Connect with us

Eugen Tomac

Eurodeputatul Eugen Tomac: Este timpul ca drepturile copiilor să devină o prioritate pe agenda politică a întregii Uniuni Europene

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Trăim într-o Europă unde 18 milioane de copiii se află în pragul sărăciei şi al excluziunii sociale, așadar 22% din toţi copiii Europei sunt dezavantajaţi, iar 1 din 5 copii se află într-o situaţie de vulnerabilitate care nu le permite să îşi atingă potenţialul in viaţă, a declarat vineri Eugen Tomac (PMP, PPE), deputat în Parlamentul European, printr-o postare pe contul său de Facebook. 

„Este timpul ca drepturile copiilor să devină o prioritate pe agendă politică a întregii Uniuni Europene. Iar lupta împotriva sărăciei copiilor și a inegalităţii de şansă începe la nivel naţional şi la nivel local. România, precum celelalte state membre, are datoria să facă mai mult pentru copiii săi”, a punctat eurodeputatul. 

De asemenea, acesta a amintit că joi, Comisarul european Nicolas Schmit a prezentat în cadrul întalnirii comisiei de muncă, prima Strategie cuprinzătoare a UE privind drepturile copilului, precum și o propunere de recomandare a Consiliului de instituire a unei Garanții Europene pentru Copii, în vederea promovării egalității de șanse pentru copiii expuși riscului de sărăcie şi de excluziune socială.

„La rândul meu, am prezentat în faţa colegilor şi a lui Nicolas Schmit, chestiunile care rămân a fi soluţionate pentru o implementare eficientă a Garanţiei pentru Copil la nivel național, în beneficiul copiilor. Este vorba despre crearea de politici publice sprijinite de bugete corespunzătoare, precum şi de responsabilizarea statelor membre în a evalua nevoile cele mai stringente ale copiilor cei mai vulnerabili. În egală măsură este indispensabilă implicare autorităților şi a actorilor locali”, a adăugat Eugen Tomac. 

Copiii vulnerabili devin în timp adulţi vulnerabili, ce vor avea dificultăți în a se integra pe piaţa muncii şi în ceea ce privește contribuirea la mersul societăţii, a subliniat eurodeputatul român. 

„Garanţia pentru Copil va fi de acum instrumentul care oferă copiilor celor mai dezavantajați accesul la servicii cheie, la educaţie, la sănătate, la locuinţe salubre şi la o alimentație adecvată. Rămâne ca statele membre din Europa să promoveze ruperea cercului sărăciei pentru copiii”, a conchis Eugen Tomac. 

Reamintim că executivul european a adoptat la 24 martie prima Strategie cuprinzătoare a UE privind drepturile copilului, precum și o propunere de recomandare a Consiliului de instituire a unei garanții europene pentru copii, în vederea promovării egalității de șanse pentru copiii expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială.

Împreună cu cele mai importante organizații internaționale de apărare a drepturilor copilului, Comisia a colectat opiniile a peste 10 000 de copii pentru a pregăti aceste două inițiative.

În 2019, aproape 18 milioane de copii din UE (22,2 % din copiii din întreaga lume) trăiau în gospodării expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială. Ia astfel naștere un cerc vicios intergenerațional al inegalității sociale, cu efecte profunde și de durată asupra copiilor. Scopul Garanției europene pentru copii este de a întrerupe acest cerc vicios și de a promova egalitatea de șanse prin garantarea accesului copiilor aflați în dificultate (care au mai puțin de 18 ani și sunt expuși riscului de sărăcie sau de excluziune socială) la o serie de servicii esențiale.

În cadrul Garanției europene pentru copii, statelor membre li se recomandă să ofere copiilor aflați în dificultate acces gratuit și eficace la: structurile de educație și îngrijire timpurie – evitându-se, de exemplu, segregarea claselor; activități educative și școlare – de exemplu, echipamente adecvate pentru învățământul la distanță și excursii școlare; cel puțin o masă sănătoasă în fiecare zi de școală; și asistență medicală – de exemplu, prin facilitarea accesului la consultații medicale și la programe de depistare a bolilor.

Eugen Tomac

Eugen Tomac: Printr-o directivă europeană a salariului minim ne-am putea aștepta la o creștere de 20-25% a salariilor minime ale românilor

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Parlamentul European a acordat joi, la Strasbourg, votul său de încredere Raportului Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale referitor la salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, a afirmat europarlamentarul Eugen Tomac.

“Subiectul salariului minim european se discută de ani de zile, astăzi însă suntem cu un pas mai aproape de o propunere de directivă concretă în acest sens. Astfel, până la finalul lui 2022 am putea avea o reglementare a salariului minim la nivel european. Negocierile între instituțiile UE vor continua, dar votul de astăzi transmite un mesaj ferm, acela că toți cetățenii UE care muncesc trebuie să aibă un venit care să le permită o viață decentă”, a subliniat Tomac, într-o postare pe Facebook.

El a arătat că dacă proiectul de directivă, în forma pe care Parlamentul European a votat-o, va fi un succes, statele care au salariile minime reglementate prin lege vor trebui să respecte criterii clare la stabilirea acestuia.

Potrivit lui Tomac, criteriile vor garanta oamenilor plătiți cu salariul minim un trai adecvat.

Mai mult, dacă România va reuși să atingă valoarea indicativă a salariului minim ca fiind 50% din salariu mediu, ne-am putea aștepta la o creștere de aproximativ 20-25% a salariilor minime ale românilor, creștere absolut firească și necesară pentru atingerea unui prag de decență“, a subliniat Tomac.

Conform poziției adoptate de PE, se pune accent puternic și pe negocierile colective, pe dreptul la informare și apărare, pe monitorizarea și analiza evoluției implementării directivei. Toate acestea sunt prevăzute “pentru a ne asigura că cei care au un loc de muncă sunt și răsplătiți pe măsură”, a indicat europarlamentarul român.

“Sper ca după finalizarea negocierilor interinstituționale să avem cât mai repede un text final care mai târziu să poată fi implementat de către statele membre. Avem obligația să oferim românilor din țară un trai decent și românilor din afară un motiv să se întoarcă acasă!”, a conchis Eugen Tomac.

Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale din Parlamentul European (EMPL) a votat pe 11 noiembrie raportul privind propunerea de Directivă privind salariile minime adecvate, prin care deputații europeni au propus noi reguli care să asigure salarii minime echitabile pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Proiectul este acum aprobat în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg.

Potrivit poziției de negociere adoptate, statele membre trebuie să evalueze și să raporteze dacă salariile minime legale sunt suficiente prin utilizarea unor criterii pentru a institui condiții de muncă și de viață decente și să includă elemente precum puterea de cumpărare și rata sărăciei. Statele membre în care salariul minim este protejat exclusiv prin acorduri colective nu vor fi obligate să introducă salarii legale sau să facă aceste acorduri universal aplicabile.

Proiectul legislativ vizează își propune să consolideze și să extindă sfera de aplicare a negocierilor colective și să protejeze lucrătorii, oferindu-le un salariu minim prin intermediul acestor negocieri. Statele membre în care negocierea colectivă este disponibilă pentru mai puțin de 80% din forța de muncă ar trebui să ia măsuri pentru a promova acest instrument. Pentru a concepe cea mai bună strategie în acest scop, acestea ar trebui să consulte partenerii sociali și să informeze Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate.

În plus, va fi interzisă în mod explicit subminarea negocierilor colective sau a acordurilor colective privind stabilirea salariilor. 

Continue Reading

Eugen Tomac

Eugen Tomac cere o reformă digitală pentru asigurarea securității sociale a lucrătorilor transfrontalieri

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Eugen Tomac solicită Comisiei Europene să convingă statele membre ale Uniunii Europene să implementeze o reformă digitală care să permită asigurarea securității sociale a lucrătorilor transfrontalieri.

“Libera circulație a lucrătorilor este un drept fundamental, garantat de tratate. În consecință, peste 17 milioane de cetățeni europeni locuiesc în alt stat decât statul de reședință, iar peste 70 % dintre aceștia sunt angajați. Românii reprezintă cel mai mare grup național dintre cetățenii mobili din Uniunea Europeană, reprezentând aproape o cincime din populația rezidentă în țară”, a afirmat Tomac, într-o intervenție susținută luni seară în plenul de la Strasbourg.

Europarlamentarii au dezbătut în plen subiectul introducerii unui card european de securitate socială pentru a îmbunătăți implementarea digitală a drepturilor de securitate socială și a mobilității echitabile.

Având în vedere numărul în creștere continuă al lucrătorilor mobili, Tomac a subliniat că “trebuie să ne asigurăm că drepturile sociale ale acestora sunt respectate, iar acest lucru nu se mai poate face la această scară, prin sisteme învechite și non-digitale”.

De aceea, domnule comisar Schmit, cred că este esențial ca Comisia să depună un efort consistent pentru a convinge statele să implementeze o reformă digitală, astfel încât să putem să le asigurăm securitatea socială tuturor celor care trebuie să se bucure de drepturile de securitate la nivel transfrontalier“, a adăugat el.

 

Din anul 2014, Parlamentul European solicită Comisiei Europene să prezinte o propunere pentru numărul european de asigurări sociale (ESSN).

În 2021, Comisia Europeană a anunțat că va iniția în același an un proiect-pilot pentru a studia posibilitatea de a introduce un card european de securitate socială (ESSP) până în 2023.

Continue Reading

Eugen Tomac

Eurodeputatul Eugen Tomac, mesaj pentru români: Certificatul verde ajută să fie pusă sub control pandemia

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Europarlamentarul Eugen Tomac face apel, încă o dată, la populație să se vaccineze și să nu mai creadă în conspirațiile manipulatoare care fac ca această pandemie să nu mai aibă sfârșit.

„Este atât de simplu să acceptăm realitatea, să înțelegem că suntem în plină criză de sănătate, să înțelegem că nu există o altă soluție pentru a opri pandemia în afară de vaccin. Certificatul verde nu are drept scop îngrădirea de drepturi, ci ajută să fie pusă sub control pandemia, iar fără acest instrument nu avem cum să limităm răspândirea virusului”, a transmis deputatul european într-un mesaj pe pagina de Facebook.

De asemenea, deputatul european nu înțelege de ce o bună parte din societate se lasă atât de ușor manipulată de cetățenii exaltați, care inventează tot felul de argumente pentru a nega existența virusului: „Nu am crezut că românii pot fi atât de ușor de manipulat și pot pune sub semnul întrebării efortul medicilor. Să crezi, în secolul XXI, mai mult în tot felul de teorii ale conspirației decât în știință arată cât de vulnerabilă este România zilelor noastre.”

„In loc să înțelegem și să fim solidari cu tot corpul medical care este ținut în tensiune, unii dintre noi cresc presiunea pe sistem prin inițiative ce nu au nimic în comun cu pandemia”, a conchis acesta.

Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a declarat, joi, că votul din Parlament pentru utilizarea certificatului verde COVID este important, deoarece acesta, alături de vaccin, asigură “supravieţuirea” în pandemie. Aflat în vizită la București pentru a discuta cu oficialii români despre situația îngrijorătoare cauzată de pandemia de COVID-19, înaltul demnitar european a subliniat că este nevoie de “curaj politic” pentru implementarea acestor măsuri.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
NATO11 hours ago

UE dorește să-și consolideze cooperarea cu NATO în contextul în care ”amenințările hibride devin din ce în ce mai intense”

NATO12 hours ago

Jens Stoltenberg promite că ”niciun aliat NATO nu este singur” în fața ofensivei hibride a regimului Lukașenko: Criza migrației afectează atât NATO, cât și UE

ROMÂNIA13 hours ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

U.E.15 hours ago

Premierul Poloniei acuză Rusia că folosește Nord Stream 2 pentru a șantaja Ucraina și Republica Moldova și speră că noul guvern german nu va permite ca proiectul ”să fie un instrument în arsenalul” lui Putin

COMISIA EUROPEANA16 hours ago

Margaritis Schinas transmite Marii Britanii că trebuie să-și gestioneze singură granițele și problemele legate de migranți: Dacă îmi amintesc bine, sloganul campaniei pentru Brexit a fost ”Preluăm controlul”

ROMÂNIA17 hours ago

Ministrul de externe Bogdan Aurescu participă la Forumul Regional al Uniunii pentru Mediterana şi la Reuniunea Ministerială UE – Vecinătatea Sudică

Corina Crețu18 hours ago

Eurodeputatul Corina Crețu: Peste tot în Europa social-democrația câștigă teren, mai ales în contextul perioadei dificile prin care trecem. România are nevoie de o social-democrație puternică

ROMÂNIA19 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

ROMÂNIA1 day ago

Viktor Orban l-a felicitat pe Nicolae Ciucă pentru învestirea în funcția de prim-ministru. Premierul ungar și-a exprimat convingerea că cele două țări își vor aprofunda relațiile și vor consolida dialogul

Corina Crețu2 days ago

Eurodeputatul Corina Crețu laudă proiectul metroului de la Cluj: Îi încurajez pe toți primarii să atragă și să folosească fondurile europene

ROMÂNIA13 hours ago

Varianta Omicron: România trimite un avion Tarom pentru a-și repatria cetățenii blocați în Africa de Sud și se oferă să ajute și alte state UE care nu au reușit acest lucru, în limita capacității aeronavei

ROMÂNIA19 hours ago

Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu ministrul Sănătății: România urmează recomandările ECDC și ale Comisiei Europene. Românii care vin din țări din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

Eurodeputatul Victor Negrescu: Digitalizarea reprezintă soluția pentru a eficientiza statul. Trebuie să fructificăm oportunitățile financiare europene pentru investiții în acest domeniu

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI3 days ago

INTERVIU Eurodeputatul Victor Negrescu: Salariul minim european are menirea să crească standardele sociale în Europa, oferind oportunități egale pentru toți europenii care lucrează în orice stat membru

Alin Mituța4 days ago

Eurodeputatul Alin Mituța: România va deveni un stat sigur pentru fete și femei atunci când vom taxa fiecare violență fizică, sexuală sau emoțională

POLITICĂ4 days ago

Guvernul Nicolae Ciucă a fost învestit de Parlament cu o majoritate covârșitoare. Membrii cabinetului PNL-PSD-UDMR vor depune jurământul la Palatul Cotroceni

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI4 days ago

Eurodeputatul Gheorghe Falcă îndeamnă companiile farmaceutice care produc vaccinul anti-COVID-19 să deruleze campanii de informare în statele UE pentru a combate dezinformarea

POLITICĂ4 days ago

Premierul desemnat Nicolae Ciucă, în Parlament: Vom garanta stabilitatea României. Vom asigura respectarea statului de drept și o politică externă bazată pe consolidarea rolului în UE și NATO și a Parteneriatului cu SUA

Marian-Jean Marinescu4 days ago

Marian-Jean Marinescu, către comisarul european pentru energie: Vreau să văd energia nucleară și gazul în viitorul act delegat pentru taxonomie. ”Fit for 55” va determina ”o cerere de energie foarte mare”

ROMÂNIA4 days ago

Virgil Popescu anunță că o companie norvegiană dorește să investească 800 de milioane de euro în România

Team2Share

Trending