Connect with us

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Victor Boștinaru: „O Politică de Coeziune puternică este esențială pentru dezvoltarea întregii Uniuni Europene”

Published

on

Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European și fost raportor pentru regulamentul Fondul de Coeziune pentru perioada 2014-2020, a salutat raportul eurodeputaților Constanze Krehl și Andrey Novakov privind reglementarea fondurilor europene în perioada 2021-2027, potrivit comunicatului oficial, remis Calea Europeană.

Reamintim că săptămâna aceasta are loc cea de-a doua sesiune plenară (11-14 februrie) din anul 2019 la Strabourg cu aproximativ 100 de zile înainte de alegerile europarlamentare. Europarlamentarii vor dezbate  teme importante aflate pe ordinea de zi, precum: Viitorul EuropeiProtecție CivilăAcordul de liber schimb dintre UE și SingaporeInvestiții RegionaleAnalizarea atentă a investițiilor străineMicșorarea comisioanelor pentru plățile transfrontaliere din UE aflate în afara zonei euroCombaterea percepției negative la adresa comunității rome.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Acest raport este fundamental pentru viitorul Politicii de Coeziune și doresc să-i felicit pe raportori pentru eforturile și rezultatele lor. Ceea ce ei au reușit pare aproape miraculos, ținând cont de momentul în care au început pregătirile pentru a fi prezentată formula finală a raportului către Parlamentul European. În același timp, constat că au îmbunătățit considerabil varianta propusă de către Comisia Europeană.

,,O Politică de Coeziune puternică, eficientă, bine finanțată și bazată pe solidaritate este esențială nu doar pentru regiunile sărace, ci pentru dezvoltarea întregii Uniuni Europene.”, subliniază eurodeputatul.

Totodată europarlamentarul român își expirmă opoziția împotriva condiționalității macroeconomice, ,,Aceasta nu are nicio legătură cu Politica de Coeziune și sper că acest Parlament o va respinge, așa cum a făcut-o și în trecut.”

În ceea ce privește calendarul adoptării acestui regulament, ,,doresc să solicit tuturor colegilor și instituțiilor Uniunii să depună toate eforturile ca pe parcursul timpului rămas să încheiem cât mai multe din capitolele convenite pentru Regulamentul Comun. În același timp, solicit formal Consiliului și Președinției Rotative Române să asigure oficial Parlamentul că în viitor nu se vor redeschide pentru renegocieri capitolele deja închise.”, a mai adăugat europarlamentarul.

Eugen Tomac

Convenția Românilor de Pretutindeni, pe 24 ianuarie la București. Euge Tomac: ”Românii din întreaga lume își doresc să mențină un contact cât mai strâns cu țara lor”

Published

on

© Eugen Tomac/ Facebook

Românii din întreaga lume își doresc să mențină un contact cât mai strâns cu țara lor, promovând România printre semenii lângă care au ales să conviețuiască, susține Eugen Tomac, președinte al Partidului Mișcarea Popular și membru al Parlamentului European, într-o postare pe Facebook cu prilejul Convenției Românilor de Pretutindeni, ce va fi organizată vineri, 24 ianuarie, la Palatul Parlamentului.

”Sunt peste zece milioane de români în întreaga lume. Unii au plecat demult, în vremea când România era izolată, au vrut să scape de comunism și au fugit în lumea liberă. Alți români au ales să plece în primii ani de democrație, iar numărul celor care pleacă în continuare, în mod special în Uniunea Europeană, este în creștere. Unii au ales acest drum în primul rând pentru un loc de muncă mai bine plătit. Alții au plecat la studii și nu au mai revenit. Sigur, există și români care se află temporar peste hotare, conducând companii sau instituții în diverse state ale lumii”, a scris Tomac.

Eurodeputatul PMP a ținut să reamintească și faptul că există români care fac parte din comunitățile istorice și care ”formează un lanț viu de identitate românească”

”Avem însă și români care nu au plecat niciodată niciunde și, totuși, ei locuiesc în afara României. Nu sunt puțini, aproape 4 milioane. Sunt românii din statele aflate în imediata vecinătate a României, ei formează acest lanț viu de identitate românească ce înconjoară țara noastră. Românii din întreaga lume își doresc să mențină un contact cât mai strâns cu țara lor, promovând România printre semenii lângă care au ales să conviețuiască”, a continuat președintele PMP.

În context, Eugen Tomac amintește că pe 24 ianuarie, la București, va avea loc Convenția Românilor de Pretutindeni.

La eveniment vor participa peste 300 de reprezentanți ai diasporei românești, precum și români proveniți din comunitățile istorice și din Republica Moldova.

”Convenția Românilor de Pretutindeni este cea mai mare reuniune a românilor din întreaga lume, la care vor participa reprezentanți ai Parlamentului României, ai Parlamentului European, ai Guvernului României, ai Academiei Române, ai societății civile și ai mass-media”, a mai detaliat Tomac.

Temele abordate în cadrul Convenției vizează reprezentare cât mai largă a românilor de pretutindeni în Parlamentul de la București, prin mărirea numărului de parlamentari, până la situația lucrătorului român pe piața de muncă din Uniunea Europeană, problemele din educație și din cultură și situația din Republica Moldova

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Liderul eurodeputaților români din grupul PPE, Rareș Bogdan, salută decizia Parlamentului European de a crea o comisie specială dedicată luptei împotriva cancerului

Published

on

© European Parliament Media Center

Șeful delegației eurodeputaților români din grupul PPE, Rareș Bogdan, salută decizia Parlamentului European de a crea o comisie specială dedicată luptei împotriva cancerului, înființată la solicitarea grupului PPE din Parlamentul European și susținută politic de Manfred Weber, liderul acestui grup în legislativul european.

Strategia europeană pentru combaterea cancerului se va putea consolida cu ajutorul unei comisii speciale pe care Parlamentul European se pregătește să o înființeze.

”O strategie coerenta de prevenire a cancerului este cu adevărat o inițiativă pentru oameni. Nu prostii și veleități, ci ceva concret pentru oameni. România conduce în topul european al mortalității cauzate de cancer, iar motivul îl cunoaștem cu toții: lipsa prevenției, depistarea tardivă. În România, dacă ești un om obișnuit și nu ai bani, cunoștințe, uși deschise la timp, mori cu zile. Știți asta, n-am descoperit eu apa caldă. Sunt atâtea drame încât trebuie să fii de fier să nu te doară sufletul”, a scris Rareș Bogdan pe Facebook.

Înființarea acestei comisii speciale face parte dintr-o campanie mai amplă demarată și derulată de grupul PPE pentru lupta împotriva cancerului, obiectivul fiind preluat și între prioritățile Comisiei Europene.

Totodată, grupul PPE a inițiat o campanie de informare și conștientizare privind cancerul, boala care provoacă unul din patru decese în Europa.

EUCanBeatCancer este campania prin care grupul PPE cere o mai bună cooperare între centrele de cercetare din Europa, mai mulți bani pentru cercetarea privind depistarea cancerului, dar și o îngrijire echitabilă și accesibilă pentru cetățenii din toată Europa.

Continue Reading

Corina Crețu

Corina Crețu, despre viitorul buget al Uniunii Europene: ”Sper că România nu va mai pierde oportunități importante”

Published

on

© European Union 2018 - Source : EP

În contextul în care încă se negociază viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, eurodeputatul Corina Crețu speră că România va ”învăța din greșelile trecutului recent și că România nu va mai pierde oportunități importante”.

Culoarea politică a Guvernului nu contează

”E nevoie de proiecte mature, coerente, care să reprezinte realmente priorități ale Guvernului României. Este și cazul autostrăzilor. E o situație care nu ține de culoarea politică a Guvernului, atât timp cât diferite proiecte sunt, fie și indirect, deprioritizate”, a subliniat Corina Crețu.

România are bani la dispoziție la Bruxelles pentru autostrăzi, bani care rămân nefolosiți – Corina Crețu.

Eurodeputatul Corina Crețu și fost Comisar European pentru Politică Regională a declarat că a fost, este și va râmâne  o ”susținătoare fermă a fondurilor de coeziune”.

Potrivit deputatului european, politica de coeziune este ”instrumentul principal care transformă în realitate ideea de unitate europeană.”

”Fondurile europene sunt cele cărora le datorăm ridicarea nivelului de trai în regiunile mai sărace ale Uniunii (din România, dar nu numai), un gest concret și incontestabil al solidarității europene”, a mai adăugat aceasta.

Citiți și: Eurodeputatul Corina Crețu: Fondurile de coeziune reprezintă instrumentul principal care transformă în realitate ideea de unitate europeană


Politica de coeziune este principala politică de investiții a UE . Această politică se adresează tuturor regiunilor și orașelor din Uniunea Europeană, sprijinind crearea de locuri de muncă, competitivitatea întreprinderilor, creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții

Cea mai mare parte a fondurilor de care dispune politica de coeziune sunt orientate către țările și regiunile europene mai slab dezvoltate, în scopul sprijinirii acestora în vederea recuperării și reducerii decalajelor economice, sociale și teritoriale existente în continuare la nivelul UE.

În perioada 2014-2020, au fost alocate 351,8 miliarde de euro – aproximativ o treime din bugetul total al UE – pentru politica de coeziune, în vederea atingerii acestor obiective și a îndeplinirii diverselor nevoi existente la nivelul tuturor regiunilor din UE.

România beneficiază de o finanțare europeană de 30,8 miliarde EURO. Situația Fondurilor Structurale de Investiții pentru perioada 2014-2020 poate fi vizualizată pe Platforma actualizată de ,,Date Deschise” a Comisiei Europene.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending