Connect with us

Marian-Jean Marinescu

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) s-a alăturat unui grup informal european pentru construcția unui traseu rutier care ar traversa și România

Published

on

@ Calea Europeană

Oltenia, mai exact localitățile Lugoj, Turnu Severin și Calafat ar putea deveni parte a Proiectului rutier TransCarpathica, anunță eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), coordonator al grupului PPE în Comisia pentru Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European, într-un mesaj video.

,La invitația unor colegi polonezi din Parlamentul European am acceptat invitația de a mă alătura unui grup informal pentru promovarea acestui proiect rutier foarte interesant, o rută care pornește din Finlanda, traversează țările baltice, Polonia, Slovacia, România, Bulgaria și Grecia. Este un proiect pe care colegii mei polonezi îl susțin de multă vreme și care este foarte important și pentru România, deoarece traseul include, cum spuneam, și Lugoj, Turnu Severin și Calafat”, explică eurodeputatul PNL.

Potrivit acestuia, prima întâlnire a grupului va avea loc la Strasbourg, în sesiunea din octombrie a Parlamentului European.

,,Primul lucru pe care îl vom face va fi să invităm miniștrii de transport din statele menționate la o reuniune, la Bruxelles, atunci când vor veni pentru Consiliul Transporturi”, mai spune Marinescu, care adaugă că și-ar ,,dori foarte mult să putem pune pe picioare acest proiect, mai ales pentru că va deschide Oltenia către potențiali investitori din vestul Europei”.

Marian-Jean Marinescu este coordonatul grupului PPE în cadrul Comisiei pentru Transport și Turism din Parlamentul European. Aflat la cel de-al patrulea mandat, este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fiind europarlamentarul român cu cel mai mare număr de dosare legislative coordonate. Cel mai recent, Marinescu a încheiat negocierile cu președinția română a Consiliului UE privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei, noua politică europeană de transport. Din punct de vedere politic, Marian-Jean Marinescu este vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European. În 2014 și 2017 a fost ales Europarlamentarul Anului la categoria Cercetare și Inovare. (Mai mult despre activitatea lui Marian-Jean Marinescu AICI).

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Marian-Jean Marinescu

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu concepe un document de poziție privind adaptarea industriei aviatice din Europa la Pactul Ecologic European

Published

on

© European Union 2018 - Source : EP


Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), coordonatorul grupului PPE în Comisia pentru Transport și Turism a Parlamentului European, a elaborat, împreună cu principalii actori din industria aviației din Europa, un document de poziție privind adaptarea la obiectivele Pactul Ecologic European.

Într-o postare pe Facebook, eurodeputatul PNL transmite că „industria trebuie să se implice foarte mult în politicile care se schițează la nivel european în perioada următoare”, precizând că aceasta nu poate susține că „nu poate să se adapteze la schimbările pe care le impune Pactul Ecologic, ci trebuie să explice cum poate să o facă”.

 

„În calitate de președinte al Intergrupului Cer și Spațiu din Parlamentul European, am convins industria de aviație din Europa: Airbus, Safran, Thales etc, să concepem împreună un document de poziție pe care să îl trimitem pînă în iunie Comisiei europene, pentru ca aceasta să țină cont de el în comunicările și propunerile legislative pe care le va face. Așa ar trebui să facă și celelalte industrii”, este de părere eurodeputatul român.

Marian-Jean Marinescu mai spune că Oltenia, regiune a României pe care o reprezintă politic, ar trebui să profite de oportunitatea creată de Pactul ecologic și de Fondul pentru tranziție justă, pentru a realiza investițiile necesare dezvoltării economice.

„Împreuna cu colegii din PPE mă voi bate pentru creșterea acestui fond (cele 7,5 miliarde de euro anunțate sunt insuficiente), iar asta fără să se ia din alte linii bugetare. Oltenia va reconverti centralele de pe cărbune pe gaz și trebuie să atragă investiții. Iar pentru asta, o repet, Oltenia are nevoie de autostrada Lugoj- Craiova sau Târgu Jiu”, punctează Marinescu, cu referire la infrastructura rutieră critică pentru dezvoltarea economică regională.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu: Proiectele europene de gaz pentru 2020 vor primi în continuare finanțare de la UE

Published

on

© CaleaEuropeana-Zaim Diana

Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), în calitate de membru al Comisiei TRAN din Parlemntul European, anunță că finanțarea proiectelor de gaz în  Mecanismul de Conectare a Europei, nu va fi afectată pentru anul 2020.

”Am reușit să menținem finanțarea europeană a proiectelor europene de gaz pentru 2020, prin respingerea în Parlamentul European a unei rezolutii a Grupului verzilor care dorea exact contrariul”, a transmis deputatul european pe pagina sa oficială de Facebook.

Reamintim că în cadrul sesiunii plenare a Legislativului European din luna februarie, Marian-Jean Marinescu nu a votat această propunere formulată de grupul Verzilor, deoarece ”este o soluție radicală și nerealistă”.

Grupul Verzilor a cerut printr-o rezoluție să se elimine finanțarea prin Mecanismul de Conectare a Europei (CEF) a tuturor proiectelor care propun interconectarea rețelelor de gaze naturale.

Deputatul liberal menționează că inițiative asemănătoare vor mai avea loc din partea grupurilor politice din Parlamentul European, însă, potrivit lui Marian-Jean Marinescu, trebuie păstrată o abordare rațională și trebuie să fie respinse.

”Pentru țări ca Romania, gazul este important pentru tranziția de la cărbune la altă formă de producere a energiei electrice”, a mai subliniat în mesajul său.

De asemenea, partea de Sud a României nu este conectată la rețelele de gaze, ”va trebui să realizăm această conectare, folosind gazele din Marea Neagră”, a mai spus Marian-Jean Marinescu.

Marian-Jean Marinescu, membru în comisia TRAN a Parlamentului European, atrage atenția că exploatarea gazului natural reprezintă o soluție de tranzit spre o piață energetică verde, acestă situație fiind reflectată în Lista 4 privind proiectele de interes comun în energie (TEN-E): din 151 de proiecte selectate, 68% sunt proiecte pentru energie electrică și doar 21% sunt proiecte pentru gaze naturale (restul de 11% sunt pentru alte resurse), a mai menționat acesta în mesajul său.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu propune un program Rabla la nivelul UE pentru reciclarea autoturismelor vechi

Published

on

© CaleaEuropeana-Zaim Diana

În contextul noului Pact Ecologic European, eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) susține că trebuie să existe un program Rabla european. 

Trebuie un program european de reciclare a automobilelor, pentru că va fi foarte greu în următorii ani, tehnologia avansează foarte mult și trebuie să avem un fel de Rabla europeană neapărat. Am discutat cu producători de autombile și sunt de acord”, a menționat deputatul european în cadrul evenimentatului Grean Deal România, dezbatere organizată la București de delegația PNL din Parlamentul European.

Noul legislativ european și-a început dezbaterile și noile politici în jurul schimbărilor climatice

Potrivit deputatului european, ”subiectul schimbărilor climatice trebuie tratat foarte serios, dar nu populist.”

În Parlamentul European deja au fost votate mai multe rezoluții privind noul acord pe mediu, însă majoritatea în legislativ se obține ”foarte greu”, subliniază Marian-Jean Marinescu.

 

Echilibrul, cuvântul cheie în rândul negoicerilor privind noul Pact Ecologic European

Totul trebuie făcut foarte echilibrat. Totul trebuie făcut pe baza de știință, inovare, studiu de impact, economie și comeptatitivitate”, a mai adăugat acesta.

Marian-Jean Marinescu a spus că grupul PPE din care face parte va adopta la începutul lunii martie un document de poziție, care să stabilească anumite linii în rândul domenilor care sunt afectate de acest acord pe mediu, precum aviația, transportul maritim sau feroviar.

Continue Reading

Facebook

Defender Europe 20

Advertisement
Advertisement

Trending