Pentru România, instalarea lui Joe Biden ca președinte al Statelor Unite înseamnă că în Biroul Oval a intrat un prieten, un aliat mai puțin surprinzător și cu idei clare în privința întăririi alianțelor strategice, consideră europarlamentarul Mircea Hava (PNL, PPE), într-o declarație acordată în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro. Pe de altă parte, eurodeputatul român a subliniat niciunei țări din Uniunea Europeană nu ar trebui să i se mai aplice un regim de vize, având în vedere că România se numără printre puținele state UE care nu fac parte din programul american Visa Waiver.
“E momentul ca acel mod tranzacțional de a face politică, prin amenințarea retragerii din tot felul de alianțe, să devină trecut pentru America. E vremea ca leadership-ul Americii să se regăsească și în interiorul celei mai vechi alianțe, NATO, ce a garantat de peste 70 de ani securitatea Europei. Chiar și pentru România e bine că în Biroul Oval a intrat, categoric, un prieten, un aliat mai puțin surprinzător, cu idei clare în privința întăririi alianțelor strategice“, a afirmat Hava.
“Nicio țară membră a Uniunii Europene nu ar trebui să mai fie nevoită să dețină viză dacă își dorește să intre pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Nu Europa creează o problemă politicii de imigrație în SUA. Sper ca Joe Biden să nu dezamăgească România”, a continuat el, sugerând că România ar trebui primită în programul Visa Waiver.
Amintim că Parlamentul European a adoptat în luna octombrie o rezoluție prin care solicită Comisiei Europene să pună capăt discriminării SUA privind obligativitatea vizelor pentru România, Bulgaria, Cipru și Croația.
Anul trecut, ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, și fost secretarul de stat american, Mike Pompeo, au agreat, la Washington, înființarea unui grup de lucru bilateral dedicat accederii României în programul Visa Waiver. Potrivit legislației SUA privind imigrația și cetățenia, pentru ca Statele Unite să elimine vizele pentru România, rata de respingere a candidaților trebuie să fie sub 3%, însă la începutul anului 2020 aceasta era de 10,44%.
Eurodeputatul Mircea Hava a mai făcut referire și la investițiile americane în România, atât pe plan economic, cât mai ales pe plan strategic și militar și a arătat că printre oportunitățile de colaborare se numără și nevoia de a face pași concreți și serioși în reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Într-o primă serie de ordine executive, președintele Biden a dispus revenirea Statelor Unite în Acordul climatic de la Paris și a decis reluarea relațiilor SUA cu Organizația Mondială a Sănătății.
După instalarea sa în funcție, președintele Joe Biden a discutat la telefon cu cei mai importanți lideri transatlantici – prim-ministrul Canadei, prim-ministrul Marii Britanii, președintele Franței și cancelarul Germaniei – , a participat la o reuniune virtuală a grupului G7 și s-a adresat aliaților europeni într-un discurs susținut la ediția specială virtuală a Conferinței de Securitate de la München, unde a subliniat că “America și alianța transatlantică au revenit” și că “SUA vor lucra îndeaproape cu partenerii din UE”.
Totodată, noul șef al diplomației de la Washington Antony Blinken a avut deja primele sale convorbiri telefonice cu principalii omologi transatlantici de la Londra, Berlin și Paris, precum și cu secretarul general al NATO și cu Înaltul Reprezentant al UE, și a participat în regim de videoconferință la o reuniune a miniștrilor de externe din țările Uniunii Europene.