Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul PSD, S&D Răzvan Popa a abordat cu Sebastian Kurz problematica alocațiilor pentru copiii muncitorilor români din Austria

Published

on

Europarlamentarul PSD, S&D Răzvan Popa a avut, în Viena, un schimb de opinii cu Sebastian Kurz, cancelarul Austriei și secretarul de stat în Ministerul de Interne, Karoline Edtstadler, privind legat de legea promovată de Guvernul austriac ce prevede ca alocațiile pentru copiii muncitorilor non austrieci să fie plătite la nivelul statului din care aceștia provin, despre preluarea președinției Consiliului UE de către România, dar și despre aderarea României la spațiul Schengen.

I-am explicat tânărului cancelar că o astfel de măsură este discriminatorie, cu atât mai mult cu cât lucrătorii non austrieci plătesc taxe și impozite la nivelul Austriei, nu la nivelul statelor din care provin. Este si cazul câtorva zeci de mii de români. Deși Comisia Europeană consideră, de asemenea, măsura ca fiind una discriminatorie și amenință Austria cu declanșarea procedurii de infringement, Sebastian Kurz își susține punctul de vedere și este dispus să își asume orice risc. În opinia sa este absolut corect să procedeze așa atâta timp cât face o economie la buget. 
Pe de altă parte, secretarul de stat a fost ceva mai nuanțat în răspunsuri și a lăsat să se înțeleagă faptul că măsura are și un substrat politic pentru a face pe plac electoratului austriac pe fondul unui curent anti-imigrație.
În altă ordine de idei, oficialii din Austria, țara care exercită în acest moment președinția rotativă a Consiliului UE, au încredere în faptul că România este pregătită să își preia mandatul și să îl ducă la bun sfârșit cu bine, chiar dacă perioada este una dificilă, în contextul provocărilor legate de Brexit și negocierile pe bugete. Sfatul lor a fost ca în aceste 6 luni să ne concentrăm mai mult pe găsirea unui consens atât în plan european, dar și intern, pentru că trebuie gestionate dosare importante, cum ar fi Brexit sau bugetul multianual al UE. În același timp ni s-a recomandat să filtram cu atenție luările de poziție din Parlamentul European din următoarea perioadă ținând cont că la mijlocul anului viitor vor fi alegeri europarlamentare.
În ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen, austriecii recunosc faptul că România și-a îndeplinit toate obligațiile și nu văd niciun motiv ca românilor sa nu li se acorde libera circulație în UE ca tuturor celorlalți cetățeni europeni.”

Eurodeputatul Răzvan Popa a reiterat în numeroase rânduri  necesitatea ca executivul european să ia măsuri împotriva practicilor discriminatorii a cetățenilor români care trăiesc și muncesc în Austria.

Comisia Europeană a transmis la începutul lunii mai că va investiga dacă politica austriacă este discriminatorie în cazul lucrătorilor UE non-austrieci. Austria va deţine preşedinţia rotativă a Uniunii chiar înaintea României, în ultima jumătate a anului 2018. 

Citiți și

Eurodeputatul PSD, S&D Răzvan Popa: Comisia Europeană trebuie să intervină în cazul alocațiilor pentru copiii muncitorilor români din Austria

Mulţi lucrători străini din Austria se vor confrunta cu tăieri de ajutoare sociale în cazul în care copiii lor trăiesc în ţările lor de origine şi nu împreună cu părinţii lor în Austria, potrivit unui proiect de lege al guvernului austriac de dreaptaDacă proiectul de lege va fi aprobat de către parlament, ajutoarele sociale vor fi diminuate în cazul lucrătorilor proveniţi din ţări cu costuri de trai mai mici, în timp ce aceia din ţări cu costuri de trai mai mari vor beneficia de ajutoare mai mari. Politica guvernului de la Viena îi va afecta în special pe lucrătorii proveniţi din ţările est-europene membre ale UE, inclusiv România. De exemplu, cetățenii ungurii care primesc acum 172 de euro pentru un copil vor primi în viitor 94 de euro. În 2016, Austria a alocat 273 milioane de euro ca ajutoare pentru circa 130.000 de copii din ţările UE şi Elveţia, sumă reprezentând aproximativ 7 % din plăţile totale din Austria destinate ajutoarelor pentru copii.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Rareș Bogdan: Tristețe și lacrimi în plenul Parlamentului European. Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană, dar nu părăsește Europa

Published

on

Ziua aceasta ”va rămâne în istorie ca o zi extrem de tristă pentru Casa Noastră EUROPEANĂ”, a scris într-o postare pe Facebook, Rareș Bogdan, liderul delegației române din grupul PPE în Parlamentul European, la scurt timp după ce Parlamentul European a ratificat Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană.

”Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană, dar NU părăsește Europa. Zi tristă pentru Familia noastră europeană. Tristețe și lacrimi în plenul Parlamentului” European, a scris Rareș Bogdan în postarea însoțită de un video în care eurodeputații cântă Auld Lang Syne, o veche poezie scoțiană folosită în momentele de bun rămas sau de adio.

Cu 621 voturi pentru, 49 împotrivă și 13 abțineri, dintr-un total de 683, eurodeputații au parcurs miercuri ultima etapă procedurală a acestui proces de ratificare, pavând calea încheierii unei relații care datează de aproape jumătate de secol.

Votul din Parlamentul European a avut loc după finalizarea procesului de ratificare în Regatului Unit, prin promulgarea, la 23 ianuarie, de către Regina Elisabeta a II-a, a proiectului de implementare a acordului de ieșire a Regatului Unit din UE, și după avizul favorabil dat săptămâna trecută de Comisia pentru afaceri constituționale (AFCO) din Parlamentul European.

După trei ani și jumătate de zbateri, caracterizați de discuții aprinse, pe parcursul cărora Regatul Unit a suferit ”inutil”, la fel ca ”noi, ceilalți”, după cum preciza vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans într-o ”scrisoare de dragoste” publicată la 26 decembrie 2019, promisiunea politică a fostului premier David Cameron, transpusă în referendumul organizat la 23 iunie 2016, în care 17.410.742 (51.89%) dintre britanici au votat pentru părăsirea blocului comunitar, se va concretiza.

Continue Reading

Gheorghe Falcă

Eurodeputatul Gheorghe Falcă: Retragerea Marii Britanii din UE este un moment greu pentru viitorul Europei și trebuie să fim conștienți că ne așteaptă o perioadă dificilă de tranziție

Published

on

© European Parliament Multimedia Center

Retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană este un moment greu pentru viitorul Europei și trebuie să fim conștienți că ne așteaptă o perioadă dificilă de tranziție, a declarat eurodeputatul Gheorghe Falcă (PNL, PPE), după ce Parlamentul European a dat undă verde ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, ratificând acordul de retragere.

”Cu regret am votat ratificarea Acordului de Retragere a Marii Britanii și Iralndei de Nord din Uniunea Europeană. Este un moment greu pentru viitorul Europei și trebuie să fim conștienți că ne așteaptă o perioadă dificilă de tranziție. Această decizie, ratificată acum și de Parlamentul European confirmă că Europa se schimbă și că ne îndreptăm spre o nouă etapă a Uniunii Europene. Votul de astăzi din Parlamentul European a fost ultima etapă pentru ca efectiv procesul denumit Brexit să înceapă. Este un moment istoric, dat fiind faptul că după 47 de ani Marea Britanie a decis să părăsească Uniunea și cu siguranță următoarele 11 luni în care se vor negocia relațiile economice între U.E. și Marea Britanie vor fi extrem de dificile”, a afirmat Falcă, într-o declarație remisă CaleaEuropeană.ro.

Potrivit acestuia, urmează o perioadă de reconstrucție și reorganizare a Uniunii Europene pentru a ajunge, până la finalul anului, la un acord care să evite ruptură extremă între Marea Britanie și Uniune.

”Nu în ultimul rând trebuie să avem în vedere că decizia luată de Marea Britanie și Irlanda de Nord nu înseamnă doar o schimbare a reglementărilor economice ci aduce modificări și în domeniile securității, energiei și transporturilor”, a conchis Gheorghe Falcă.

Votul din Parlamentul European a avut loc după finalizarea procesului de ratificare în Regatul Unit și după avizul favorabil dat săptămâna trecută de Comisia pentru afaceri constituționale din Parlamentul European.

Citiți și Moment istoric înscris în enciclopedia europeană: Parlamentul European a ratificat Acordul de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, pavând calea încheierii unei relații de aproape jumătate de secol

Parlamentul European a dat undă verde ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, ratificând acordul de retragere printr-un vot care va rămâne în enciclopedia europeană.

Cu 621 voturi pentru, 49 împotrivă și 13 abțineri, dintr-un total de 683, eurodeputații au parcurs miercuri ultima etapă procedurală a acestui proces de ratificare, pavând calea încheierii unei relații care datează de aproape jumătate de secol.

La 31 ianuarie 2020, ora 23.00 GMT (ora 1.00, ora României), după 47 de ani de apartenență, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, devenind primul stat membru din istorie care se retrage din Uniune.

Continue Reading

Corina Crețu

Eurodeputatul Corina Crețu: Plecarea Marii Britanii, cea mai mare dramă a proiectului european. Sper că astăzi ne spunem mai degrabă ”la revedere”, și nu ”adio”

Published

on

© Corina Cretu/ Facebook

Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană este cea mai mare dramă pe care o traversează proiectul european în evoluția sa, a scris eurodeputatul Corina Crețu (Pro România, S&D), pe pagina sa de Facebook după ce Parlamentul European a dat undă verde ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, ratificând acordul de retragere.

”Astăzi am participat la ultimul ședință plenară alături de colegii mei europarlamentari britanici, care vor părăsi legislativul european începând cu data de 1 februarie a acestui an. Îmi pare rău că trebuie să ne luăm la revedere și știu că mulți pleacă fără a avea inima împăcată, dar mă bucur că, în toți acești ani, am avut șansa de a colabora în cadrul a diferite proiecte. Am văzut colegi emoționați, triști, lăcrimând, alții – puțini – plini de bucurie, expresia unei societăți britanice divizate și debusolate. Ca pro-europeană convinsă, nu pot să văd decât dezavantajele acestui act – consfințit astăzi și de votul acordat în plenul Parlamentului European Acordului privind Retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (ca urmare a rezultatelor referendumului Brexit din iunie 2016)”, a spus Crețu.

”Am fost și rămân o susținătoare a ideii de Europă unită. Și cred că evoluția politică mondială impune această organizare a statelor europene sub o singură umbrelă – ceea ce aduce mai multă siguranță și mai multă bunăstare pentru cetățenii tuturor statelor membre. În ciuda deciziei de astăzi, sunt convinsă că Marea Britanie și Uniunea Europeană vor rămâne parteneri foarte apropiați pentru că e în interesul amândurora și, în cele din urmă, ar fi firesc să fie astfel. Nu poți șterge cu buretele o jumătate de secol de istorie, decenii în care Marea Britanie a fost parte a Uniunii Europene. Nutresc speranța că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, Marea Britanie își va reconsidera poziția cu privire la Uniunea Europeană și va reveni, politic, în marea familie europeană. Cu alte cuvinte, sper că astăzi ne spunem mai degrabă ”la revedere”, și nu ”adio”, a mai adăugat aceasta.

Citiți și Moment istoric înscris în enciclopedia europeană: Parlamentul European a ratificat Acordul de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, pavând calea încheierii unei relații de aproape jumătate de secol

Parlamentul European a dat undă verde ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, ratificând acordul de retragere printr-un vot care va rămâne în enciclopedia europeană.

Cu 621 voturi pentru, 49 împotrivă și 13 abțineri, dintr-un total de 683, eurodeputații au parcurs miercuri ultima etapă procedurală a acestui proces de ratificare, pavând calea încheierii unei relații care datează de aproape jumătate de secol.

La 31 ianuarie 2020, ora 23.00 GMT (ora 1.00, ora României), după 47 de ani de apartenență, Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, devenind primul stat membru din istorie care se retrage din Uniune.

 

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending