Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Mircea Hava, la Camera de Comerț Alba: Cu finanțări de peste 100 de milioane de euro până în 2023, n-avem motive să pierdem vremea. Primăria va trebui să treacă cu pași repezi la etapa șantierelor

Published

on

© Mircea Hava/ Facebook

Europarlamentarul Mircea Hava (PNL, PPE), fost primar al Municipiului Alba Iulia, a participat sâmbătă la o reuniune organizată de Camera de Comerț din Alba, alături de oameni de afaceri locali și regionali, precizând că această întâlnire reprezintă un moment important pentru ca proiectele cu finanțare europeană pregătite în ultimul său mandat de edil ”să producă efecte”.

”E momentul în care șarja de proiecte scrise în ultimul meu mandat va produce efecte. Sunt mândru că, dincolo de contribuția efectivă a fiecărui albaiulian, am fost în fruntea unei ”gherile” de profesioniști, eficientă și aplaudată. E firesc să-l invoc pe Nicolaie Moldovan, dar și să le mulțumesc tuturor colegilor și celor cu care am colaborat ca primar. De la etapa contractelor semnate sau în curs de semnare, primăria va trebui să treacă cu pași repezi la cea a șantierelor. Cu cei peste 100 de milioane de euro puși în joc până în 2023, n-avem motive să pierdem vremea”, le-a transmis Hava oamenilor de afaceri din zonă, precizând că întâlnirea nu a fost ”una ornamentală” și ”nici un motiv de a gratula audiența”.

În intervenția sa, Mircea Hava a adăugat câteva repere din agenda sa de europarlamentar și i-a îndemnat pe oamenii de afaceri să mențină ritmul de dezvoltare.

”Mi-e clar că încă există limite în România și că trebuie, pe cât posibil, să ținem ritmul și să nu călcăm frâna. Legislația, lipsa forței de muncă, ne pot pune bețe-n roate dacă doar stăm și așteptăm să vină cineva să lucreze. Cred că proiectele europene pot fi puse în activitate de companii autohtone, care vor și știu să trateze cu seriozitate și implicare Alba Iulia. Sunt convins că banii europeni pot fi gestionați în folosul albaiulienilor și printr-o implicare totală a companiilor locale private. În ceea ce mă privește, la Alba Iulia, lucrurile au funcționat în paralel: viziune și maxim din ce a fost posibil în a transforma banii europeni în dezvoltare. O comUNITATE mică, care a acceptat provocări mari”, a mai arătat Hava, conform unei postări pe Facebook.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și doctorand în domeniul reasigurării strategice a NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Corina Crețu

Corina Crețu: Voi milita în Parlamentul European pentru a transforma garanția pentru copii în realitate, în România și în țările UE unde românii și-au întemeiat o familie

Published

on

© Corina Crețu/Facebook

Europarlamentarul Corina Crețu (Pro România, S&D) a afirmat marți, într-o intervenție video, că va lupta pentru condiții cât mai bune în educație, care să ofere garanția faptului că viitorul României beneficiază de tot ce are nevoie pentru a se dezvolta la potențialul său maxim.

Într-o serie de clipuri video menite să prezintă activitatea sa din Parlamentul European, Crețu s-a referit în materialul citat la educație și la necesitatea implementării unei garanții pentru copii

“Nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Ca europarlamentar, dar și în calitate de fost comisar european, am avut șansa de a întâlni cetățeni europeni de pe întreg continentul nostru. Decalajele de dezvoltare din Uniunea Europeană sunt încă evidente, de la țară, la țară, de la localitate, la localitate. În timp ce în unele regiuni, chiar și de la noi din țară, se discută despre specializarea inteligentă, în altele există persoane care încă nu au parte de un trai decent și, de cele mai multe ori, aceste persoane locuiesc în mediul rural. Din păcate, satul românesc a fost mult prea mult timp neglijat. Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia, iar majoritatea dintre aceștia locuiesc la sat. Mai mult, copiii din mediul rural se numără printre categoriile cel mai grav afectate de fenomenul sărăciei persistente. Actuala pandemie a complicat și mai mult această realitate tristă. Educația copiilor de la sate și educația online a devenit un lux. Este inacceptabil și în totală discordanță cu viziunea mea ca social-democrat european. Voi milita în Parlamentul European pentru a transforma garanția pentru copii în realitate, atât în România, cât și în celelalte țări ale Uniunii Europene, unde mai mulți români și-au întemeiat deja o familie”, a declarat ea.

“E absolut obligatoriu ca toți copiii aflați în pragul sărăciei să aibă acces la servicii medicale gratuite, la educație gratuită, iar această schemă de garanție trebuie completată cu o nouă garanție pentru tineret care să ofere certitudinea tuturor persoanelor care încă nu au împlinit 30 de ani că pot beneficia de un loc de muncă, stagiu, ucenicie sau formare în termen de patru luni de la părăsirea studiilor. Orice copil sau tănâr care nu beneficiază de orice oportunitate de dezvoltare profesională sau personală este o pierdere pentru Europa, este o șansă irosită. Voi lupta pentru aceste condiții minimale care să ofere garanția faptului că viitorul este pe mâini bune”, a mai subliniat Corina Crețu.

Afirmațiile sale vin după ce săptămâna trecută a votat în Parlamentul European asupra unei rezoluții adoptate de eurodeputați pentru a pune capăt decalajului digital în educația din întreaga Europă. Potrivit argumentelor sale, spațiul Educațional European este soluția viitorului, iar Crețu este de părere că România trebuie să înțeleagă acest mesaj și să aloce 6% din PIB pentru educație.

Mai mult de un sfert din toți copiii din UE sunt expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială. În 2015, Parlamentul European a solicitat o garanție pentru copii care să contribuie la asigurarea faptului că fiecare copil din Europa cu risc de sărăcie sau excluziune socială are acces la: îngrijire medicală gratuită, educație gratuită, locuințe decente și nutriție adecvată.

În 2017, Parlamentul a solicitat Comisiei Europene să pună în aplicare o acțiune pregătitoare privind stabilirea unui posibil sistem de garanție pentru copii. În acest context, Comisia a comandat un studiu privind fezabilitatea unei garanții pentru copii pentru copiii vulnerabili.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Rareș Bogdan: Decizia Parlamentului European de a acorda Premiul Saharov 2020 opoziției democratice din Belarus insuflă curaj tuturor celor care luptă împotriva dictaturii

Published

on

© Rareș Bogdan/ Facebook

Rareș Bogdan, liderul delegației europarlamentarilor români din grului PPE, a salutat decizia Parlamentului European de a acorda Premiul Saharov din acest an opoziției democratice din Belarus.

În cadrul unei declarații în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro, europarlamentarul român a calificat aceast gest drept ”un semnal foarte puternic, care insuflă curaj tuturor celor care luptă împotriva totalitarismului, autocrației, dictaturii, a derapajelor criminale care vor să anuleze libertatea de conștiință”.

”Represiunea brutală împotriva cetățenilor din Belarus nu le-a anulat acestora dorința fierbinte ca țara lor să devină o democrație. Astfel, ei au devenit un model pentru toți oamenii care vor să creadă că adevărul și iubirea sunt puternice și nu pot fi înfrânte. Iar iubirea superioară, cea care îți dă putere să lupți pentru țara ta, este forma superioară de simțire”, a completat Rareș Bogdan, membru al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) și al Comisiei pentru afaceri externe (AFET) din Parlamentul European.

Europarlamentarul român a ținut să-i transmită un mesaj lui Aleksandr Lukașenko, ”care a spus că dacă opoziția din Belarus vine la putere, va fi o baie de sânge, iar ce s-a întâmplat în Ucraina va fi o plimbare în parc”.

”Fac o mică paranteză – acest nebun s-a lăudat că a ridicat țara din ruine, așa cum pesediștii noștri de tristă amintire mințeau că au scos România din noroaie. Mesajul meu este un citat din Abraham Lincoln: cel care refuză libertatea altora, acela n-o merită nici pentru sine. Să ia aminte, dacă mai are un neuron sănătos”, a menționat Rareș Bogdan.

Parlamentul European a decis săptămâna trecută să acorde Premiul Saharov din acest an opoziției democratice din Belarus, ca formă de recunoștere a eforturilor pentru apărarea democrației și libertății de gândire în fața unui regim brutal.

Opoziția democratică din Belarus este reprezentată de Consiliul de coordonare, o inițiativă a ”femeilor curajoase” – printre care se numără candidata Svetlana Tihanovskaia, laureata premiului Nobel Svetlana Aleksievich sau activista politică Maryia Kalesnikava – dar și a unor personalități politice și reprezentanți ai societății civile.

Decizia a fost salutată și de România, prin vocea ministrului de externe, Bogdan Aurescu.

”Este o recunoaștere pe deplin meritată a meritelor tuturor bielorușilor care continuă să lupte, cu un curaj imens, pentru un Belarus democratic”, a transmis oficialul român într-un mesaj pe Twitter.

Belarus se află în plină criză politică de la alegerile prezidențiale din 9 august, care au condus la o revoltă împotriva președintelui autoritar Aleksandr Lukașenko și a represiunii brutale ulterioare a demonstranților de către regimul acestuia.

Ceremonia de decernare a Premiului Saharov va avea loc la 16 decembrie.

Miercuri, Parlamentul a adoptat, de asemenea, noi recomandări prin care se solicită o revizuire cuprinzătoare a relațiilor UE cu Belarus.

Premiul Saharov pentru libertatea de gândire este acordat anual de Parlamentul European. Premiul a fost înființat în 1988 pentru a aduce un omagiu persoanelor și organizațiilor care apără drepturile omului și libertățile fundamentale. Acesta este denumit în onoarea fizicianului și disidentului politic Andrei Saharov, iar valoarea premiului este de 50.000 EUR.

Anul trecut, premiul a fost acordat lui Ilham Tohti, un economist uigur care luptă pentru drepturile minorității uigure din China.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Liderul eurodeputaților români din PPE, Rareș Bogdan, apără interesele României privind tranziția verde a UE: Interesul național, exprimat de Klaus Iohannis, nu este negociabil

Published

on

© Rareș Bogdan/ Facebook

Interesul României cu privire la stabilirea mix-ului său energetic în vederea atingerii obiectivelor climatice nu este negociabil, a afirmat miercuri eurodeputatul Rareș Bogdan (PNL, PPE), liderul eurodeputaților români din grupul PPE, într-o declarație în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro, în care punctează că unitatea Uniunii Europene depinde de interesele tuturor membrilor.

Eu știu un lucru, și anume că dialogul bazat pe argumente solide este obligatoriu pentru unitatea Uniunii Europene. Nu există unitate dacă nu sunt satisfăcute interesele tuturor membrilor! Interesul României a fost exprimat de președintele Klaus Iohannis și nu este negociabil“, a spus Rareș Bogdan, în contextul în care șeful statului român a pledat la Consiliul European din 15-16 octombrie pentru dreptul statelor UE de a-și stabili mix-ul energetic către tranziția verde.

“Visăm cu toții o lume mai curată, în care să respirăm mai ușor, dar trebuie să fim realiști și să nu adâncim discrepanțele dintre statele membre. Interesul european comun este pe de-o parte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar pe de altă parte este obligatoriu să fie auzită vocea tuturor, pentru a arăta soliditatea unității UE. Orice breșă în unitatea eurosistemului este o invitație la subminarea acestuia, este periculoasă”, a avertizat eurodeputatul, care este membru al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) și al Comisiei pentru afaceri externe (AFET) din Parlamentul European.

Potrivit europarlamentarului, ținta de reducere cu 60% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 votată de Parlamentul European “trebuie să ia în calcul ceva esențial”, și anume “mecanisme flexibile, în conformitate cu nevoile și particularitățile fiecăruia”.

Referindu-se la particularități, Rareș Bogdan subliniază că prin acestea el înțelege “atât eforturile făcute deja de unii membri în programele de decarbonizare, cât și diferențele evidente de dezvoltare între țări”.

“Vorbim, aici, de echitate. În plus, UE trebuie să finanțeze aceste acțiuni de tranziție prin intermediul instrumentelor noi care au fost dedicate redresării economice”, a punctat el, în contextul în care România va fi al treilea mare beneficiar, după Germania și Polonia, de fondurile provenite din Fondul pentru o tranziție justă.

“Dar repet, trebuie ținut cont de specificul fiecărei țări. Este crucial ca fiecare membru să decidă cum anume va atinge noile ținte, căci nu vorbim de economii trase la indigo, cu un istoric similar! Nici după Cortina de Fier n-a fost același tip de socialism… Deci stabilirea mix-ului energetic trebuie să rămână o decizie națională. Adică ce pondere trebuie să aibă energia hidro, nucleară, cea eoliană”, a mai explicat Rareș Bogdan.

Președintele Klaus Iohannis a susținut, în urmă cu două săptămâni, la Consiliul European că propunerea Comisiei Europene cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 este una foarte ambițioasă, care ar putea fi acceptată de către România, în anumite condiții. Astfel, șeful statului a vorbit despre mecanisme flexibile adaptate fiecărui stat membru și despre faptul că stabilirea mix-ului energetic trebuie să rămână o competență națională, context în care este necesară adaptarea, la nivel național, a măsurilor de conformare la noile obiective din domeniul schimbărilor climatice.

Șefii de stat și de guvern au abordat subiectul schimbărilor climatice, discuțiile având la bază propunerea Comisiei Europene de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră, la nivelul Uniunii, până la sfârșitul anului 2030 comparativ cu anul 1990, deși Parlamentul European a votat o țintă de 60%.

Concluziile adoptate de liderii europeni referitoare la această temă fac referire la faptul că toate statele membre ale Uniunii trebuie să participe la efortul colectiv de atingere a acestui obiectiv, cu luarea în considerare a circumstanțelor naționale și a principiilor echității și solidarității.

În acest context, Consiliul European a invitat Comisia Europeană să aibă un dialog aprofundat cu statele membre ale Uniunii pentru a evalua situațiile specifice și impactul la nivel național. Liderii europeni vor reveni asupra acestui subiect la reuniunea din decembrie 2020 pentru a agrea noua țintă de reducere a emisiilor pentru 2030 și avansarea poziției actualizate a UE la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice până la finalul anului în curs. Totodată, liderii europeni au reiterat apelul către toate părțile la Convenție de a-și actualiza pozițiile, în efortul global de combatere a schimbărilor climatice.

Continue Reading

Facebook

Europe Talks 2020 – Survey

Lansarea Consiliului Național pentru Transformare Digitală

INTERNAȚIONAL9 mins ago

Turcia va face toți pașii juridici și diplomatici necesari privind caricatura președintelui Erdogan din revista franceză Charlie Hebdo

Corina Crețu12 mins ago

Corina Crețu: Voi milita în Parlamentul European pentru a transforma garanția pentru copii în realitate, în România și în țările UE unde românii și-au întemeiat o familie

MAREA BRITANIE16 mins ago

Marea Britanie cere aliaților din NATO să fie solidari privind libertatea de exprimare în disputa Franța-Turcia

ROMÂNIA1 hour ago

Ambasadorul României la Paris: Vizita premierului Ludovic Orban, foarte importantă pentru relația bilaterală și evocatoare pentru multele lucruri care ne leagă

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI1 hour ago

Eurodeputatul Rareș Bogdan: Decizia Parlamentului European de a acorda Premiul Saharov 2020 opoziției democratice din Belarus insuflă curaj tuturor celor care luptă împotriva dictaturii

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 hours ago

Liderul eurodeputaților români din PPE, Rareș Bogdan, apără interesele României privind tranziția verde a UE: Interesul național, exprimat de Klaus Iohannis, nu este negociabil

PARLAMENTUL EUROPEAN2 hours ago

COVID-19: Majoritatea activităților Parlamentului European se vor desfășura la distanță și în noiembrie

ROMÂNIA2 hours ago

Vicepremierul Raluca Turcan: Am primit asigurări că proiectele de infrastructură ale României din cadrul Inițiativei celor 3 Mări vor primi finanțare

CONSILIUL EUROPEAN2 hours ago

COVID-19: Președintele Consiliului European, Charles Michel, pledează pentru o ”Uniune a testelor și vaccinurilor”: Această criză a arătat deja că nicio ţară nu se poate descurca singură

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Franța cere sprijinul aliaților din UE pentru a consolida „echilibrul de putere” european în raport cu Turcia

ROMÂNIA24 hours ago

Ela Moraru, CEO Google România: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală ar trebui să susțină și să promoveze continuarea studiilor de către femei în domeniul IT&C, fiind necesară această forță de muncă

ROMÂNIA1 day ago

Violeta Luca, Microsoft: Crearea CNTD vine într-un moment foarte bun, pe o bază în care digitalizarea s-a făcut într-un ritm accelerat, efectul de transformare fiind unul structural

ROMÂNIA1 day ago

Lansarea CNTD. Călin Bota, secretar de stat în cadrul MFE: Vom colabora foarte bine cu ADR și în perioada următoare vom găsi soluții astfel încât marile sisteme publice să poată fi digitalizate

ROMÂNIA1 day ago

Sabin Sărmaș, președinte ADR: Consiliul Naţional pentru Transformare Digitală este un mic minister al transformării digitale a României, cu expertiză din mediul privat pentru instituțiile statului

Dacian Cioloș2 days ago

Dacian Cioloș a votat adaptarea Politicii Agricole Comune la nevoile de mediu și protecția, în premieră, a lucrătorilor sezonieri prin condiționarea plății subvenției către ferme de respectarea drepturilor muncitorilor

ROMÂNIA5 days ago

Guvernul a aprobat proiectul privind structura suport în cazul celor 15 procurori delegați la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi

ROMÂNIA1 week ago

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: Urmează discuţii foarte dure cu agenţiile de rating şi cu Comisia Europeană

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI2 weeks ago

Marian-Jean Marinescu, raportorul PE pentru politica de transport a UE: Comisia Europeană trebuie să prioritizeze finalizarea coridoarelor strategice și alocarea integrală a fondurilor pentru atingerea acestui obiectiv

ROMÂNIA2 weeks ago

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros: România a atras în acest an fonduri europene pentru agricultură de peste două miliarde de euro

Dragoș Pîslaru2 weeks ago

Dragoș Pîslaru: Pandemia este o lovitură, dar și un moment în care putem face tranziția de la o piața reactivă și inflexibilă la una dinamică

Advertisement
Advertisement

Trending