Eurodeputatul PMP Traian Băsescu a transmis joi, în plenul Parlamentului European un mesaj de solidaritate cu Croația, grav afectată de cutremure, și a precizat că țările UE trebuie să învețe din acest efecte și să consolideze clădirile vechi.
“În primul rând aș vrea să exprim solidaritatea mea cu familiile care au avut de suferit de pe urma cutremurului din Croația, cu poporul croat, cu guvernul croat. Și România s-a aflat printre țările care au răspuns imediat solicitării de ajutor a guvernului de la Zagreb”, a spus Băsescu, în debutul intervenției sale.
El a propus o extindere a acestei dezbateri și cu privire la alte țări, nominalizând inclusiv România.
“Uniunea Europeană are o zonă largă afectată de cutremure de mare magnitudine, mă refer la România, Grecia, Italia, Grecia insulară. Va trebui să învățăm din aceste efecte nefericite și prima lecție este aceea că trebuie să învățăm să construim mai bine, iar cea de-a doua este că a devenit o urgență consolidarea clădirilor vechi, care nu sunt construite conform standardelor care să le permită să reziste la cutremure în zone declarate a fi zone de risc și zone de mare risc seismic. Am văzut în România, cutremure de mari proporții în 1977, când 33 de blocuri s-au prăbușit în București, când 1.600 de oameni și-au pierdut viața, când 3.000 de oameni au fost răniți”, a detaliat fostul președinte.
“Avem obligația să luăm măsuri de prevenire a prăbușirii construcțiilor la cutremur!”, a conchis Traian Băsescu.




