Connect with us

Gheorghe Falcă

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Avem motive reale de speranță în 2023. România se află într-o situație stabilă și, mai ales, promițătoare

Published

on

© Gheorghe Falcă - Arhivă Personală

Așa cum repet cu fiecare ocazie, eu consider că datoria unui politician este aceea de a le spune oamenilor adevărul. Din acest motiv, ceea ce scriu în continuare reprezintă ceea ce cred. Sunt lucruri la care m-am gândit și despre care am convingerea că e util să discutăm în aceste ultime momente ale lui 2022.

La fel ca majoritatea românilor, sunt o persoană optimistă. Am avut, în viață, suficiente provocări, inclusiv trecerea printr-o boală cumplită, dar au fost provocări care mi-au întărit atât încrederea în oameni, în bunătatea lor înnăscută, cât și convingerea că există lucruri aflate mult dincolo de controlul nostru, lucruri care, dacă ne gândim la ele obsesiv, ne paralizează, la propriu, orice inițiativă, orice dorință de progres. 

De aceea, optimismul meu și speranțele mele pentru noi toți în 2023 se bazează pe ceea ce eu cred că ține de noi. Viitorul, și e spre binele nostru, ascunde multe necunoscute dar și multe oportunități și avem, fie la nivel individual, fie la nivel de comunitate, de societate, o singură șansă de a le face față cât mai bine cu putință: aceea de a fi pregătiți. 

La nivel individual, este destul de clar: trebuie să ne îngrijim de sănătate, să ne oferim un stil de viață cât mai activ și echilibrat posibil, să dăm și să primim dragoste și bunătate și să încercăm mereu să învățăm. 

La nivel de comunitate, de popor, avem datoria, așa cum am spus și după momentul în care guvernul austriac s-a făcut de râsul Europei, în cazul Schengen, să ne consolidăm economia, productivitatea, să facem din România și mai mult, o forță economică regională! 

Oricât ar încerca unii să ne convingă de altceva, guvernul Ciucă, guvernul condus de PNL, a contribuit la acest proces. Suntem în acest moment, conform FMI, peste Finlanda, Cehia, Portugalia, Grecia, Ungaria, Slovacia, Luxemburg, Bulgaria, Croația, Slovenia, Serbia sau țările baltice la PIB! 

Românii sunt, așadar, tot mai productivi și sunt sigur că împreună, în câțiva ani, nu mulți, vom depăși și PIB-ul Austriei! Dacă vrem răzbunare, aceea să fie! Să îi batem pe austrieci la PIB. Și știu bine că putem face asta și că vom face asta! Mai știu că atâta vreme cât PNL se va afla la guvernare, ceea ce scriu este o certitudine.  

Este destul să vedem cum, după haosul creat de ruși pe piețe, guvernul Ciucă a reușit să controleze prețul carburanților, a reușit să facă ordine în facturile la curent, a reușit să treacă un buget robust prin Parlament, a reușit să dea speranță pensionarilor dar și antreprenorilor! Nu este totul perfect, nu voi spune asta niciodată, dar dacă privim onest situația și contextul internațional, guvernul Ciucă a reușit până acum să ne treacă mult mai bine prin crizele suprapuse decât au reușit guvernele altor țări. 

Speranța de dragul speranței, desigur, se poate transforma în ceva păgubos, în frustrare de cele mai multe ori. Însă, speranța bazată pe o cât mai bună înțelegere a realității ne poate da motivația și imboldul de a face mai mult și mai bine, ca țară, ca popor, în noul an. Ceea ce am înșirat mai sus ne arată că se poate, că avem motive de a spera la mai mult și la mai bine. Spun asta fără nicio rezervă.

Bineînțeles, scriu aceste lucruri într-o regiune afectată grav de războiul declanșat de ruși în Ucraina. Scriu într-o regiune în care unele guverne vecine par să fi ales altă cale decât cea a democrației sau a adevărului. Și mai scriu, ca parlamentar european, într-un moment în care o membră a forului legislativ european, socialista Eva Kaili, a fost prinsă ascunzând sute de mii de euro primiți ca mită sub pătuțul propriului copil! 

Au fost multe provocări în 2022 și, să nu ne amăgim, vor fi și în 2023. Pe unele le putem intui, pe altele nu. Nu știm ce se va întâmpla mai departe în Ucraina, nu știm cum va evolua situația din Balcani, sau cea din Taiwan. Nu știm dacă, în urma noilor decizii de la Beijing, un nou val, mondial, de covid, nu ne va lovi din nou. Deja, citim în presă, sunt avioane venite din China în Europa unde peste jumătate din pasageri sunt infectați. 

Știu însă că România se află într-o situație stabilă și, mai ales, promițătoare. Președintele Iohannis este un factor apreciat de calm și echilibru la nivel european, dar și pe plan național. Guvernul, atâta vreme cât din el face parte și PNL, va continua reformele necesare, va continua atragerea a zeci de miliarde de euro, prin PNRR și va consolida economia și, prin urmare, va îmbunătăți viața fiecărui român! 

Ca membri NATO și UE, chiar dacă la granițele noastre e război, pentru prima dată în istorie, deși avem obligația de a fi vigilenți, nu ne temem! Aliații noștri au trimis mii de soldați în România, pentru a arăta clar că NATO funcționează și că este o organizație pregătită și puternică. 

Pentru toate aceste motive, chiar dacă nu știu ce va aduce 2023, știu sigur că avem dreptul de a spera la un an mai bun! Sunt, cum am spus, lucruri pe care nu le putem controla și evenimente pe care nu le putem bănui. Dar din cele ce țin de noi, de președinte, de Guvern, de Uniunea Europeană, eu cred că trebuie să dăm dovadă de încredere, de optimism și, mai ales, de inițiativă, de cât mai multă inițiativă, într-o societate vie, într-o Românie a celor activi, liberi, competenți și responsabili, singurii în măsură să dea un nou sens, modern și european, parteneriatului între cetățeni și stat. În acel stat, pentru care noi cei din PNL luptăm, puterea aparține celor onești, oamenilor de valoare, liderilor autentici și profesioniștilor. 

Sunt mulți astfel de oameni în România. Sunt și suntem milioane. Pe ei și noi trebuie să ne bazăm în noul an. Până la urmă, dacă avem încredere în noi înșine, nimic nu ne poate opri nici ambiția și nici realizările.

Tuturor celor care simțiți la fel, vă doresc un an cu multă sănătate, cu multe activități și cu multe împliniri! 

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Gheorghe Falcă: Geniul generației care a realizat Unirea Principatelor stă tocmai în creativitatea și curajul cu care a transformat o situație extrem de grea într-una favorabilă pentru toți românii

Published

on

© European Union 2023 - Source : EP

Geniul generației care a realizat Unirea Principatelor stă tocmai în creativitatea și curajul cu care a transformat o situație extrem de grea într-una favorabilă pentru toți românii, apreciază eurodeputatul Gheorghe Falcă într-un mesaj publicat cu prilejul celebrării a 165 de ani de la Unirea Principatelor.

Acesta a făcut o scurtă trecere în revistă a evenimentelor istorice din secolul XIX.

”În data de 24 ianuarie 1859, la trei ani de la Războiul Crimeii, început prin invadarea Principatelor Dunărene de către ruși (!) în 1853 și finalizat prin Tratatul de la Paris din 1856, care dădea celor două țări românești un statut de cvasi independență față de otomani, Moldova și Muntenia deveneau, de facto, un singur stat. În treacăt fie spus, cu opoziția izolată a Austriei. Ar fi, desigur, multe de spus și de nuanțat din istoria, de multe ori uitată, a acestei Uniri, dar fără de care România de acum nu ar fi fost posibilă. Trebuie amintită, pe lângă opoziția Habsburgilor – care se temeau de faptul că un stat român unit va deveni, in mod natural, o idee tot mai prezentă și în rândul românilor transilvăneni – și poziția de multe ori duplicitară a britanicilor – care susțineau Imperiul Otoman împotriva Rusiei – dar și susținerea din interes a rușilor – care încercau nu doar să îi slăbească pe turci, ci și să fie iarăși acceptați în concertul european”, a amintit Falcă.

El a evidențiat ”importanța covârșitoare a tinerilor revoluționari liberali de la 1848, exilați prin Europa, care au transmis, precum Dumitru Brătianu, memorii repetate și la Londra dar și la Paris, prin care cereau unirea”, amintind de gestul făcut de I.C.Brătianu, care și-a vântul propria moșie pentru a finanța toate aceste activități.

”Tot acest efort al tinerilor liberali români, alături de conjunctura internațională complicată, a dus la introducerea în Parlamentul Britanic, de către marele om politic liberal Gladstone, a unei moțiuni care pleda pentru Unirea Principatelor Române. A fost, fără dubii, unul dintre momentele care au ajutat la deblocarea situației din țară, la reluarea alegerilor, nemăsluite de această dată, din Moldova, la victoria taberei unioniste și, desigur, la alegerea lui Cuza, în 5 ianuarie 1859, în ciuda unor comploturi rusești de asasinare a liderilor unioniști! Toate, pentru că au fost multe, enorm de multe într-o perioadă scurtă, au culminat la București, unde Cuza – sprijinit politic doar de liberali, care au reușit să mobilizeze însă populația – a fost iarăși ales, în 24 ianuarie, punând puterile europene în fața unui fapt împlinit, o realitate istorică dovedită ca fiind ireversibilă, mai ales după toate reformele care au demarat imediat!”, a continuat eurodeputatul.

Din punctul său de vedere, ”asta înseamnă să știi unde vrei să ajungi, să fii conștient că poate, în timpul vieții tale, acel proiect nu se va realiza, dar să ai ambiția de a pune o cărămidă la temelia unei construcții de care vor beneficia generațiile viitoare! De asta avem nevoie și acum, în fiecare zi”, a conchis Gheorghe Falcă.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Gheorghe Falcă semnalează importanța alegerilor europene și îi invită pe români să apere prin vot ”tot ce am câștigat ca nație europeană”

Published

on

© Gheorghe Falcă - Arhivă Personală

Eurodeputatul Gheorghe Falcă îi invită pe români la un proces de reflecție pentru a evidenția importanța apartenenței României la UE, completând că alegerile europarlamentare sunt de departe cele mai importante pentru viitorul țării noaste.

Într-un articol de opinie remis CaleaEuropeană.ro, acesta semnalează că rezultatul scrutinului din 9 iunie ”va conta pentru generații întregi de acum, iar el ne va arată dacă vom continua să progresăm sau dacă ne întoarcem în timp, ieșim din Europa, casa noastră și ne întindem gâtul pentru ca regimul Putin să pună cizma pe el și să ne apese în mocirlă!”

”Acum, la început de an, la aproape două decenii de la aderare, vă invit, vă rog, să vă imaginați o Românie în afara UE. Este și greu dar și ușor în același timp. Este greu pentru că TOTUL, cu majuscule, s-a schimbat de atunci, și s-a schimbat în bine și se schimbă mereu. O parte imensă a acestor schimbări, a progresului de care am beneficiat și vom beneficia, a fost decisă în Parlamentul European, inclusiv prin contribuția noastră, a deputaților români. Este totuși, și ușor, pentru că ne putem uita la vecinii sârbi, la frații moldoveni, la bieloruși, și vedem, ca o oglindă care ne arată trecutul, unde am fi fost noi azi fără Uniunea Europeană”, a subliniat Gheorghe Falcă.

Redăm mai jos articolul de opinie complet:

”Acum 17 ani, pe 1 ianuarie 2007, România, împreună cu Bulgaria, se alătura familiei statelor membre UE, după alți 17 ani de la Revoluție, de drum prin deșert, de încercări repetate ale neocomuniștilor de a ne deturna de la parcursul nostru natural.

Am avut, de atunci, patru runde de alegeri pentru Parlamentul European, în 2007, 2009, 2014 și în 2019, iar în iunie anul acesta vom vota iarăși pentru a decide cine și mai ales cum ne reprezintă în Europa.

Dar am avut, ca membri ai Uniunii Europene, mult mai mult.

Am trecut, de la aderare, prin trei cicluri de finanțare europeană, care ne-au adus în țară zeci de miliarde de euro fără de care nu puteam construi infrastructura, perfectibilă dar mult peste ce aveam în 2007, nu ne puteam dota spitalele sau școlile, nu puteam da subvenții pentru agricultură, nu ne puteam moderniza orașele și, lucru esențial, nu ne-am fi putut consolida societatea civilă!

Statutul de membri ai UE ne-a adus și infinit mai multe investiții străine, creștere economică, locuri de muncă, salarii tot mai bune și suntem, iată, în sfârșit, peste țări precum Grecia, Ungaria sau Cehia ca PIB, pe locul doi în regiune după Polonia, care are o populație aproape dublă față de noi.

Așa cum repet mereu, datoria unui politician, după mine, este aceea de a spune adevărul, de a nu-l cosmetiza. De aceea, în mod clar, nu spun că totul este roz, și nu va fi niciodată, nici la noi și nici în Olanda sau Suedia sau oriunde, pentru că așa funcționează viața și realitatea.

Dar acum, la început de an, la aproape două decenii de la aderare, vă invit, vă rog, să vă imaginați o Românie în afara UE. Este și greu dar și ușor în același timp.

Este greu pentru că TOTUL, cu majuscule, s-a schimbat de atunci, și s-a schimbat în bine și se schimbă mereu. O parte imensă a acestor schimbări, a progresului de care am beneficiat și vom beneficia, a fost decisă în Parlamentul European, inclusiv prin contribuția noastră, a deputaților români.

Este totuși, și ușor, pentru că ne putem uita la vecinii sârbi, la frații moldoveni, la bieloruși, și vedem, ca o oglindă care ne arată trecutul, unde am fi fost noi azi fără Uniunea Europeană!

Dar ce este cu adevărat alarmant, și așa ar trebui să fie pentru milioane de români responsabili, este faptul că în ciuda acestei realități care ne izbește în față, există politicieni, precum George Simion sau Diana Șoșoacă, care ar fi preferat, și asta propun ei azi, să nu fi făcut parte din familia europeană, să nu fi avut parte de tot mai multă bunăstare, stabilitate și civilizație.

Acești indivizi ar fi preferat, și preferă, o Românie după chipul Rusiei lui Putin, o Românie mociroalsă, fără valori, o Românie a răgetului, a circului și a scandalului, în care, eventual, oponenții politici se aruncă unul după altul de la etaj, împinși de mâini nevăzute dar extrem de reale și de criminale. O Românie a altor decenii…

Nu am și nu pot să am niciun mesaj pentru cei care cred că aceasta este calea pe care ar trebui să o urmăm, la 17 ani de la aderare și la 34 de ani de Revoluție!

Am însă un mesaj pentru cei care știu bine și văd cu ochiul liber unde eram în 1989, unde eram în 2007 și unde suntem acum, în 2024, ca stat membru UE. Am un mesaj pentru cei care își dau seama ce ar însemna să ne întoarcem, acum, în timp. 

Asta, la modul cel mai real, deloc metaforic, pentru că vedem ce indivizi confiscă ședințele Parlamentului României, la ce scene grotești asistăm, ce cuvinte auzim, ce situații care, o spun clar, sunt IMPOSIBILE, tot cu majuscule, în Parlamentul European. Dar sunt posibile, desigur, la Moscova.

Acelor milioane de români, le cer, cu respect și dragoste pentru țara aceasta și pentru poporul acesta, să nu creadă că totul se va rezolva de la sine, că drumul nostru este definitiv asumat, pentru că nu este așa.

Drumul României depinde de români, de implicarea lor, de faptul că le pasă, de faptul că nu se uită doar la televizor, ci ies din case și merg la vot și apără tot ce am câștigat ca nație europeană.

După patru runde de alegeri pentru Parlamentul European, scrutinul din 9 iunie este de departe cel mai important pentru viitorul României! 

Rezultatul va conta pentru generații întregi de acum, iar el ne va arată dacă vom continua să progresăm sau dacă ne întoarcem în timp, ieșim din Europa, casa noastră și ne întindem gâtul pentru ca regimul Putin să pună cizma pe el și să ne apese în mocirlă!

Să nu ne amăgim! Miza aceasta este, iar <<geniul>> malefic al rușilor face ca, spre deosebire de 1944, când ne-au adus dictatura cu tancul, acum, în 2024, prin interpușii lor din politica românească, să ne convingă să ne punem singuri jugul, pentru decenii, prin vot dar mai ales prin ABSENȚA lui!

De aceea, eu cred că milioanele de români  cărora le pasă dacă în viitor copiii lor se vor uita la Europa, casa lor, sau la Moscova, casa crimei și a sărăciei, vor ieși la vot și vor alege forțe politice responsabile, europene, și nu pe slugile lui Putin”. 

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Comisia ITRE din PE a adoptat regulamentul privind o infrastructură interoperabilă de servicii publice digitale transeuropene pentru care Gheorghe Falcă a fost responsabil ca raportor al Grupului PPE

Published

on

© Gheorghe Falcă - arhivă personală

Comisia pentru industrie, cercetare și energie din Parlamentul European a adoptat regulamentul Europa Interoperabilă, adică un Schengen online pentru serviciile de administrație publică locală de care eurodeputatul Gheorghe Falcă s-a ocupat din calitatea de raportorul al Grupului PPE din legislativul european.

Acesta a anunțat într-un mesaj pe Facebook că a obținut un rezultat foarte bun pentru România în cadrul acestui dosar.

”Am participat astfel direct la trilogul, adică negocierile dintre Parlamentul European, Consiliul UE și Comisia Europeană, pentru definitivarea Regulamentului pentru stabilirea unor măsuri de promovare a interoperabilității transfrontaliere a rețelelor și a sistemelor informatice care sunt utilizate pentru furnizarea sau gestionarea serviciilor publice în UE”, a detaliat acesta.

El a ținut să explice că față de o directivă, care se dezbate în parlamentele naționale, regulamentele adoptate la Bruxelles se aplică întocmai în toate statele membre.

”Pe scurt, am obținut dezvoltarea unei infrastructuri interoperabile de servicii publice digitale transeuropene, în beneficiul cetățenilor”, a precizat Falcă.

Acesta s-a declarat foarte mulțumit de faptul că ”amendamentele și propunerile mele la acest dosar, atât în calitate de raportor cât și ulterior, la negocieri, au fost adoptate, fapt ce aduce beneficii pentru România”.

”Mai întâi, pentru că am reușit să consolidez rolul agenției UE înființate la București – prima găzduită de țara noastră. Astfel, Centrul și Rețeaua europeană de competențe în materie de securitate cibernetică (ECCC) beneficiază de statutul de observator în cadrul Comitetului pentru o Europă interoperabilă (un organism consultativ strategic al Comisiei Europene). Dar mai mult decât atât, sunt mulțumit de faptul că am reușit să obțin consolidarea rolului autorităților locale și regionale în punerea în aplicare cu succes a prezentului Regulament”, a precizat Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului și, implicit, fost membru al Comitetului European al Regiunilor.

Eurodeputatul a explicat că regulamentul este important în contextul în care ”autoritățile locale furnizează o serie de servicii publice, dar dispun adesea de resurse limitate în ceea ce privește finanțarea, resursele umane și instrumentele de punere în aplicare a prezentului regulament, acestea trebuie să primească orientări și resurse adecvate”.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
U.E.11 mins ago

Finlanda cere ajutorul UE pentru a opri afluxul de migranți din Rusia

INTERNAȚIONAL20 mins ago

Din Ucraina, vicecancelarul german Robert Habeck face apel la parteneri să ofere Kievului mai multe sisteme de apărare antiaeriană pentru a continua lupta împotriva Rusiei

SUA31 mins ago

Directorul CIA avertizează că Ucraina ar putea pierde războiul cu Rusia dacă SUA nu trimit mai mult ajutor

INTERNAȚIONAL56 mins ago

De la Bruxelles, Mike Pence face apel la Congres să adopte ajutorul pentru Ucraina: SUA nu va avea de ales decât să lupte împotriva Rusiei în Europa dacă Putin învinge în Ucraina

COMISIA EUROPEANA2 hours ago

Comisia Europeană reiterează sprijinul pentru România în implementarea cadrului financiar multianual 2021-2027 în cadrul unei întâlniri între ministrul Adrian Câciu și director general interimar al DG EMPL

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Klaus Iohannis, vizită în Coreea de Sud, la invitația omologului său: Va fi adoptată Declarația Comună privind consolidarea Parteneriatului Strategic bilateral

ROMÂNIA2 hours ago

Proiectele de parteneriat public-privat sunt viitorul, subliniază ministrul Marcel Boloș în cadrul unor întâlniri cu reprezentanți ai FMI și Băncii Mondiale

ROMÂNIA3 hours ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Emiratelor Arabe Unite: Pe timp de pace putem construi. Asigurarea securității în zonele noastre va contribui la impulsionarea relațiilor comerciale

INTERNAȚIONAL4 hours ago

Argentina cere să devină “partener global” NATO: Ministrul argentinian al apărării i-a înmânat lui Mircea Geoană o scrisoare de intenție în acest sens

SUA4 hours ago

“Mișcă-te Europa!”: Donald Trump cere Europei să furnizeze mai mulți bani pentru a ajuta Ucraina

ROMÂNIA21 hours ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA2 days ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA2 days ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

ROMÂNIA2 days ago

Ministrul Adrian Câciu își dorește ca Europa anului 2030 să ”fie un furnizor mondial de tehnologie, un producător de semiconductori şi un producător de software”, fiind convins că România va fi cu totul alta

REPUBLICA MOLDOVA3 days ago

Gala AOR. Președintele Rețelei Orașelor și Municipiilor din R. Moldova din cadrul CALM: Ne dorim parteneriate în care Republica Moldova să se simtă parte a românității de facto și de jure

ROMÂNIA DIGITALĂ3 days ago

Digital Innovation Summit Bucharest explorează în perioada 16-18 aprilie punctul de intersecție dintre inovarea digitală, securitatea cibernetică și eforturile diplomatice într-o lume interconectată

ROMÂNIA DIGITALĂ3 days ago

Digital Innovation Summit/Nicolae Ciucă: Văd următorii 10 ani ca pe un deceniu al siguranței, în care investiția în inovație și tehnologie trebuie să fie parte a noului proiect de țară

ROMÂNIA4 days ago

Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire cu președintele Congresului Mondial al Ucrainenilor: Lucrăm împreună pentru a asigura drepturi egale pentru minoritățile naționale din România și Ucraina

NATO1 week ago

Klaus Iohannis explică de ce România nu a investit 2,5% din PIB pentru apărare în 2023: Inflația, lipsa lichidităților la momentul achiziției și a echipamentelor militare

PARLAMENTUL EUROPEAN1 week ago

Regele Philippe al Belgiei, în plenul PE: „Europa și întreaga lume au mare nevoie de speranță”

Trending