Connect with us

Eugen Tomac

Eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE), despre ”performanța Guvernului”: Avem cea mai mare rată anuală a inflației din UE pentru a opta lună consecutiv

Published

on

© Eugen Tomac/ Facebook

Eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE) prezintă performanța Guvernului privind rata anuală a inflației: ”Avem cea mai mare rată anuală a inflației din UE (4,1%) și în luna august 2019. Este a opta lună în care ne clasăm în fruntea Europei în această statistică”.

 

Legat de raportul Eurostat, Eugen Tomac consideră că ”nici nu e ceva cu care să ne mândrim și nici nu e ceva ce rămâne doar într-un grafic”.

© Eurostat

Având în vedere că România a înregistrat cea mai mare rată inflație anuală din UE, cetățenii români sunt cei afectați direct: ”Realitatea se reflectă și într-un avans constant al preturilor de consum, deci în buzunarele noastre.”

Totodată, ”nivelul zonei euro, la care aspirăm fără progres, este de 1%, cu 3 puncte procentuale mai mic”, a mai scris Eugen Tomac pe pagina oficială de Facebook.

Citiți și: Eurostat: România a înregistrat pentru a șaptea lună consecutiv cea mai mare inflație anuală din Uniunea Europeană

Eugen Tomac este președintele Partidului Mișcarea Populară și a devenit, în urma alegerilor europene din 26 mai, membru al Parlamentului European. Acesta face parte din cel mai mare grul politic din cadrul legislativului european – cel al Partidului Popular European -, unde alături de ceilalți eurodeputați români din acest grup alcătuiește a treia cea mai mare delegație națională din PPE. 

Eurodeputatul PMP și PPE activează în Parlamentul European în următoarele comisii, subcomisii și delegații: membru în Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (EMPL), în subcomisia pentru drepturile omului (DROI), membru în Delegația la Comisia parlamentară de parteneriat UE-Armenia, la Comisia parlamentară de cooperare UE-Azerbaidjan și la Comisia parlamentară de asociere UE-Georgia (DSCA) și totodată este membru în Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest (DEPA).

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

Eugen Tomac

Eurodeputatul Eugen Tomac: Am votat înființarea unui program de sprijin pentru reforme care va ajuta România să se pregătească pentru aderarea la zona euro

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE) a anunțat marți că a votat, în cadrul Comisiei pentru muncă și afaceri sociale din Parlamentul European în favoarea programul de sprijin pentru reforme și pentru serie de recomandări privitoare la negocierile pentru un nou parteneriat cu Marea Britanie.

“Implementarea, de la 1 ianuarie 2021, a Programului de sprijin pentru reforme va avea un impact pozitiv hotărâtor pentru guvernele și autoritățile publice ale statelor membre. Acestea vor primi, dacă vor solicita, sprijin financiar și tehnic pentru conceperea și punerea în aplicare a reformelor structurale care vor genera creștere. Bineînțeles, având în vedere propriile priorități”, a scris Tomac, într-o postare pe Facebook.

 

Programul se adresează, de asemenea, statelor membre care nu fac parte din zona euro și care au nevoie de ajutor în inițierea și desfășurarea reformelor structurale,

Referindu-se la România, eurodeputatul a subliniat că țara noastră are astfel șansa să se pregătească corespunzător pentru aderarea la zona euro.

“Programul are un buget total de 25 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, un angajament consistent îndreptat către modernizarea economiilor statelor membre”, a completat el.

În ceea ce privește recomandările referitoare la negocierile pentru un nou parteneriat cu Marea Britanie, Tomac a reliefat că acestea sunt “extrem de necesare în contextul implementarii Acordului de Retragere” a Marii Britanii din UE

“Am sprijinit, prin vot, recomandările privitoare la sistemul echivalării diplomelor, la importanța investirii în continuarea programului Erasmus+ alături de Marea Britanie, precum și necesitatea unei mai bune coordonări a sistemelor de securitate socială. Este prioritar ca fiecare cetățean european să fie protejat prin asistență medicală, pensii, ajutor de șomaj, beneficii maternale și paternale, prestații în caz de boală și accidente de muncă etc. Insist, Marea Britanie trebuie să asigure inclusiv ajutor de șomaj lucrătorilor transfrontalieri și de frontieră, chestiune care în momentul actual lipsește de pe masa negocierilor. Nu trebuie să existe lacune între legislația britanică și cea europeană privitoare la drepturile muncitorilor sau la standardele sociale și la standardele muncii”, a explicat Eugen Tomac.

Continue Reading

Eugen Tomac

Eurodeputatul Eugen Tomac cere retragerea cetățeniei române deținută de premierul R. Moldova după ce acesta a acuzat că România este cea mai coruptă țară din Europa

Published

on

© European Parliament

Eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE) a cerut vineri retragerea cetățeniei române deținute de prim-ministrul Republicii Moldova Ion Chicu după ce acesta a acuzat România că este cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană și a utilizat un limbaj dur la adresa eurodeputatului Siegfried Mureșan, vicepreședinte al grupului PPE și președinte al delegației parlamentare pentru relația UE – Republica Moldova.

“După atacurile de astăzi ale premierului moldovean Chicu la adresa României și a Uniunii Europene, cred că răspunsul nostru prompt trebuie să fie retragerea cetățeniei române. Nu poți fi și cetățean UE, și propagandist în stil sovietic la Chișinău. Limbajul folosit la adresa unui lider PPE arată cât de mult le place unor politicieni din R. Moldova statutul de slugă. Aici nu este vorba doar de un atac la adresa lui Siegfried Mureșan, ci despre modul absolut abject în care un exponent al Federației Ruse atacă România și Uniunea Europeană”, a scris Tomac, pe pagina sa de Facebook.

Premierul Republicii Moldova, Ioan Chicu, a avut vineri o ieşire fără precedent la adresa României, pe care a acuzat-o că e cea mai coruptă ţară din Europa. El a continuat cu critici legate de modul în care România a gestionat pandemia de coronavirus şi a scris pe Facebook că doar judeţul Suceava are un număr de infectaţi cu COVID 19 cât jumate din numărul de bolnavi înregistraţi în toată Republica Moldova. Atacul lui Chicu a venit ca replică la criticile europarlamentarului român Siegfried Mureşan, care acuzase regimul pro-rus de la Chişinău că nu implementează reformele pe care şi le-a asumat pentru a primi banii pe care i-a cerut Uniunii Europene şi României.

“Stau si mă uit eu la băiețașii ăștea români oploșiți prin structurile europene, care vin cu “patronajul” peste noi… Ratați, nimic în viață și în țară realizat, numai de “adus mingi” buni… Ce-ai făcut june în țara ta, că geme de cea mai mare corupție din Europa? Ai numai în județul Suceava jumate din numarul de bolnavi COVID19 integistrati in toată țara mea. Si medici, cam tot atîți. Județele moldovenești au 40% din decedați din total pe România. Și de 2 ori mai mulți decedați moldoveni în dreapta Prutului, decât în stânga, desi numarul populației este egal. Pentru noi este foarte importantă opinia cetățenilor noștri despre activitatea guvernului. Și doar critica moldovenilor pentru noi contează. Atacurile concertate ale unor personaje, cu pretenții de avocați ai Moldovei, pot să-i impresioneze doar pe patronii lor. Pe mine – deloc”, a scris Chicu.

 

 

Atacul din partea prim-ministrului Republicii Moldova a venit și în contextul în care România a ajutat Republica Moldova să gestioneze pandemia de COVID-19, țara noastră trimițând la Chișinău o echipă de 52 de cadre medicale și echipamente medicale de protecție și medicamente în tratarea COVID-19 în valoare de aproximativ 3,5 milioane de euro.

Continue Reading

Eugen Tomac

Eurodeputatul Eugen Tomac cere cetățenilor să fie ”precauți și responsabili”: Relaxarea măsurilor instituite în cele două luni de stare de urgență nu înseamnă și sfârșitul pandemiei

Published

on

Europarlamentarul Eugen Tomac (PMP, PPE) face apel la cetățeni să respecte în continuare măsurile de distanțare socială și ”să înțeleagă că relaxarea măsurilor instituite în cele două luni de stare de urgență nu înseamnă și sfârșitul pandemiei”, în contextul în care, la nivel global, numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus a depășit 5 milioane.

”Cu cât suntem mai precauți și responsabili, cu atât mai repede vom putea începe relansarea economiei pentru a ne asigura că pandemia de coronavirus nu ne va arunca într-un colaps economic de proporții”, a subliniat acesta într-un mesaj pe Facebook.

Eugen Tomac a ținut să puncteze în acest context efectele pe care pandemia de coronavirus le-a avut asupra comerțului mondial.

”Barometrul comerțului cu mărfuri al Organizației Mondiale a Comerțului indică valori reduse, sugerând o contracție abruptă în comerțul mondial, ce se extinde și în al doilea trimestru”, a explicat eurodeputatul român.

Aceste valori, a mai spus Tomac, ”sunt în concordanță cu previziunile de la începutul lunii aprilie, care estimau o reducere în nivelul comerțului cu mărfuri între 13% și 32%, în funcție de evoluția pandemiei și de efectivitatea măsurilor politice luate împotriva acesteia.”

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending