Connect with us

Victor Negrescu

Eurodeputatul Victor Negrescu, nemulțumit de răspunsul Comisiei Europene la coronavirus: Am solicitat instituției să asigure activ coordonarea între statele membre pentru gestionarea crizei

Published

on

© European Union 2016 - Source : EP

Eurodeputatul Victor Negrescu (PSD, S&D) este nemulțumit de răspunsul Comisiei Europene la coronavirus și a solicitat instituției să dezvolte o acțiune comună, coerentă și mai puternică pentru a gestiona această criză care a acaparat întreaga Uniunea Europeană.

„Tocmai am aflat că pe lângă faptul că Președintele Parlamentului European s-a autoizolat, avem și un trainer extern contaminat cu COVID-19. De aceea, am solicitat astăzi din nou, instituțiilor europene să dezvolte o acțiune comună, coerentă și mai puternică pentru a gestiona această criză”, scrie eurodeputatul într-o postare pe Facebook. 

Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunțat marți, într-o declarație, că a decis să își exercite prerogativele funcției de la locuința sa din Bruxelles, după ce la finalul săptămânii trecute s-a aflat în Italia.

Victor Negrescu este nemulțumit de răspunsul Comisiei Europene la coronavirus și efectele generate la nivel european.

„S-au făcut prea puține lucruri și mult prea târziu. Putem trece peste această situație doar împreună la nivel european. Sunt în total peste 100 de mii de bolnavi la nivel global și peste 4000 de victime. Virusul a ajuns în toate statele membre UE iar peste jumătate din victimele din afara Chinei sunt în Europa. Sute de europeni și-au pierdut viața pentru că nu a existat un răspuns coordonat la această criză. În România, sunt 17 bolnavi, iar aproape toți au avut ca sursă un alt bolnav european. Oamenii sunt îngrijorați și au motive”, precizează eurodeputatul social-democrat.

În această situație, Negrescu se așteaptă ca Executivul European „să comunice și mai ales să acționeze”:

„Am solicitat Comisiei Europene să asigure activ coordonarea între statele membre atât pentru limitarea fluxului de persoane cât și pentru asigurarea medicamentelor și aparaturilor medicale. Ne trebuie campanii de informare specifice. Avem nevoie de un răspuns activ la scăderea burselor europene și un mecanism de sprijin pentru industriile și sectoarele economice afectate”, scrie acesta. 

„Trebuie să asigurăm continuitatea democratică în contextul în care tocmai am suspendat parțial activitatea Parlamentului European”, mai spune Negrescu. 

Conferința președinților din Parlamentul European, care reunește liderii de grupuri politice, a decis, luni după amiaza, să scurteze sesiunea plenară reunită care ar fi trebuit să aibă loc la Bruxelles de luni până joi. Sesiunea a fost deschisă luni seară și se va încheia marți seară, urmând a fi redusă numai la dezbaterile esențiale ce conțin temele privind coronavirusul, bugetul multianual al Uniunii Europene și criza migrației și a refugiaților.

 

Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Europarlamentarul Victor Negrescu, interpelare către Comisia Europeană prin care solicită condiții egale pentru ajutoarele de state în Uniunea Europeană

Published

on

Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD, S&D) solicită, printr-o interpelare către Comisia Europeană, condiții egale pentru ajutoarele de state în Uniunea Europeană.

”Am solicitat intervenția Comisiei Europene reclamând oferirea de oportunități egale tuturor operatorilor economici și restabilirea condițiilor echitabile pentru toate statele membre și toți actorii economici. De asemenea, am solicitat o clarificare privind sumele oferite ca ajutoare de stat de fiecare stat precum și cuantumul alocat din bani europeni”, a menționat eurodeputatul român într-un mesaj pe Facebook.

De altfel, Victor Negrescu a subliniat că, în pofida faptul că ”flexibilizarea condițiilor reprezintă o măsură bună, riscurile de perturbare a condițiilor de pe piață riscă să afecteze grav companiile și antreprenorii din statele cu o capacitate financiară mai redusă creând inegalități greu de surmontat.”

Reacția acestuia apare în contextul în care, vicepreședintele executiv Margrethe Vestager, însărcinată cu pregătirea Europei pentru era digitală, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la ”diferențele enorme” care există între ajutoarele publice acordate de statele membre pentru a face față consecințelor provocate de pandemia de COVID-19, apreciind că aceste diferențe au drept urmare o distorsionare a pieței unice.

Dintre ajutoarele de stat aprobate până acum de Bruxelles, care se ridică la valoarea aproximativă de 1.900 de miliarde de euro, Germania reprezintă mai bine de jumătate din această sumă, cu 52%, urmată de Franța (17%) și Italia (cu 16%).

Aceste diferențe au dus la îngrijorări că statele cu putere financiară mare ar putea obține un avantaj incorect în piața unică.

În cadrul unui interviu acordat mai mult publicații europene, precum Süddeutsche Zeitung şi le Figaro, Margrethe Vestager a explicat că există riscul ca diferenţele dintre nivelul ajutoarelor publice să distorsioneze competiţia între statele membre şi să încetinească revenirea economică a Uniunii Europene.

”Şi acest lucru a început deja să se întâmple, într-o anumită măsură”, a explicat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene.

La data de 19 martie, Comisia Europeană a adoptat un cadru temporar pentru a permite statelor membre să utilizeze toată flexibilitatea prevăzută de normele privind ajutoarele de stat pentru a sprijini economia în contextul pandemiei de COVID-19.

Această măsură venea în completarea numeroaselor alte măsuri de sprijin pe care statele membre le pot utiliza în conformitate cu normele existente privind ajutoarele de stat.

Cadrul temporar permite statelor membre să se asigure că întreprinderile de toate tipurile dispun în continuare de lichidități suficiente astfel încât să mențină continuarea activității economice atât în timpul pandemiei de coornavirus, cât și după încheierea acesteia.

Acesta prevede cinci tipuri de ajutoare:

1. granturi directe, avantaje fiscale selective și plăți în avans: statele membre vor putea să instituie scheme care să permită acordarea unei finanțări de până la 800.000 de euro unei întreprinderi pentru a răspunde nevoilor urgente de lichiditate ale acesteia;

2. garanții de stat pentru împrumuturile contractate de întreprinderi de la bănci: statele membre vor fi în măsură să furnizeze garanții de stat pentru a se asigura că băncile continuă să acorde împrumuturi clienților care au nevoie de ele;

3. împrumuturi publice subvenționate pentru întreprinderi: statele membre vor putea acorda întreprinderilor împrumuturi cu rate ale dobânzilor favorabile. Aceste împrumuturi pot ajuta întreprinderile să acopere nevoile imediate atât de capital circulant, cât și de investiții;

4. garanții pentru băncile care direcționează ajutorul de stat către economia reală: unele state membre intenționează să se bazeze pe capacitățile de creditare existente ale băncilor și să le utilizeze drept canal de sprijin pentru întreprinderi, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii. Cadrul clarifică faptul că un astfel de ajutor este considerat un ajutor direct acordat clienților băncilor, nu băncilor în sine, și oferă orientări cu privire la modul în care se poate asigura faptul că denaturarea concurenței dintre bănci este minimă;

5. asigurarea creditelor la export pe termen scurt: cadrul introduce o flexibilitate suplimentară cu privire la modul de a demonstra că anumite țări prezintă riscuri neasigurabile pe piața privată, permițând astfel ca statul să furnizeze, atunci când este necesar, asigurarea creditelor la export pe termen scurt.

Având în vedere dimensiunea limitată a bugetului UE, principalul răspuns provine din bugetele naționale ale statelor membre. Cadrul temporar contribuie la direcționarea sprijinului către economie, limitând totodată consecințele negative asupra condițiilor echitabile de concurență de pe piața unică.

Continue Reading

EUROPARLAMENTARI ROMÂNI

Eurodeputatul Victor Negrescu: PSD inițiază petiția ”Drepturi egale pentru lucrătorii români în UE”, urmând a fi depusă în Parlamentul European

Published

on

© Victor Negrescu/ Facebook

Europarlamentarul Victor Negrescu anunță că Partidul Social Democrat, cu sprijinul organizației PES activists Romania, inițiază o petiție ce urmează a fi depusă la Parlamentul European cu scopul de a solicita instituțiilor europene să analizeze aceste situații și să impună respectarea drepturilor lucrătorilor conform recomandărilor și reglementărilor europene. 

”În ultima perioadă, în contextul COVID-19, un număr important de lucrători români au fost transportați în diferite state membre ale Uniunii Europene pentru efectuarea unor munci sezoniere sau activități de tip social în baza unor acorduri bilaterale agreate între respectivele țări și Guvernul României. Acorduri care depășesc cadrul de reglementare european privind libera circulație și dreptul la muncă în spațiul european”, a transmis președintele PES activists România, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.

Potrivit deputatului european, această petiție reprezintă ”un demers prin care venim în sprijinul lucrătorilor români protejându-le dreptul de a lucra unde doresc, și în sprijinul familiilor din țară a acestor lucrători, care ar vrea să știe că apropiații lor sunt protejați, chiar și când pleacă la muncă în statele occidentale.”

De asemenea, Victor Negrescu subliniază faptul că actuala guvernare nu se folosește de meceanismele europene pentru a proteja muncitorii români din străinătate: ”Arătăm astfel incapacitatea actualului partid de guvernământ în a folosi mecanismele europene pentru protejarea cetățenilor români și apelăm la instrumentele europene disponibile în astfel de situații.”

Totodată, Victor Negrescu menționează faptul că  în ultima perioada a parcurs, în locul Guvernului României, toate etapele procedurale disponibile la nivel european apelând prin diferite demersuri la Ombudsman-ul european, la Agenția Europeană pentru Muncă și la Comisia Europeană solicitându-le să vegheze la respectarea acestor drepturi.

Citiți și: Eurodeputatul Victor Negrescu solicită intervenția Ombudsmanului European pentru apărarea drepturilor lucrătorilor sezonieri români și asigurarea accesului la muncă în condiții de siguranță

Petiția poate fi semnată aici: https://www.change.org/DrepturiEgale

Continue Reading

Victor Negrescu

Eurodeputatul Victor Negrescu: Social-democrații europeni nu sunt de acord cu diferențierea între statele membre din zona euro și cele din afară care nu au acces la soluțiile de redresare economică agreate de cele dintâi

Published

on

© European Union 2016 - Source : EP

Social-democrații europeni nu sunt de acord cu diferențierea între statele membre din zona euro și cele din afară care nu au acces la soluțiile de redresare economică agreate de cele dintâi și solicită un răspuns medical mai puternic și o cooperare consolidată între statele membre pentru gestionarea efectelor pandemiei de coronavirus, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu (PSD, S&D), în contextul unui webinar organizat de Biroul Parlamentului European în România cu privind răspunsul coordonat al UE la pandemie.

 

„La nivel european există o dezbatere privind soluțiile care trebui implementate pentru a rezolva această criză, dar punctez că nu toți suntem de acord cu ele. Noi, social-democrații, ne dorim un răspuns mai puternic din partea statelor membre. Pe de-o parte, noi nu credem că ar trebui să existe o diferență între statele din zona euro și statele din afara zonei euro, pentru că, în primă instanță statele din zona euro au agreat asupra unor măsuri financiare care nu sunt disponibile și statelor din afara zonei euro”, a transmis eurodeputatul S&D.

De asemenea, Victor Negrescu a precizat că social-democrații europeni nu sunt de acord nici cu amploarea răspunsului medical, pe care și-l doresc mai puternic. În acest sens, eurodeputatul a făcut referire la crearea unui Fond Social destinat Sănătății în valoare de 10 miliarde de euro sau transpunerea conceptului <Europa sănătății> prin Tratatul de la Lisabona. În plus, el a menționat că „se poate extinde cooperarea, dar în sensul acesta există o reticență din partea unor state membre privind o evoluție suplimentară și cred că ar trebui să susținem în prim plan noi inițiative și proiecte”.

Acesta a menționat că a inițiat o serie de proiecte pilot și că lucrează la diferite demersuri, inclusiv crearea unui corp medical la nivel european, amintind aici medicii români care s-au deplasat în Italia, și extinderea RescEU, „un proiect care a fost aprobat în timpul președinției române a Consiliului, dovadă că România s-a implicat în cooperarea în domeniul medical anticipând, poate, nevoia unei mai bune cooperări în acest plan între statele membre”.

În ceea ce privește soluțiile privind revenirea economică, eurodeputatul a spus că România a primit aprobarea din partea Comisiei Europene pentru a demara un program de ajutor de stat pentru IMM-uri, dar foarte târziu.

„Putem crea la nivel național scheme de finanțare pentru operatorii din turism care nu presupun împrumuturi precum IMM Invest, ci soluții de granturi. Eu personal și noi cei din familia social-democraților susținem nevoia de a sprijini investițiile în domeniul turistic; dacă lucrurile sunt blocate în prezent, ar fi bine să generăm investiții în repararea infrastructurii hoteliere, în îmbunătățirea soluțiilor turistice și acest lucru se poate face cu personal de acel profil și făcând în așa fel încât după această criză sectorul turismului să fie adaptat la noile cerințe”, a susținut Victor Negrescu.

De asemenea, Victor Negrescu este de părere că același lucru trebuie să se întâmple și în alte sectoare, precum cel al industriei culturale și creative.

„Ca membru în Comisia de resort am inițiat o serie de demersuri pe lângă Comisia Europeană, cât și pe lângă autoritățile naționale pentru că nu exista, din nefericire, o soluție agreată la nivel european. Lucrurile au început să se miște zilele acestea și Comisia Europeană a propus statelor membre câteva soluții pentru digitalizarea acestei industrii care reprezintă, în cazul nostru, 10% din PIB-ul României”, a încheiat acesta.

Biroul Parlamentului European în România a organizat, miercuri, 29 aprilie, o dezbatere online privind răspunsul coordonat al Uniunii Europene la pandemia de coronavirus și acțiunile Parlamentului European. La webinar au luat parte trei eurodeputați români – Cristian Bușoi (Grupul Partidului Popular European), Victor Negrescu (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților) și Ramona Strugariu (Grupul Renew Europe).

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending