Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Mircea Hava: PNRR-ul nu înseamnă o ploaie torențială de euro care cade peste România, ci depinde de competența autorităților centrale și locale în a mânui acești bani

Published

on

© Mircea Hava/ Facebook

Eurodeputatul Mircea Hava (PNL, PPE) atrage atenția că ”șansa unică de a ridica prin PNRR” depinde de ”predictibilitatea și responsabilitatea autorităților centrale și locale în a mânui acești bani.”

”PNRR e șansa unică de a ne ridica, la propriu, țara, prin investiții fără precedent din punct de vedere al sumelor la care avem acces. Însă, dacă vrem să fim realiști, trebuie să înțelegem că PNRR-ul nu înseamnă o ploaie torențială de euro care cade peste România. Mai degrabă, e vorba de competența autorităților centrale și locale, de predictibilitate și responsabilitate în a mânui acești bani. De a transforma banii lichizi,  în proiecte solide: drumuri, spitale, școli șamd”, a subliniat europarlamentarul într-un mesaj publicat pe Facebook.

Acesta a făcut o trecere în revistă a celor mai importante domenii finanțabile pe baza granturilor, printre acestea aflându-se sănătatea, transportul feroviar, educația, dar și mediul.

În acest context, Mircea Hava a semnalat că cele 730 de milioane de euro destinate reîmpăduririi ”vor putea rezolva problema suprafețelor împădurite, dacă nu vom corecta și stopa, înainte de orice, abuzul defrișărilor.”

”În privința unui alt domeniu prioritar, sănătatea, unde avem un decalaj imens față de vest, granturile din PNRR însumează aproape 2 miliarde de euro pentru infrastructuri spitalicești. Pentru a ieși din <<învechitul>> ce definește capacitatea de transport feroviar, România poate folosi 3,5 miliarde de euro. Aici, ca și în privința autostrăzilor, având experiența nereușitelor din trecut, nu putem fi chiar optimiști că în patru ani suntem capabili de dezvoltarea unor culoare de transport ce ne leagă de restul Europei. Aproximativ 3 miliarde de euro sunt disponibili pentru educație, în care ani la rând au existat la un capăt ministere și comisii, iar la celălalt abandon și analfabeți funcționali. 500 de milioane de euro sunt chiar pentru prevenirea abandonului, o noțiune devenită aproape iluzorie. Granturile pentru transformare digitală și mobilitate urbană însumează un total de 1,8 miliarde de euro, respectiv 1,2 miliarde”, a continuat europarlamentarul.

Mircea Hava a atras, în mod special, atenția asupra împrumuturilor ”care vor fi contractate pentru realizarea de proiecte”, făcând apel la autoritățile care apelează la  ”aceste sume să se asigure că au finanțare integrală pentru a duce a bun sfârșit ce și-au propus.”

”Vor fi restituite de fiecare cetățean al României, iar mulți se vor întreba dacă prin ceea ce plătesc înapoi au parte de o solidaritate echitabilă. Vă dau, ca exemplu, cele 600 de milioane de euro destinate dezvoltării rețelei de transport cu metroul în municipiile Cluj-Napoca și București. Așadar, e necesar ca autoritățile care contractează aceste sume să se asigure că au finanțare integrală pentru duce la bun sfârșit ce și-au propus. Iar pe de altă parte să fie în stare să încaseze, cât mai repede, bani din exploatarea liniilor doritelor investiții. Fiindcă, așa cum te împrumuți, trebuie să restitui și banii.  Tot în bugetul PNRR, tot la capitolul împrumuturi, aproape 170 de milioane de euro sunt bifați pentru <<Promovarea celor 12 rute turistice/culturale>> și pentru <<Modernizarea/crearea de muzee și memoriale>>. Sper că cei care doresc să ia bani pe astfel de proiecte au și o proiecție a felului în care vor înapoia banii. Sunt de acord să investim în cultură și turism, însă fără un calcul economic solid vom ajunge în situația de a ne uita, în ziua scadentă a ratei, la un portmoneu gol”, a detaliat europarlamentarul. 

”Alături de colegii mei din PPE, voi rămâne foarte atent la felul în care statul român, prin instituțiile sale abilitate, va trata, aborda și implementa tot ceea ce ține de PNRR. Voi reveni cu detalii asupra domeniilor finanțabile, dar și cu opinii despre cum cred că merită să transformăm provocările în oportunități realizabile”, a dat asigurări Mircea Hava.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat undă verde la 27 septembrie, la București, Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin intermediul căruia România va putea beneficia de 29,2 miliarde de euro pentru a-și redresa economia și a-și construi reziliențaîn urma pandemiei, printr-o tranziție verde și digitală

Citiți și:
PNRR-ul României este oficial aprobat: Consiliul UE a adoptat planul de 29,2 miliarde de euro. Bucureștiul va putea accesa o prefinanțare de 3,6 miliarde de euro

La o lună distanță, miniștrii economiei și finanțelor din statele membre ale Uniunii Europene au aprobat, în mod oficial, Planul Național de Redresare și Reziliență al României, prin care țara noastră va putea accesa 29,2 miliarde de euro.

România a transmis Planul Național de Redresare și Reziliență la 31 mai și l-a publicat la 2 iunieȚara noastră dispune de o alocare de 29,2 miliarde de euro, 14,2 miliarde de euro granturi și 14,9 miliarde de euro împrumuturi, acestea din urmă fiind contractate la o dobândă foarte avantajoasă, de 0,085%.

 

Teodora Ion este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Aria sa de expertiză include procesul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, relațiile comerciale globale și competiția pentru supremație dintre marile puteri ale lumii. Teodora este corespondent în cadrul summit-urilor Consiliului European și al celorlalte reuniuni decizionale de la nivelul UE.

Daniel Buda

Comisia Europeană, după interpelarea eurodeputatului Daniel Buda: Lucrăm la abordări pe termen mediu și lung pentru a reduce dependența de îngrășămintele agricole din Rusia

Published

on

© colaj foto ( European Union 2021 - Source : EP / European Union, 2021 - Source: EC - Audiovisual Service)

Comisia Europeană lucrează la abordări pe termen mediu și lung pentru a reduce dependența de îngrășămintele pentru agricultură din Rusia, a fost asigurarea oferită de comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, în urma unei întrebări adresate de eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European.

Interpelarea acestuia din urmă vine în contextul în care Rusia, unul dintre cei mai importanți producători mondiali de îngrășăminte agricole de care Europa și Brazilia sunt dependente, i-a îndemnat pe producătorii săi, prin ministrul rus al industriei și comerțului, să-și suspende, cel puțin temporar, expedierea de îngrășăminte.

Pe fondul acestor interdicții a exporturilor de îngrășăminte, atât agricultorii din Europa, cât și din alte țări, au fost și sunt în continuare afectați pentru că nu dispun de cantitățile de îngrășăminte contractate.

Cu toate că momentan există resurse care să acopere necesitățile agricultorilor din România, situația rămâne îngrijorătoare pe fondul atacului Rusiei asupra Ucrainei și tensiunilor actuale. Am adresat așadar în urmă cu puțin timp Comisiei Europene, o întrebare cu solicitare de răspuns scris pentru a afla care sunt instrumentele de care dispune Comisia pentru ca necesarul de îngrășăminte pentru agriculturile țărilor europene să fie asigurat în contextul dat”, a explicat Daniel Buda.

În răspunsul său, comisarul european Janusz Wojciechowski a explicat că ”per ansamblu, în acest stadiu, industria îngrășămintelor din UE pare să fie în măsură să deservească fermierii din UE în 2022/2023, dar dat fiind nivelul de incertitudine în această privință, Comisia rămâne foarte atentă la problema respectivă și monitorizează permanent situația”.

”În UE, problema îngrășămintelor este legată mai mult de prețurile ridicate, datorate în special gazelor naturale pentru producția de îngrășăminte azotate, decât de problemele legate de aprovizionarea cu îngrășăminte minerale (fosfați sau potasă) sau de capacitățile de producție. În plus, aplicarea de potasă și de fosfați poate fi redusă temporar fără consecințe semnificative asupra productivității culturilor”, a mai spus oficialul Comisiei Europene.

Acesta a amintit că instituția din care face parte a anunțat în comunicarea sa din 23 martie 2022 privind garantarea securității alimentare și consolidarea rezilienței sistemelor alimentare ”un pachet de sprijin în valoare de 500 de milioane de euro care poate fi utilizat de statele membre pentru a finanța măsuri care să abordeze, printre altele, creșterea costurilor îngrășămintelor. În plus, Cadrul temporar de criză privind ajutoarele de stat , adoptat la aceeași dată, permite statelor membre să introducă măsuri menite să remedieze deficitul de lichidități cu care se confruntă întreprinderile afectate direct sau indirect de perturbarea gravă a economiei cauzată de invadarea Ucrainei de către Rusia”, a mai spus Wojciechowski.

Comisarul european pentru agricultură a conchis dând asigurări că ”monitorizează în mod activ evoluțiile în acest sens, discută cu principalele părți interesate, lucrează la abordări pe termen mediu și lung pentru a reduce dependența și evaluează posibilitățile de reducere a utilizării îngrășămintelor prin inovare și printr-o mai bună gestionare a nutriției”.

Continue Reading

Daniel Buda

Comisia Europeană răspunde la interpelarea eurodeputatului Daniel Buda cu privire la scumpirea utilajelor agricole: Luăm măsuri pentru a ajuta industriile europene să atenueze impactul războiului

Published

on

© colaj foto: European Union 2021 - Source : EP / European Union, 2021

Comisia Europeană ia diverse măsuri pentru a ajuta industriile europene să atenueze consecințele negative ale invadării Ucrainei de către Rusia, a fost răspunsul acordat de comisarul european pentru piață internă, Thierry Breton, în urma unei interpelări înaintate de eurodeputatul Daniel Buda (PNL, PPE), vicepreședintele Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (AGRI) din Parlamentul European.

Acesta din urmă și-a exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea prețurilor pentru utilajele agricole ca urmare a creșterii prețului oțelului.

Buda relatează într-o postare pe Facebook că McAree Engineering, companie de inginerie, a anunțat că prețurile produselor sale vor crește cu 20 % din cauza scumpirii oțelului.

Astfel, unii producători irlandezi sunt obligați să-și revizuiască ofertele pentru echipamentele și utilajele agricole. Această companie produce și furnizează echipamente de producție a furajelor pentru fermierii din Marea Britanie și Irlanda.

”În al doilea trimestru al acestui an, costul oțelului a crescut cu 540 euro pe tonă față de primul trimestru. Pe parcursul anului 2021, prețul angro al acestuia a crescut cu peste 400 %, un record. Din cauză că Rusia și Ucraina furnizează majoritatea materiilor prime, precum minereul de fier și cocsul, iar Rusia este un exportator major de oțel în sine, costurile producției de oțel sunt la cote maxime. Prețul altor metale necesare pentru producția de oțel, precum nichelul, de asemenea a crescut”, detaliază eurodeputatul.

În contextul dat, Daniel Buda a adresat Comisiei Europene o întrebare cu privire la măsurile luate de instituție pentru a sprijini producția utilajelor agricole.

”În martie 2022, Comisia a adoptat un cadru temporar de criză  care permite statelor membre să acorde ajutoare în sume limitate pentru întreprinderile afectate de criza actuală sau de sancțiunile și contra-sancțiunile aferente, să asigure faptul că întreprinderile dispun în continuare de lichidități suficiente și să despăgubească întreprinderile pentru costurile suplimentare suportate ca urmare a prețurilor excepțional de ridicate la gaze și energie electrică”, i-a răspuns comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton.

Acesta a dat asigurări că instituția din care face parte va intensifica ”activitățile privind materiile prime critice și va pregăti o propunere legislativă, așa cum s-a anunțat în planul REPowerEU”.

”La 18 mai 2022, ca răspuns la dificultățile și la perturbările pieței mondiale a energiei cauzate de invadarea Ucrainei de către Rusia, Comisia a prezentat Planul REPowerEU . REPowerEU este un plan de economisire a energiei, de accelerare a producției și implementării de energie curată și de diversificare a surselor noastre de energie. Pentru a spori reziliența industriei și a-i mări competitivitatea, Comisia își va intensifica activitățile privind materiile prime critice și va pregăti o propunere legislativă, așa cum s-a anunțat în planul REPowerEU. În plus, Comisia este conștientă de problema coordonării eforturilor statelor membre pentru asigurarea aprovizionării cu energie la prețuri accesibile a actorilor din industria europeană”, a detaliat Breton.

În încheierea răspunsului său, comisarul european a amintit de platforma pentru reziliența lanțului de aprovizionare, care ajută ”întreprinderile să păstreze, să restructureze sau să înlocuiască lanțurile de aprovizionare existente, să găsească noi parteneri în Europa și să se aprovizioneze cu materiile prime, piesele, componentele și/sau produsele (semi)finite sau serviciile de care au nevoie pentru a-și menține activitatea de producție”.

Continue Reading

Eugen Tomac

Eurodeputatul Eugen Tomac: UE, cel mai reușit proiect pe care europenii l-au pus în operă pentru a asigura o pace durabilă pe continent

Published

on

© European Union 2022 - Source : EP

Eurodeputatul Eugen Tomac (PMP, PPE) a subliniat într-un interviu pentru noua.tv că UE este cel mai reușit proiect pe care europenii l-au pus în operă pentru a asigura o pace durabilă pe continent, dar în același timp, în contextul integrării României în UE „identitatea noastră a fost puternic afectată de transformări ce s-au făcut fără a avea în vedere o perspectivă.”

„Uităm, adesea, că suntem o mare cultură și că am dat lumii și Europei valori importante pe care le tratăm cu un profund dispreț. Încercarea de a minimaliza și arunca la coș tot ceea ce ne reprezintă este o mare eroare. Noi am făcut progrese, însă nu ne-am gândit în perspectivă și ne-am trezit cu o situație extrem de dureroasă în care avem 5 milioane de cetățeni români care lucrează în Uniunea Europeană. Toată această tragedie va trebui să fie asumată de către statul român la un moment dat”, a punctat președintele PMP în cadrul interviului. 

Potrivit acestuia, politicienii superficiali, în lipsă de soluții concrete, denigrează Uniunea Europeană: „Trebuie recunoscut, că UE este cel mai reușit proiect pe care europenii l-au pus în operă pentru a asigura o pace durabilă pe continent. În fața mai multor crize, Uniunea Europeană a răspuns cu aceleași politici: mai multă extindere și mai multă integrare.”

„De aceea, confruntată cu agresivitatea Rusiei, UE a răspuns prin acordarea statutului de candidat la aderare pentru Republica Moldova și Ucraina. UE pune în valoare exact ceea ce ne distinge pe fiecare dintre noi și, indiferent de limba pe care o vorbim acasă, aparținem cu toții Europei oferind stelelor membre multe instrumente pentru a ne proteja identitatea națională și culturală”, a mai precizat acesta. 

Continue Reading

Facebook

Daniel Buda17 mins ago

Comisia Europeană, după interpelarea eurodeputatului Daniel Buda: Lucrăm la abordări pe termen mediu și lung pentru a reduce dependența de îngrășămintele agricole din Rusia

ROMÂNIA52 mins ago

Președintele Camerei Deputaților și ministrul Apărării, în vizită la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii. Marcel Ciolacu i-a asigurat pe militari de sprijinul său necondiționat pentru Armata României

U.E.1 hour ago

Liderii instituțiilor UE, ”consternați” de atacul asupra scriitorului Salman Rushdie: Libertatea de gândire este unul dintre cele mai prețioase drepturi

ROMÂNIA17 hours ago

Transgaz a primit undă verde din partea Ministerului Energiei pentru construirea conductei de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa

U.E.19 hours ago

Ursula von der Leyen și Roberta Metsola, mesaj de Ziua Internațională a Tineretului: UE va fi mai puternică dacă le permitem tinerilor să devină promotorii schimbării

ROMÂNIA19 hours ago

Ziua Internațională a Tineretului. Nicolae Ciucă: Când ne-am asumat guvernarea, ne-am asumat și responsabilitatea pentru viitorul tinerilor

NEWS20 hours ago

Europa ar putea folosi rachetele companiei SpaceX după golul lăsat de rachetele rusești Soyuz. Directorul general ESA: Războiul din Ucraina a arătat că suntem prea dependenți de Rusia

COMISIA EUROPEANA21 hours ago

UE a alocat încă 4 mil. euro Ugandei pentru a ajuta această țară să facă față fluxului de noi refugiați din Congo

U.E.22 hours ago

Cancelarul german respinge propunerea de eliminare a vizelor turistice pentru cetățenii ruși și promite Ucrainei suplimentarea ajutorului militar

U.E.23 hours ago

Estonia, strictă în privința accesului cetățenilor ruși pe teritoriul său. Doar cei cu vize acordate de alte state europene pot intra

ROMÂNIA2 days ago

România, solidară cu Franța în lupta cu incendiile. Țara noastră trimite 17 mijloace de intervenție și 77 de pompieri salvatori

ROMÂNIA3 days ago

Nicolae Ciucă le-a cerut miniștrilor săi să colaboreze cu MIPE în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene

INTERNAȚIONAL1 week ago

Azerbaidjan a lansat operațiunea „Răzbunarea” împotriva forțelor armene din Nagorno-Karabah

ROMÂNIA1 week ago

Guvernul aprobă contractul de finanțare dintre România și BEI privind Spitalul Regional Craiova

ROMÂNIA1 week ago

România este ”peste graficul asumat în fața Comisiei Europene” privind stocurile de gaze naturale. Virgil Popescu: Există un grad de umplere de peste 59%, peste ținta pentru septembrie

REPUBLICA MOLDOVA1 week ago

R. Moldova dorește să reducă consumul de gaze pentru a diminua dependența de Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu: O alternativă o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă a dat asigurări că bugetul din 2023 va putea susține noile prevederi privind educația, iar țința de 15% pentru învățământ va fi atinsă până în 2027

U.E.2 weeks ago

Premierul spaniol, turneu în Balcanii de Vest: Locul acestei regiuni este în Uniunea Europeană

ROMÂNIA2 weeks ago

Klaus Iohannis, la Săptămâna Haferland: Dialogul intercultural, sursă a prosperității. România va continua să apere drepturile și interesele minorităților sale

ROMÂNIA2 weeks ago

Nicolae Ciucă, la Săptămâna Haferland: Transilvania reprezintă la nivel european un model de toleranță și de bună conviețuire interetnică

Team2Share

Trending