Connect with us

ALEGERI EUROPENE 2019

Eurodeputatul Daniel Buda, la lansarea programului politic al PNL pentru europarlamentare: Vom aduce sectorul agricol și România în primul rând în Europa!

Published

on

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) evidențiază domeniul agricol drept una dintre prioritățile programului politic al Partidului Național Liberal (PNL) în perspectiva alegerilor europene, prezentat luni seara, în prezența liderilor mediului de afaceri, ai sindicatelor, ai mediului academic și ai ONG.

 

Agricultura va reprezenta o prioritate pentru PNL în Parlamentul European pe fondul rolului foarte important al Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene în dezvoltarea acesteia. În acest sens, formațiunea liberală și-a setat câteva obiective pe domeniu:

,,Agricultura reprezintă o prioritate absolută pentru Partidul Național Liberal, iar Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene a avut un rol foarte important în dezvoltarea agriculturii românești începând cu anul 2007. Partidul Național Liberal susține atingerea unui echilibru între finanțarea fermelor mici și celor de mari dimensiuni. Obiectivul trebuie să fie menținerea viabilității economice a marilor ferme, concomitent cu asigurarea unor condiții avantajoase pentru micii fermieri și fermele de familie. PNL militează totodată pentru asocierea fermierilor, în vederea realizării unor exploatări agricole de mare productivitate, prin exploatarea unor suprafețe mari de pământ, asocieri care să permită accesul fermierilor la piață, la credite, negocieri colective cu furnizorii de materii prime și combustibil. De aceea în viitorul buget european noi vom susține o distribuire echitabilă a subvențiilor la hectar, punând însă accent pe nevoia de relansare economică a mediului rural românesc”, transmite Daniel Buda, pe pagina sa de Facebook.

Mai exact, Daniel Buda prezintă câteva din obiectivele PNL pe sectorul agricol, în plan european. 

De exemplu, pentru agricultori, obiectivul PNL este ca în viitorul mandat al Parlamentului European, ,,nivelul subvenției la hectar în România să ajungă la nivelul mediu din Uniunea Europeană”, spune acesta. De asemenea, liberalii vor propune înființarea ,,Programului prima fermă – program adresat tinerilor prin subvenționarea dobânzii aferente creditului necesar achiziționării de teren pentru dezvoltarea fermei”, mai adaugă Buda. 

În ceea ce privește fermierii, europarlamentarii PNL vor propune crearea unei ,,capacități de cercetare la nivel european a virusului pestei porcine africane”. Această propunere va putea fi sprijinită în cadrul programelor de finanțare europene pentru cercetare”.

Pentru mediul rural, propunerea PNL ar fi ,,dublarea fondurilor alocate României pentru finalizarea procedurilor de cadastrare a tuturor proprietăților din România, cu accent pe proprietățile din mediul rural”. De asemenea, liberalii ar dori să mai propună și ,,Programul prima seră – program finanțat din fonduri europene și adresat fermierilor în vederea construirii de sere”, potrivit eurodeputatului Daniel Buda.

Partidul Național Liberal și-a lansat luni seară programul politic privind alegerile europarlamentare, printre măsuri regăsindu-se atât aspecte ce țin de activitatea membrilor Parlamentului European, cât și angajamente și promisiuni politice în contextul unei ulterioare preluări a guvernării politice de la București.

La evenimentul de lansare a programului politic al PNL au luat cuvântul și candidații partidului: Rareș Bogdan, candidatul cap de listă; Siegfried Mureșan, purtător de cuvânt al PPE; Adina Vălean, președintele Comisiei pentru mediu din Parlamentul European; Marian-Jean Marinescu, vicepreședintele grupului PPE în Parlamentul European, Cristian Bușoi, membru în Comisia pentru sănătate a PE.

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) este membru în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală, în Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Muntenegru. Totodată este membru supleant în Comisia pentru dezvoltare regională, în Comisia pentru afaceri juridice, în Delegația pentru relațiile cu Israel și în Delegația la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana.

Acesta candidează pentru un nou mandat de eurodeputat pe lista PNL pentru europarlamentare, unde ocupă locul 4. 

Întreaga activitate a europarlamentarului, aici.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ALEGERI EUROPENE 2019

Fostul lider al extremei drepte din Austria, Heinz-Christian Strache, implicat recent într-un scandal de corupție, nu își va prelua mandatul de europarlamentar

Published

on

©️ HC Strache Facebook

Fostul lider al extremei drepte din Austria, Heinz-Christian Strache, nu-şi va prelua mandatul în Parlamentul European, potrivit propriilor declaraţii făcute luni, el promiţând totodată să revină în politică imediat ce va descoperi cine i-a înregistrat pe ascuns în Ibiza (Spania) declaraţiile incriminatoare care au dus la demisia sa, luna trecută, transmite dpa, relatează Agerpres.

Vicecancelarul austriac Heinz-Christian Strache, liderul formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii (FPO), care făcea parte din coaliţia de guvernământ, şi-a dat demisia din funcţie în urma difuzării unei înregistrări video compromiţătoare în care Strache oferă contracte guvernamentale în schimbul sprijinului politic, transmit dpa, AFP şi Reuters, relatează Agerpres

Potrivit rezultatelor și site-ului Parlamentului European, Partidul Libertății FPÖ (Freiheitliche Partei Österreichs) a obținut un procentaj de 17,20%, clasându-se pe locul 3. Acest partid ocupă 3 mandate în Parlamentul European, făcând parte din grupul ID (Identity and Democracy).

După destrămarea coaliţiei de guvernare formate din conservatori şi extrema-dreaptă în urma demisiei vice-cancelarului lider al extremei-drepte Heinz-Christian Strache, Sebastian Kurs, cancelarul conservator a anunțat sâmbătă că vor fi convocate alegeri anticipate, anunță agențiile Reuters și EFE, potrivit Agerpres.

Citiți și: Cancelarul conservator, Sebastian Kurz, a anunțat alegeri anticipate în Austria după scandalul de corupție în care a fost implicat vicecancelarul Heinz-Christian Strache: ”Prea mult este prea mult”

Scandalul a izbucnit când revista Der Spiegel şi ziarul Süddeutsche Zeitung au difuzat o înregistrare video în care Strache pare să ofere, în schimbul susţinerii politice, contracte în infrastructură unei femei care a pretins că este o potenţială donatoare bogată din Rusia. 

Citiți și:Liderul extremei drepte austriece, Heinz-Christian Strache, demisionează înaintea alegerilor europene, în urma unui scandal de corupție. Acesta guverna alături de cancelarul austriac Sebastian Kurz

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Partidul lui Emmanuel Macron, ALDE și Alianța USR PLUS au decis: Grupul lor din Parlamentul European a fost denumit Renew Europe

Published

on

©️ Dacian Cioloș/ Facebook

Partidul președintelui francez Emmanuel Macron și liberalii europeni au ales denumirea pentru noul lor grup în Parlamentul European, al treilea cel mai puternic din hemiciclu și din care face parte și Alianța 2020 USR PLUS, numele noii grupări politice fiind Renew Europe.

Grupul reunește membri ai Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), ai partidului La République En Marche, ai Alianței 2020 USR PLUS și alții.

”Am decis, astăzi, ca numele noului grup din Parlamentul European pe care l-am fondat alături de partenerii noștri din ALDE  și En Marche să fie Renew Europe (Reînnoim Europa). Numele grupului reflectă exact intențiile noastre: vrem să construim o Europă modernă, mai puternică, mai aproape de cetățeni. Deviza noastră este: Hotărâți să construim împreună o Europă liberă și echitabilă”, a scris Dacian Cioloș, președintele PLUS și viitor eurodeputat din partea Alianței 2020 USR PLUS.

Potrivit Politico Europe, partidul lui Macron a dorit cu insistență să evite cuvântul “liberal”, care este adesea folosit negativ în Franța ca o reprezentare a ultra-capitalismului.

“Grupul ALDE din Parlamentul European a fost redenumit Renew Europe”, a scris pe Twitter Chris Davies, membru al liberalilor și democraților din Marea Britanie.

Renew Europe a fost printre cele patru nume luate în calcul, alături de The Europeans, Europe Forward și ceva care implică cuvântul “Europa”.

Grupul are un număr total provizoriu de 110 de locuri în noul Parlament – cu 41 mai mult decât vechiul grup ALDE, în mare parte datorită partidului lui Macron, a liberal-democraților din Regatul Unit și a Alianței USR PLUS din România.

Delegația franceză este cea mai mare din noul grup. În cadrul noului grup format în Parlamentul European delegația Alianței 2020 USR PLUS, cu opt eurodeputați, va fi a treia ca mărime după cele ale Franței și Marii Britanii, iar după retragerea Regatului Unit din UE va deveni a doua cea mai importantă forță politică din grupul Renew Europe.

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Uniunea Salvați România a validat afilierea la grupul ALDE – Renaissance – USR PLUS din Parlamentul European, unde Alianța 2020 va fi a treia cea mai mare delegație

Published

on

© Guy Verhofstadt/ Facebook

Comitetul Politic al Uniunii Salvați România, reunit sâmbătă la Brăila, a validat afilierea europeană la grupul ALDE+Renaissance+USR PLUS din Parlamentul European, informează un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Decizia de validare a afilierii europene a întrunit 84 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și trei abțineri.

„Avem o datorie uriașă față de cei peste 2 milioane de români care au votat Alianța 2020 USR PLUS la alegerile din 26 mai și care au făcut din Alianță un jucător pe scena politică la egalitate cu PSD și PNL. Îi vom reprezenta pe români cu fruntea sus în Europa și vom încerca să reparăm tot răul pe care l-au făcut PSD și ALDE în ultimii doi ani și jumătate în ceea ce privește imaginea și credibilitatea României. Europarlamentarii Alianței 2020 USR PLUS vor demonstra că locul României este în Europa și că Europa poate însemna o sursă de progres și de prosperitate pentru toți românii”, a declarat Dan Barna, președintele USR.

În cadrul noului grup format în Parlamentul European, al cărui nume definitiv va fi stabilit în curând, delegația Alianței 2020 USR PLUS va fi a treia ca mărime după cele ale Franței și Marii Britanii.

Citiți și
Au fost publicate rezultatele finale la europarlamentare: PNL – 10 mandate, PSD – 8+1, Alianța USR PLUS – 8 mandate. Toți eurodeputații români, așteptați să facă parte din cele mai puternice 3 grupuri politice din Parlamentul European
Cine sunt cei 32 de eurodeputați care vor reprezenta România în Parlamentul European

Alianța 2020 USR PLUS a dobândit opt mandate în Parlamentul European în urma alegerilor europene pentru legislatura 2019-2024, obținând un scor de 22,4%, cu 0,1% mai puțin decât PSD.

Potrivit listei Alianței, cei opt eurodeputați din partea USR PLUS vor fi: Dacian Cioloș, Cristian Ghinea, Dragoș Pîslaru, Clotilde Armand, Dragoș Tudorache, Nicolae Ștefănuță, Vlad Botoș și Ramona Strugariu.

Grupul ALDE + Renaissance + USR PLUS va avea 106 mandate în noul Parlament European, fiind al treilea cel mai mare grup politic din noul hemiciclu.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending