Connect with us

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru a pus bazele colaborării cu Ministerul Muncii în privința reformelor și investițiilor pe domeniul social prin raportare la agenda europeană și PNRR

Published

on

© Dragoș Pîslaru/Facebook

Dragoș Pîslaru, co-raportor al Parlamentului European privind Mecanismul de Redresare și Reziliență a declarat că a pus bazele colaborării cu Ministerul Muncii în privința reformelor și investițiilor pe domeniul social prin raportare la agenda europeană, potrivit unui mesaj pe Facebook.

Ieri (luni, 15 februarie, n.r.) am avut parte de o întâlnire cu Ministrul Muncii, Raluca Turcan. Am discutat, pe de o parte, despre Agenda Europeană în domeniul muncii și protecției sociale în contextul președinției portugheze și al Summit-ului Social de la Porto din luna mai, dar și despre PNRR, în special de pilonul social, dar și de cel dedicat copiilor și tinerilor. Am fost încântat să văd că suntem aliniați cu privire la necesitatea reformelor și investițiilor din domeniu și am pus bazele colaborării în acest sens”, a transmis eurodeputatul român.

În urmă cu câteva zile, eurodeputatul român asigură Guvernul României de sprijinul său pentru redactarea Planului Național de Redresare și Reziliență, precum și de furnizarea expertizei personale către instituții pentru realizarea reformelor.

Mecanismul de Redresare și Reziliență (MRR) este pilonul principal al Planului Next Generation EU și are alocat un buget total de 672,5 miliarde euro, din care 30,5 miliarde de euro îi revin României. 

Citiți și Dacian Cioloș: Co-raportorul Dragoș Pîslaru și ministrul Cristian Ghinea vor lucra împreună pentru a aduce cât mai repede în România cele 30 miliarde de euro din fondul de redresare

Pentru utilizarea instrumentului de finanțare MRR fiecare stat membru al UE trebuie să elaboreze propriul Plan de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care își stabilește domeniile prioritare de investiții în scopul ieșirii din criză, relansării economice și creșterii capacității de reziliență. Planul de Redresare și Reziliență pe care România îl elaborează acum se constituie într-un Document Strategic ce stabilește prioritățile investiționale și reformele necesare pentru redresare și creștere sustenabilă, corelate tranziției verzi și digitale avute în vedere de Comisia Europeană. 

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru a semnat inițiativa ”Youth Pledge” prin care se angajează să fie un susținător activ al drepturilor tinerilor în cadrul procesului legislativ de la Bruxelles

Published

on

© Dragoș Pîslaru/Facebook

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe)  a semnat marți, 11 mai, în Parlamentul European, inițiativa ”Youth Pledge” prin care se angajează să fie un susținător activ al drepturilor tinerilor în cadrul procesului legislativ de la Bruxelles.

„Am semnat ieri în Parlamentul European inițiativa Youth Pledge, aparținând European Youth Forum, inițiativă prin care care îmi iau un nou angajament de a fi un susținător activ al drepturilor tinerilor, asigurându-mă că sunt incluse în toate propunerile legislative relevante legate de planul de acțiune al pilonului pentru drepturile sociale”, a transmis eurodeputatul, pe Facebook.

Am semnat ieri în Parlamentul European inițiativa Youth Pledge, aparținând European Youth Forum, inițiativă prin care…

Posted by Dragoș Pîslaru on Tuesday, 11 May 2021

 

Pîslaru atenționează că tinerii din UE se află astăzi într-o situație „destul de delicată”:

„Loviți din plin de criza economică din 2008, pentru tinerii europeni tranziția spre viața adultă se desfășoară acum mai lent, iar imersiunea lor pe piața muncii se produce cu dificultate. Consecința directă a crizei din 2008 a fost creșterea notabilă a șomajului în rândul tinerilor – de la 15 la 24% (în 2013). Mai mult, în 2018 existau 15 milioane de tineri din UE care nu erau încadrați profesional și nu urmau niciun program educațional sau de formare (NEET). Asta înseamnă că, deja de acum trei ani, pe unul din șase tineri îl aștepta un viitor incert. Pandemia a produs, la rândul ei, o nouă creștere a ratei șomajului în cazul tinerilor. Dar asta nu e singura urmă lăsată de pandemie – precaritatea și instabilitatea și-au spus cuvântul, tinerii fiind grupul care raportează, la nivel european, cel mai mare nivel de singurătate, tensiune și depresie”, a explicat acesta.

Eurodeputatul a susținut de-a lungul mandatului său în Parlamentul European investițiile în tineri și a luptat pentru introducerea pilonului dedicat tinerilor și copiilor în Mecanismul de Redresare și Reziliență.

„Nu putem permite ca tinerii să plătească factura acestei pandemii.  Sunt în constant dialog cu reprezentanții tinerilor prin diversele asociații, naționale și europene, iar acum am formalizat și această susținere prin semnarea initiațivei Youth Pledge, din partea European Youth Forum”, a mai spus Dragoș Pîslaru.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru: Prima idee pentru viitorul Europei este legătura dintre economic și social. Europa nu este doar despre milioane de euro, ci despre milioane de cetățeni

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru consideră că viitorul Europei se poate construi având la bază legătura dintre economic și social, în special în contextul în care pandemia COVID-19 a arătat că dincolo de soluțiile economice, fibra proiectului european o reprezintă cetățenii în ansamblul său. 

Dragoș Pîslaru este  co-negociator privind Mecanismul de Redresare și Reziliență și membru în echipa de supraveghere a Parlamentului European privind implementarea acestui instrument, precum și membru al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL).

Granițele dintre economic și social s-au destrămat în timpul pandemiei. Pandemia ne-a demonstrat ca în momentul în care ai populație vulnerabilă, chiar dacă șocul este simetric, economia nu poate fi redeschisă dacă nu ai grijă de aceasta. Prima idee pentru viitorul Europei este legătura dintre economic și social. Pe de-o parte, vorbim despre recalibarea economică în perioada următoare prin desăvârșirea proiectelor europene precum uniunea piețelor de capital, uniunea bancară, utilizarea semestrului european post-pandemie, despre întărirea lanțurilor valorice și politica industrială a UE. Pe de altă parte, nu putem discuta despre viitorul Europei fără a discuta despre cea mai importantă parte a sa: despre cetățeni. Europa nu este doar despre milioane de euro, ci despre milioane de cetățeni care creează viitorul Europei. În pandemie toți am fost afectați, dar am văzut cât de importantă este solidaritatea la nivel paneuropean”, a declarat eurodeputatul Renew Europe, la evenimentul de lansare a Manifestului USR PLUS privind Viitorul Europei.

Politicianul a mai spus că, la nivel european, în acest moment problema socială devine critică, nemaifiind o chestiune de stânga sau dreapta, ci care trebuie privită din perspectiva apărării valorilor noastre democratice. În acest sens, el explica vineri, cu prilejul Summit-ului Social de la Porto că „temerile și nesiguranța persoanelor vulnerabile vor fi apoi exploatate prin mesaje populiste sau naționaliste, extremiste, care nu oferă soluții”. Astfel, indiferent de afilierea politică, Dragoș Pîslaru a subliniat cât de important este ca nimeni să nu fie lăsat în urmă. 

Manifestul USR PLUS pentru Viitorul Europei “Începem viitorul împreună” este disponibil la pagina viitoruleuropei.ro și el statuează că Conferința privind Viitorul Europei este o șansă unică de a remodela Europa pornind de la viziunea cetățenilor.

Acesta cuprinde propuneri și angajamente pe mai multe domenii precum democrația, justiție și Schengen, mediu și sănătate, coeziune, agricultură, justiție socială, piață internă, buget și infrastructură, economie, muncă, transformare digitală, securitate și rolul UE în lume.

Citiți și Ziua Europei: 71 de ani de la Declarația Schuman. Ce propunea documentul de la 9 mai 1950, piatra de temelie a Uniunii Europene de astăzi

Astăzi se împlinesc 71 de ani de când ministrul de externe al Franței de la acea vreme, Robert Schuman, rostea textul declarației ce îi poartă numele și prin a cărui însemnătate ziua de 9 mai a devenit Ziua Europei pentru a celebra momentul de debut al construcției unificatoare europene.

La un an distanță de când celebra exclusiv virtual și de la distanță Ziua Europei, din cauza pandemiei cu noul coronavirus, Uniunea Europeană marchează acest moment fundamental în istoria sa sub semnul unor noi începuturi. Pe parcursul ultimului an, Uniunea Europeană a convenit asupra celui mai mare buget și pachet de redresare economică din istorie (1.824 de miliarde de euro), care presupune asumarea unor datorii comune, și a devenitfarmacia lumii, fiind cel mai mare exportator de vaccinuri anti-COVID-19. Astăzi, animată de cadrul festiv al Zilei Europei, liderii Parlamentului European, Comisiei Europene, Consiliului UE și președintele Franței vor deschide lucrările Conferinței privind Viitorul Europei, un demers privit drept un exerciţiu de democraţie deliberativă fără precedent, deschis şi incluziv care să le ofere cetăţenilor din toate categoriile sociale, din întreaga Europă, un cuvânt mai greu de spus în legătură cu ceea ce aşteaptă ei de la Uniunea Europeană, iar opiniile lor ar trebui apoi să contribuie la orientarea direcţiei viitoare a UE şi a politicilor sale.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru, înaintea Summitului Social de la Porto: Dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile, ne punem valorile democrației în pericol

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe) speră ca prin Summitul Social de la Porto decidenții din Uniunea Europeană să poată transforma solidaritatea în acțiuni concrete pentru viitorul cetățenilor, precum și să acționeze în baza principiului de a nu lăsa pe nimeni în urmă, indiferent de afilierea politică.

„În 2020 am avut una dintre cele mai mari provocări înfruntate de UE. Pandemia ne-a expus vulnerabilitățile, problemele structurale, insuficiența eforturilor noastre de a construi ceea ce se numește convergență, coeziune socială. Cuvinte mari, pe care nu am reușit să le transformăm în realitate. A fost, însă, și o ocazie pentru ca UE să arate prin cetățenii săi forță, determinare și solidaritate, care a fost exprimată de UE prin măsuri financiare. Însă este de menționat aici și Agenda Socială. Ajungem să concluzionăm zilele acestea că indiferent de afilierea politică, politicile sociale trebuie să reprezinte o prioritate. Nimeni nu trebuie să rămână în urmă, iar dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile în societatea noastră, nu doar că nu înțelegem ce înseamnă solidaritatea, ci ne punem valorile democrației în pericol. Pentru că temerile și nesiguranța acestor persoane vor fi apoi exploatate prin mesaje populiste sau naționaliste, extremiste, care nu oferă soluții”, a declarat Dragoș Pîslaru, în cadrul conferinței online „Solidaritatea UE în vremuri dificile. Decidem viitorul împreună”.

Eurodeputatul Renew Europe a explicat că acesta este motivul pentru care în 2017 a fost creat Pilonul European al Drepturilor Sociale cu 20 de principii de bază, însă a atras atenția că prea puține dintre aceste principii au fost implementate până astăzi.

Pentru a corecta această situație, președinția portugheză a Consiliului UE are acum în lucru adoptarea Planului de Acțiune pentru implementarea acestor principii, iar Parlamentul European așteaptă recomandare în acest sens chiar în luna iunie.

Citiți și Comisia Europeană a prezentat Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale, prin care își propune ca până în 2030 cel puțin 78% dintre persoanele cu vârsta între 20 și 64 de ani să aibă un loc de muncă

„Planul ne va asigura legătura între locurile de muncă și competențe, ne va indica cum putem investi în copii și tineri și cum putem să transformăm Garanția pentru Copii și Garanția pentru tineri în acțiuni concrete, cum implicăm mediul privat pentru a dezvolta investițiile cu impact social și inovarea pentru cetățeni, cum putem îmbunătăți mobilitatea pieței muncii și cum putem să reducem barierele administrative și, în cele din urmă, cum putem combate discriminarea pentru a putea vorbi despre solidaritate”, a mai explicat Dragoș Pîslaru. 

Eurodeputatul Renew Europe, membru al Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul European, a menționat că va participa direct la Summitul Social de la Porto, unde va avea posibilitatea să vorbească despre solidaritate chiar în dupa-amiaza zilei de vineri, 7 mai.

Conferința „Solidaritatea UE în vremuri dificile. Decidem viitorul împreună”, organizată de Biroul Parlamentului European în România, a reunit o parte dintre deputații români în Parlamentul European pentru un dialog despre importanţa solidarităţii europene, dar şi despre viitorul Europei.

Summitul social de la Porto, organizat în perioada 7-8 mai 2021 de președinția portugheză a Consiliului UE, se va axa pe modalitățile de consolidare a dimensiunii sociale a Europei pentru a face față provocărilor unei redresări echitabile, reziliente și favorabile incluziunii, precum și ale tranziției ecologice și digitale. Summitul reprezintă o ocazie de a ne reuni forțele în vederea reînnoirii, la cel mai înalt nivel politic, a angajamentului de a implementa Pilonul drepturilor sociale. Planul de acțiune privind Pilonul drepturilor sociale constituie contribuția Comisiei la Summitul social de la Porto.

El se bazează pe o amplă consultare publică, la care s-au primit peste 1 000 de răspunsuri scrise din partea statelor membre, a instituțiilor și organismelor UE, a regiunilor, a orașelor, a partenerilor sociali, a organizațiilor societății civile, a organizațiilor internaționale, a grupurilor de reflecție și a cetățenilor. În plus, Comisia a organizat webinare specifice, la care au participat peste 1 500 de părți interesate individuale.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

POLITICĂ15 seconds ago

Marcel Ciolacu: Am discutat cu Frans Timmermans. Comisia Europeană a dat dreptate PSD și l-a trimis pe Florin Cîțu să prezinte PNRR în Parlament

FONDURI EUROPENE19 mins ago

Florin Cîțu, după vizita la Bruxelles: România va depune la Comisia European un PNRR cu toată suma alocată – 29,2 miliarde de euro

COMISIA EUROPEANA50 mins ago

Comisia Europeană lansează o consultare publică cu privire la principiile și valorile UE în spațiul digital

U.E.1 hour ago

Organizația Europeană de Cancer: Din cauza pandemiei, un milion de cazuri de cancer au rămas nediagnosticate, la nivel european

SUA1 hour ago

Joe Biden a transmis sprijinul SUA pentru securitatea Israelului și pentru dreptul său de a se apăra

ROMÂNIA2 hours ago

CNCAV: O nouă tranșă de vaccin produs de compania Moderna, constând în 128.400 de doze, a ajuns în România

ROMÂNIA2 hours ago

Noul Ambasador al României la Londra: Aprofundarea relațiilor româno-britanice și a Parteneriatului Strategic, una dintre prioritățile mele

S&D2 hours ago

Miniștrii educației din PES: Redresarea trebuie să restaureze oportunitățile educaționale pentru toți și să sprijine stagiarii și ucenicii în cadrul economiei fragile a UE

Corina Crețu3 hours ago

Corina Crețu, la o dezbatere cu IMM-urile: Sunteți coloana vertebrală a economiei. PNRR reprezintă o șansă istorică de reducere a decalajelor

U.E.4 hours ago

Eurostat: România, printre statele UE cu cel mai mare număr de căsătorii la mia de locuitori în 2019

Mircea Hava2 days ago

Mircea Hava regretă lipsa consultărilor cu eurodeputații români pe tema PNRR: Dacă nu ne ducem foarte bine pregătiți la sfârșitul lui mai, nu ne vom întoarce cu 29,2 mld. de euro

NATO3 days ago

Klaus Iohannis, către Joe Biden, la summitul B9: Pledez pentru o creștere a prezenței militare a SUA în România și sudul flancului estic al NATO

NATO3 days ago

Secretarul general al NATO: Participarea lui Joe Biden la Summitul “București 9” demonstrează angajamentul SUA de a întări Alianța Nord-Atlantică

NATO3 days ago

Klaus Iohannis: Prezența lui Joe Biden și a lui Jens Stoltenberg la summitul B9 arată că am reușit să creștem reziliența și postura de descurajare a NATO pe flancul estic

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Comisarul european Adina Vălean anunță că trenul Connecting Europe Express își va începe călătoria de promovarea a transportului feroviar verde în toamnă. Pe 18 septembrie, trenul se va opri și la București

CONSILIUL EUROPEAN4 days ago

Moment istoric la Strasbourg. Emmanuel Macron și liderii instituțiilor UE au lansat Conferința privind viitorul Europei: Să ne scriem noi înșine noile noastre legende

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen: Conferința privind viitorul Europei reprezintă oportunitatea de a construi un nou scop comun

PARLAMENTUL EUROPEAN4 days ago

Președintele PE, la lansarea Conferinței privind Viitorul Europei: Dacă reflecțiile cetățenilor implică o actualizare a Tratatelor, să fim curajoși! Nu ar trebui să existe niciun tabu legat de modul în care funcționează UE

Dragoș Pîslaru4 days ago

Dragoș Pîslaru: Prima idee pentru viitorul Europei este legătura dintre economic și social. Europa nu este doar despre milioane de euro, ci despre milioane de cetățeni

Dragoș Pîslaru6 days ago

Dragoș Pîslaru, înaintea Summitului Social de la Porto: Dacă nu înțelegem că trebuie să integrăm categoriile vulnerabile, ne punem valorile democrației în pericol

Advertisement
Advertisement

Trending