Connect with us

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) vorbește despre rolul său și al colegilor din PNL în adoptarea celor mai importante măsuri din actuala legislatură a PE în interesul agricultorilor din România

Published

on

,,Fermierii bistrițeni și toți fermierii români vor avea un viitor mai sigur și mai bun”, a transmis eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), după o dezbatere cu agricultori din județul Bistrița-Năsăud, pe care i-a asigurat că ,,din 2021 se vor bucura de plăți directe mai mari, dar și de o serie de măsuri menite să le asigure un viitor mai prosper și mai sigur”, se arată într-o postare pe Facebook.

Daniel Buda vorbește despre cele mai mari reușite personale, dar și ale grupului de eurodeputați din partea PNL, în domeniul agriculturii, în actualul mandat al Parlamentul European.

Plăți directe mai mari pentru fermierii din România după 2020

,,În calitate de membru al Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, am reușit să obțin majorarea subvențiilor la hectar pentru fermierii români. Fermierii din România vor beneficia după 2020 de plăți directe mai mari comparativ cu această perioadă, cu toate că avem de-a face cu o tăiere bugetară semnificativă pe fondul Brexitului. Prin eforturile pe care le-am depus împreună cu colegii mei europarlamentari PNL din Grupul PPE, interesele fermierilor români sunt mai bine reprezentate. Mai mult, printr-un amendament pe care l-am formulat, tinerii fermieri (până la 40 de ani) care au fost înființați pentru prima dată ca șefi ai exploatației vor primi un sprijin complementar pentru o perioadă de 7 ani în loc de 5 ani cât era prevăzut și cu un cuantum majorat de la 70.000 de euro la 100.00 de euro!”, scrie Daniel Buda pe pagina sa de Facebook.

Persoanele de peste 40 ani pot începe o afacere în agricultură cu sprijin de la UE

,,De asemenea, am reușit printr-un amendament pe care l-am depus la raportul privind Politica Agricolă Comună, ca persoanele care au peste 40 de ani și nu se mai încadrează în categoria Tineri Fermieri, să aibă posibilitatea de a accesa fonduri europene în limita la 100.000 de euro pentru a-și demara afaceri în agricultură. Mărturisesc că am avut în vedere, în primul rând cetățenii români stabiliți în străinătate, dar precizez că această măsură se va aplica în toate statele membre. Sunt peste 4,5 milioane de români în Diaspora, iar mulți dintre cei cu care am stat de vorbă mi-au mărturisit că ar dori să se întoarcă în țară să investească în agricultură, dar nu suficiente resurse materiale. Iată că prin eforturile pe care le-am depus, românii stabiliți în afara granițelor României, se pot întoarce acasă”, a precizat eurodeputatul român.

Servicii de consultanță obligatorii pentru fermieri și plăți compensatorii pentru practicanții agriculturii ecologice

,,Mai mult, în noua PAC, am introdus obligativitatea statelor membre să folosească fondurile europene pentru dezvoltarea serviciilor de consultanță pentru fermierii europeni. Este extrem de important ca fermierii să aibă acces la servicii de consultanță de calitate pentru ca ei să știe care sunt tendințele pe piață, care sunt soiurile de plante, rasele de animale care se pretează cel mai bine și care sunt sursele de finanțare. De asemenea, un alt aspect extrem de important este dat de faptul că statele membre pot să aloce suma de până la 450 de euro pe hectar pentru zonele montane. Tocmai pentru a suplini dificultățile aferente acestor zone. În ceea ce privește zona ecologică, fermierii vor primi plăți compensatorii pentru cei care practică agricultura ecologică. Mai mult, cei care practică agricultura extensive, să primească până la 500 de euro pe animal tocmai pentru a asigura bunăstarea animalelor”, a mai spus Daniel Buda.

Eliminarea condiționalităților suplimentare în atragerea de fonduri europene și compensații pentru întârzieri la alocarea subvențiilor

,,Una dintre cele mai mari reușite pe care le-am avut în calitate de membru în Parlamentul European, a fost să le limităm statelor membre posibilitatea de a veni cu noi condiționalități suplimentare peste regulementele europene tocmai pentru a încuraja accesare fondurilor europene. De exemplu, dacă de la Bruxelles, existau 2 sau 3 condiționalități, guvernanții mai adăugau încă 20-30 de condiționalități care făceau aproape imposibilă atragerea acestor fonduri. Iată, deci, că în viitorul exercițiu financiar, acest lucru nu va mai fi posibil astfel încât acești bani să aibă un impact major asupra vieții noastre de zi cu zi. De asemenea, am reușit să obțin compensanții financiare pentru fermierii care sunt afectați de întârzierile Agențiilor de Plăți în alocarea subvențiilor. Astfel, atunci când o agenție de plăți întârzie plata ajutorului către fermieri din motive administrative, tehnice sau de altă natură, fermierii primesc compensații pentru fiecare zi de întârziere”, anunță eurodeputatul liberal.

Daniel Buda îi asigură pe fermierii bistrițeni și toți românii  că ,,se pot bucura în continuare de sprijinul meu și îi asigur că le voi reprezenta interesele cu succes la nivel european!”.

Europarlamentarul Daniel Buda (PNL, PPE) este membru în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală, în Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Muntenegru. Totodată este membru supleant în Comisia pentru dezvoltare regională, în Comisia pentru afaceri juridice, în Delegația pentru relațiile cu Israel și în Delegația la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana.

Întreaga activitate a europarlamentarului, aici.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE): O politică agricolă eminamente verde, care nu ține cont de capacitatea de adaptare la noile condiționalități, va pune presiune atât pe fermieri, cât și pe consumatori

Published

on

@ European Parliament

O politică agricolă eminamente verde, care nu ține cont de capacitatea de adaptare la noile condiționalități, va pune presiune atât pe fermieri, cât și pe consumatori, a declarat eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), în cadrul sesiunii plenare de joi a Parlamentului European.

În plenul Parlamentului European de la Strasbourg a avut loc o dezbatere importantă cu privire la Strategia „De la fermă la consumator” (”Farm to Fork”)- rolul-cheie al fermierilor și al zonelor rurale, în contextul lansării Pactului Ecologic European. Rolul principal al Pactului Ecologic European este de a asigura o tranziție lină către o creștere durabilă. Ca parte a acestei tranziții, strategia „De la fermă la consumator” reprezintă o componentă esențială pentru asigurarea sustenabilității, în contextul în care sectorul agricol împreună cu zonele rurale reprezintă fundamentul sănătății și bunăstării cetățenilor UE.

În cadrul intervenției sale, vicepreședintele Comisiei AGRI a subliniat faptul că „fermierii trebuie să fie văzuți ca fiind parte a soluției, și în niciun caz ca parte a problemei în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice, iar Acordul Verde și strategia “Farm to Fork” trebuie să fie transformate în oportunități pentru agricultură dacă vrem să reușim cu adevărat”.

Strategia “Farm to Fork” poate să reprezinte mecanismul prin intermediul căruia să fie atinse mai multe obiective: alimente de calitate, la prețuri accesibile, locuri de muncă bine plătite, ori combaterea schimbărilor climatice, a precizat eurodeputatul român. În opinia sa, însă, sectorul agricol nu poate fi considerat singurul responsabil de declinul biodiversității sau epuizarea resurselor naturale: „Această responsabilitate o avem cu toții. Fermierii trebuie să fie văzuți ca fiind parte a soluției, și nicidecum parte a problemei în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice. Succesul strategiei “Farm to Fork” depinde dacă suntem sau nu ancorați în realitatea din teren și capabili să înțelegem care sunt vulnerabilitățile, dar și oportunitățile din acest sector”, a subliniat Daniel Buda. 

Acesta a mai atras atenția că „o politică agricolă eminamente verde, care nu ține cont de capacitatea de adaptare a acesteia la noile condiționalități, va pune presiune atât pe fermieri, cât și pe consumatorii care se vor vedea nevoiți să plătească mai mult pentru alimente”, ceea ce va cauza pierderi atât pentru consumatori, cât și pentru fermieri.

De aceea, Daniel Buda a punctat faptul că „Acordul Verde și strategia “Farm to Fork” trebuie să fie transformate în oportunități pentru agricultură dacă vrem să reușim cu adevărat”: 

„Nu vreau să îmi imaginez ce ar putea însemna un fenomen precum vestele galbene din partea fermierilor la nivelul întregii Uniuni Europene”, a mai spus eurodeputatul PPE. 

Însă, pentru a atinge potențialul Pactului Ecologic și al Strategiei ”Farm to Fork”, Daniel Buda susține că „este nevoie însă de o finanțare consistentă din partea statelor membre care trebuie să se înțeleagă că nu se poate face mai mult, cu bani mai puțini”. 

„Accesul la cercetare, la o agricultură de precizie ca o garanție a durabilității sectorului agricol trebuie să fie distribuite în egală măsură, între fermierii din statele membre”, a adăugat acesta. 

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda către cei 30 de clujeni invitați la Bruxelles: În această perioadă agitată a istoriei europene, PE reprezintă pilonul central al democrației la nivelul UE

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

În această perioadă agitată a istoriei europene, PE reprezintă pilonul central al democrației la nivelul UE, le-a transmis eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), într-o postare pe Facebook. 

„În această perioadă agitată a istoriei europene, Parlamentul European reprezintă pilonul central al democrației la nivelul UE și forumul pentru democrație și dezbateri privind viitoarea politică a UE. Parlamentul European este totodată organismul prin care cetățenii se pot face auziți iar prin intermediul nostru, al europarlamentarilor, interesele fundamentale sunt apărate la nivel european”, transmite eurodeputatul PNL. 

„În aceste zile am avut plăcerea de a fi gazda unui grup de 30 de clujeni pe care i-am invitat la Bruxelles, în cadrul programului pus la dispoziție de Parlamentul European, pentru a veni în sprijinul lor în a cunoaște instituțiile europene și implicațiile deciziilor asupra vieții de zi cu zi a noastră, a tuturor”, informează Daniel Buda.

Din acest grup au făcut parte, portivit eurodeputatului, și cei 6 elevi și 1 coordonator, pe care i-a premiat în luna decembrie, în cadrul Galei de Excelență “10 pentru Cluj”, eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

„Echipa de elevi, premiată de mine cu câte o excursie la Bruxelles, se numește „Reboot” și este formată din 6 elevi ai Liceului Avram Iancu din Municipiul Cluj-Napoca și 1 coordonator. Echipa a participat la concursul de proiecte pe echipe din cadrul programului de educație practică a Academiei dpIT, organizat de Asociația „Descoperă-ți pasiunea în IT”. Membrii echipei au dezvoltat o aplicație numită „Clair”, scopul ei fiind măsurarea calității aerului în instituții. Îi felicit și cu această ocazie pe membrii echipei pentru interesul lor comun de a dezvolta produse software utile societății și sunt convins că experiența pe care au avut-o cu ocazia vizitei la Bruxelles reprezintă o mică recompensă pentru activitățile extracurriculare pe care le desfășoară”, explică Daniel Buda.

Acesta mai spune că, în cadrul vizitei la Parlamentul European, membrii grupului au fost informați cu privire la discuțiile purtate în cadrul Comisiei de Agricultură, a Comisiei de Dezvoltare Juridică și a Comisiei de Afaceri Juridice, în care activează și deciziile care se iau la acest nivel și care pot afecta pozitiv sau negativ România.

„Le mulțumesc invitaților mei pentru participare și sunt convins că vizita la Parlamentul European i-a ajutat să fie mai informați cu privire la ceea ce semnifică Uniunea Europeană”, încheie vicepreședintele AGRI.

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE): Parlamentul European nu va ratifica un acord cu Regatul Unit care nu oferă garanții privind protejarea pieței interne și a companiilor din UE

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Parlamentul European nu va ratifica un acord cu Regatul Unit care nu oferă garanții privind protejarea pieței interne și a companiilor din Uniunea Europeană de un comportament concurențial neloial, transmite eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), într-o postare pe Facebook. 

„Regatul Unit a părăsit UE, dar acest lucru nu înseamnă sfârșitul cooperării (…) Deși a fost negociat un acord de retragere, acesta se referă în principal la protejarea drepturilor cetățenilor UE în Regatul Unit și a cetățenilor din Regatul Unit care trăiesc în alte părți ale UE, angajamentele financiare ale Regatului Unit asumate ca stat membru, precum și problemele legate de frontieră, în special cea între Regatul Unit și Republica Irlanda. Relațiile viitoare vor face parte dintr-un acord separat. În curând vor începe negocieri pentru cooperare în domenii variate, de la comerț până la combaterea terorismului”, scrie eurodeputatul. 

Potrivit acestuia, deputații europeni au posibilitatea de a influența negocierile adoptând rezoluții referitoare la poziția Parlamentului. De asemenea, spune Daniel Buda, „orice acord poate intra în vigoare numai cu aprobarea Parlamentului European și a Consiliului”, În plus, spre deosebire de acordul de retragere, „este posibil ca acordul privind relațiile viitoare să fie supus și aprobării parlamentelor naționale, dacă se referă la competențe pe care UE le împarte cu statele membre”, precizează eurodeputatul PNL. 

De altfel, în ceea ce privește negocierile privind viitoarele relații dintre UE și Regatul Unit, Daniel Buda amintește că „într-o rezoluție adoptată în septembrie 2019, Parlamentul a spus deja că cere garanții solide și dispoziții pentru o concurență echitabilă în vederea protejării pieței interne a UE și a companiilor din UE, evitând un potențial dezavantaj concurențial neloial”, subliiind că „orice acord de liber schimb care nu reușește să respecte aceste niveluri de protecție nu va fi ratificat de Parlament”.

În acest context, eurodeputatul precizează că Parlamentul a creat și un grup de contact cu Regatul Unit, condus de președintele comisiei pentru afaceri externe, David McAllister (PPE, Germania), care va coopera cu negociatorul UE, Michel Barnier, și va coordona comisiile parlamentare implicate.

„UE și Regatul Unit sunt în fața multor provocări comune, precum schimbările climatice și terorismul, și nu au decât de câștigat din cooperarea în aceste domenii”, mai precizează vicepreședintele Comisiei AGRI. 

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending