Connect with us

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) îi invită pe fermierii români să se asocieze și promite că va continua campania „Asociază-te! Doar așa vei deveni mai puternic!”

Published

on

Campania lansată de eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) din primul an de mandat ca europarlamentar – „Asociază-te! Doar așa vei deveni mai puternic!” și care are deja o tradiție de patru ani și-a găsit echivalentul în Irlanda, „o țară care a înțeles importanța asocierii pentru fermierii ei”, informează deputatul europeană într-o postare pe Facebook.

România este considerată o țară eminamente agrară, la fel cum și în Irlanda agricultura și în special creșterea animalelor reprezintă principala ocupație. Din păcate, diferența majoră dintre aceste țări constă în modul în care fermierii au fost încurajați și sprijiniți să se asocieze”, spune Buda, care a efectuat o vizită de trei zile în Irlanda alături de ceilalți membri ai Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European.

Asociația pornește de la sloganul ”Your Association, Your Voice”, înțelegând faptul că doar prin asociere, fermierii pot să își facă auzită vocea la nivel național.

IFA este cea mai mare organizație de fermieri din Irlanda, protejând și apărând drepturile fermierilor în toate sectoarele de mai bine de 60 de ani. 

Membrii Asociației Fermierilor Irlandezi au un cuvânt important de spus în formularea și dezvoltarea de politici, autoritățile din Irlanda fiind într-o strânsă colaborare cu aceștia.

„Din nefericire, fermierii români nu se bucură de același sprijin și deschidere din partea guvernului PSD-ALDE, o coaliție care este incapabilă să proceseze multiplele avantaje ale asocierii pentru fermieri, dar și pentru dezvoltarea agriculturii. Avantajele economice nu sunt puține, fermierii au astfel posibilitatea să acceseze mai ușor fondurile europene, să negocieze un preț mai bun al produselor, să-și extindă producția, având acces la informație, inovație, la proiecte de colaborare în vederea înființării de noi ferme și dezvoltarea celor existente. Avantajele sociale ale asocierii derivă din creșterea capitalului social, se consolidează sentimentul de apartenență la comunitate, se creează lideri în agricultură care reprezintă interesele fermierilor”, mai notează europarlamentarul. 

„Dragi fermieri, nu mai așteptați! Prin asociere, într-adevăr veți conta! Vă asigur că voi continua campania „Asociază-te! Doar așa vei deveni mai puternic!” și vă voi sprijini și încuraja în eforturile voastre de asociere, astfel încât vocea voastră să fie auzită la nivel național și european!”, a conchis Daniel Buda.

 

 

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este parte a programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE): O politică agricolă eminamente verde, care nu ține cont de capacitatea de adaptare la noile condiționalități, va pune presiune atât pe fermieri, cât și pe consumatori

Published

on

@ European Parliament

O politică agricolă eminamente verde, care nu ține cont de capacitatea de adaptare la noile condiționalități, va pune presiune atât pe fermieri, cât și pe consumatori, a declarat eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), în cadrul sesiunii plenare de joi a Parlamentului European.

În plenul Parlamentului European de la Strasbourg a avut loc o dezbatere importantă cu privire la Strategia „De la fermă la consumator” (”Farm to Fork”)- rolul-cheie al fermierilor și al zonelor rurale, în contextul lansării Pactului Ecologic European. Rolul principal al Pactului Ecologic European este de a asigura o tranziție lină către o creștere durabilă. Ca parte a acestei tranziții, strategia „De la fermă la consumator” reprezintă o componentă esențială pentru asigurarea sustenabilității, în contextul în care sectorul agricol împreună cu zonele rurale reprezintă fundamentul sănătății și bunăstării cetățenilor UE.

În cadrul intervenției sale, vicepreședintele Comisiei AGRI a subliniat faptul că „fermierii trebuie să fie văzuți ca fiind parte a soluției, și în niciun caz ca parte a problemei în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice, iar Acordul Verde și strategia “Farm to Fork” trebuie să fie transformate în oportunități pentru agricultură dacă vrem să reușim cu adevărat”.

Strategia “Farm to Fork” poate să reprezinte mecanismul prin intermediul căruia să fie atinse mai multe obiective: alimente de calitate, la prețuri accesibile, locuri de muncă bine plătite, ori combaterea schimbărilor climatice, a precizat eurodeputatul român. În opinia sa, însă, sectorul agricol nu poate fi considerat singurul responsabil de declinul biodiversității sau epuizarea resurselor naturale: „Această responsabilitate o avem cu toții. Fermierii trebuie să fie văzuți ca fiind parte a soluției, și nicidecum parte a problemei în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice. Succesul strategiei “Farm to Fork” depinde dacă suntem sau nu ancorați în realitatea din teren și capabili să înțelegem care sunt vulnerabilitățile, dar și oportunitățile din acest sector”, a subliniat Daniel Buda. 

Acesta a mai atras atenția că „o politică agricolă eminamente verde, care nu ține cont de capacitatea de adaptare a acesteia la noile condiționalități, va pune presiune atât pe fermieri, cât și pe consumatorii care se vor vedea nevoiți să plătească mai mult pentru alimente”, ceea ce va cauza pierderi atât pentru consumatori, cât și pentru fermieri.

De aceea, Daniel Buda a punctat faptul că „Acordul Verde și strategia “Farm to Fork” trebuie să fie transformate în oportunități pentru agricultură dacă vrem să reușim cu adevărat”: 

„Nu vreau să îmi imaginez ce ar putea însemna un fenomen precum vestele galbene din partea fermierilor la nivelul întregii Uniuni Europene”, a mai spus eurodeputatul PPE. 

Însă, pentru a atinge potențialul Pactului Ecologic și al Strategiei ”Farm to Fork”, Daniel Buda susține că „este nevoie însă de o finanțare consistentă din partea statelor membre care trebuie să se înțeleagă că nu se poate face mai mult, cu bani mai puțini”. 

„Accesul la cercetare, la o agricultură de precizie ca o garanție a durabilității sectorului agricol trebuie să fie distribuite în egală măsură, între fermierii din statele membre”, a adăugat acesta. 

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda către cei 30 de clujeni invitați la Bruxelles: În această perioadă agitată a istoriei europene, PE reprezintă pilonul central al democrației la nivelul UE

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

În această perioadă agitată a istoriei europene, PE reprezintă pilonul central al democrației la nivelul UE, le-a transmis eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), într-o postare pe Facebook. 

„În această perioadă agitată a istoriei europene, Parlamentul European reprezintă pilonul central al democrației la nivelul UE și forumul pentru democrație și dezbateri privind viitoarea politică a UE. Parlamentul European este totodată organismul prin care cetățenii se pot face auziți iar prin intermediul nostru, al europarlamentarilor, interesele fundamentale sunt apărate la nivel european”, transmite eurodeputatul PNL. 

„În aceste zile am avut plăcerea de a fi gazda unui grup de 30 de clujeni pe care i-am invitat la Bruxelles, în cadrul programului pus la dispoziție de Parlamentul European, pentru a veni în sprijinul lor în a cunoaște instituțiile europene și implicațiile deciziilor asupra vieții de zi cu zi a noastră, a tuturor”, informează Daniel Buda.

Din acest grup au făcut parte, portivit eurodeputatului, și cei 6 elevi și 1 coordonator, pe care i-a premiat în luna decembrie, în cadrul Galei de Excelență “10 pentru Cluj”, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

„Echipa de elevi, premiată de mine cu câte o excursie la Bruxelles, se numește „Reboot” și este formată din 6 elevi ai Liceului Avram Iancu din Municipiul Cluj-Napoca și 1 coordonator. Echipa a participat la concursul de proiecte pe echipe din cadrul programului de educație practică a Academiei dpIT, organizat de Asociația „Descoperă-ți pasiunea în IT”. Membrii echipei au dezvoltat o aplicație numită „Clair”, scopul ei fiind măsurarea calității aerului în instituții. Îi felicit și cu această ocazie pe membrii echipei pentru interesul lor comun de a dezvolta produse software utile societății și sunt convins că experiența pe care au avut-o cu ocazia vizitei la Bruxelles reprezintă o mică recompensă pentru activitățile extracurriculare pe care le desfășoară”, explică Daniel Buda.

Acesta mai spune că, în cadrul vizitei la Parlamentul European, membrii grupului au fost informați cu privire la discuțiile purtate în cadrul Comisiei de Agricultură, a Comisiei de Dezvoltare Juridică și a Comisiei de Afaceri Juridice, în care activează și deciziile care se iau la acest nivel și care pot afecta pozitiv sau negativ România.

„Le mulțumesc invitaților mei pentru participare și sunt convins că vizita la Parlamentul European i-a ajutat să fie mai informați cu privire la ceea ce semnifică Uniunea Europeană”, încheie vicepreședintele AGRI.

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE): Parlamentul European nu va ratifica un acord cu Regatul Unit care nu oferă garanții privind protejarea pieței interne și a companiilor din UE

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Parlamentul European nu va ratifica un acord cu Regatul Unit care nu oferă garanții privind protejarea pieței interne și a companiilor din Uniunea Europeană de un comportament concurențial neloial, transmite eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), într-o postare pe Facebook. 

„Regatul Unit a părăsit UE, dar acest lucru nu înseamnă sfârșitul cooperării (…) Deși a fost negociat un acord de retragere, acesta se referă în principal la protejarea drepturilor cetățenilor UE în Regatul Unit și a cetățenilor din Regatul Unit care trăiesc în alte părți ale UE, angajamentele financiare ale Regatului Unit asumate ca stat membru, precum și problemele legate de frontieră, în special cea între Regatul Unit și Republica Irlanda. Relațiile viitoare vor face parte dintr-un acord separat. În curând vor începe negocieri pentru cooperare în domenii variate, de la comerț până la combaterea terorismului”, scrie eurodeputatul. 

Potrivit acestuia, deputații europeni au posibilitatea de a influența negocierile adoptând rezoluții referitoare la poziția Parlamentului. De asemenea, spune Daniel Buda, „orice acord poate intra în vigoare numai cu aprobarea Parlamentului European și a Consiliului”, În plus, spre deosebire de acordul de retragere, „este posibil ca acordul privind relațiile viitoare să fie supus și aprobării parlamentelor naționale, dacă se referă la competențe pe care UE le împarte cu statele membre”, precizează eurodeputatul PNL. 

De altfel, în ceea ce privește negocierile privind viitoarele relații dintre UE și Regatul Unit, Daniel Buda amintește că „într-o rezoluție adoptată în septembrie 2019, Parlamentul a spus deja că cere garanții solide și dispoziții pentru o concurență echitabilă în vederea protejării pieței interne a UE și a companiilor din UE, evitând un potențial dezavantaj concurențial neloial”, subliiind că „orice acord de liber schimb care nu reușește să respecte aceste niveluri de protecție nu va fi ratificat de Parlament”.

În acest context, eurodeputatul precizează că Parlamentul a creat și un grup de contact cu Regatul Unit, condus de președintele comisiei pentru afaceri externe, David McAllister (PPE, Germania), care va coopera cu negociatorul UE, Michel Barnier, și va coordona comisiile parlamentare implicate.

„UE și Regatul Unit sunt în fața multor provocări comune, precum schimbările climatice și terorismul, și nu au decât de câștigat din cooperarea în aceste domenii”, mai precizează vicepreședintele Comisiei AGRI. 

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending