Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), coordonatorul grupului PPE în cadrul Comisiei pentru Transport a Parlamentului European, a susținut modificarea Regulamentului de alocare a sloturilor aeriene care oferă mai multă certitudine industriei aeronautice.
Parlamentul European reunit în această săptămână în sesiune plenară virtuală a adoptat modificarea Regulamentului de…
Posted by Marian-Jean Marinescu on Saturday, 13 February 2021
„Parlamentul European reunit în această săptămână în sesiune plenară virtuală a adoptat modificarea Regulamentului de alocare a sloturilor aeriene, un text legislativ care nu este altceva decât o necesară gură de oxigen acordată companiilor aeriene, puternic afectate de criza #Covid 19. Am susținut acest raport, pe care îl consider un ajutor necesar pe care UE trebuie să îl acorde companiilor aeriene, din mai multe puncte de vedere: pe de o parte, este vorba de o intervenție legislativă împortantă în privința menținerii unui climat concurențial pe această piață, iar pe de alta, pentru asigurarea funcționării eficiente a aeroporturilor și evitarea zborurilor fantomă (cu avioane goale)”, a explicat eurodeputatul român.
Potrivit lui Marian-Jean Marinescu, regulile propuse oferă certitudine pentru sezonul de vară 2021, extrem de important pentru industria aeronautică.
Un slot de aeroport reprezintă dreptul unei aeronave să decoleze sau să aterizeze pe un aeroport la un anumit moment al zilei. În conformitate cu Regulamentul UE privind sloturile orare (CEE 95/93), companiile aeriene fac obiectul regulii „folosești sau pierzi” și au obligația de a exploata 80 % din sloturile alocate. În caz contrar, își pierd dreptul de slot în sezoanele viitoare.




