Connect with us

Marian-Jean Marinescu

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, discuții cu ambasadorii statelor de frontieră estică a UE privind Pachetul de Mobilitate: ”Voi apăra pe mai departe interesele transportatorilor români”

Published

on

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu va avea întâlniri cu ambasadorii statelor de la frontiera estică a Uniunii Euroepe și principala temă va fi Pachetul de Mobilitate, subiect intens discutat și negoicat în legislatura trecută a Parlamentului European.

În viitoarele discuții, eurodeputatul liberal, în calitate de coordonator al Comisiei pentru transporturi și turism din Parlamentul European va avea un ”cuvânt greu de spus” în acest dosar ”de o importanță capitală pentru transportatorii de pe întreg continentul, inclusiv pentru cei români.”

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu va lucra cu colegii din statele din centrul Europei interesate de acest dosar: Germania, Franța, Belgia și Olanda, cu scopul obținerii unui text echilibrat care să nu dezavantajeze pe nimeni, ceea înseamnă că ”voi apăra pe mai departe interesele transportatorilor români.”

”Poziția mea este foarte bine cunoscută încă din legislatura precedentă, când am lucrat îndeaproape cu cei care se opun pachetului în actuala formă.” a transmis acesta.

În contextul în care în urma alegerilor europene, chiar dacă familia popularilor europeni a rămas cel mai mare grup politic din Parlamentul European, are o componență nouă în proporțiii de 60%. Marian-Jean Marinescu anunță că va ”avea grijă ca acei colegi care vor fi raportori în dosarele circumscrise acestui pachet să păstreze atât linia PPE, care, sper că va fi mai echilibrată în această legislatură. Să nu uităm că 60% din componența grupului PPE s-a schimbat, ceea ce va avea cu siguranță consecințe și în formularea pozițiilor politice.”

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) a fost ales coordonator al celui mai mare grup politic din Parlamentul European la nivelul Comisiei pentru transport și turism a legislativului european, a anunțat acesta într-o postare pe Facebook.

”Astăzi am fost ales coordonatorul grupului PPE în comisia TRAN. După ce în precedentele mandate am deținut poziția de vice-coordonator, încrederea cu care m-au investit colegii mei acum mă onorează o dată în plus. Voi continua proiectele de până acum, căci, așa cum am spus nu o dată, dezvoltare economică fără infrastructură nu se poate. În nouă calitate câștigată astăzi prin vot voi susține pe mai departe interesele europene și interesele României. Unul dintre obiectivele mele este să folosim toți banii pentru infrastructura de transport destinați României”, a scris Marinescu pe pagina sa de Facebook.

Citiți și: Eurodeputatul PNL Marian-Jean Marinescu, coordonator al grupului PPE în Comisia pentru Transport și Turism, explică importanța deținerii unei astfel de poziții pentru România

Marian-Jean Marinescu este coordonatul grupului PPE în cadrul Comisiei pentru Transport și Turism din Parlamentul European. Aflat la cel de-al patrulea mandat, este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fiind europarlamentarul român cu cel mai mare număr de dosare legislative coordonate. Cel mai recent, Marinescu a încheiat negocierile cu președinția română a Consiliului UE privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei, noua politică europeană de transport. Din punct de vedere politic, Marian-Jean Marinescu este vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European. În 2014 și 2017 a fost ales Europarlamentarul Anului la categoria Cercetare și Inovare. (Mai mult despre activitatea lui Marian-Jean Marinescu AICI).

Diana Zaim este foto jurnalist, premiată în cadrul #România@10EU, concurs de fotografie organizat cu ocazia a 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Studentă la secția germano-portugheză în cadrul Universității din București și pasionată de promovarea valorilor europene, Diana este parte a comunității Model European Union, cea mai amplă simulare la nivel european a procesului decizional din cadrul Uniunii Europene.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, despre pandemie: UE ia măsuri, dar China trebuie să trimită Europei tot ceea ce se poate trimite, pentru că de acolo a plecat totul

Published

on

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) susține că pentru a-și limita consecințele acestei pandemii, China trebui să trimită Europei tot ceea ce se poate trimite.

Deputatul liberal menționează că factorul principal de propagare a infecției cu COVID-19 în lume este însăși China: ”Este datoria ei, pentru că de acolo a plecat totul”.

De asemenea, potrivit europarlamentarului, Uniunea Europeană ia acum măsuri.

”Banii pe care fiecare stat participant la bugetul Uniunii ar trebui să-i primească, îi va primi dar cu condiția să-i folosească cu precădere pentru a rezolva problemele economice generate de criza de coronavirus”, transmite acesta.

Marinescu informează că bugetul pentru fondul de investiții este mărit acum, iar țările pot lua credite cu dobânzi foarte mici.

Să nu uităm că în data de 26 martie, europarlamentarii au votat cu o largă majoritate în sesiunea extraordinară a Parlamentului European noul plan de măsuri luate pentru statele membre afectate de noul coronavirus. 37 de miliarde sunt puse la dispoziția statelor membre, iar România ar urma să beneficieze de 3.1 miliarde de euro pentru a ieși cu bine din această criză.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, despre criza de echipamente medicale: ”Comisia Europeană trebuie să se concentreze pe producția de ventilatoare”

Published

on

© CaleaEuropeana-Zaim Diana

În contextul în care Europa a devenit epicentrul pandemiei de COVID-19, eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) susține că acum Comisia Europeană trebuie să se concentreze pe producția de ventilatoare și alte echipamente medicale.

”Sunt convins că industria europeană poate să lucreze dacă are coordonare, de la aprovizionare până la livrare, și capital”, a notat deputatul liberal în mesajul său.

Totodată, Marian-Jean Marinescu subliniază că răspunsul Comisiei în fața pandemiei a fost unul întârziat: ”În opinia mea reacția Comisiei trebuia să vină mult mai devreme.”

Potrivit europarlamentarului, Comisia Europeană trebuie să învețe din acest context și să pregătească planuri concrete pentru viitor: ”Trebuie să pregatească planuri complete, clare , comune indiferent de competențe și stocuri de urgență, pentru o situație similară viitoare.”

Președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice au decis să organizeze o sesiune plenară extraordinară, joi 26 martie, pentru a permite implementarea măsurilor speciale.

Punctele pe ordinea de zi a sesiunii:

Urmăriți sesiunea plenară LIVE a Parlamentului European pe pagina de Facebook Calea Europeana.

Citiți și: COVID-19: Marian-Jean Marinescu, în numele Grupului PPE, cere măsuri eficiente pentru sectorul transporturilor care se află ”într-o criză fără precedent”

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

COVID-19: Marian-Jean Marinescu, în numele Grupului PPE, cere măsuri eficiente pentru sectorul transporturilor care se află ”într-o criză fără precedent”

Published

on

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu, în numele Grupului Popularilor Europeni din Parlamentul European, solicită mai mult ajutor în sectorul transporturilor, nu numai în rândul companiilor aeriene, în contextul crizei la nivel european creată de pandemia de COVID-19.

Potrivit comunicatului Grupului PPE, remis CaleaEuropeană.ro, una dintre măsuri ar fi ca perioada în care obligațiile companiilor aeriene sunt reduse în ceea ce privește utilizarea sloturilor orare să fie prelungită.

“Vrem să împiedicăm zborurile cu aeronave goale sau pe jumătate goale, vrem să protejăm mediul și să nu punem presiune pe sectorul aviației în timpul crizei coronavirusului”, spune europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, purtătorul de cuvânt al transporturilor și turismului al grupului PPE, înainte de aprobarea de astăzi din legislația UE care permite companiilor aeriene europene să își păstreze sloturile aeroportului chiar și atunci când zborurile sunt anulate.

Reamintim că astăzi, 26 martie, are loc o sesiune extraordinară a Parlamentului European în care se vor dezbate și vota noile măsuri importante în lupta de combatere a pandemiei.

Potrivit eurodeputatului, “industria aviației se află într-o criză fără precedent și are nevoie de măsuri prompte și eficiente”.

În plus, Grupul PPE este în favoarea extinderii perioadei de aplicare a acestei reguli temporare până la 24 octombrie 2020. “Acesta este semnalul liniștitor pe care dorim să îl transmitem transportatorilor aerieni “, explică Marinescu.

“Micile companii aeriene, în special, se află sub o presiune enormă. Este timpul să ne gândim la asistarea lor ulterioară. Aeroporturile și întreprinderile mici, în funcție de aviație și industria transporturilor și turismului, în ansamblu, au nevoie de măsuri pentru a reduce din povara cauzată de criza coronavirusului ”, adaugă Marinescu.

De asemenea, deputatul european a subliniat că această situație necesită propuneri urgente pentru transportul rutier și maritim.

”Trebuie să ne asigurăm că mărfurile, în special cele esențiale, cum ar fi produsele alimentare și medicamentele, circulă liber și sunt disponibile pentru cetățeni”, încheie Marinescu.

Continue Reading

Facebook

Guvernul României: Măsuri de prevenție coronavirus (COVID-19)

Măsuri de prevenție - COVID19

Măsuri de prevenție - COVID-19#Coronavirus #COVID19

Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 11 martie 2020
Advertisement
Advertisement

Trending