Connect with us

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), în dialog cu cetățenii din Sălaj despre reușitele deputaților liberali în PE, pentru a obține condiții mai favorabile pentru atragerea de fonduri europene și implicarea tinerilor și a persoanelor de peste 40 ani în agricultură

Published

on

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) s-a aflat  joi la Jibou, alături de președintele PNL Sălaj, deputatul Lucian Bode și de consilierii locali ai formațiunii liberale, pentru un dialog cu cetățenii de rând despre principalele reușite ale reprezentanților liberali în Parlamentul European în domeniul agriculturii, informează acesta într-o postare pe Facebook. 

Mai multe fonduri europene pentru fermierii români pentru a echilibra diferențele de finanțare între Vestul și Estul UE

Potrivit, eurodeputatului liberal, prin eforturile depuse în cadrul Parlamentului European, în special în cadrul Comisiei pentru Agricultură, al cărei membru este,  a reușit ca în noul exercițiu financiar ,,să obținem o creștere a subvențiilor fermierilor români. În contextul Brexitului și în condițiile în care cele mai multe dintre statele membre se confruntă cu reducerea subvențiilor, fermierii români vor beneficia de o majorare a subvențiilor în noua Politică Agricolă Comună”. Astfel, explică el,  ,,vor fi estompate diferențele de sprijin financiar dintre fermierii din Vestul Europei și Estul Europei”.

De asemenea, mai mai spune Daniel Buda, ,,fermierii români se vor bucura de o creștere a subvențiilor astfel încât aceștia să poată deveni competitivi pe piața europeană și să obțină performanțe în agricultură”.

Condiții mai favorabile pentru atragerea de fonduri europene și implicarea tinerilor și a persoanelor de peste 40 ani în agricultură

Eurodeputatul face și un scurt rezumat al celor mai mari succese obținute în Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European unde a activat în mandatul 2014-2019, alături de colegii din Grupul PPE. El punctează faptul că de aceste realizări obținute se vor bucura și fermierii din Sălaj, printre care:

• Fermierii care se află în eșantionul de control al Agenției de Plăți, vor beneficia de un avans rezonabil până la finalizarea procesului de control.
• Am încurajat absorbția de Fonduri Europene, prin limitarea posibilității statelor membre de a veni cu noi condiționalități peste regulamentele europene
• Am introdus conceptul de „Noul fermier” în Politica Agricolă Comună pentru persoanele de peste 40 de ani, care pot beneficia de o primă de instalare de până la 100.000 de euro. 
• Am obținut compensanții financiare pentru fermierii care au fost afectați de întârzierile Agențiilor de Plăți în alocarea subvențiilor!
• Tinerii fermieri (până la 40 de ani) care au fost înființați pentru prima dată ca șefi ai exploatației vor primi un sprijin complementar pentru o perioadă de 7 ani în loc de 5 ani cât era prevăzut și cu un cuantum majorat de la 70.000 de euro la 100.00 de euro.

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) este membru în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală, în Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Muntenegru. Totodată este membru supleant în Comisia pentru dezvoltare regională, în Comisia pentru afaceri juridice, în Delegația pentru relațiile cu Israel și în Delegația la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana.

Acesta candidează pentru un nou mandat de eurodeputat pe lista PNL pentru europarlamentare, unde ocupă locul 4. 

Întreaga activitate a europarlamentarului, aici.

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Daniel Buda

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din PE: Dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare care previn risipa alimentară trebuie continuată

Published

on

© Daniel Buda/Facebook

Dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare care previn risipa alimentară trebuie continuată, a susținut vicepreședintele Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), cu ocazia prezentării studiului „Megatendințele din sectorul agroalimentar: imagine de ansamblu și o eventuală reacție politică din perspectiva UE”, comandat de Parlamentul European, se arată într-o postare pe Facebook.

 

,,Am intervenit în cadrul dezbaterii și am subliniat faptul că apreciez și eu acest studiu ca fiind unul foarte important pentru a ne putea adapta politicile pe termen mediu si lung, însă am aici o problemă foarte mare în ceea ce înseamnă risipa alimentară și nu am regăsit-o nicăieri în niciunul dintre cele 4 scenarii. Eu cred că atâta vreme cât ne confruntăm cu niște limitări majore în ceea ce înseamnă resursele pe care le avem la dispoziție, creșterea populației, un obiectiv major pentru noi trebuie să fie reducerea risipei alimentare”, a punctat eurodeputatul Daniel Buda.

Potrivit acestuia, reducerea risipei alimentare ,,trebuie să meargă mai departe, în opinia mea în dezvoltarea acestor lanțuri scurte de aprovizionare care previn risipa alimentară.

Mai mult, susține eurodeputatul PNL, trebuie să oferim alimente cu o încărcătură de carbon redusă deoarece transportul acestora pe mii de km este interzis, în același timp contribuind și la protejarea mediului.

,,Aici sunt în asentimentul colegilor, și în special a colegului domnul De Castro, care a declarat faptul că fermierii trebuie plătiți pentru efortul lor în ceea ce înseamnă protejarea mediului”.

Daniel Buda s-a referit și la problema obezității,  ,,o chestiune foarte gravă”, pentru care  ,,ar trebui să intensificăm politicile de prevenirea și în același timp să stimulăm consumul de alimente eco care să ofere posibilitatea de a avea cetățeni care să fie sănătoși pe de-o parte și, pe de altă parte, să reducem consumul de medicamente în acest context”, a punctat acesta.

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE): Mă voi asigura că toți fermierii “de la deal la vale” și “de la munte la mare” vor fi deopotrivă sprijiniți, indiferent de dimensiunea fermei pe care o au

Published

on

© Daniel Buda/Facebook

,,Mă voi asigura că toți fermierii “de la deal la vale” și “de la munte la mare” vor fi deopotrivă sprijiniți, indiferent de dimensiunea fermei pe care o au”, este angajamentul luat de eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, în contextul participării la emisiunea ’’Agricultura la raport’’ de la postul Agro TV, înregistrată în marja Târgului INDAGRA de la București, cel mai important eveniment din România, dedicat agriculturii.

,,Am subliniat în cadrul emisiunii faptul că discuţiile din Parlamentul European se poartă extrem de mult în jurul a tot ceea ce înseamnă ferma de familie. România de astăzi, Europa de astăzi, are nevoie deopotrivă de toate fermele, şi de cele mici şi mijlocii – de familie, şi de cele mari. Stă în puterea noastră să găsim cel mai bun echilibru în Regulamentele europene, mai apoi în legislaţia naţională, astfel încât aceste ferme să reziste mai departe în spaţiul agricol”, a spus Daniel Buda. 

Potrivit acestuia, discuţiile sunt legate foarte mult de ,,câţi bani ne dă Bruxelles-ul”, însă eurodeputatul ar dori ca atenția să se concentreze mai mult pe ceea ce se poate face cu acești bani, cât de eficient reuşim să-i investim în sectorul agricol, astfel încât să fim competitivi pe piaţă.

,,Până la urmă, suntem într-o piaţă concurenţială extrem de mare şi trebuie să devenim performanţi”, a subliniat vicepreședintele AGRI.

În ceea ce priveşte fermele mici şi mijlocii, ,,ştim cu toţii care este structura acestor exploataţii agricole”, a spus Daniel Buda, adăugând că ,,pentru noi trebuie să fie o provocare majoră să ne gândim oare cum reuşim să facem aceste ferme de familie care trebuie să reziste pe piaţă şi cum putem organiza aceste ferme, în aşa fel încât să devină competitive”.

,,Din păcate, astăzi, foarte mulţi fermieri îşi vând animalele. Este în regulă să avem aceşti bani pentru plăţi directe, mai mulţi comparativ cu perioada anterioară, în condiţiile în care altor state membre le scad aceste alocări financiare. O să ne crească subvenţia pe plăţile directe, de la 195 de euro la 210-215 euro, încă nu ştim care este bugetul. Ne scad nişte bani de la ceea ce înseamnă dezvoltarea rurală, undeva la 1,8 miliarde de euro. Este extrem de important de spus că noi avem posibilitatea să venim cu bani pe ceea ce înseamnă dezvoltarea rurală în alte axe de finanţare pentru modernizarea satului. Până la urmă, o modernizare a satului nu se poate face fără o dezvoltare. Principala condiţie pe care o cer tinerii ca să meargă la ţară este internetul”, a explicat Daniel Buda.

În acest sens, eurodeputatul a informat că ,,în actualul Regulament, s-au crescut alocările financiare pentru tinerii fermieri de la 70.000 de euro la 100.000 de euro, dar şi perioada de implementare de la 5 la 7 ani. De asemenea, punctează el, o altă chestiune foarte importantă este că ,,am reuşit să pun în acelaşi regulament european prevederea potrivit căreia şi persoanele care au peste 40 de ani şi care doresc să se instaleze în agricultură au posibilitatea să obţină până la 100.000 de euro pentru afaceri”.

,,Agricultura are viitor în România şi după 2021, dar nu numai fermierii trebuie să fie fericiţi, ci şi consumatorii”, este de părere eurodeputatul Daniel Buda. 

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE): Felicit Asociația Aberdeen Angus pentru eforturile depuse în consolidarea puterii pe piață a micilor fermieri. UE are nevoie de carne, iar România poate deveni un furnizor de carne de vită de calitate

Published

on

© Daniel Buda/Facebook

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, a participat vineri la inaugurarea fermei de selecție Aberdeen Angus din comuna Fântânele, județul Mureș, prima din Europa de Est deținută de o asociație conducătoare a registrului genealogic la taurine, potrivit unei postări pe Facebook. 

 

,,La invitația Asociației Aberdeen Angus România, am participat vineri la inaugurarea fermei de selecție Aberdeen Angus din comuna Fântânele, județul Mureș, prima din Europa de Est deținută de o asociație conducătoare a registrului genealogic la taurine. Aceasta își propune să selecționeze și să testeze taurii din rasa Aberdeen Angus astfel încât membrii asociației să aibă posibilitatea de a utiliza material genetic de cea mai mare valoare biologică! Acest lucru le va permite obținerea unor produși care să realizeze un spor zilnic considerabil și la prețuri de cost reduse”, informează eurodeputatul român.

Potrivit acestuia, ferma a fost realizată exclusiv din fondurile membrilor Asociației crescătorilor de vaci de carne din rasa Aberdeen Angus, fiind un model de succes pentru orice domeniu din sectorul agricol.

În discursul pe care l-a susținut, Daniel Buda a subliniat faptul că progresul genetic și performanța într-o fermă sunt date de valoarea genetică a taurilor. În acest sens, i-a îndemnat pe fermieri să investească în genetică și tauri de calitate.

,,Uniunea Europeană are nevoie de carne și astăzi importăm sute de mii de tone de carne din Argentina, Brazilia sau alte zone. România poate deveni un furnizor de carne de vită de calitate. În calitate de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, le-am transmis fermierilor faptul că după 2021 subvențiilor românilor vor crește tocmai pentru a recupera din decalajele existente. De asemenea, pe mai departe vor fi finanțări substanțiale pentru sprijinul cuplat astfel încât să putem stimula sectoarele care sunt în dificultate”, a punctat Daniel Buda. 

De asemenea, eurodeputatul a transmis un mesaj și studenților prezenți la acest eveniment de la facultățile de zootehnie și de profil.

,,Am crescut alocările financiare în Parlamentul European pentru tânărul fermier de la 70.000 de euro până la 100.000 de euro. De asemenea, am introdus conceptul de „Noul fermier” în Politica Agricolă Comună pentru persoanele de peste 40 de ani, care pot beneficia de o primă de instalare de până la 100.000 de euro! În acest fel, România își poate consolida rolul de stat membru furnizor de alimente și nu de importator”, a fost mesajul lui Daniel Buda pentru tinerii prezenți la eveniment.

,,Îi felicit pe cei din Asociația Aberdeen Angus pentru că au făcut posibilă înființarea acestei ferme de selecție a taurilor, dar și pentru eforturile depuse în consolidarea puterii pe piața a micilor fermieri!”, a conchis eurodeputatul.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending