Connect with us

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, co-inițiator al unor propuneri privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități: În România, numărul lor depășește 800.000

Published

on

© European Union 2019 - Source : EP

Grupul Renew Europe din Parlamentul European a lansat luni un document de poziție prin care își ia o serie de angajamente pentru asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, a declarat eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe), co-inițiator al acestui document alături de eurodeputatul ceh Radka Maxova.

“Unul din cinci cetățeni ai Uniunii Europene are o formă de dizabilitate, iar în România numărul total al persoanelor cu dizabilități depășește 800.000, din care mai mult de jumătate au vârste cuprinse între 18 și 64 de ani. Câți dintre voi aveți un coleg de servici sau un coleg de școală care are o formă de dizabilitate, sau cu câte persoane cu dizabilități vă întâlniți în mijloacele de transport în comun, la magazin sau când vă plimbați prin parc? Din păcate, aceștia sunt invizilibi în societatea românească. Sunt izolați din cauza accesului limitat la serviciile de bază, la educație, la piața forței de muncă, sunt privați de oportunități care să le ofere șansa de a duce o viață independentă, fiind în continuare discriminați la nivel instituțional și la nivel cultural.“, atrage atenția Pîslaru, într-o postare pe Facebook.

Europarlamentarul român precizează că lansarea acestui document de poziție asumat de al treilea grup politic din Parlamentul European este un pas important pentru a avea politici care vizează respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în toate domeniile, instrumentele, comisiile parlamentare sau inițiativele legislative din care eurodeputații Renew Europe fac parte.

“O Europă reînnoită înseamnă și o Europă incluzivă”, mai adaugă Pîslaru, care anunță că pe data de 24 iuni va co-găzdui un webinar în care vor fi discutate prioritățile și angajamentele asumate în documentul de poziție cu Comisia Europeană și reprezentanți ai ONG-urilor care reprezintă persoanele cu dizabilități.

Potrivit documentului Renew Europe, persoanele cu dizabilități se confruntă cu multe bariere, provocări și discriminări în viețile lor cotidiene. Mai mult, pandemia de COVID-19 și măsurile aplicate de statele membre au avut un efect disproporționat asupra persoanelor cu dizabilități.

În context, grupul Renew Europe și-a asumat angajamente clare pentru a asigura drepturile persoanelor cu dizabilități și face un apel pentru măsuri concrete care să creeze o societate europeană incluzivă, bazată pe egalitate și accesibilitate totală pentru toți cetățenii.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru a lansat Biroul Virtual Disaspora, prima platforma online dedicată exclusiv luptei pentru respectarea drepturilor comunității românești din Europa

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe) a lansat Biroul Virtual Disaspora, prima platforma online dedicată exclusiv luptei pentru respectarea drepturilor comunității românești din Europa.


„Concret, Biroul Virtual Diaspora este un punct de legătură al tuturor românilor din afara granițelor cu Parlamentul European, cu grupul Renew Europe și partidele din acest grup, care au reprezentanți aleși în aproape toate regiunile cu numere semnificative de români.”

Dragoș Pîslaru, membru Renew Europe


Prin căsuța de email reneweurope.diaspora@europarl.europa.eu sau prin completarea formularului: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfhjkok6qPL4P3B41kxbpsakj7Ey_skiHC7Ve4pItvD0ZhTYA/viewform, orice cetățean român din diaspora poate semnala abuzuri ale legislației muncii și cere ajutorul.

De asemenea, săptămâna aceasta echipa Biroul Virtual Diaspora a primit solicitări din partea unor cetățeni români din Italia și Olanda. Primul caz este legat de o concediere abuzivă, pe perioada concediului medical solicitat de angajat, iar cel de-al doilea vizează nerespectarea condițiilor detașării de către agenția de recrutare a forței de muncă.

„În ambele situații i-am îndrumat pe cetățenii români către autoritățile competente și i-am conectat cu organizațiile din societate civilă sau cabinetele de avocatura care oferă consiliere juridică specializată și gratuită în dreptul muncii din statele respective și vom continua să monitorizăm subiectele, pentru a genera propuneri atât la nivel național dar și european!”, a mai transmis Dragoș Pîslaru în mesajul postat pe pagina de Facebook.

Amintim că legislativul european a solicitat Comisiei Europene și statelor membre la mijlocul lunii iunie, printr-o rezoluție coordonată de eurodeputatul Dragoș Pîslaru, luarea de măsuri urgente pentru a proteja sănătatea, siguranța și condițiile de lucru echitabile pentru lucrătorii transfrontalieri și sezonieri în contextul COVID-19. 

Prin documentul adoptat cu o majoritate covârșitoare, 593 voturi pentru, 34 împotrivă și 38 abțineri, Parlamentul European a îndemnat Comisia Europeană să evalueze situația generală a ocupării forței de muncă și condițiile de sănătate și de siguranță ale lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri, inclusiv rolul agențiilor de muncă temporară, al agențiilor de recrutare, al altor intermediari și al subcontractanților, pentru a identifica lacunele de protecție și eventuala necesitate de a revizui cadrul legislativ existent.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru, despre deficitul bugetar la șase luni: Nu trebuie să ratăm folosirea banilor europeni pentru a reechilibra bugetul

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

România nu trebuie să rateze folosirea banilor europeni pentru a reechilibra bugetul și pentru a derula reformele majore necesare, a afirmat marți eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe), după ce Ministerul Finanțelor Publice a informat că deficitul bugetar în primele șase luni ale anului a ajuns la 4,17% din PIB.

“Prognoza Comisiei Europene din luna mai sugera un deficit de 9.25% din PIB pentru România pe anul 2020. La doar jumătatea anului, rezultatul anunțat de Ministerul Finanțelor pare să fie în linie cu această prognoză, confirmând un dezechilibru sever datorat administrării iresponsabile de către PSD-ALDE a finanțelor țării in perioada 2017-2019, dublată de efectele economice ale crizei COVID-19”, a scris Pîslaru, pe Facebook.

Dragoș Pîslaru a fost desemnat recent cel mai influent membru al Parlamentului European în domeniul politicii economice a UE, el fiind membru al Comisiei pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European și co-raportor al PE pentru Facilitatea și Redresare și Reziliență, nucleul de 672,5 miliarde de euro din cadrul fondului de redresare europeană de 750 de miliarde de euro.

În opinia sa, România are nevoie de un plan pe termen mediu și lung, cu o ancoră clară în aderarea la zona euro.

“Trei lucruri sunt evidente acum: 1. Nu avem loc de experimente populiste pe buget; 2. Valul 2 al crizei medicale riscă să ne adâncească deficitul, așa că ar trebui o administrare mult mai fermă, clară și predictibilă a crizei; 3. Nu trebuie să ratăm folosirea banilor europeni pentru a reechilibra bugetul și pentru a derula reformele majore necesare pentru reluarea creșterii economice reale: educație, sănătate, administrație, politica industrială, domeniul social”, a mai spus Dragoș Pîslaru.

Execuția bugetului general consolidat în primele șase luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 mld lei (4,17% din PIB). Mai mult de jumătate din deficit, respectiv 23,04 mld lei (2,13% din PIB), este generat de sumele lăsate în mediul economic prin facilitățile fiscale și cheltuieli excepționale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

VoteWatch Europe: Dragoș Pîslaru, desemnat cel mai influent membru al Parlamentului European în domeniul politicii economice a UE

Published

on

© VoteWatch Europe

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe) a fost desemnat cel mai influent membru al Parlamentului European în domeniul politicilor economice, conform unui index realizat de think tank-ul european VoteWatch Europe.

Conform index-ului publicat pe pagina VoteWatch Europe, Pîslaru a obținut punctajul maxim (100 de puncte), fiind urmat de Markus Ferber (PPE – 96,9 puncte), Irene Tinagli (S&D – 95,9 puncte), Johan Van Overtveldt (ECR – 80,4 puncte) și Jonas Fernandez (S&D – 80,4 puncte).

© VoteWatch Europe

“Cel mai influent europarlamentar privind politica economică a UE este Dragoș Pîslaru, un nou eurodeputat din cadrul unui partid înființat recent (PLUS, Renew Europe). Înaintea alegerii sale ca membru al Parlamentului European, el a fost ministru al muncii în România (2016-2017) în cadrul guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș”, notează VoteWatch Europe.

Think tank-ul menționează că Dragoș Pîslaru a obținut cel mai mare punctaj datorită implicării sale legislative în cele mai importante dosare economice din ultimele luni, precum programul de sprijin al reformelor pentru perioada 2021-2027 și raportul privind instrumentul bugetar de competitivitate și convergență de la nivelul zonei euro.

De asemenea, Pîslaru este coordonatorul grupului Renew Europe în cadrul Comisiei pentru ocuperea forței de muncă și afaceri sociale și este vicepreședinte al Intergrupului pentru sindicate.

De altfel, Dragoș Pîslaru a fost desemnat recent co-raportor al Parlamentului European pentru Facilitate de Redresare și Reziliență din cadrul Next Generation EU, planul de 750 de miliarde de euro aprobat la 21 iulie de șefii de stat sau de guvern din UE. Facilitatea de Redresare și Reziliență va dispune de o alocare de 672,5 miliarde de euro, din care 360 de miliarde de euro vor fi disponibile sub formă de împrumuturi, iar 312,5 miliarde de euro sub formă de granturi.

Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe) se află la primul său mandat de deputat european, după ce anterior a deținut funcția de ministru al muncii (18 aprilie 2016 până în 4 ianuarie 2017) și consilier de stat pe probleme economice în guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș, actualul lider al grupului Renew Europe din Parlamentul European. În Parlamentul European, Dragoș Pîslaru este membru în Comisia pentru afaceri economice și monetare, în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și în Delegația pentru relațiile cu Japonia. Totodată, europarlamentarul PLUS este coordonator al grupului Renew Europe în Comisia pentru muncă și afaceri sociale a PE. Este doctor în științe economice, antreprenor, analist și consultant economic cu experiență în domeniul reformelor structurale, dezvoltării locale și creșterii competitivității fiind manager general al companiei de consultanță strategică GEA Strategy & Consulting. Este absolvent al Facultății de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE), are un Master în Științe — Relații Internaționale obținut în cadrul London School of Economics and Political Science din Marea Britanie și o diplomă de studii ”Entrepreneurship — Case Study Centered Learning” obținută în cadrul Harvard Business School (iulie 2006).

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending