Eurodeputatul Eugen Tomac organizează joi o dezbatere privind impactul campaniilor de dezinformare și a ingerințelor externe în procesul electoral din Republica Moldova

Europarlamentarul Eugen Tomac, membru al Comisiei speciale privind ingerințele externe în toate procesele democratice din cadrul Uniunii Europene, inclusiv dezinformarea din cadrul Parlamentului European, organizează joi, 1 iulie, o dezbatere online cu privire la impactul campaniilor de dezinformare și a ingerințelor externe în procesul electoral din Republica Moldova.

“Peste Prut, sunt zile numărate până la alegerile parlamentare anticipate, al căror rezultat va decide direcția în care se va îndrepta R. Moldova în anii ce urmează. De aici și miza uriașă a acestui scrutin. Eu cred în democrație, prețuiesc libertatea de exprimare și voi apăra mereu dreptul oamenilor de a alege liber. La polul opus însă, dezinformarea, propaganda sau implicarea externă în procesul electoral, practicată adesea pentru a obține voturi, afectează procesul democratic şi induc ȋn eroare opinia publică”, a declarat Tomac, anunțând organizarea evenimentului.

La eveniment vor participa jurnaliști și experți specializați pe tematica drepturilor omului și libertății de exprimare, care vor prezenta aspecte ce țin de monitorizarea campaniei electorale, de interes pentru Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Dezbaterea va fi transmisă pe pagina de Facebook a eurodeputatului Eugen Tomac, precum şi pe platformele partenerilor media www.privesc.eu şi www.caleaeuropeana.ro.

Săptămâna trecută, eurodeputatul Eugen Tomac a atenționat că Rusia încearcă să îngrădească dreptul la vot la alegerile din Republica Moldova din 11 iulie, criticând decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de la Chișinău de a deschide doar 150 de secții de vot în diaspora.

Dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri pentru Parlamentul Republicii Moldova, moldovenii ar vota pentru Partidul Acțiune și Solidaritate al președintei pro-europene Maia Sandu, în proporţie de 38,1%, în timp ce 21,4% ar opta pentru Blocul electoral al Socialiștilor și Comuniștilor, condus de foștii președinți pro-ruși ai țării, Igor Dodon și Vladimir Voronin. 13,7% au spus ca merg la vot, dar nu ştiu încă cu cine vor vota.

Sunt rezultatele celui de-al doilea sondaj de opinie pre-electoral realizat de Comunitatea Watchdog.md şi Institutul de Politici Publice, citat de Adevărul.ro.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare