Connect with us

Maria Grapini

Eurodeputatul Maria Grapini (PSD, S&D), intervenție tranșantă în PE pe tema falimentului Grupului Thomas Cook: „Cer o analiză foarte profundă!”

Published

on

© Maria Grapini/Facebook

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D), vicepreședinte al Comisiei Piață internă și protecția consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European, a avut o intervenție tranșantă pe tema falimentului Grupului Thomas Cook în plenul de la Strasbourg, prin care a punctat nevoia de susține concret turismul și investigarea prăbușirii gigantului britanic din domeniu, se arată într-un comunicat de presă remis caleaeuropeana.ro.

Parlamentul European a dezbătut, în plenul de luni, de la Strasbourg, efectele răsunătorului faliment al concernului britanic Thomas Cook, faliment care a răvășit, economic și social, o lume întreagă, în condițiile în care titanul din turism opera, evident, pe tot mapamondul.

Europarlamentarul Maria Grapini a avut o intervenție tranșantă, segmentată pe două părți: nevoia de a susține concret turismul, cu bani și programe solide, respectiv obligația imediată de investigare a falimentului care, în opinia româncei, stă sub un mare semn de întrebare.

Maria Grapini a cerut Comisiei Europene, luni seara, în plenul Parlamentului European, măsuri urgente și proiecte sustenabile: 

,,Este bine că dezbatem un faliment răsunător, o companie care are peste 170 de ani, cu milioane de clienți, cu sute de mii de angajați. Nu credeți că este cazul să vă gândiți – Comisia Europeană – să avem și pe acest segment, numit turism, care aduce un buget consistent la PIB ul Uniunii Europene, o strategie, o linie bugetară, direcții de acțiune? Da, este o companie privată, dar,  mă întreb, o să analizați cum s-a produs falimentul, a avut audit această companie, asigurări acoperitoare? Nu putem să lăsăm cetățenii, salariații dar și turiștii, descoperiți total, pentru că o companie se dezvoltă haotic!”, a spus Maria Grapini.

,,Nu pot să cred că nu s-a putut vedea o datorie de peste un miliard de lire, când operează de atâta timp, când are cifre de afaceri imense?! Cer o analiză foarte profundă! Nu putem să lăsăm această mizerie care s-a întâmplat cu o companie de tradiție, a doua companie din lume pe turism!”, a mai adăugat europarlamentarul român, în plenul PE de la Strasbourg.

În aceeași dezbatere, s-a discutat și despre efectul major al falimentului companiei britanice asupra IMM-urilor, pentru că, așa cum a transmis Maria Grapini, gigantul a operat pe piața globală, în relație cu sute de mii de IMM-uri care lucrează corect în domeniul turismului.

Cunoscută fiind poziția Mariei Grapini, de sprijin constant pentru aceste veritabile motoare ale economiei, luni seara, în plenul PE, aceasta a fost, din nou, reconfirmată.

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) este vicepreședinte al Comisiei pentru Piață Internă și Protecția Consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European.

Aceasta a fost desemnată, de asemenea, raportor la Comisiile IMCO și TRAN, pentru bugetul pe 2020. Astfel, Maria Grapini va conduce negocierile în Trilog, cu Consiliul și Comisia Europeană, pe raportul care vizează noul Regulament Vama (document important pentru că se referă la intrarea produselor pe Piața Internă).

Europarlamentarul român va fi membru și în Comisiile AFCO (Comisia pentru Afaceri Constituționale), respectiv CONT (Comisia pentru Control Bugetar).

Maria Grapini va mai face parte din următoarele delegații: Delegația la Adunarea Parlamentară Euronest, Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova și Delegația pentru relațiile cu Japonia.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) a intervenit din nou în cazul Cameliei Smicală, medicul român ai cărui copii au fost luați de statul finlandez. Eurodeputatul român solicită o întâlnire cu autoritățile finlandeze pentru protecția copilului

Published

on

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) a intervenit din nou în cazul medicului român Camelia Smicală, aflată în litigu în Finlanda, ai cărei copii au fost luați de statul finlandez.

” Situația medicului român din Finlanda, Camelia Smicală, se complică alarmant, ultimele informații sosite anunțând măsuri radicale asupra familiei, pentru că românca a apelat la sprijinul Ambasadei României de la Helsinki. Camelia Smicală a transmis opiniei publice că Socialul finlandez a anunțat-o că nu-și va mai vedea copiii, Maria – fata cea mică – fiind dusă la carceră (spațiu izolat din centrul de copii în care se află de patru ani), Mihai aflându-se într-o stare de epuizare psihică majoră.”, este explicat într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

În sursa amintită mai sus este precizat că ”europarlamentarul Maria Grapini a intervenit, în toți acești ani, public, de la tribuna PE, de nenumărate ori, solicitând mediere și rezolvarea pe căi diplomatice a acestui caz care a făcut înconjurul lumii. Maria Grapini a scris și oficialilor României precum și celor finlandezi.”

Astfel, potrivit comunicatului, Maria Grapinia i-a scris încă din 7 noiembrie ”ambasadorului României în Finlanda, Răzvan Rotundu, iar astăzi – după noile date defavorabile, sosite dinspre medicul român – a transmis o nouă scrisoare oficială ministrului de Externe român, Bogdan Aurescu. Acestuia din urmă, europarlamentarul i-a prezentat pe larg abuzurile inimaginabile și teroarea pe care Camelia Smicală le trăiește, în disperare, de ani.”

Cât privește scrisoarea transmisă ambasadorului României în Finlanda, din data de 7 noiembrie, Maria Grapini îi solicita acestuia o întâlnire de urgență, la Helsinki, la o dată pe care acesta să o fixeze, cu autoritatea care instituționalizează copiii din Finlanda și cu Ministerul Justiției finlandez. Maria Grapini și-a arătat disponibilitatea să meargă în capitala Finlandei, în momentul în care ambasadorul român fixează această mediere. Doar că acesta nu i-a răspuns nici până în acest moment.

”Am invocat….evidența: Apărarea drepturilor cetățenilor români, în interiorul și în afara granițelor țării, rămâne o prioritate pentru mine și consider că este necesar să acordăm o atenție sporită acestui caz de încălcare a drepturilor copilului. I-am transmis că pot merge acum, în noiembrie, sau oricând se poate realiza această discuție, însă, din păcate, ambasadorul României în Finlanda nu a reacționat… ”, a declarat europarlamentarul Maria Grapini.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D), vicepreședintele Comisiei IMCO din Parlamentul European: Avem nevoie de un proiect nou pentru Piața Internă, cu accent obligatoriu pe IMM-uri

Published

on

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D), vicepreședintele Comisiei IMCO din Parlamentul European a evocat în cadrul unui eveniment organizat de SME Europe în preambulul desemnării noului comisar european pentru acest domeniu vital pentru Uniunea Europeană importanța întreprinderilor mici și mijlocii din toată Europa, pledând pentru un nou proiect pentru Piața Internă.

Vicepreședintele SME Europe, Maria Grapini, a luat cuvântul, insistând, ca de fiecare dată, pe rolul cheie al IMM-urilor, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro. 

Maria Grapini a solicitat ca teoria să fie transpusă și în practică, pentru că întreprinderile mici și mijlocii din toată Europa merită nu doar să primească, ci să și simtă efectiv statutul important pe care îl dețin, dintotdeauna. Viitorul noii ecuații a pieței interne europene trebuie, în opinia vicepreședintelui Comisiei IMCO, să se scrie cu accent vizibil pe IMM-uri.

”Evenimentul de astăzi a fost unul foarte interesant, în care s-au atins subiecte care ne preocupă pe toți, din punct de vedere economic. Susțin că avem nevoie de un proiect nou pentru Piața Internă, cu accent obligatoriu pe IMM-uri! În calitate de vicepreședinte IMCO, am avut și în mandatul precedent numeroase dezbateri pe diferite subiecte, astfel că o primă concluzie este evidentă: avem nevoie de măsuri concrete pentru piața tehnologiei”, a eurodeputatul român Maria Grapini, în cadrul dezbaterii europene.

Mai mult, vicepreședintele Comisiei IMCO a solicitat, la Bruxelles, propuneri concrete de măsuri pentru IMM-uri, din partea asociațiilor și organizațiilor cu competență în domeniu.

”Voi propune să avem o discuție cu membrii IMCO pentru a transmite aceste măsuri noului comisar pentru piață internă, care va fi desemnat în curând. Este important să avem și evaluarea de impact pentru aceste măsuri, să avem o dezbatere împreună și să contribuim la creșterea capitalului pentru inovare și pentru IMM-uri. Este important să lucrăm toți conectat, nu separat!”, a conchis vicepreședintele IMCO, europarlamentarul Maria Grapini.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) pledează pentru o strategie europeană privind turismul: Turismul trebuie să fie tratat la nivel european în modul cel mai serios și competent

Published

on

Turismul trebuie să fie tratat, la nivel european, în modul cel mai serios și competent, a declarat europarlamentarul Maria Grapini (PSD, S&D) miercuri în marja schimbului de opinii între Elżbieta Bieńkowska, comisarul pentru piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, invitată de Comisia TRAN din Parlamentul European și eurodeputații acestei comisii, potrivit unui comunicat remis CaleaEuropeană.ro. 

Subiectul principal a fost situația industriei turismului în contextul dificultăților recente create pe piața internațională de falimentul gigantului Thomas Cook.

Eurodeputatul român a solicitat, de asemenea, o strategie europeană pe Turism, singura, în opinia sa, care poate aduce o perspectivă economică serioasă și concretă spațiului european.

”Din punctul meu de vedere, este o neconcordanță, pentru că avem Comisia Transport Turism din Parlament, în schimb comisarul care este pe Transport nu are și Turismul. Această neconcordanță a fost și în mandatul dumneavoastră și nu mai trebuie perpetuată!”, a spus Maria Grapini.

Europarlamentarul a cerut, în contextul subiectului anunțat, o mai mare atenție, pe viitor, în privința companiilor de turism de pe piața europeană, falimentul în cauză fiind un exemplu trist, grav și evident de evitat.

“Eu vin din mediul privat și cred că o companie de 170 de ani, cu cifră de afaceri de miliarde și cu audit obligatoriu – trebuia să-l aibă an de an! – putea preveni acest faliment. De aceea, solicitarea mea finală este să lăsați succesorilor să declanșeze o anchetă serioasă. Trebuie să învățăm că sunt companii cu poziții dominante sau importante în piață care pot afecta enorm zeci de mii de salariați. Apoi, este evident că avem nevoie de o legislație europeană pentru această piață internă, care să oblige marile companii să aibă asigurări la nivelul cifrei de afaceri. Această companie nu a avut asigurări, pentru că, altfel, nu ar fi trebuit să afectăm acum bugetul cetățenilor europeni”, a mai declarat Maria Grapini, la Bruxelles.

Europarlamentarul a reiterat, în finalul intervenției, necesitatea ca, măcar de acum, turismul să fie luat în seamă, scriptic și faptic.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending