Connect with us

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru anunță că va reprezenta grupul Renew Europe din PE la Conferința COSAC

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe) a fost selectat să reprezinte grupul Renew Europe din PE la Conferința COSAC, fiind unul dintre cei șapte speakeri la cea mai mare dezbatere anuală organizată de Parlamentul European și parlamentele naționale ale tuturor statelor membre UE. 

„Vorbim despre Conferința COSAC a comisiilor specializate în afaceri comunitare și europene, în cadrul căreia două sesiuni speciale vor fi în atenția mea: luni, Dimensiunea Europei Sociale, model pentru o triplă tranziție – economică, digitală, climatică, iar marți, Rolul parlamentelor naționale în implementarea Planurilor Naționale de Redresare și Reziliență”, a transmis acesta. 

Dragoș Pîslaru va conduce lucrările conferinței alături de președintele Parlamentului European, David Sassoli, de prim-vice-președinta Roberta Metsola, de Antonio Tajani, Agnes Jongherius, Guy Verhofstadt, Damian Boeselager și de Roberts Zile.

Mai mult, eurodeputatul a amintit că la dezbateri vor participa și parlamentari din România. 

„Tot în calitate de reprezentant al Renew Europe, voi fi gazda unui eveniment cu ușile închise cu reprezentanți ai grupului înscriși din parlamentele naționale ale celor 27 de state membre”, a punctat Dragoș Pîslaru. 

Potrivit eurodeputatului, conferința, care este tradusă în cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, își propune să permită un schimb regulat de opinii, fără a aduce atingere competențelor organelor parlamentare ale Uniunii Europene, constând într-o formă de cooperare între comisiile pentru afaceri ale Uniunii ale parlamentelor naționale.

„COSAC este organizată la fiecare șase luni în parlamentul statului membru care deține președinția în aceste șase luni, cu participarea parlamentelor naționale și a Parlamentului European, precum și a statelor candidate la Uniunea Europeană sau sunt în curs de aderare, care participă la întâlnire în calitate de observatori. Vă invit să urmăriți aceste dezbateri cu impact în viața fiecărui cetățean al UE”, a conchis Dragoș Pîslaru în mesajul său. 

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru: În timpul stării de urgență, în România, au crescut de patru ori cazurile agresiunilor fizice. Trebuie să prioritizăm siguranța fetelor și a femeilor

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

În întreaga lume, pandemia de COVID-19 a agravat situația victimelor, iar în cele trei luni de stare de urgență din primăvara anului 2020, în România au crescut de patru ori cazurile de agresiuni fizice provenite în urma violențelor domestice, în condițiile în care înainte de pandemie la fiecare 30 de secunde, undeva în România, o femeie era agresată fizic, verbal sau psihologic, a transmis eurodeputatul Dragoș Pîslaru (USR, Renew Europe). 

„Femeile și fetele din România sunt nevoite să îndure zilnic abuz psihic, fizic și sexual, în timp ce agresorii trec peste ordine de restricție și nu sunt trași la răspundere. Violența împotriva femeilor nu are justificare, este de neacceptat și nu trebuie tolerată. Mulți nu ne putem închipui ce înseamnă să trăiești cu frică și să suferi în tăcere, dar pentru victimele violenței domestice, aceasta este realitatea cruntă cu care se confruntă zilnic”, a declarat deputatul european, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor.

Eurodeputatul a amintit că în doar primele opt luni ale acestui an 33 de femei au fost ucise de către un membru al familiei, iar 19.860 de femei au suferit loviri și alte violențe. De asemenea, au fost emise 14.021 ordine de protecție, iar 2.206 de ordine de protecție au fost încălcate. Potrivit datelor, 91% dintre agresori au fost bărbați.

Citiți și: Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor: Violența domestică continuă să fie o problemă alarmantă, accentuată în contextul COVID-19

„Trebuie să prioritizăm siguranța fetelor și a femeilor din România și putem face acest lucru doar daca le oferim ajutor, susținere și încredere. Mame, fiice, surori, prietene, ele sunt victime tăcute ale violenței domestice! Noi trebuie să le sprijinim să își recapete glasul! Haideți să acționăm acum! Pentru că este nedrept să le lăsăm singure în această luptă! Fii aliat, nu agresor”, a conchis Dragoș Pîslaru.

 

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru: Permisul European de Securitate Socială este o soluție digitală pentru o mai mare coordonare la nivelul asigurărilor sociale în UE

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Permisul European de Securitate Socială este o soluție digitală pentru o mai mare coordonare la nivelul asigurărilor sociale în UE, a susținut eurodeputatul Dragoș Pîslaru (USR, Renew Europe), în cadrul unei intervenții în plenul Parlamentului European. 

 

„Mobilitatea este în centrul UE și este una dintre valorile sale fundamentale. Dezbaterea de astăzi nu este numai despre un certificat, ci despre viziunea noastră despre cum putem asigura drepturile pentru lucrătorii mobili, pentru cei transfrontalieri, în toate colțurile Europei și pentru toate vârstele. Pentru că ei suferă cel mai tare în urma pandemiei COVID și a restricțiilor impuse. Pentru grupului Renew, chiar înaintea pandemiei, era clar că lipsa actuală de susținere și lipsa de informare pentru lucrători este o problemă majoră peste tot și pentru toată lumea, de la lucrători la angajatori și statele membre. Pandemia a înrăutățit lucrurile. Astăzi adăugăm un element integrat nou prin acest certificat european de asigurare socială, care îmbunătățește mobilitatea în domeniul muncii și ajută angajatorii, IMM-urile, simplificând procedurile și cu informații clare pentru o mai mare eficiență. Imaginați-vă acest cod QR care oferă informații în legătură cu drepturile tale, totul digital, pentru o verificare a tuturor datelor în relația de muncă și beneficii sociale. Aceasta ar trebui să fie o soluție digitală care să respecte regulile de protecție a datelor de viață privată și pentru o mai mare coordonare la nivelul asigurărilor sociale”, a afirmat Dragoș Pîslaru. 

După cum s-a anunțat în Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale în martie 2021, Comisia Europeană a lansat, în cooperare cu instituția italiană de securitate socială Istituto Nazionale della Previdenza Sociale (INPS), un proiect pilot pentru a explora, până în 2023, fezabilitatea introducerii unui Permis European de Securitate Socială.

Un Permis European de Securitate Socială ar contribui la îmbunătățirea portabilității transfrontaliere a drepturilor de securitate socială prin verificarea digitală a acoperirii și a drepturilor de securitate socială ale cetățenilor de către actorii și instituțiile competente.

Amintim că, la finele lunii octombrie, Comisia de Muncă și Afaceri Sociale (EMPL) din Parlamentul European a aprobat introducerea Permisului European de Securitate Socială în beneficiul lucrătorilor transfrontalieri.

Decizia a venit pe fondul creșterii numărului de lucrători transfrontalieri și a lucrătorilor în forme de muncă atipice, precum și a unei mobilități mai mari a forței de muncă în Uniunea Europeană care necesită o cooperare transfrontalieră consolidată.

„ESSP va permite verificarea în timp real a identității lucrătorului, a locului de muncă, a entității angajatorului, a relației de muncă, precum și a dispozițiilor și a certificatelor standardizate privind beneficiile de securitate socială prevăzute în Regulamentul 883”, explica eurodeputatul Renew Europe, luna trecută. „În curând, lucrătorii vor beneficia de o soluție digitală cu care să gestioneze acreditările de securitate socială emise de autorități de încredere dincolo de frontiere”, mai adăuga Dragoș Pîslaru. 

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru va susține în plenul PE Permisul European de Securitate Socială care va îmbunătăți portabilitatea transfrontalieră a drepturilor sociale pentru cetățenii UE

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (USR, Renew Europe) va susține în plenul PE Permisul European de Securitate Socială care va îmbunătăți portabilitatea transfrontalieră a drepturilor sociale pentru cetățenii UE, potrivit unei postări pe Facebook. 

„Primul lucru pe care îl fac după ce ajung la Strasbourg este să particip la întâlnirea de grup Renew Europe în care discutăm pozițiile noastre cu privire la subiectele ce vor fi aduse în prim-plan în această săptămână. Imediat după această întâlnire voi susține, în plenul Parlamentului European, un discurs cu privire la ESS PASS (European Social Security Pass – Permisul European de Securitate Socială). Acest permis urmărește să fie o soluție digitală pentru a îmbunătăți verificarea transfrontalieră a acoperirii securității sociale și pentru a aborda provocările legate de identificarea și autentificarea cetățenilor mobili în scopul coordonării securității sociale”, informează Dragoș Pîslaru. 

După cum s-a anunțat în Planul de acțiune privind Pilonul european al drepturilor sociale în martie 2021, Comisia Europeană a lansat, în cooperare cu instituția italiană de securitate socială Istituto Nazionale della Previdenza Sociale (INPS), un proiect pilot pentru a explora, până în 2023, fezabilitatea introducerii unui Permis European de Securitate Socială.

Un Permis European de Securitate Socială ar contribui la îmbunătățirea portabilității transfrontaliere a drepturilor de securitate socială prin verificarea digitală a acoperirii și a drepturilor de securitate socială ale cetățenilor de către actorii și instituțiile competente.

Amintim că, la finele lunii octombrie, Comisia de Muncă și Afaceri Sociale (EMPL) din Parlamentul European a aprobat introducerea Permisului European de Securitate Socială în beneficiul lucrătorilor transfrontalieri.

Decizia a venit pe fondul creșterii numărului de lucrători transfrontalieri și a lucrătorilor în forme de muncă atipice, precum și a unei mobilități mai mari a forței de muncă în Uniunea Europeană care necesită o cooperare transfrontalieră consolidată.

„ESSP va permite verificarea în timp real a identității lucrătorului, a locului de muncă, a entității angajatorului, a relației de muncă, precum și a dispozițiilor și a certificatelor standardizate privind beneficiile de securitate socială prevăzute în Regulamentul 883”, explica eurodeputatul Renew Europe, luna trecută. „În curând, lucrătorii vor beneficia de o soluție digitală cu care să gestioneze acreditările de securitate socială emise de autorități de încredere dincolo de frontiere”, mai adăuga Dragoș Pîslaru. 

Potrivit agendei, eurodeputatul Dragoș Pîslaru va mai avea în această săptămână discuții în cadrul grupului de lucru Renew Europe pe Economie și Transformare Digitală, în cadrul comisiei EMPL legat de provocările pentru zonele urbane în era post-COVID-19 și Rezoluția pentru Tineri, pentru care a fost numit raportor. 

De asemenea, acesta va participa la reuniunea Biroului Grupului PE pentru Sport, la întâlnirea pregătoare din cadrul Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie, unde se va prezenta raportul cu privire la vizita din Statele Unite ale Americii, la care Dragoș Pîslaru a luat parte.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
ROMÂNIA11 hours ago

Viktor Orban l-a felicitat pe Nicolae Ciucă pentru învestirea în funcția de prim-ministru. Premierul ungar și-a exprimat convingerea că cele două țări își vor aprofunda relațiile și vor consolida dialogul

Corina Crețu13 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu laudă proiectul metroului de la Cluj: Îi încurajez pe toți primarii să atragă și să folosească fondurile europene

U.E.14 hours ago

Emmanuel Macron și Papa Francisc au discutat despre ”perspectivele apropiatei președinții franceze” a Consiliului Uniunii Europene

NATO15 hours ago

Secretarul general al NATO avertizează Rusia: Va trebui ”să plătească prețul dacă recurge la forță împotriva Ucrainei”

Corina Crețu16 hours ago

Corina Crețu: Autoritățile locale au o capacitate mult mai mare pentru a gestiona fondurile UE destinate spitalelor regionale. Trebuie analizat dacă mai e fezabil ca Ministerul Sănătății să rămână beneficiar

ROMÂNIA17 hours ago

România a semnat acordul cu Comisia Europeană pentru a primi împrumutul de 15 miliarde de euro din PNRR, în valoare de 29,2 miliarde de euro

Dan Motreanu18 hours ago

Dan Motreanu îi îndeamnă pe ”fermierii români să aplice eco-schemele” din cadrul PAC: Nerespectarea acestora ar duce la pierderea a circa 475 de milioane de euro pe an

REPUBLICA MOLDOVA19 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, discuție telefonică cu prim-ministrul Republicii Moldova. Cei doi au convenit asupra necesității unei întâlniri în perioada imediat următoare

INTERNAȚIONAL2 days ago

Summit ASEM: Ministrul Bogdan Aurescu a reliefat interesul României pentru o implicare mai activă în regiunea Asia-Europa

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Comisia Europeană propune noi măsuri pentru a impulsiona crearea uniunii piețelor de capital: Va consolida competitivitatea internațională a UE ca loc de tranzacționare

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța3 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

POLITICĂ3 days ago

Guvernul Nicolae Ciucă a fost învestit de Parlament cu o majoritate covârșitoare. Membrii cabinetului PNL-PSD-UDMR vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă îndeamnă companiile farmaceutice care produc vaccinul anti-COVID-19 să deruleze campanii de informare în statele UE pentru a combate dezinformarea

POLITICĂ3 days ago

Premierul desemnat Nicolae Ciucă, în Parlament: Vom garanta stabilitatea României. Vom asigura respectarea statului de drept și o politică externă bazată pe consolidarea rolului în UE și NATO și a Parteneriatului cu SUA

Marian-Jean Marinescu3 days ago

Marian-Jean Marinescu, către comisarul european pentru energie: Vreau să văd energia nucleară și gazul în viitorul act delegat pentru taxonomie. ”Fit for 55” va determina ”o cerere de energie foarte mare”

ROMÂNIA3 days ago

Virgil Popescu anunță că o companie norvegiană dorește să investească 800 de milioane de euro în România

Daniel Buda5 days ago

Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură, intervenție în PE: Banii acordați prin PAC reprezintă un sprijin real pentru asigurarea durabilității fermierilor și securității alimentare

REPUBLICA MOLDOVA5 days ago

Maia Sandu, la București: Republica Moldova a simţit mereu umărul României alături. Este un moment unic pentru a obține rezultate istorice în relația noastră

Team2Share

Trending