Pașaportul de vaccinare care va fi propus de Comisia Europeană săptămâna viitoare este o măsura controversată, a afirmat eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) în cadrul unui eveniment online organizat de Universitatea de Transport Aerian din cadrul Școlii Naționale pentru Aviație Civilă din Franța.
În intervenția sa, Marinescu a vorbit despre prerogativele UE în domeniul sănătății, despre culoarele verzi din domeniul transportului, în special cel de marfă, despre certificatul european de vaccinare și despre viitorul sectorului aviatic concentrat pe două dimensiuni, decarbonizare și digitalizare.
“Am fost invitat astăzi să vorbesc în cadrul unui eveniment online organizat de Universitatea de Transport Aerian din cadrul Școlii Naționale pentru Aviație Civilă din Franța. Am explicat și în acest context faptul că puterea de manevră a UE a fost limitată în criza medicală declanșată de pandemie din cauza faptului că sănătatea nu este o politică europeană, ci națională. La fel s-a putut observa și în ceea ce privește transportul, mai ales cel de marfă. În ciuda recomandărilor Comisiei de a se institui culoare verzi pentru camioane, landul Bavaria din Germania, de exemplu, s-a opus, ceea ce a condus la un blocaj la graniță, cu implicații asupra aprovizionării cu marfă și nu numai” a afirmat europarlamentarul român.
Coordonatorul grupului PPE în Comisia pentru transport și turism din Parlamentul European este de părere că propunerea unui pașaport de vaccinare care va veni din partea Comisiei Europene reprezintă o măsura controversată, “care este privită de către cei care se opun acestei măsuri ca o limitare a drepturilor fundamentale“.
“În ceea ce privește aviația, în opinia mea acest sector trebuie să se concentreze pe viitor. Iar viitorul este dat de două cuvinte cheie: decarbonizare și digitalizare”, a mai susținut el.
Comisia Europeană va prezenta luna aceasta o propunere pentru crearea unui pașaport digital de vaccinare la nivelul Uniunii Europene, a declarat la 1 martie președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
“În privința întrebării despre cum ar putea arăta pașaportul verde digital: vom înainta o propunere legislativă în martie”, a declarat ea într-o conferință cu parlamentari conservatori germani.
Ulterior, șefa executivului european a făcut un anunț similar și pe contul său de Twitter, subliniind că acest “pașaport verde digital” va reprezenta dovada vaccinării unei persoane, rezultatele testelor pentru cei care nu au fost vaccinați încă și informații cu privire la recuperarea din COVID-19.
Documentul “va respecta protecția datelor, securitatea și confidențialitatea”, a dat von der Leyen asigurări.
Reuniți la 25 februarie într-o videoconferință extraordinară consacrată problematicii COVID-19, cei 27 de lideri ai statelor membre ale UE au căzut de acord să continue activitatea pentru o abordare comună privind certificatele de vaccinare.




