Connect with us

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) a cerut Comisiei Europene reducerea birocrației și un set unic de reguli pentru toți fermierii de la estul la vestul UE

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) din Parlamentul European, a cerut Comisiei Europene reducerea birocrației și un set unic de reguli pentru toți fermierii de la Estul la Vestul Uniunii Europene, potrivit unui mesaj transmis pe Facebook.

 

În cadrul audierii „Reforma politicii agricole comune” din Comisia AGRI, eurodeputatul român a propus ca de la nivelul Comisiei Europene să se stabilească un set unic de reguli, valabil atât pentru fermierii din Vest, cât și pentru fermierii din Est, impunându-se totodată interzicerea pentru statele membre a posibilității de a veni cu reguli suplimentare pentru fermieri.

,,Avem astăzi planurile naționale strategice și nu putem schimba filosofia acestora pentru că ar însemna să ne întoarcem din nou în urmă cu câțiva ani. Haideți să vedem ce putem face în astfel de situații. Fermierilor le este frică de această suprabirocratizare care poate să vină din partea statelor membre. Eu vin din România, unde din păcate, pe baza unei reguli venite de la Bruxelles, statul membru a venit cu încă alte zeci sau sute de reguli puse în cârca fermierilor. Problema este în felul următor: putem oare ca de la Comisia Europeană să se vină cu un set unic de reguli astfel încât să se prevină această suprabirocratizare?”, au fost ideile afirmate de eurodeputatul Daniel Buda în cadrul ședinței Comisiei AGRI.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei AGRI: Pactul Ecologic European trebuie să ajute fermierii să facă tranziția către agricultură durabilă într-un mod viabil din punct de vedere economic

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), consideră necesar ca fermierii să fie ajutați să facă tranziția către o agricultură mai durabilă și, în acest scop, transmite că sprijină asigurarea PAC cu un buget care să îi permită să își atingă toate obiectivele, inclusiv îndeplinirea ambiției de mediu a UE, anunță acesta într-o postare pe Facebook.

Anunțul eurodeputatului a fost făcut în contextul în care Parlamentul European a adoptat miercuri poziția sa asupra Pactului ecologic european, la o zi distanță după ce Comisia Europeană a prezentat planul de investiţii care are scopul de a mobiliza investiţii publice şi a contribui la deblocarea de fonduri private prin intermediul unor instrumente financiare ale Uniunii Europene, în special InvestEU. În rezoluția votată, eurodeputații subliniază că este necesar un obiectiv mai ambițios de reducere a emisiilor cu 55% până în 2030.

Potrivit vicepreședintelui AGRI, eurodeputații au depus mai multe amendamente la rezoluția privind Pactul Ecologic European, iar unul dintre amendamentele adoptate cer ca pachetul de măsuri să sprijine fermierii în tranziția către o agricultură mai durabilă.

„Am solicitat o PAC durabilă care să ajute și să încurajeze fermierii, prin măsurile sale, să ofere mai multe beneficii pentru mediu și climă și să gestioneze volatilitatea și crizele într-un mod mai bun. De asemenea, am solicitat Comisiei să analizeze contribuția actualei propuneri de reformă a PAC la angajamentele UE privind protecția mediului, a climei și a biodiversității, pentru a o alinia pe deplin la obiectivele stabilite în Acordul verde european, ținând cont de necesitatea menținerii unei condiții de concurență echitabile în Europa și să permită o producție agricolă puternică, rezistentă și durabilă. Consider necesar ca fermierii să fie ajutați să facă tranziția către o agricultură mai durabilă și, în acest scop, sprijin asigurarea PAC cu un buget care să îi permită să își atingă toate obiectivele, inclusiv îndeplinirea ambiției de mediu a UE”, scrie Daniel Buda. 

De asemenea, eurodeputatul PNL scrie că PE a subliniat importanța stimulării agricultorilor la tranziția către metode care să aducă beneficii sporite pentru mediu, mediu și biodiversitate „într-un mod corect, oportun și viabil din punct de vedere economic”.

Tot în contextul dezbaterii privind măsurile de ecologizare propuse de Comisie, Daniel Buda mai spune că europarlamentarii au „luat act de planurile Comisiei de a identifica măsurile de îmbunătățire și restaurare a ecosistemelor deteriorate și de a propune un plan de restaurare a naturii”. 

Am subliniat faptul că eforturile de împădurire, reîmpădurire și restaurare ar trebui să vizeze îmbunătățirea biodiversității, precum și stocarea carbonului”, adaugă acesta. 

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda salută faptul că 20% din bugetul municipiului Cluj-Napoca va fi alocat pentru educație

Published

on

© CoR / European Parliament

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) salută faptul că 20% din bugetul pentru anul 2020 al municipiului Cluj-Napoca va fi alocat pentru educație, precum și faptul că municipalitatea investește 20% din impozitele și taxele locale pentru finanțare suplimentară în acest domeniu.

”20% din bugetul municipiului Cluj-Napoca va fi alocat pentru educație. Banii vor fi cheltuiți pentru dotările școlilor și liceelor, precum și pentru pentru reparațiile curente și investițiile în extinderea și modernizarea mai multor unități de învățământ. În plus, municipalitatea investește 20% din impozitele și taxele locale în ceea ce înseamnă finanțarea suplimentară – adică ceea ce se alocă pe lângă sumele necesare pentru reparații curente și plata utilităților”, a scris Buda, pe pagina sa de Facebook.

În context, eurodeputatul liberal îl citează și pe Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca:

”Prin această finanțare suplimentară asigurăm școlile cu rețele de calculatoare, cu dotări de ultimă generație, cu wi-fi, cu internet de mare viteză, cu table inteligente, cu tot ce înseamnă sisteme moderne de predare-învățare. Un oraș care investește în educație cu siguranță este un oraș care va câștiga pe toate planurile, a spus Emil Boc.

Continue Reading

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei AGRI: Eurodeputații PPE i-au spus premierului Ludovic Orban că „ne-am eliberat țara” prin preluarea guvernării

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Premierul Ludovic Orban a fost „plimbat” de eurodeputații din grupul PPE prin toate ariile politice, iar prestația sa a fost „foarte bună”, a declarat eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), pentru caleaeuropeana.ro.

Daniel Buda a făcut aceste declarații pentru corespondentul caleaeuropeana.ro la Bruxelles, în contextul vizitei premierului Ludovic Orban la instituțiile europene și al întâlnirilor acestuia cu liderii europeni și ai grupului PPE.

Întrebat despre primirea avută de șeful Guvernului la Bruxelles în cadrul grupului celei mai influente familii politice de la nivel european, Partidul Popular European, eurodeputatul a apreciat schimbul de opinii al premierului cu eurodeputații:

„Prestația domnului prim-ministru a fost foarte bună. Dacă ați observat, domnia sa a fost plimbat prin toate ariile politice, plecând de la politica externă, politica de vecinătate, politica de extindere a UE. Legat de componenta agricolă, unul dintre colegii mei era preocupat de ceea ce înseamnă acest fenomen de vânzare a terenurilor de către străini, străini care sunt fie din UE, fie din afara ei, și care stârnește îngrijorare la Bruxelles„

De asemenea, legat de discuția avută pe Republica Moldova, „domnul Orban a fost felicitat pentru preocuparea României pentru situația de acolo, o situație dificilă în proximitatea UE”, iar în ceea ce privește un alt subiect actual pe agenda europeană, extinderea în Balcani, premierul a precizat „că suntem pentru, UE având nevoie să exporte regulile și valorile ei și în alte zone, pentru bunăstarea cetățenilor”, a relatat eurodeputatul PNL.

În ceea ce privește situația internă din România, unde liberalii au venit la guvernare în urmă cu peste două luni, eurodeputatul a precizat că „guvernarea socialistă, care s-a aflat la putere câtiva ani, se vedea extrem, extrem de rău, de aici, de la Bruxelles iar acest lucru i-a determinat pe unii eurodeputați PPE să spună, astăzi, că ne-am eliberat țara”. În plus, reconfirmarea pentru un al doilea mandat a președintelui Iohannis este un semnal clar pentru direcția proeuropeană spre care se îndreaptă România, a mai adăugat Daniel Buda.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending