Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu susține propunerea de modificare a Regulamentului FEAD: Sprijinul pentru oamenii aflați în dificultate trebuie să continue neîntrerupt

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) susține propunerea de modificare a Regulamentului FEAD (Fondul european de ajutor pentru categoriile defavorizate) astfel încât acest instrument financiar să fie cât mai eficient folosit pentru a combate efectele economice și sociale ale crizei COVID-19.

”Criza economică generată de pandemia Covid are serioase consecințe sociale, iar eforturile de redresare trebuie să se adreseze în primul rând cetățenilor care sunt cel mai puternic afectați”, a transmis eurodeputatul român într-un mesaj pe Facebook.

Parlamentul European a votat miercuri, 2o ianuarie, acordul politic la care au ajuns colegiuitorii cu privire la propunerea Comisiei de a furniza mai multe fonduri pentru sprijinirea celor mai defavorizate persoane din Europa în faza de redresare.

Astfel, statele membre ale UE vor putea utiliza în curând fonduri din pachetul „Asistență în materie de redresare pentru coeziune și teritoriile Europei” (REACT-EU), care furnizează resurse suplimentare în vederea combaterii impactului social și economic al pandemiei de COVID-19, pentru programe finanțate din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD).

FEAD oferă deja alimente, îmbrăcăminte și alte tipuri de asistență materială de bază persoanelor care au cea mai mare nevoie de ele și finanțează activități de sprijinire a incluziunii sociale a acestora. În medie, din 2014, aproximativ 13 milioane de persoane beneficiază în fiecare an de sprijin din partea acestui fond. Potrivit unui raport al Federației Europene a Băncilor de Alimente, cererea înregistrată în băncile de alimente a crescut cu până la 50 % în comparație cu perioada anterioară pandemiei de COVID-19.

REACT-EU: fonduri suplimentare pentru a face față impactului social și economic al pandemiei de COVID-19

Instrumentul de redresare NextGenerationEU al UE, în valoare de 750 de miliarde EUR, include o sumă de 47,5 miliarde EUR pentru REACT-EU. Această inițiativă pune la dispoziție fonduri suplimentare pentru programele din cadrul politicii de coeziune aflate în curs de desfășurare și FEAD. Aceste fonduri pot fi cheltuite până la sfârșitul anului 2023, reducând astfel decalajul dintre răspunsul de urgență la criză și redresarea pe termen lung sprijinită de noile programe din cadrul bugetului pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027.

Țările UE dispun de flexibilitate pentru a decide modul în care distribuie resursele suplimentare din cadrul REACT-EU între diferitele fonduri. Majoritatea statelor membre intenționează să aloce o parte dintre aceste fonduri suplimentare către FEAD, ceea ce va permite programelor să ofere în continuare sprijin persoanelor care au cea mai mare nevoie de acesta.

Datorită modificării Regulamentului FEAD, rata de cofinanțare a UE poate ajunge acum până la 100 %, pentru a garanta că statele membre dispun de mijloace financiare suficiente pentru a pune rapid în aplicare măsuri de sprijinire a celor mai defavorizate persoane. În plus, în conformitate cu REACT-EU, 11 % dintre resursele suplimentare pentru anul 2021 vor fi prefinanțate.

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Corina Crețu

Corina Crețu: Consolidarea drepturilor femeilor confruntate cu dificultăți enorme în România se poate face cu bani europeni

Published

on

© Corina Crețu / Facebook

Consolidarea drepturilor femeilor confruntate cu dificultăți enorme în România se poate face cu bani europeni, este mesajul transmis de fostul comisar european pentru politica regională Corina Crețu, actualmente eurodeputat, înaintea Zilei Internaționale a Femeii.

Ganduri înainte de 8 Martie

Da, avem în jurul nostru numeroase exemple de femei de succes din mediul de afaceri, din…

Posted by Corina Creţu on Saturday, 6 March 2021

 

Fostul comisar explică că România e află printre statele europene care înregistrează cele mai mari diferențe în ceea ce privește rata de angajare a femeilor, în comparație cu bărbații.

„În cazul femeilor cu vârstele cuprinse între 20 și 64 de ani, aceasta este de doar 61%, în condițiile în care rata de angajare pentru bărbați este de 79%. Totodată, procentul pentru femeile de vârstă activă este semnificativ mai mic în România față de media europeană, care este de 67%. Aceste date sunt un semnal privind dificultățile foarte mari cu care femeile din România încă se confruntă pe piața muncii.”

Corina Crețu precizează că au existat progrese în ultimii ani, cu precădere după integrarea europeană a României și dezvoltarea care a decurs de aici, însă „este clar pentru toată lumea că femeile încă se confruntă cu dificultăți enorme în România, cu dificultăți ce decurg din inegalități de gen, din sărăcie, din fenomene barbare încă foarte des întâlnite precum violența domestică, acces dificil la oportunități, lipsă de sprijin pentru susținerea în paralel a carierei și vieții de familie”.

Astfel, eurodeputata este de părere că „este vital să existe o preocupare reală pentru politici privind femeile și nevoile lor fundamentale – care încă sunt ignorate sau insuficient tratate de cei care pot lua decizii”. 

 În context, Corina Crețu amintește  un fapt reiterat de-a lungul anilor și anume, că avem „oportunitatea uriașă a fondurilor europene, pe care trebuie să le folosim cât mai mult”.

„Sunt bani europeni care pot fi utilizaţi pentru proiecte care să consolideze direct şi indirect drepturile femeilor, dar şi care să le asigure un trai mai bun. Sunt bani mulţi, sunt bani nerambursabili. Iar pentru ca aceşti bani să fie folosiţi este nevoie doar de muncă şi bună credinţă din partea autoritatilor”, apreciază fostul comisar european.

Continue Reading

Dragoș Pîslaru

Dragoș Pîslaru vrea să afle opinia factorilor interesați asupra temelor cu impact social din UE: Dialogul social european este ceva ce mi-am propus să întrețin de la începutul mandatului

Published

on

© Photo Collage (Image source: European Parliament & Renew Europe)

Eurodeputatul Dragoș Pîslaru (PLUS, Renew Europe), membru în Comisia pentru Muncă și Afaceri sociale (EMPL) din Parlamentul Eurooean, vrea să afle opinia factorilor interesați asupra temelor cu impact social din UE, în contextul în care și-a propus încă de la începutul mandatului să întrețină dialogul social european, potrivit unui mesaj pe Facebook.

 

„Vreau să aflu părerea voastră pe cele mai importante dosare din Comisia pentru Muncă și Afaceri Sociale! Am lansat astăzi un mesaj către partenerii din societatea civilă, instituții publice și alți actori cu care am avut șansa să interacționez până în acest moment. Dialogul social european e ceva ce mi-am propus să întrețin de la începutul mandatului, iar acum că agenda Uniunii Europene este tot mai plină de subiecte de maxim interes pentru domeniul muncii și al afacerilor sociale, este mai important ca oricând să cunoaștem și să înțelegem pozițiile cetățenilor pe dosarele mari ale momentului”, scrie eurodeputatul.

Dragoș Pîslaru mai spune că aceste poziții, dacă ajung la noi, se pot transforma în linii de dialog dar și în formulări sau reformulări ale textelor și propunerilor de pe agenda Comisiei EMPL din Parlamentul European și nu numai.

Astfel, politicianul ar dori să afle părerea persoanelor interesate asupra celor mai importante dosare din Comisia pentru Muncă și Afaceri Sociale:

1. Raport din proprie initiațivă al Parlamentului European pentru condiții adecvate de muncă, drepturi și protecție socială pentru lucrătorii din platformele digitale – noile forme de muncă legate de dezvoltarea digitală (2019/2186 (INI)), textul raportului îl gășiți aici 👉 https://bit.ly/3qmUp70

2. Propunerea pentru o Directivă a UE privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, textul propunerii îl gășiți aici 👉 https://bit.ly/38dA7H0

3. Propunerea pentru o Directivă pentru a asigura salarii egale pentru o muncă egală (2021/050(COD), textul propunerii îl gășiți aici 👉https://bit.ly/3uYkeh9

4. Plan de Acțiune al Comisiei Europene pentru Pilonul European al Drepturilor Sociale, care să asigure ca până în 2030:

– cel puțin 78% din persoanele între 20 și 64 de ani au un loc de muncă;

– cel puțin 60% din adulți participă anual la o sesiune de formare;

– reducerea numărului de persoane aflate în sărăcie cu cel puțin 15 milioane de cetățeni, dintre care cel puțin 5 milioane de copii; textul propunerii îl gășiți aici 👉 https://cutt.ly/czeZpc7

Continue Reading

Daniel Buda

Eurodeputatul Daniel Buda cere Comisiei Europene să elaboreze un ”acord pentru demografie” pentru a veni cu răspunsuri concrete la dezechilibrele demografice

Published

on

© European Union 2020 - Source : EP

Eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE) vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European, a atras atenția că populația Europei va reprezenta în 2070 doar 4% din populația gobului.

În acest context, europarlamentarul român a solicitat Comisiei Europene să ebalobeze un ”acord pentru demografie” pentru a veni cu răspunsuri concrete la dezechilibrele demografice.

”Astăzi am participat la reuniunea cu raportorii din umbră privind proiectul de raport pe care l-am realizat din propria inițiativă, în cadrul Comisiei de Dezvoltare Regională, referitor la Inversarea tendințelor demografice din regiunile UE utilizând instrumentele politicii de coeziune. În cadrul ședinței de astăzi, am avut un schimb de opinii pe marginea celor 34 de compromisuri și 288 de amendamente formulate”, a precizat Daniel Buda într-un mesaj pe Facebook.

Acesta a subliniat, prin intermediul raportului amintit mai sus, provocările curente ”cu care se confruntă autoritățile regionale și locale, soluțiile puse în practică de autorități ca răspuns, precum și recomandările de politici necesare pentru a inversa aceste tendințe demografice”.

”Libertatea de circulație a persoanelor este un drept fundamental prevăzut de tratatul UE, astfel că cetățenii Uniunii sunt liberi să decidă fără nicio îngrădire locul unde doresc să locuiască și să lucreze. Însă, autoritățile europene și naționale trebuie să asigure o dezvoltare economică sustenabilă pentru ca cetățenii care își părăsesc regiunile să nu o facă forțați fiind de calitatea vieții scăzute din zona unde locuiesc și de lipsa oportunităților. Comisia ar trebui să elaboreze un „Acord pentru demografie”, care să propună politici și să vină cu sprijin financiar pentru a inversa tendințele actuale”, a spus Daniel Buda.

Eurodeputatul român a adăugat că este nevoie să pornim de la realitate că tendințele demografice actuale ”au un impact major asupra comunităților locale și afectează viață fiecărui cetătean european și bineînțeles, au un impact puternic asupra eficienței politicii europene și asupra politicii de coeziune”.

”În plus, rată natalitătii este într-o continuă scădere, iar în acest ritm, populația Uniunii va scădea vertiginos în următoarele decade, iar ritmul de îmbătrânire va fi tot mai accentuat. În 2070, populația Europei va reprezenta doar 4% din populația globului”, a completat Daniel Buda.

La 28 ianuarie, Comisia Europeană a prezentat o carte verde prin care lansează o amplă dezbatere de orientare cu privire la provocările și oportunitățile pe care le cunoaște societatea în curs de îmbătrânire a Europei.

Citiți și:
Raport al CE: Populația Europei îmbătrânește în ritmuri diferite, iar diferențele demografice se vor accentua în următoarele decenii în funcție de preferințele rezidențiale și de migrația internă

Aceasta pune în discuție impactul acestei tendințe demografice pronunțate în întreaga noastră economie și societate și invită opinia publică să își exprime punctul de vedere, în cadrul unei consultări publice, cu privire la modul în care să i se răspundă. Consultarea publică va fi deschisă timp de 12 săptămâni.

Cartea verde structurează dezbaterea privind îmbătrânirea populației aducând în discuție viteza și amploarea schimbărilor în societatea noastră și întrebările pe care trebuie ni să le punem cu privire la acest fenomen.

Acest lucru include totul, de la promovarea unui stil de viață sănătos și a învățării pe tot parcursul vieții la consolidarea sistemelor de sănătate și de îngrijire pentru a putea răspunde nevoilor persoanelor în vârstă.

Cartea verde subliniază necesitatea de a aduce mai multe persoane pe piața forței de muncă, evidențiază oportunitățile de creare de locuri de muncă și analizează impactul îmbătrânirii asupra carierelor, bunăstării, pensiilor, protecției sociale și productivității noastre.

Totodată, cartea verde adoptă o abordare bazată pe ciclul de viață, reflectând impactul universal al îmbătrânirii asupra tuturor generațiilor și etapelor vieții.

Se subliniază, astfel, importanța găsirii unui echilibru just între formularea de soluții durabile pentru sistemele noastre de protecție socială și consolidarea solidarității între generații.

Consultarea publică lansată la 28 ianuarie este deschisă cetățenilor și organizațiilor interesate din toate statele membre, inclusiv de la nivel regional și local.

Rezultatele consultării vor contribui la identificarea sprijinului necesar pentru cetățeni, pentru regiunile și comunitățile acestora.

Pe baza rezultatelor, Comisia va examina posibilele răspunsuri de politică pentru a consolida eforturile statelor membre și ale regiunilor cu privire la abordarea problemelor legate de îmbătrânirea populației.

Continue Reading

Facebook

Team2Share

ROMÂNIA5 hours ago

Premierul Florin Cîțu: Peste 2,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID vor sosi în România în martie

INTERNAȚIONAL5 hours ago

Președintele Iranului, după întâlnirea cu șeful diplomației irlandeze: Soluționarea problemelor cu semnatarii europeni ai acordului nuclear, posibilă doar prin negociri întemeiate pe respect reciproc și pe evitarea amenințărilor și presiunilor

MAREA BRITANIE8 hours ago

Post-Brexit: Marea Britanie pregătește relaxarea controalelor vamale pentru produsele alimentare și alte importuri din UE pentru a evita o criză a aprovizionării

COMISIA EUROPEANA11 hours ago

Piața unică: Comisia Europeană adoptă noi documente orientative pentru a facilita libera circulație a mărfurilor

Corina Crețu13 hours ago

Corina Crețu: Consolidarea drepturilor femeilor confruntate cu dificultăți enorme în România se poate face cu bani europeni

U.E.1 day ago

Angela Merkel avertizează că pandemia Covid-19 ar putea pune în pericol progresele înregistrate în ceea ce privește egalitatea de gen

Dragoș Pîslaru1 day ago

Dragoș Pîslaru vrea să afle opinia factorilor interesați asupra temelor cu impact social din UE: Dialogul social european este ceva ce mi-am propus să întrețin de la începutul mandatului

ROMÂNIA1 day ago

Ministrul apărării Nicolae Ciucă a atras atenția asupra nevoii de prioritizare a digitalizării în domeniul strategic în contextul unei tendințe globale accelerate de pandemia COVID-19

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Florin Cîțu: În PNRR sunt alocate sume considerabile pentru construcția de spitale noi. Reforma trebuie să se vadă în investiții

ROMÂNIA1 day ago

Primarul Emil Boc: Abecedarul politicii de locuire la Cluj-Napoca și zona sa metropolitană se bazează pe calitate, coerență și integrare

ROMÂNIA1 day ago

Premierul Florin Cîțu: În PNRR sunt alocate sume considerabile pentru construcția de spitale noi. Reforma trebuie să se vadă în investiții

FONDURI EUROPENE2 days ago

Nicușor Dan: Primăria Capitalei a depus la MIPE proiecte care însumează 7 miliarde de euro. Acestea vizează domenii precum protecţia mediului, sănătatea, termoficarea, educaţia

COMISIA EUROPEANA4 days ago

Comisia Europeană: Clauza derogatorie generală din cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere ar trebui să rămână activă în 2022 pentru o redresare sustenabilă post-pandemie

ROMÂNIA5 days ago

Premierul Florin Cîțu consideră că digitalizarea administrației publice reprezintă ”un mod natural de a îmbunătăți comportamentul statului față de cetățeni”: Va fi finanțată din fonduri europene

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI6 days ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu are convingerea că premierul României va acorda prioritate proiectelor de infrastructură din Oltenia și Nordul Moldovei în vederea recuperării decalajului de dezvoltare între regiuni

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Liderii europeni doresc avansarea lucrărilor pentru implementarea Uniunii Sănătății și a Strategiei Farmaceutice pentru Europa

EVENIMENTE1 week ago

Dezbatere | Eurodeputații Cristian Bușoi și Nicu Ștefănuță: UE, în pragul disoluției dacă nu ar fi cumpărat împreună vaccinurile. PE, implicat în campania europeană de vaccinare

COMISIA EUROPEANA1 week ago

Oleg Roibu, director juridic eMAG, consideră că noile norme propuse de Comisia Europeană pentru platformele digitale sunt ”echilibrate”: Majoritatea prevederilor sunt deja implementate de eMAG

EVENIMENTE1 week ago

Dezbatere: Eurodeputații Cristian Bușoi si Nicu Ștefănuță: Este inadmisibil să avem prețuri diferențiate la tratamente. România are nevoie de o politică a medicamentului inteligentă

Dragoș Tudorache1 week ago

Eurodeputatul Dragoș Tudorache: Comisia Europeană trebuie să intervină dur pentru protejarea pieței unice digitale împotriva distorsionării concurenței de către giganții tehnologici

Advertisement
Advertisement

Trending