ”fermitate” împotriva încercărilor Poloniei de a pune ”sub semnul întrebării proiectul european”: Tratatele noastre nu reprezintă o simplă bucată de hârtie

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Supremația dreptului UE în Polonia: PE solicită Comisiei Europene declanșarea mecanismului de condiționalitate privind statul de drept

Team2Share

Trending