Connect with us

Marian-Jean Marinescu

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu concepe un document de poziție privind adaptarea industriei aviatice din Europa la Pactul Ecologic European

Published

on

© European Union 2018 - Source : EP


Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), coordonatorul grupului PPE în Comisia pentru Transport și Turism a Parlamentului European, a elaborat, împreună cu principalii actori din industria aviației din Europa, un document de poziție privind adaptarea la obiectivele Pactul Ecologic European.

Într-o postare pe Facebook, eurodeputatul PNL transmite că „industria trebuie să se implice foarte mult în politicile care se schițează la nivel european în perioada următoare”, precizând că aceasta nu poate susține că „nu poate să se adapteze la schimbările pe care le impune Pactul Ecologic, ci trebuie să explice cum poate să o facă”.

 

„În calitate de președinte al Intergrupului Cer și Spațiu din Parlamentul European, am convins industria de aviație din Europa: Airbus, Safran, Thales etc, să concepem împreună un document de poziție pe care să îl trimitem pînă în iunie Comisiei europene, pentru ca aceasta să țină cont de el în comunicările și propunerile legislative pe care le va face. Așa ar trebui să facă și celelalte industrii”, este de părere eurodeputatul român.

Marian-Jean Marinescu mai spune că Oltenia, regiune a României pe care o reprezintă politic, ar trebui să profite de oportunitatea creată de Pactul ecologic și de Fondul pentru tranziție justă, pentru a realiza investițiile necesare dezvoltării economice.

„Împreuna cu colegii din PPE mă voi bate pentru creșterea acestui fond (cele 7,5 miliarde de euro anunțate sunt insuficiente), iar asta fără să se ia din alte linii bugetare. Oltenia va reconverti centralele de pe cărbune pe gaz și trebuie să atragă investiții. Iar pentru asta, o repet, Oltenia are nevoie de autostrada Lugoj- Craiova sau Târgu Jiu”, punctează Marinescu, cu referire la infrastructura rutieră critică pentru dezvoltarea economică regională.

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu cere Comisiei Europene să acorde un rol important energiei nucleare în viitoarea arhitectură energetică europeană: Trebuie să fie evaluată în același timp cu celelalte tehnologii

Published

on

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) a solicitat printr-o scrisoare Comisiei Europene, alături de alți eurodeputați, un rol important al energiei nucleare în viitoarea arhitectură energetică europeană.

”Cerem Comisiei Europene ca energia nucleară să fie evaluată în același timp cu celelalte tehnologii și să fie supusă unui act delegat înainte de sfârșitul anului”, a precizat eurodeputatul român într-un mesaj pe Facebook.

Acesta argumentat că mai multe organizații, inclusiv Comisia Europeană și Parlamentul European, au arătat clar că ”realizarea dezideratului de carbon zero în 2050 ar trebui să se bazeze pe energia nucleară ca energie de tranziție, împreună cu o serie de tehnologii regenerabile, cum ar fi hidrogenul.”

”Unele state membre au declarat că energia nucleară va juca un rol important în decarbonizarea mixului lor de energie precum și în planurile naționale de energie și climă”, a mai spus Marian-Jean Marinescu.

Comisai Europeană a propus la finalul lunii mai o facilitate de împrumut pentru sectorul public în cadrul Mecanismului pentru o tranziție justă.

Facilitatea va fi pusă în aplicare în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții și va încuraja investițiile care sprijină tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic realizate de autoritățile din sectorul public în beneficiul regiunilor cu un consum ridicat de cărbune și cu emisii ridicate de dioxid de carbon.

Facilitatea va include 1,5 miliarde de euro sub formă de granturi din bugetul UE și până la 10 miliarde de euro sub formă de împrumuturi din surse proprii ale Băncii Europene de Investiții. Ea va mobiliza investiții de până la 25-30 de miliarde de euro pentru a ajuta teritoriile și regiunile cele mai afectate de tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic, acordând prioritate celor care au o capacitate mai redusă de a face față costurilor tranziției.

Facilitatea va fi accesibilă tuturor statelor membre, inițial pe baza unor pachete financiare naționale, prin intermediul unor cereri de propuneri care îndeplinesc următoarele criterii:

– proiectele aduc beneficii teritoriilor identificate într-un plan teritorial pentru o tranziție justă aprobat,

– proiectele primesc un împrumut BEI în cadrul facilității și

– proiectele nu generează suficiente fluxuri de venituri pe piață.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, scrisoare către Ursula von der Leyen: Cerem Comisiei Europene măsuri viguroase de protejare a industriei siderurgice europene

Published

on

© European Union 2018 - Source : EP

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) a transmis marți o scrisoare, alături de alți eurodeputați, către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, solicitând acesteia să inițieze măsuri pentru sprijinirea industriei siderurgice, afectată de pandemia de coronavirus.

“Am trimis impreună cu alți eurodeputați la inițiativa colegului meu din grupul PPE, Massimiliano Salini, o scrisoare în care îi solicităm președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, să susțină cu măsuri viguroase industria siderurgică”, a scris Marinescu pe pagina sa de Facebook.

Europarlamentarul român a atras atenția că pandemia provocată de COVID-19 nu a găsit industria siderurgică europeană intr-o formă prea bună.

“Odată cu izbucnirea pandemiei cererea de oțel a scăzut cu peste 50%, multe companii siderurgice reducandu-si în mod semnificativ producția. Peste 40% din lucrătorii din sectorul siderurgic au fost nevoiți să lucreze mai puține ore sau au fost disponibilizați”, a completat el.

Potrivit lui Marinescu, în lipsa unei acțiuni la nivel european, statele membre ar putea recurge în mod legitim la adoptarea măsurilor la nivel național, ceea ce ar submina ceea ce a obținut Uniunea Europeană până în prezent.

“Cerem Comisiei Europene măsuri viguroase de protejare a siderurgiei, care ar insemna nu doar protejarea unui sector crucial al industriei noastre, ci a întregii piete unice europene”, a conchis acesta.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, pentru Politico Europe: Avem nevoie de o politică europeană a turismului

Published

on

© European Parliament

Uniunea Europeană are nevoie de o politică comună în domeniul turismului, a declarat luni, pentru Politico Europe, eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, coordonatorul grupului PPE în Comisia pentru transport și turism.

Criza din turism ne arată că avem nevoie de o politică europeană a turismului. Poate că vom salva această vară, dar pe termen lung, pe celelalte doar așa le vom putea salva. Nu ne putem ascunde în spatele Comisiei și a faptului că aceasta nu are competențe în domeniul turismului. UE are nevoie de o politică a turismului comună!“, a spus Marinescu.

Deputații europeni din Comisia pentru transport și turism au exprimat joia trecută o poziție pozitivă asupra pachetului Comisiei Europene privind măsuri luate în domeniul transportului și turismului în scopul repornirii turismului. 

Comisia Europeană a prezentat la 13 mai pachetul de recomandări și linii directoare pentru a ajuta statele membre să ridice treptat restricțiile de călătorie și să permită firmelor din domeniul turismului să își reia activitatea, după luni de carantină, respectând, în același timp, măsurile necesare de sănătate.

Pachetul Comisiei pentru turism și transport include: o strategie globală de redresare pentru anul 2020 și nu numai, o abordare comună pentru restabilirea liberei circulații și ridicarea restricțiilor la frontierele interne ale UE, într-un mod gradual și coordonat, un cadru care să asigure restabilirea treptată a transportului, garantând în același timp siguranța pasagerilor și a personalului, o recomandare care urmărește să facă din voucherele de călătorie o alternativă atractivă la rambursarea în numerar și criterii pentru reluarea treptată, în condiții de siguranță, a activităților turistice și pentru elaborarea de protocoale sanitare pentru unitățile de primire turistice cum ar fi hotelurile.

Europa dispune de un ecosistem turistic foarte activ. Călătoriile, transportul, cazarea, alimentația, recreerea sau cultura contribuie la aproape 10 % din PIB-ul UE și constituie o sursă esențială de locuri de muncă și de venituri în numeroase regiuni europene. 267 de milioane de europeni (62 % din populație) fac cel puțin o călătorie privată de agrement pe an, iar 78 % dintre europeni își petrec vacanțele în țara lor de origine sau în altă țară din UE.

Ecosistemul turistic a fost, de asemenea, unul dintre cele mai afectate de restricțiile severe impuse circulației și călătoriilor în urma pandemiei de COVID-19. Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) prevede o reducere cu 20-30 % a numărului de sosiri internaționale, ceea ce înseamnă pierderi între 280 și 420 de miliarde EUR pentru industria călătoriilor în întreaga lume. În Europa, vara este un anotimp crucial pentru industrie, aducând, în medie, încasări de 150 de miliarde EUR pentru sectorul turismului european și 360 de milioane de turiști.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending