Connect with us

Marian-Jean Marinescu

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE): ,,Cerul Unic European”, un proiect la care muncesc de 12 ani, plasează interesele pasagerilor de pe liniile aeriene în prim plan

Published

on

© Marian-Jean Marinescu

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), coordonator al grupului PPE în Comisia pentru Transport și Turism (TRAN) a Parlamentului European, propune colegilor europarlamentari să privească partea plină a paharului în contextul dezbaterilor pe marginea inițiativei ,,Cerul Unic European”, care vizează eficientizarea traficului aerian și a serviciilor oferite pasagerilor liniilor aeriene prin reducerea fragmentării spațiului aerian european, se arată într-o postare pe Facebook.

,,Cerul Unic European este un proiect la care muncesc de 12 ani și pe care sper să-l văd implementat cât mai curând. Au fost foarte multe dezbateri și consultări, chiar cred că a fost una dintre cele mai ample consultări din PE și, în tot acest timp, întotdeauna au fost aduse în discuție eventualele pierderi, fie locurile de muncă, fie că industria va avea de suferit. Eu am propus să ne uităm și la câștiguri, la partea pozitivă. Și cel care câștigă în mod cert este cetățeanul, pasagerul. Zboruri mai sigure, la timp și mai puțin poluante”, a fost mesajul eurodeputatului liberal la deschiderea conferinței „Cerul European Digital”, organizată de Comisia Europeană pornind de la concluziile studiului pilot „O nouă arhitectură a spațiului aerian european”, realizat ca urmare a proiectului pilot pe care l-a depus în mandatul anterior.

Inițiativa privind cerul unic european vizează creșterea eficienței gestionării traficului aerian și a serviciilor de navigație aeriană prin reducerea fragmentării spațiului aerian european.

Inițiativa privind cerul unic european (SES) a fost lansată în 1999 cu scopul de a îmbunătăți performanța managementului traficului aerian (ATM) și a serviciilor de navigație aeriană (ANS) printr-o integrare mai bună a spațiului aerian european. Avantajele preconizate prin aplicarea SES sunt enorme: în comparație cu 2004, inițiativa privind SES (odată finalizată în jurul anului 2030) ar putea să tripleze capacitatea spațiului aerian, să înjumătățească costurile ATM, să îmbunătățească de zece ori siguranța și să reducă cu 10 % impactul aviației asupra mediului înconjurător.

Marian-Jean Marinescu este coordonatul grupului PPE în cadrul Comisiei pentru Transport și Turism din Parlamentul European. Aflat la cel de-al patrulea mandat, este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fiind europarlamentarul român cu cel mai mare număr de dosare legislative coordonate. Cel mai recent, Marinescu a încheiat negocierile cu președinția română a Consiliului UE privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei, noua politică europeană de transport. Din punct de vedere politic, Marian-Jean Marinescu este vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European. În 2014 și 2017 a fost ales Europarlamentarul Anului la categoria Cercetare și Inovare. (Mai mult despre activitatea lui Marian-Jean Marinescu AICI).

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Marian-Jean Marinescu

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE): PE face eforturi în cadrul negocierilor cu Comisia și Consiliul pentru a oferi tututor transportatorilor din UE, nu doar celor din Europa Centrală, avantajele prezentate în Pachetul Mobilitate

Published

on

© European Parliament Media Center

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE), coordonatorul grupului PPE în Comisia pentru transport și turism din Parlamentul European, transmite că legislativul face eforturi în cadrul negocierilor cu Comisia și Consiliul pentru a oferi tututor transportatorilor din UE avantajele prezentate în Pachetul Mobilitate, nu doar celor din Europa Centrală, potrivit unui mesaj video.

Marian-Jean Marinescu menționează că negocierile la Pachetul Mobilitate au început deja, iar în acest context s-a întâlnit cu reprezentanții transportatorilor rutieri cărora le-a spus ceea ce a reiterat în multe alte ocazii: ,,că acest pachet a fost elaborat fără a se respecta regulile de bază, fără studiu de impact și cu o consultare pripită a statelor membre”.

Potrivit eurodeputatului liberal, comisarul pentru Transporturi, doamna Violeta Bulc, ,,dorește să finalizeze acest dosar foarte repede”, însă ,,vestea bună este că, practic, nu mai are timp, pentru că la sfârșitul lui octombrie va părăsi această poziție”.

Marian-Jean Marinescu dă asigurări asupra faptului că ,,Parlamentul face eforturi pentru a se ajunge în cadrul trialogurilor cu Consiliul și Comisia la un rezultat bun pentru toți transportatorii din Europa, și nu doar pentru cei din Europa centrală, cum este actualul text”, adăugând că ,,împreună cu colegii mei, raportori din umbră și din alte grupuri politice, vom încerca să ne atingem acest obiectiv”. 

,,PPE încearcă să ajungă la o strategie pentru a asigura o poziție a grupului conformă cu realitatea din interior, în condițiile în care grupul este divizat și nu există o majoritate în chestiunea Pachetului de Mobilitate”, mai precizează Marinescu, care va avea discuții și cu Comisia și cu Consiliul pe acest dosar, cărora le va propune următoarele: ,,excluderea prevederilor care obligă șoferii să se întoarcă acasă după 4 săptămâni, odihnă în cabină, după ce vor exista parcările securizate, condiții mai bune de cabotaj și îmbunătățirea condițiilor pentru detașarea șoferilor”. 

Marian-Jean Marinescu este coordonatul grupului PPE în cadrul Comisiei pentru transport și turism din Parlamentul European. Aflat la cel de-al patrulea mandat, este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fiind europarlamentarul român cu cel mai mare număr de dosare legislative coordonate. Cel mai recent, Marinescu a încheiat negocierile cu președinția română a Consiliului UE privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei, noua politică europeană de transport. Din punct de vedere politic, Marian-Jean Marinescu este vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European. În 2014 și 2017 a fost ales Europarlamentarul Anului la categoria Cercetare și Inovare. 

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu a fost propus președinte al Intergrupului Cer și Spațiu din Parlamentul European

Published

on

© Marian-Jean Marinescu/ Facebook

Eurodeputatul Marian Jean Marinescu (PNL, PPE), coordonatorul grupului PPE în Comisia pentru transport și turism din Parlamentul European, a fost propus marți pentru a prelua președinția Intergrupului Cer și Spațiu (Sky&Space), o funcţie onorantă, dar şi cu foarte multe responsabilităţi.

“Am fost propus de către colegii mei pentru a prelua președinția Intergrupului Cer și Spațiu (Sky&Space). În legislatura trecută am fost vicepreședintele acestui intergrup și am organizat foarte multe evenimente care au ajutat cele două industrii. Dincolo de asta, am propus, iar Parlamentul a aprobat proiectele mele pilot, unele dintre ele fiind acum finalizate, altele aflându-se în derulare. Am contactat colegi de la celelalte grupuri politice pentru a le propune să fie vicepreședinți. Strângem semnături, iar în decembrie, Parlamentul va decide câte intergrupuri vor activa în această legislatură și ce domenii vor acoperi. Sper ca și în următorii cinci ani Intergrupul Sky&Space, să își continue activitatea, având în vedere ca, pe de o parte, este un intergrup de tradiție în Parlamentul European (funcționează de peste 10 ani), iar pe de alta, s-a dovedit o platformă extrem de importantă pentru susținerea industriilor de aviație și spațiu, două domenii de viitor nu doar pentru Europa, ci pentru întreaga lume”, a explicat europarlamentarul Marian Jean Marinescu, într-o postare pe Facebook.

Marian-Jean Marinescu este coordonatul grupului PPE în cadrul Comisiei pentru transport și turism din Parlamentul European. Aflat la cel de-al patrulea mandat, este membru al Parlamentului European încă din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fiind europarlamentarul român cu cel mai mare număr de dosare legislative coordonate. Cel mai recent, Marinescu a încheiat negocierile cu președinția română a Consiliului UE privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei, noua politică europeană de transport. Din punct de vedere politic, Marian-Jean Marinescu este vicepreședinte al grupului PPE în Parlamentul European. În 2014 și 2017 a fost ales Europarlamentarul Anului la categoria Cercetare și Inovare. 

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu solicită țărilor UE deblocarea tratativelor privind viitorul cadru financiar multianual: Parlamentul European va respinge o reducere a fondurilor pentru coeziune și agricultură

Published

on

© European Parliament

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu (PNL, PPE) a afirmat miercuri că susține rezoluția Parlamentului European prin care legislativul de la Bruxelles solicită Consiliului Uniunii Europene să deblocheze tratativele privind adoptarea viitorului Cadru Financiar Multianual, care trebuie să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021.

PE și-a stabilit deja poziția de mai bine de un an de zile și așteaptă intrarea în dialog cu Consiliul. Pentru prima dată, la propunerea mea, Parlamentul European a introdus cifre cu alocările bugetare pentru fiecare domeniu și politică europeană. Prioritățile PE pentru următorii 7 ani sunt bine stabilite și unele dintre ele vin în ajutorul României”, a scris Marinescu, într-o postare pe Facebook.

Parlamentul European, aflat într-o mini-sesiune plenară la Bruxelles, va vota joi o rezoluție privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027. Mai mult, miercuri,  Comisia Europeană i-a invitat pe liderii țărilor membre să ofere îndrumările strategice necesare impulsionării definitivării bugetului UE 2021-2027 până la finele anului. De altfel, încă de anul trecut, eurodeputații au solicitat ca viitorul buget multianual să fie construit prin alocarea a 1,3% din venitul național brut, în timp ce Comisia Europeană a propus inițial o alocare de 1,1%, iar o parte din statele membre vor să rămână la procentul de 1%.

În context, Marian-Jean Marinescu reamintește că Parlamentul European continuă să respingă propunerea Comisiei Europene de reducere a fondurilor alocate politicii de coeziune și politicii agricole comune, în condițiile în care majoritatea noilor priorități europene vizează migrația, apărarea sau schimbările climatice.

Parlamentul va intra în dialogul cu Consiliul cu mandat de a menține actuala finanțare a acestor domenii”, a mai scris Marinescu, coordonator al grupului PPE în Comisia pentru transport și turism a Parlamentului European.

În plus, solicită Comisiei să se asigure că noul buget multianual corespunde noilor obiective de protejarea a mediului, prin alocări financiare care să asigure o tranziție justă spre o economie cu zero emisii de carbon, astfel încăt să nu existe zone sau regiuni defavorizate. Alegerile din mai 2019 au demonstrat atașamentul cetățenilor față de valorile și instituțiile europene. PE este dator să semnaleze Consiliului că blocarea negocierilor pe MFF 2021-2027 implică riscul bugetul să nu fie votat la timp și ca beneficarii programelor UE – adică cetățenii europeni- să nu își poată continua proiectele”, a mai afirmat Marinescu.

Comisia Europeană a propus în luna mai a anului 2018 un buget pentru perioada 2021-2027, un buget pe termen lung de 1.135 de miliarde de euro, echivalentul a 1,11% din venitul național brut al UE27 și care conține, între altele, diminuarea cu 7%, respectiv 5%, a alocărilor financiare pentru politica de coeziune și pentru cea agricolă comună.

În total, România ar urma să beneficieze de o alocare financiară multianuală de aproximativ 30-31 de miliarde de euro, echivalentul celui de-al patrulea cel mai mare buget pentru dezvoltare, după Polonia, Spania și Italia.

La finalul Consiliului European din iunie 2019, șefii de stat sau de guvern au salutat eforturile depuse de președinția României la Consiliul Uniunii Europene privind pachetul Cadrului Financiar Multianual 2021-2027, propunerea de buget de peste 1.000 de miliarde de euro și în care România ar urma să beneficieze de al patrulea cel mai mare buget în cadrul politicii de coeziunii.

Cu toate acestea, șefii de stat sau de guvern au amânat obiectivul de a ajunge la un acord final privind bugetul european multianual până la sfârșitul anului.

Consiliul European ”solicită Președinției Finlandeze să continuă munca și să dezvolte documentul de negociere. În baza acestuia, Consiliul European va avea un schimb de opinii în octombrie 2019, țintind aprobarea unui acord până la finalul anului”.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending